Am adormit ieri, 29 februarie, cu cel mai frumos verb
al inimii mele (re)amintit: A DESLUSI.
-La revedere, Iarna!
-Bun venit, Primavara!
Intorc urarea unui om drag-cititor, catre voi toti: -Primavara alba!
P.S. Primavara e-n fiecare femeie care iubeste zilnic! Primavara e-n fiecare MAMA! Primavara e-n fiecare barbat ce-si sarbatoreste femeia inimii zilnic, nu doar in luna ce poarta numele de Martie!
Astazi este ziua lui. Implineste 136 de ani. Nu are un milion
de vizualizari pe Youtube singurul Documentar cu el, asa ca am spus ca daca de
vazut-auzit Romania nu-si face timp, poate de citit ii e mai la-ndemana.
Multumiri Cornel Mihalache pentru ca a facut posibila
existenta acestui documentar si-i multumesc Lui, ca eu l-am putut redacta, cu
iubire de tara si de oameni.
Francezii ii spun
Brancusi, România vreau să-i
spuna Brâncuşi.
Si
vreau ca azi, intreaga Romanie sa ii cunoasca viata si vesnicia. Documentarul-interviu Constantin Brâncuşi
de azi este scris, iar voua nu va ramane decat datoria sa-l cititi si sa-l dati
mai departe. Desi marturisind ca moare cu inima trista, fiindca nu s-a putut intoarce in tara
sa, astazi cu rugaciune in inima, vreau sa cred ca toti romanii, i-au dus daca
nu un buchet mare de flori de camp (preferatele lui) la cimitirul
Montparnasse din Paris, i-au adus sigur o multumire si-o inchinaciune, in tara lui.
Noua
ne-a lasat viata lui in ansamblul monumental VIU de la Targu-Jiu. Nici ca putea face mai mult de-atat.
Romania spune azi: -La multi ani, Constantin Brâncuşi, roman!
DOCUMENTAR Constantin
Brâncuşi (redat-adaptat de
Ioana Andreea Niţică)
-Numele?
Numele? Numele?
-Constantin Brâncuşi.
-Nationalitate?
-Terestra, umana,
speciala.
Nascut
la Pestisani, Gorj, 1876. In 1887, la etatea de 11 ani a plecat din sat.
Cutreiera
tara timp de 6 ani fara sa dea de veste, baiat de pravalie, matura, spala vase.
Luna mai 1894, inceputul.
Viaţa
lui a început când a făcut singur o vioara. Asta se întâmpla în Craiova. Urmează Şcoala
de Arte Frumoase din Bucureşti. Ca în final să aleagă drumul-ca viaţă, plecând
cu un sac în spate, pe jos. A umblat ani, până a găsit un loc ce-i oferea sens
şi artă, dar tot nu îşi găsise lumea. În final ajunge în Paris. Spală vase, mai exact pahare.
Primele
lucrări ale sale, nemaiexistand azi, sculpturi în ipsos şi lut, dispărute, au
ramas in fotografii. Înscris la Beaux Arts, îi sunt refuzate busturile, până când
sculpteaza în marmură întreaga. Primeşte o slujba la biserica, însă de foame,
mancând toata prescura, a fost concediat.
Primele
lucrări se cheamă ca cele ale lui Rodin, însă nu rămâne mult timp la atelierul
acestuia, deşi a expus 3 ani la Grand Palais. "Taille directe" -
cioplitura directă, nu spune nimic, însă tot ce contează e lucrul făcut. Se
angajează apoi să execute un moment funeral pentru Eliza Petre Stănescu. Aşa
s-a născut "Rugăciunea".
"Arta este creaţia
lucrurilor pe care nu le cunoastem". Aşadar, după o legenda amintită a androginului, "Sărutul"
este "Cuminţenia Pământului" şi viceversa. Puţini prieteni avea: Rousseau,
Modigliani, Leger, Erik Satie, Duchamp, Apollinaire, Joyce, Tzara, Man Ray,
Noguchi.
A
vrut toată viaţa să facă o fântâna şi nu a reuşit. A vrut însă să facă o
coloană de 500 m în care să locuiască oamenii. A vrut să facă un templu şi n-a
reuşit. Şi s-a apucat să facă Ovale. "Obiectele
de artă sunt o oglindă în care fiecare vede ce vrea să vadă. Polizarea e o
necesitatea pe care o cer formele, însă nu e obligatorie. Căci dacă ne oprim la
reproducerea exactă, oprim evoluţia spiritului. Când suntem în faţa frumosului
nu mai e nevoie de explicaţii. Pentru ce am venit pe pământ în chip de oameni?
Şi de ce nu sub formă de animale? Am fost mai puţin pedepsiţi. Vezi tu,
omenirea e râia pământului şi mosneagul numit Dumnezeu, tine pământul în
pântecele lui şi, îţi dai seama că nu e chiar liniştit cu toată distrugerea
omenirii din el. Ce diavol ne-a împins în focul să ne ardem cu Dumnezeu
împreună?"
"În artă nu există
străini. Aş vrea că lucrările mele să se ridice în parcuri şi grădini publice,
să se joace copiii peste ele, cum s-ar fi jucat cu pietre şi monumente născute
din pământ. Când nu mai suntem copii, am murit demult. Şi-am mai vrut ceva: să
cioplesc zboruri, nu păsări. Am lucrat la "Maiastra" şi cred că n-am
terminat. Am vrut să reprezint imponderabilitatea într-o formă concretă.
Această simplificare nu este un scop în artă. Ajungi la simplificare fără voia
ta, apropiindu-te de sensul real al lucrurilor, care nu e carcasa pe care o
vedem, ci chiar ceea ce ea ascunde. Mademoiselle... "Domnişoara
Pogany". Poate într-o zi o să mă gândesc la o interpretare şi mai bună.
Cine-ar putea vreodată spune când o opera de artă este vreodată terminată? "
Două
muze, o domnişoară. Un sărut. Cele 5 lucrări expuse ulterior.
"Expun "Pasărea
măiastră" în bronz. Eu sunt cel dintâi sculptor care s-a ocupat cu sensul
diferitelor materiale. Lucrările expuse de Brâncusi, au fost în ceea ce
priveşte cele mai remarcabile din salon.
Nu am înţeles nimic. Au
vrut să-mi ardă portretul. Tot Universul se învârte. Nimic nu scapă Marelui
Înţelept. El ştie tot, vede tot, aude tot. Are ochi în urechi şi urechi în
ochi. Nu e vină mea că fac lemnul altfel decât piatra, piatră altfel decât marmura,
marmura altfel decât bronzul. Ce nu pot să zic cu o marmură. Pot să zic cu un
lemn şi tot aşa cu toate materialele. Nu e vorba să distrugi un material că
să-l faci să vorbească după capriciul tău, ci să-l laşi să se exprime el singur
şi noi, să-l lăsam s-o facă prin limba sa proprie. Decadenţa în sculptură a
început cu Michelangelo. Nu e decât muşchi, biftec, biftec în delir, care a
influenţat toată sculptura în general şi doar Rodin a fost cel care a scos-o
din grandilocvenţă. De ce să nu mă atingă Michelangelo? Dacă nu eu, cine-ar
vrea s-o facă? L-am pus pe Adam sub Eva, pentru că el poartă greutatea
cuplului. Prin el se face contactul cu pământul, cu rădăcinile. Nu căutati
formule obscure, nici mistere. Nu vă dau decât bucurie curată."
"Dragul meu frate,
vreau să-ţi aduc de ştire că noi suntem bine, sănătoşi. Dar că mama noastră a
murit. Bărbatul meu a murit şi el pe front. Eu sunt cea mai nefericită dintre
toţi copii. Fratii noştri, ei sunt bine sănătoşi. Mama noastră a murit de
întristarea pe care i-au făcut-o copii ei. Au uitat că au mama. Cât despre
scrisoarea pe care ai trimis-o, am primit-o. Sută de lei, pe care ai anunţat-o
prin scrisoare, n-a venit. Îmi pare rău de tine, frate. " FrasinaI.
Branzan.
"-Voila
le phallus!" (Iata Falusul!)
"Prietenul meu,
Matisse, a spus asta. Primesc Scrisori în care Prinţesa X vrea să mă cunoasca.
Refuz de două ori. De atunci controversa cum că Prinţesa X nu e decat un falus
a luat amploare. Insasi comisarul declara: "Am căutat
să văd ce mi s-a spus, dar nu-mi dau seama. Nu am nimic de spus, despre
expunerea acestei lucrări."Dar
statuia mea, domnule, e sinteza femeii, e eternul feminin a lui Goethe, redus
în esenţa lui ...
Domnule, asta e prima
lucrare, domnule, e prima schiţă. În 5 ani am lucrat şi am simplificat, încât
să vorbească prin material, inexprimabilul. Şi materia asta e aşa frumoasă, cu
liniile astea sinuoase, care strălucesc că aurul pur şi care rezumă într-un
singur arhetip, toate formele feminine ale pământului. Mă simt ca cineva ucis
pe întuneric. Şi ce e mai nenorocit, e că cei care mi-au făcut rău, sunt
prieteni, care crezând că expunând la Grand Palais, au spus totul. Da da,
dualismul ne aduce lucrurile, la timpul nostru. "
Intre
timp a făcut pentru Lizica un costum de balet, pentru ea şi pentru muzică lui
Satie (prietenul lui).
"Sculptura nu e
altceva decât apă. Apă. "Cocoşul" sunt eu."
Mai
ţii minte că te-ai judecat cu Statele Unite pentru o bară, o bucată de metal şi
cu o anumită consistentă?
-Da
da, îmi amintesc. 2 ani m-am judecat cu ei şi am câştigat. Despre
"Pasăre" e vorba.
Dacă acesta este un artist, piatra poate
deveni din acel moment, opera de artă, spunea Inalta Curte.
"Lumea
e o piramidă. Fiecare vrea să se arate mai tare, ficare vrea să ajungă mai sus.
Lumea e rea, fiecare pândeşte locul celuilalt. În lumea de azi, toţi vor
să ajungă în vârful piramidei, unde odată ajunsi, cad oricum pe partea
cealaltă. Aici e tot păcatul. Fiecare trebuie să fie la locul sau. Rege sau
valet, e acelaşi lucru. Fiecare în locul sau. Fără ură. În lumea mea, nu e
nicio lupta pentru a ajunge cât mai sus, piramida e demolată, fără sfârşit.
Aici fiecare, este cu ce-a venit la locul sau. Nu e nici mai mare, nici mai
mic."
Spunea
despre una din sculpturile sale: "El
este, ceea ce este. Priviţi-le până le veţi vedea. Cei mai aproape de Dumnezeu,
le-au şi înţeles. N-am făcut nimic pentru vâlvă, pentru a face zgomot. Din
contra, am înăbuşit cu încăpăţânare orice spectacol. Cea mai mare bucurie, este
contactul între esenţă noastră şi esenţa eternă. Lucrurile nu sunt greu de
făcut. Ce e greu, e să te pui în starea de-a le face. Lucrul cel mai important
e să mergi bine, constient de tine şi de calea ta."
Las
Statului Francez, pentru Muzeul Naţional de Artă Modernă, absolut tot ce
cuprind în ziua morţii mele, atelierele din Paris. Acest testament, insarcineaza
Statul Francez, să reconstituie, de preferinţă, în spatiile Muzeului Naţional
de Artă Modernă, un atelier, conţinând operele mele, schite, unelte, tot.
Ce este arta? Îmi place
cercul fiindcă se rostogoleşte. Îmi place pătratul fiindcă nu se mişcă deloc.
-Ce
spuneai de Rodin?
-Pe când trăia încă şi eu
expuneam la Salonul Naţional, m-a luat în atelierul lui, eu refuzând. Căci
nimic nu poate creşte la umbră marilor copaci. Prietenii mei se simţeau
stingheriti, neştiind cum vă reacţiona Rodin. Aflând de hotărârea mea, Maestrul
a spus firesc: "În fond are
dreptate. E la fel de încăpăţînat că mine."Influentă lui Rodin a fost şi vă rămâne imensa. De la Michelangelo
încoace, sculptorii, au vrut să atingă grandiosul, însă nu au reuşit să realizeze
decât "the grandiloquent"-ul. N-ar avea sens să cităm lume. În
secolul XIX, situaţia culorilor era disperată. Apare Rodin şi transformă totul.
Ca să spun ce am făcut într-o lucrare de-a mea, e mai greu decât muncă pe care
am depus-o.
Patria mea, familia mea,
este pământul care se învârte, vântul care adie, norii care trec, apă care
curge, focul care dogoreşte, iarbă verde, iarbă uscată, bulgarele de zăpadă.
E al nu-stiu-catelea rand sters. Scriu si sterg. Am atatea
ganduri pe care stiu sigur ca deja mi le stiti, asa ca nici nu stiu daca mai
trebuiesc scrise-spuse.
Anul trecut paream ceva mai curajoasa cu 300 de suflete
pasite-n inima(click aici pentru a va aminti curajul meu de-atunci), insa anul
asta parca, cu suflete de trei ori mai multe declarate si inca pe-atatea
ascunse-n umbra, peste inima mea, nu mai cunosc decat cuvintele coplesitor si
emotie.
Sute de prietenii
noi, de mesaje, de intalniri, de autografe, de colaborari, de articole, de
incurajari, de multumiri, de promisiuni, de asteptari, de rugaciuni. Toate de
la voi si pentru voi.Caci sunt citita incepand cu mama,
continuand cu voi si terminand cu Dumnezeu.
In dreptul numelui Fan Page-ului de pe Facebook e denumirea de scriitor. As modifica daca as putea
macar pentru o zi si-as trece om-scriitor.
Cred ca menirea de a fi om, e mai mare decat oricare alta atribuita in timpul
unei vieti. Familia si credinta, mi-au purtat grija de a fi om si mai ales de a
ramane om.
V-am purtat cu mine oriunde. Si-am sa va port cat ma va
purta Dumnezeu in mana Lui dreapta. Da, vesnic! Ati vazut Romania mea, Inima mea, Marea mea, Muntele meu, Iubirea mea,
Fericirea mea, Credinta mea, Forta mea, Tristetea mea, Dorinta mea, Pasiunea
mea, Smerenia mea, Greseala mea. Incomparabil cu cate mi-ati aratat voi in
schimb. Caci voi, nu stiu cum de v-ati indurat in curajul vostru, ca mi-ati dat
vietile voastre cu totul. Sa scriu din ele si sa le vesnicesc, ca sa fie citite
si de copiii nostrii intr-o viitoare
carte (ce e in curs de a fi scrisa).
Ma opresc aici din
scris. Insa nu ma voi opri niciodata din a ma inalta.
A fi
altitudine din propriul munte mi se pare colosal ca sentiment, dar mai colosal
ca si deplinatate, spuneam anul trecut, tot
intr-o zi de 17 februarie.
Azi va daruiesc una din cele mai frumoase rugaciuni ale
inimii mele, cu plecaciunea inimii totodata. Nu doar va iubesc, ci v-am facut
nemuritori deasupra inimii mele.
Fii cu mine
Imbratiseaza-ma, pazitorul meu,
Care ma insotesti dintotdeauna, Fii cu mine cand respir Ca sa aduci prospetimea in inima, Fii cu mine cand mananc Ca sa aduci curatia in hrana, Fii cu mine cand iubesc Ca sa-mi culegi stelele din suflet, Fii cu mine cand invat lectiile vietii Ca sa-mi stergi lacrimile suferintei, Fii cu mine cand ma rog Ca sa-mi intaresti credinta, Fii cu mine cand plang Ca sa-mi alini tristetea, Fii cu mine cand ma bucur Ca sa aduci cerul in inima, Fii cu mine in noptile grele Ca sa ma protejezi de intuneric, Fii cu mine cand merg Ca sa cureti drumul de pietre, Doar fii cu mine…
Va mai daruiesc un FLUTURE-CURCUBEU, nu ca traieste o zi, ci fiindca n-am gasit definitie mai aparte de-atat a cuvantului VIATA. Vi-l
daruiesc pictat cu inima si binecuvantat de Sus.
FEMEIA = pasare domestica de talie mica (sau mare uneori,
daca mananca fast food), de obicei cenusie pe spate si pe laturi (daca
a-ntalnit ceva mai multi barbati) si alba pe piept (daca din fericire nu si-a
facut abonament pe viata la solar), cu gatul lung (intotdeauna, indiferent de
caz), crescuta (si educata, optional) pentru carnea, untura si fulgii ei.
FEMEIA mai poate fi si FEMEIE SALBATICA, specie mai mica de
pasare, vanata pentru carne (a se citi trup-si-doar-atat).
BARBATUL, caci in cazul lui impartirea nu se face intre
barbat si barbat salbatic, mai strica orzul pe gaste. Daruieste si sacrifica ceva
util ori pretios ori bun, pentru cineva care nu stie sa pretuiasca Dar si
orzul? Trebuie si el folosit la ceva…
Ei bine, FEMEIA-GASCA, are gat si cioc lung (uneori dat cu
prea-mult-gloss roz), picioare palmate ( a se citi nelucrate nici macar o zi la
sala de sport) si penaj (caci daca s-ar purta penele si-n loc de materie
cenusie, lista deja n-ar mai avea candidate).
Si, ei bine, cum odata la 40 de ani zboara o gasca fripta, o
data, intr-o iarna de l-a speriat si pe Dumnezeu, a aparut, in camp verde crud
presarat cu isop-planta sfanta din Gradina Domnului, mirt aromat si racoritor
patruns de flori rosii purpurii de nard, la fiecare intretaiat de soare, EA.
Ce
gradina aveau ochii sa vada si ce femeie!
Dar cum gaina vecinului pare gasca, iar sotia lui, fecioara,
de data asta si vecinul s-a inselat.
In gradina Vie, femeia nu era nici gasca, nici om.
Era ceva intre femeia care oricat s-ar scalda nu se face
gasca si o gasca desteapta care nu vine la biserica numai cand ii predica
vulpea. Si mai e ceva la mijloc ce musteste a cultura, caci pret de un mileniu s-a
scris cu penele ei (de gasca), deci e ceva intre cuvant, intre cuvant si Dumnezeu,
caci "la
inceput a fost Cuvantul, iar Cuvantul era Dumnezeu"
Vasazica sunt si FEMEI care n-au trecut ca GASCA prin apa
si-au ramas femei si, sunt si femei care nu-si cauta pe lac papucii precum
GASCA.
Slava Domnului ca inca mai exista BARBATI care nu-si
incruciseaza mainile pe piept in asteptarea gastii cu ouale de aur. Isi aleg
ori cate-o gasca buna de jumulit ori cate una de nu stie decat ga-ga-ga, indiferent
ce ai intreba-o sau i-ai spune sa faca.
Insa exista si EA, FEMEIA.
Femeia care nu e nici gasca, nici om si, sopteste fara
incetare: "Fiti desavarsiti
precum Tatal vostru!".
Femeia ca ea, care isi adoarme dragostea pe partea inimii si cand
se trezeste o gaseste tot acolo.
Femeia ca ea, care stie ca fericirea nu trebuie s-o scapi din
vedere, doar trebuie sa ii urmaresti mirosul.
Femeia ca ea, care e sincera, modesta si generoasa.
Femeia ca ea, care stie ca orice s-ar intampla maine, a avut azi.
Femeia ca ea, care stie ca inima nu poate fi blocata nici de Cer,
nici de Pamant, doar de El.
Femeia ca ea, care face tot ceea ce face din Inima.
Femeia ca ea, care se lasa mancata doar de Rai.
Femeia ca ea, care mereu spune ca toate care sunt ale ei, ale tale
sunt.
Femeia ca ea, care stie ca fericirea ei, e fericirea ta.
Femeia ca ea da din aripi. Caci are aripi in loc de maini.
Femeia ca ea are aripi, pe care tu, omule, nu i le-ai putea
vedea niciodata.
Fiindca Sus, in Cer, aripile ei sunt totuna cu norii.
Si tu, omule, nu-i asa ca vezi norii albi?
Ei bine, afla, ca
toti norii sunt roz pur. Si numai copii, cu inima lor deschisa, ii vad asa.
Ai ghicit, e FEMEIA din tine sau FEMEIA de langa tine.
Femeie ce orice BARBAT si-ar dori-o in dreptul inimii, in
locul fericirii, in lipsa lui, in dor (de dor), in amintiri.
Mi-a adus un brat de violete,
anemone, garoafe, crizanteme, bujori, paralute, dumitrite si nu in ultimul rand
trandafiri.
Pentru mine nu e poetul plastic
al florilor, ci singurul barbat care mi-a daruit flori in asa fel. Pictandu-le.
Imi dedic ziua astazi, celui mai
mare zugrav roman-al ochilor mei. E acelasi om tacut de cand il stiu, insa sub
ochii mari si usor suparati, e profund.
De fiecare data cand ne
reintalnim incerc sa il conving ca e o constiinta instorica, insa lui ii place
tot statutul de zugrav iubitor de lumina
si viata.
Acum imi povesteste cum moartea
poate fi abolita de iubire. Tac si ascult.
Nici macar nu a inceput sa-si bea
cafeaua-putin arsa, caci asa ii place, pe care i-am pregatit-o de dimineata. Implineste
aproape un secol jumatate, desi e vesnic. Astazi e ziua lui. A lui si-a tuturor florilor.
Spre seara mi-a promis ca-mi
povesteste despre iubirea CHE MOVEIL SOLE…
Vi-l prezint pe
Luchian. Ştefan Luchian, roman bucovinean, zugrav. Om vesnic al inimii mele.