Ioana Andreea Niţică

Romania spune azi: -La multi ani, Constantin Brâncuşi, roman!

2012-02-19T14:38:00.003+02:00

Astazi este ziua lui. Implineste 136 de ani. Nu are un milionde vizualizari pe Youtube singurul Documentar cu el, asa ca am spus ca daca devazut-auzit Romania nu-si face timp, poate de citit ii e mai la-ndemana.

Multumiri Cornel Mihalache pentru ca a facut posibilaexistenta acestui documentar si-i multumesc Lui, ca eu l-am putut redacta, cuiubire de tara si de oameni.

Francezii ii spunBrancusi, România vreau să-ispuna Brâncuşi.

Sivreau ca azi, intreaga Romanie sa ii cunoasca viata si vesnicia. Documentarul-interviu Constantin Brâncuşide azi este scris, iar voua nu va ramane decat datoria sa-l cititi si sa-l datimai departe. Desi marturisind ca moare cu inima trista, fiindca nu s-a putut intoarce in tarasa, astazi cu rugaciune in inima, vreau sa cred ca toti romanii, i-au dus dacanu un buchet mare de flori de camp (preferatele lui) la cimitirulMontparnasse din Paris, i-au adus sigur o multumire si-o inchinaciune, in tara lui.

Nouane-a lasat viata lui in ansamblul monumental VIU de la Targu-Jiu. Nici ca putea face mai mult de-atat.

Romania

spune azi: -La multi ani, Constantin Brâncuşi, roman!

DOCUMENTAR ConstantinBrâncuşi (redat-adaptat deIoana Andreea Niţică)

-Numele?Numele? Numele?

-Constantin Brâncuşi.

-Nationalitate?

-Terestra, umana,speciala.

Nascutla Pestisani, Gorj, 1876. In 1887, la etatea de 11 ani a plecat din sat.

Cutreieratara timp de 6 ani fara sa dea de veste, baiat de pravalie, matura, spala vase.Luna mai 1894, inceputul.

Viaţalui a început când a făcut singur o vioara. Asta se întâmpla în Craiova. Urmează Şcoalade Arte Frumoase din Bucureşti. Ca în final să aleagă drumul-ca viaţă, plecândcu un sac în spate, pe jos. A umblat ani, până a găsit un loc ce-i oferea sensşi artă, dar tot nu îşi găsise lumea. În final ajunge în Paris. Spală vase, mai exact pahare.

Primelelucrări ale sale, nemaiexistand azi, sculpturi în ipsos şi lut, dispărute, auramas in fotografii. Înscris la Beaux Arts, îi sunt refuzate busturile, până cândsculpteaza în marmură întreaga. Primeşte o slujba la biserica, însă de foame,mancând toata prescura, a fost concediat.

Primelelucrări se cheamă ca cele ale lui Rodin, însă nu rămâne mult timp la atelierulacestuia, deşi a expus 3 ani la Grand Palais. "Taille directe" -cioplitura directă, nu spune nimic, însă tot ce contează e lucrul făcut. Seangajează apoi să execute un moment funeral pentru Eliza Petre Stănescu. Aşas-a născut "Rugăciunea".

"Arta este creaţialucrurilor pe care nu le cunoastem". Aşadar, după o legenda amintită a androginului, "Sărutul"este "Cuminţenia Pământului" şi viceversa. Puţini prieteni avea: Rousseau,Modigliani, Leger, Erik Satie, Duchamp, Apollinaire, Joyce, Tzara, Man Ray,Noguchi.

Avrut toată viaţa să facă o fântâna şi nu a reuşit. A vrut însă să facă ocoloană de 500 m în care să locuiască oamenii. A vrut să facă un templu şi n-areuşit. Şi s-a apucat să facă Ovale. "Obiectelede artă sunt o oglindă în care fiecare vede ce vrea să vadă. Polizarea e onecesitatea pe care o cer formele, însă nu e obligatorie. Căci dacă ne oprim lareproducerea exactă, oprim evoluţia spiritului. Când suntem în faţa frumosuluinu mai e nevoie de explicaţii. Pentru ce am venit pe pământ în chip de oameni?Şi de ce nu sub formă de animale? Am fost mai puţin pedepsiţi. Vezi tu,omenirea e râia pământului şi mosneagul numit Dumnezeu, tine pământul înpântecele lui şi, îţi dai seama că nu e chiar liniştit cu toată distrugereaomenirii din el. Ce diavol ne-a împins în focul să ne ardem cu Dumnezeuîmpreună?"

"În artă nu existăstrăini. Aş vrea că lucrările mele să se ridice în parcuri şi grădini publice,să se joace copiii peste ele, cum s-ar fi jucat cu pietre şi monumente născutedin pământ. Când nu mai suntem copii, am murit demult. Şi-am mai vrut ceva: săcioplesc zboruri, nu păsări. Am lucrat la "Maiastra" şi cred că n-amterminat. Am vrut să reprezint imponderabilitatea într-o formă concretă.Această simplificare nu este un scop în artă. Ajungi la simplificare fără voiata, apropiindu-te de sensul real al lucrurilor, care nu e carcasa pe care ovedem, ci chiar ceea ce ea ascunde. Mademoiselle... "DomnişoaraPogany". Poate într-o zi o să mă gândesc la o interpretare şi mai bună.Cine-ar putea vreodată spune când o opera de artă este vreodată terminată? "

Douămuze, o domnişoară. Un sărut. Cele 5 lucrări expuse ulterior.

"Expun "Pasăreamăiastră" în bronz. Eu sunt cel dintâi sculptor care s-a ocupat cu sensuldiferitelor materiale. Lucrările expuse de Brâncusi, au fost în ceea cepriveşte cele mai remarcabile din salon.

Nu am înţeles nimic. Auvrut să-mi ardă portretul. Tot Universul se învârte. Nimic nu scapă MareluiÎnţelept. El ştie tot, vede tot, aude tot. Are ochi în urechi şi urechi înochi. Nu e vină mea că fac lemnul altfel decât piatra, piatră altfel decât marmura,marmura altfel decât bronzul. Ce nu pot să zic cu o marmură. Pot să zic cu unlemn şi tot aşa cu toate materialele. Nu e vorba să distrugi un material căsă-l faci să vorbească după capriciul tău, ci să-l laşi să se exprime el singurşi noi, să-l lăsam s-o facă prin limba sa proprie. Decadenţa în sculptură aînceput cu Michelangelo. Nu e decât muşchi, biftec, biftec în delir, care ainfluenţat toată sculptura în general şi doar Rodin a fost cel care a scos-odin grandilocvenţă. De ce să nu mă atingă Michelangelo? Dacă nu eu, cine-arvrea s-o facă? L-am pus pe Adam sub Eva, pentru că el poartă greutateacuplului. Prin el se face contactul cu pământul, cu rădăcinile. Nu căutatiformule obscure, nici mistere. Nu vă dau decât bucurie curată."

"Dragul meu frate,vreau să-ţi aduc de ştire că noi suntem bine, sănătoşi. Dar că mama noastră amurit. Bărbatul meu a murit şi el pe front. Eu sunt cea mai nefericită dintretoţi copii. Fratii noştri, ei sunt bine sănătoşi. Mama noastră a murit deîntristarea pe care i-au făcut-o copii ei. Au uitat că au mama. Cât desprescrisoarea pe care ai trimis-o, am primit-o. Sută de lei, pe care ai anunţat-oprin scrisoare, n-a venit. Îmi pare rău de tine, frate. " Frasina I.Branzan.

"-Voilale phallus!" (Iata Falusul!)

"Prietenul meu,Matisse, a spus asta. Primesc Scrisori în care Prinţesa X vrea să mă cunoasca.Refuz de două ori. De atunci controversa cum că Prinţesa X nu e decat un falusa luat amploare. Insasi comisarul declara: "Am căutatsă văd ce mi s-a spus, dar nu-mi dau seama. Nu am nimic de spus, despreexpunerea acestei lucrări." Darstatuia mea, domnule, e sinteza femeii, e eternul feminin a lui Goethe, redusîn esenţa lui ...

Domnule, asta e primalucrare, domnule, e prima schiţă. În 5 ani am lucrat şi am simplificat, încâtsă vorbească prin material, inexprimabilul. Şi materia asta e aşa frumoasă, culiniile astea sinuoase, care strălucesc că aurul pur şi care rezumă într-unsingur arhetip, toate formele feminine ale pământului. Mă simt ca cineva ucispe întuneric. Şi ce e mai nenorocit, e că cei care mi-au făcut rău, suntprieteni, care crezând că expunând la Grand Palais, au spus totul. Da da,dualismul ne aduce lucrurile, la timpul nostru. "

Intretimp a făcut pentru Lizica un costum de balet, pentru ea şi pentru muzică luiSatie (prietenul lui).

"Sculptura nu ealtceva decât apă. Apă. "Cocoşul" sunt eu."

Maiţii minte că te-ai judecat cu Statele Unite pentru o bară, o bucată de metal şicu o anumită consistentă?

-Dada, îmi amintesc. 2 ani m-am judecat cu ei şi am câştigat. Despre"Pasăre" e vorba.

Dacă acesta este un artist, piatra poatedeveni din acel moment, opera de artă, spunea Inalta Curte.

"Lumeae o piramidă. Fiecare vrea să se arate mai tare, ficare vrea să ajungă mai sus.Lumea e rea, fiecare pândeşte locul celuilalt. În lumea de azi, toţi vorsă ajungă în vârful piramidei, unde odată ajunsi, cad oricum pe parteacealaltă. Aici e tot păcatul. Fiecare trebuie să fie la locul sau. Rege sauvalet, e acelaşi lucru. Fiecare în locul sau. Fără ură. În lumea mea, nu enicio lupta pentru a ajunge cât mai sus, piramida e demolată, fără sfârşit.Aici fiecare, este cu ce-a venit la locul sau. Nu e nici mai mare, nici maimic."

Spuneadespre una din sculpturile sale: "Eleste, ceea ce este. Priviţi-le până le veţi vedea. Cei mai aproape de Dumnezeu,le-au şi înţeles. N-am făcut nimic pentru vâlvă, pentru a face zgomot. Dincontra, am înăbuşit cu încăpăţânare orice spectacol. Cea mai mare bucurie, estecontactul între esenţă noastră şi esenţa eternă. Lucrurile nu sunt greu defăcut. Ce e greu, e să te pui în starea de-a le face. Lucrul cel mai importante să mergi bine, constient de tine şi de calea ta."

LasStatului Francez, pentru Muzeul Naţional de Artă Modernă, absolut tot cecuprind în ziua morţii mele, atelierele din Paris. Acest testament, insarcineazaStatul Francez, să reconstituie, de preferinţă, în spatiile Muzeului Naţionalde Artă Modernă, un atelier, conţinând operele mele, schite, unelte, tot.

Ce este arta? Îmi placecercul fiindcă se rostogoleşte. Îmi place pătratul fiindcă nu se mişcă deloc.

-Cespuneai de Rodin?

-Pe când trăia încă şi euexpuneam la Salonul Naţional, m-a luat în atelierul lui, eu refuzând. Căcinimic nu poate creşte la umbră marilor copaci. Prietenii mei se simţeaustingheriti, neştiind cum vă reacţiona Rodin. Aflând de hotărârea mea, Maestrula spus firesc: "În fond aredreptate. E la fel de încăpăţînat că mine." Influentă lui Rodin a fost şi vă rămâne imensa. De la Michelangeloîncoace, sculptorii, au vrut să atingă grandiosul, însă nu au reuşit să realizezedecât "the grandiloquent"-ul. N-ar avea sens să cităm lume. Însecolul XIX, situaţia culorilor era disperată. Apare Rodin şi transformă totul.Ca să spun ce am făcut într-o lucrare de-a mea, e mai greu decât muncă pe caream depus-o.

Patria mea, familia mea,este pământul care se învârte, vântul care adie, norii care trec, apă carecurge, focul care dogoreşte, iarbă verde, iarbă uscată, bulgarele de zăpadă.

Aici si DOCUMENTARUL:

BLOGUL a implinit 2 ANI!

2012-02-17T08:22:00.001+02:00

E al nu-stiu-catelea rand sters. Scriu si sterg. Am atateaganduri pe care stiu sigur ca deja mi le stiti, asa ca nici nu stiu daca maitrebuiesc scrise-spuse.

Anul trecut paream ceva mai curajoasa cu 300 de sufletepasite-n inima (click aici pentru a va aminti curajul meu de-atunci), insa anulasta parca, cu suflete de trei ori mai multe declarate si inca pe-atateaascunse-n umbra, peste inima mea, nu mai cunosc decat cuvintele coplesitor siemotie.

Sute de prieteniinoi, de mesaje, de intalniri, de autografe, de colaborari, de articole, deincurajari, de multumiri, de promisiuni, de asteptari, de rugaciuni. Toate dela voi si pentru voi. Caci sunt citita incepand cu mama,continuand cu voi si terminand cu Dumnezeu.

In dreptul numelui Fan Page-ului de pe Facebook e denumirea de scriitor. As modifica daca as puteamacar pentru o zi si-as trece om-scriitor.Cred ca menirea de a fi om, e mai mare decat oricare alta atribuita in timpulunei vieti. Familia si credinta, mi-au purtat grija de a fi om si mai ales de aramane om.

V-am purtat cu mine oriunde. Si-am sa va port cat ma vapurta Dumnezeu in mana Lui dreapta. Da, vesnic! Ati vazut Romania mea, Inima mea, Marea mea, Muntele meu, Iubirea mea,Fericirea mea, Credinta mea, Forta mea, Tristetea mea, Dorinta mea, Pasiuneamea, Smerenia mea, Greseala mea. Incomparabil cu cate mi-ati aratat voi inschimb. Caci voi, nu stiu cum de v-ati indurat in curajul vostru, ca mi-ati datvietile voastre cu totul. Sa scriu din ele si sa le vesnicesc, ca sa fie cititesi de copiii nostrii intr-o viitoarecarte (ce e in curs de a fi scrisa).

Ma opresc aici dinscris. Insa nu ma voi opri niciodata din a ma inalta.

A fialtitudine din propriul munte mi se pare colosal ca sentiment, dar mai colosalca si deplinatate, spuneam anul trecut, totintr-o zi de 17 februarie.

Azi va daruiesc una din cele mai frumoase rugaciuni aleinimii mele, cu plecaciunea inimii totodata. Nu doar va iubesc, ci v-am facutnemuritori deasupra inimii mele.

Fii cu mine

Imbratiseaza-ma, pazitorul meu,
Care ma insotesti dintotdeauna,
Fii cu mine cand respir
Ca sa aduci prospetimea in inima,
Fii cu mine cand mananc
Ca sa aduci curatia in hrana,
Fii cu mine cand iubesc
Ca sa-mi culegi stelele din suflet,
Fii cu mine cand invat lectiile vietii
Ca sa-mi stergi lacrimile suferintei,
Fii cu mine cand ma rog
Ca sa-mi intaresti credinta,
Fii cu mine cand plang
Ca sa-mi alini tristetea,
Fii cu mine cand ma bucur
Ca sa aduci cerul in inima,
Fii cu mine in noptile grele
Ca sa ma protejezi de intuneric,
Fii cu mine cand merg
Ca sa cureti drumul de pietre,
Doar fii cu mine…

Va mai daruiesc un FLUTURE-CURCUBEU, nu ca traieste o zi, ci fiindca n-am gasit definitie mai aparte de-atat a cuvantului VIATA. Vi-ldaruiesc pictat cu inima si binecuvantat de Sus.

Pana una alta haideti la petrecerea Facebook (CLICK AICI)!

Ma numesc Ioana Andreea Niţică, cea care traieste si nu exista, ceadatatoare de suflu si, va multumesc ca(-mi) sunteti.

MA PLEC.

FEMEIA (din tine) sau FEMEIA (care orice barbat si-ar dori-o)?

2012-02-03T23:35:00.002+02:00

FEMEIA = pasare domestica de talie mica (sau mare uneori,daca mananca fast food), de obicei cenusie pe spate si pe laturi (dacaa-ntalnit ceva mai multi barbati) si alba pe piept (daca din fericire nu si-afacut abonament pe viata la solar), cu gatul lung (intotdeauna, indiferent decaz), crescuta (si educata, optional) pentru carnea, untura si fulgii ei.

FEMEIA mai poate fi si FEMEIE SALBATICA, specie mai mica depasare, vanata pentru carne (a se citi trup-si-doar-atat).

BARBATUL, caci in cazul lui impartirea nu se face intrebarbat si barbat salbatic, mai strica orzul pe gaste. Daruieste si sacrifica cevautil ori pretios ori bun, pentru cineva care nu stie sa pretuiasca Dar siorzul? Trebuie si el folosit la ceva…

Ei bine, FEMEIA-GASCA, are gat si cioc lung (uneori dat cuprea-mult-gloss roz), picioare palmate ( a se citi nelucrate nici macar o zi lasala de sport) si penaj (caci daca s-ar purta penele si-n loc de materiecenusie, lista deja n-ar mai avea candidate).

Si, ei bine, cum odata la 40 de ani zboara o gasca fripta, odata, intr-o iarna de l-a speriat si pe Dumnezeu, a aparut, in camp verde crudpresarat cu isop-planta sfanta din Gradina Domnului, mirt aromat si racoritorpatruns de flori rosii purpurii de nard, la fiecare intretaiat de soare, EA.

Cegradina aveau ochii sa vada si ce femeie!

Dar cum gaina vecinului pare gasca, iar sotia lui, fecioara,de data asta si vecinul s-a inselat.

In gradina Vie, femeia nu era nici gasca, nici om.

Era ceva intre femeia care oricat s-ar scalda nu se facegasca si o gasca desteapta care nu vine la biserica numai cand ii predicavulpea. Si mai e ceva la mijloc ce musteste a cultura, caci pret de un mileniu s-ascris cu penele ei (de gasca), deci e ceva intre cuvant, intre cuvant si Dumnezeu,caci "lainceput a fost Cuvantul, iar Cuvantul era Dumnezeu"

Vasazica sunt si FEMEI care n-au trecut ca GASCA prin apasi-au ramas femei si, sunt si femei care nu-si cauta pe lac papucii precumGASCA.

Slava Domnului ca inca mai exista BARBATI care nu-siincruciseaza mainile pe piept in asteptarea gastii cu ouale de aur. Isi alegori cate-o gasca buna de jumulit ori cate una de nu stie decat ga-ga-ga, indiferentce ai intreba-o sau i-ai spune sa faca.

Insa exista si EA, FEMEIA.

Femeia care nu e nici gasca, nici om si, sopteste faraincetare: "Fiti desavarsitiprecum Tatal vostru!".

Femeia ca ea, care isi adoarme dragostea pe partea inimii si candse trezeste o gaseste tot acolo.

Femeia ca ea, care stie ca fericirea nu trebuie s-o scapi dinvedere, doar trebuie sa ii urmaresti mirosul.

Femeia ca ea, care e sincera, modesta si generoasa.

Femeia ca ea, care stie ca orice s-ar intampla maine, a avut azi.

Femeia ca ea, care stie ca inima nu poate fi blocata nici de Cer,nici de Pamant, doar de El.

Femeia ca ea, care face tot ceea ce face din Inima.

Femeia ca ea, care se lasa mancata doar de Rai.

Femeia ca ea, care mereu spune ca toate care sunt ale ei, ale talesunt.

Femeia ca ea, care stie ca fericirea ei, e fericirea ta.

Femeia ca ea da din aripi. Caci are aripi in loc de maini.

Femeia ca ea are aripi, pe care tu, omule, nu i le-ai puteavedea niciodata.

Fiindca Sus, in Cer, aripile ei sunt totuna cu norii.

Si tu, omule, nu-i asa ca vezi norii albi?

Ei bine, afla, catoti norii sunt roz pur. Si numai copii, cu inima lor deschisa, ii vad asa.

Ai ghicit, e FEMEIA din tine sau FEMEIA de langa tine.

Femeie ce orice BARBAT si-ar dori-o in dreptul inimii, inlocul fericirii, in lipsa lui, in dor (de dor), in amintiri.

PICTURA: Gabriel Tudorache

Ştefan Luchian, astazi este ziua ta si-a tuturor florilor

2012-02-01T12:16:00.001+02:00

Mi-a adus un brat de violete,anemone, garoafe, crizanteme, bujori, paralute, dumitrite si nu in ultimul randtrandafiri.

Pentru mine nu e poetul plastical florilor, ci singurul barbat care mi-a daruit flori in asa fel. Pictandu-le.

Imi dedic ziua astazi, celui maimare zugrav roman-al ochilor mei. E acelasi om tacut de cand il stiu, insa subochii mari si usor suparati, e profund.

De fiecare data cand nereintalnim incerc sa il conving ca e o constiinta instorica, insa lui ii placetot statutul de zugrav iubitor de luminasi viata.

Acum imi povesteste cum moarteapoate fi abolita de iubire. Tac si ascult.

Nici macar nu a inceput sa-si beacafeaua-putin arsa, caci asa ii place, pe care i-am pregatit-o de dimineata. Implinesteaproape un secol jumatate, desi e vesnic. Astazi e ziua lui. A lui si-a tuturor florilor.

Spre seara mi-a promis ca-mipovesteste despre iubirea CHE MOVE IL SOLE…

Vi-l prezint peLuchian. Ştefan Luchian, roman bucovinean, zugrav. Om vesnic al inimii mele.

Eu, FEMEIE. Sau TARANCA din Muscel

2012-01-31T12:32:00.001+02:00

Despre FEMEILE-femei, numai de bine.

Si aici vorbesc si despre cele ce nu fac nimic si despre celece fac. Indiferent de situatie, ambele cazuri sunt fericite. Femeile carenu fac, nici nu vor face vreodata, femeile care fac, mereu vor face. Ecuatiesimpla, ca viata unui barbat (adevarat).

Despre FEMEILE-altor femei, numai iubire.

Si aici vorbesc despre femeile care nici nu fac si nici nu vorsa faca. Sunt intr-un "lasa-masa te las vesnic",dar totodata intr-un "sperca a observat toata lumea ca sunt cea mai buna." Ambele cazurisunt invalide, ca viata unui barbat luat (sau agatat inca de fusta mamei).

Am avut Bunici eroine si am o Mama eroina. Si cand spun EROINA, nu maabat de sensul real din DEX si anume cel de "femeie care se distinge prin curaj, vitejie si abnegatie in diverseimprejurari."

(Si acum fievorba-ntre noi:

-Ati mai vazut dela bunicile si mama voastra, incoace, EROINE? Eu, nu.)

Doamna Chiajna, doamna Elina, Ana Ipatescu, ReginaElisabeta, Ecaterina Teodoroiu, Regina Maria, Elena Lupescu, sunt femei care-ar trebui sa se regaseascain fiecare din noi. Nu din dorinta unui aer desuet ori nobil, ci pur si simpludin dorinta de A VREA, A PUTEA, AFACE. Cele 3 verbe, o eroina le poarta odata cu sangele ce-i mangaieinima, cu ochii ce-i mangaie dragostea, cu mainile ce-i scriu istorie.

Ar trebui sa vremca fiecare in parte, sa purtam in noi, parte din ele. Fiindca ele sunt trecut,iar noi prezent si viitor. Si fiindca prezentul si viitorul nu ar fi fost aicifara existenta unui trecut.

FEMEILE-altorfemei, de care va vorbeam mai sus, vor totul. Altminteri nu le-ntelegindrazneala hotiei orisicarei identitati iesite-n parcursul lor uman. Ele nuvor, nu pot, nu fac. Desi ele-ar sustine cu taria unei eroine contrariul.

Ele traiesc pentrualtii. Ele iubesc pentru altii. Ele pasesc pentru altii.

Femeile-altor femei nu sunt decat ALTEFEMEI.

Femei care ce-idrept, in viata de zi cu zi sunt femei, sotii, mame.

Femeile-altorfemei, nu sunt decat oglinda femeilor de pretutindeni.

As trage linie sile-as zgudui inima pret de cateva secunde, minute, ore, zile, luni sau ani.

Le-as cumpara oglinzimici, mijlocii si mari, de diverse forme si dimensiuni.

Le-as aseza in fataLOR si le-as lasa pana cand oglinzile-ar disparea fiindca s-ar plictisi de ele.Atunci, FEMEILE-altor femei si-ar da seama ca nu sunt NIMIC. Nici macar eleinsele nu mai sunt. Dintr-atata imprumut si mimetism, au ajuns sa fie NIMIC.

Nu dau verdicte, insastiu ca exista. Exista FEMEI-HOATE.

Iubirea salveaza.Ura distruge.

Femeile-altor femei trebuiesc iubite. Pentru ele ar fi ceva nou si plin de sens.Fiindca ele de fapt asta-si doresc. In tumultul dorintelor lor, finele si-lstiu: ISI DORESC IUBIRE.

Am intalnitfemei-hoate. Initial repulsia a jucat de fiecare data rolul iubirii. Nu maieram EU. Pana am gandit ca ele, in nimicnicia lor, vor ceea ce vrem cu totii: I.U.B.I.R.E.

Le dau voiesa-mi fure V.I.A.T.A., P.R.I.E.T.E.N.I.I., I.U.B.I.R.I.L.E, C.U.V.I.N.T.E.L.E,S.T.I.L.U.L, I.N.I.M.A. Insape deasupra le iubesc. Caci sunt atat de goale… Si stiu cata nevoie au sa fieCINEVA. Le-as iubi si mai mult daca acel CINEVA n-as fi eu, ci ele insele.

Hoatelor, vaiubesc!

P.S. Ma intreb.Daca as fi fost o taranca din Muscel pictata de Grigorescu, ce mi-ar fi furatintai: basmaua alba, margelele sau inima curata?

BUNICILE de-atunci, NEPOATELE de-acum

2012-01-27T14:55:00.003+02:00

Nu va vorbesc acum despre vremuri, ci despre omul vremurilor.

Si am ales pentru inceput FEMEIA.

Exista fara indoiala bunici si bunici, cum deopotriva exista fara indoiala nepoate si nepoate. Primele mustesc a intelepciune, cele din urma a curaj, dorinta, ambitie.

Nepoatele n-ar fi fost nepoate fara bunici, cum bunicile n-ar fi fost bunici fara nepoate.

Sa spunem ca aici ar fi punctul de legatura-echilibru, actual-constant, intre trecut si viitor.

Prezentul insa, e VIU, atat prin bunici, atat prin nepoate.

Asemanari putine, desosebiri multe.

As incepe cu trezitul de dimineata, pe care ce-i drept majoritatea nepoatelor il suduie. Ori ca muzica din club a fost intr-atat de cool incat nu i-a rezistat, ori ca paharul de vin baut s-a transformat la cina intr-o sticla bauta in intregime, ori ca plimbarea in parc s-a finalizat cu after party.

Ei bine, bunicile in schimb, la 20+ de ani, isi incepeau diminetile cand inca nici soarele nu se trezea, cand nici ceasul-care trebuia zilnic intors, nu suna. Nu cunosteau verbul A (SE) VAITA, cat il cunosteau de bine pe cel A (NU) RENUNTA. Aveau ori gospodarii de sustinut intr-un alfabet continuu parca, de la A la Z, ori deja primul copil de crescut/ingrijit, ori serviciu costisitor, in 3 schimburi, daca locuiau in oras.

Apoi continui cu to-do list-ul nepoatelor, care include de la ritualul integral al diminetii pana la shopping-ul de cu seara. Ele au uitat de apa, ca doar deh, o au pe cea termala la tub, au uitat de sapun, ca deh, au gel-spuma-demachiant, au uitat de Nivea sau Crema de Galbenele, Doina sau mierea, ca deh, ele au dermatocosmetice, caviar si ulei de argan.

Nepoatele isi bifeaza programarile frecvente la saloanele de infrumusetare si solar. Bunicile, in timp ce faceau prajituri, tineau si cate un albus batut spuma pe ten-caci din strabuni stiu ca fac bine si, bunicile, pe timp de vara, la risipitul fanului, cu furca in mana, nu cu ochelarii contra radiatiilor UVA, isi hidratau pielea sanatos, la soare natural.

Mai sunt multe de zis, ca de exemplu transformarea nepoatelor in fake absolut, incepand cu gene false, unghii false, botox si silicon.

Bunicile aveau grija de gene cu vestitul ulei de ricin si la zile de sarbatoare, daca si atunci, le bibileau cu putin carbune negru special.

Nepoatele au extensii, par vopsit.

Bunicile au fost inmiit mai frumoase cu parul spalat cu sampon de urzica ori sapun de casa si, clatit cu apa cu otel ori fiertura de frunze de nuc, impletit apoi in cele mai unice moduri si forme.

Nepoatele-si spala vasele la masina de spalat vase, tot cum fac si cu rufele.

Bunicile au rezistat si cu cenusa sub unghii in timp ce frecau cratitele si cu pietrele de rau ce le brazdau mainile, in timp ce spalau.

Nepoatele mananca fast-food, ori la restaurante celebre.

Bunicile poate nu mancau deloc, daca aveau 2-3 copii la masa si un sot muncit, de hranit.

Nepoatele aproape ca nu mai poarta nici chiloti.

Bunicile aveau si cate trei randuri de fote si ii, sa le tina Dumnezeu sanatoase, ca sa faca copii sanatosi.

Bunica EROINA, nepoata DE VINA!

Cu umor fin, insa recunosc cu oarecare ciuda, am scris cele de mai sus.

Nu din fandoseala vremurilor, in care vezi-Doamne, ne-am super-modernizat. Nu.

Am scris cele de mai sus, nu cu dorinte de reintoarceri la trecut, ci de reintoarceri la VALORI. Am avut langa noi valori, care ne-au crescut si ne-au numarat pasii si bataile inimii. E pacat sa ne cosmetizam inima si trupul la extrem, devenind din om, robot.

Puteam foarte bine sa scriu despre nepoatele care studiaza, se respecta, iubesc-se iubesc, au in plan o familie si o cariera. Nu am scris despre ele, fiindca ele deja-si stiu locul si scopul.

Am scris insa, pentru toate nepoatele ale caror BUNCI SUNT EROINE. Si pentru nepoatele care vor la randul lor sa ajunga EROINE.

FERICIREA E ALBA

2012-01-25T11:45:00.003+02:00

Un cor de fulgi de zapada mi-au trezit dimineata in cantul lor:

-Fericirea e alba! FERICIREA E ALBA!

Atunci eu, cu inima usor ragusita, cu toata puterea si forta terestra de om, din rasputeri am vrut a ma ridica la nivelul lor in strigatul bucuriei.

Mi-am invelit inima de zor, i-am pus iubire de jur imprejur si-am acoperit-o zdravan in final cu ochii verzi cei fericiti si curiosi.

Mi-am tinut respiratia pret de cateva secunde, tot din fericirea prea mare a firii, ca la urmatorul suflu sa respir tot anotimpul. Tot. Pe de-a-ntregul.

Ma pregatesc sa scot inima la aer, afara, cu toate riscurile lumii asteia de pe Pamant. O invat sa nu se sperie de raceala fulgilor albi, desi, mici, caci in curajul caderii lor, nu lasa Pamantului decat vesnicie.

Credula, inima, a scos intai nasul, apoi buzele deja umede, apoi parul lung si-n cele din urma mainile. Brusc o vad cu mainile spre Cer si-o-ntreb:

-Dar nu aduni zapada? N-o aduni de jos?

Niciodata inima nu-mi raspunde cu vorbe, cum o facem noi oamenii.

V-am mai spus asta?

Da, nu raspunde, se scutura toata, ramane alba-ferice si, isi impreuneaza mainile ca-ntr-o rugaciune. Atunci eu raman fara suflare si, inteleg totul.

Brusc, dar nu nefiresc, unesc si eu podurile palmelor si fac pod catre Cer. E un soi de entuziasm si necunoastere parca, caci niciodata nu stii ce vine de acolo de Sus.

Cu degetele jucause apoi o vad vorbindu-le fulgilor. Cu spranceana ridicata si cu deja cunoscutul meu zambet tamp, parca reinvat un nou alfabet. Alfabetul iubirii.

Stiu ca inima de fiecare data suprinde omul cu ceva nemaivazut, nemaintalnit, nemaifacut.

Tot aerul imi misca trupul si ma departeaza si ma aproprie frenetic-intentionat de inima. Ea de fiecare data arunca cu rasete si iar intinde mainile spre Cer.

Ametim in albul alb si tot curajos ne rugam iernii, Cerului si Lui:

-Fericire alba, vreau o IUBIRE ALBA!

Cu zambet usor disparut, inchidem geamul inimii, lasand loc de o noua deschidere intre Cer si Pamant. Nu lasam caldura sa topeasca drumul rugii si, poate in gand, de ce nu, o repetam doar-doar s-o adeveri:

-Fericire alba, vreau o IUBIRE ALBA!

…

-Fericire alba, vreau…

GET INSPIRED.TV

2012-01-23T09:12:00.002+02:00

Nu am apucat inca sa va vorbesc inca, despre proiectul de suflet al Taniei Tita, om drag si prietena draga, inceput la finele anul ce tocmai a trecut.

Ei bine, e un proiect cu si pentru oameni FRUMOSI, SANATOSI, FERICITI.

Am primit cu inima deschisa colaborarea cu GET INSPIRED, asadar articolele mele le veti gasi in rubrica de LIFESTYLE si FASHION.

Momentan, va vorbesc tot despre DRAGOSTE si IARNA, cu riscul ca nu, nu va plictisesc, ci va aduc in lumea noastra, a vesniciei firii si a inimii.

Cu drag,

Tania Tita si Ioana Andreea Nitica

Dragostea(se)pregateste(de)prima zapada?

Mana mea deseneaza pe geamul aburit, primul mesaj al inimii catre cer.

Din cer, scrisul nu se vede invers, ci cum nu se poate mai clar, direct mesajul ajung spre inima Lui. Sa desenam, deci.

Varful inimii, inmuiat in gandul daruirii, deseneaza in scris primul cuvant: DRAGOSTE(A).

Zambesc tamp si parca ma rusinez, ca un copil ce-n preajma parintilor aude vorbindu-se a …tot ce-nseamna dragoste.

Ridic ochii mari si verzi, deloc inghetati de frigul oamenilor-ce uneori confunda gerul cu sufletul si iau gratuit rolul gerului-nu al omului, in serios.

De-asta data, ma ridic pe varfuri si scriu caligrafic-parca mai caligrafic scriu de Sus: (SE) PREGATESTE.

Parca cu un zambet si mai tamp, indraznesc sa scrasnesc chiar un raset usor. Caci numai inima mea stie cel mai bine gandurile ascunse ale copilului din mine.

Imi trec mana prin par, suflu in causul palmelor-parca am luat in mine recele geamului partas la destainuire, inchid ochii si vizualizez tot ce inseamna pentru mine ultima data si scriu: (DE) PRIMA.

Am tras aer in piept, altminteri parca ma sufoca greul unei destainuri, scrise direct pe inima de geam, de catre o inima de om-copil.

Un ultim zambet lumineaza geamul si desi caldura casei si a inimii ma indeamna la vise (noi), eu scriu: ZAPADA.

Am intors spatele geamului ca si cand i-as fi spus: -Ei bine, acu-mi stii secretul. Ce altceva mai vrei sa stii?

Aud o voce mai calda ca inima oricui de pe Pamant. Parca m-as speria, dar mai bine tac.

-Copilule, ce vrei anul asta de Craciun?

Inghit in sec ultima bucata din turta mea dulce stropita cu mult rosu si, cu inima batand in mii si mii de parti si mii de feluri, raspund:

-Vreau un Craciun! Doar un Craciun!

Ningea cu fulgi noi, mici incat sa-i pot transforma eu ca prin minune intr-unii mari.

Ningea peste parul meu negru.

Ningea peste ochii mei verzi.

Ningea peste mana ce-a scris mai devreme pe un simplu geam.

Ningea peste inima.

Eu eram prima zapada.

Oare, dragostea (se) pregateste (de) prima zapada?

Ioana Andreea Nitica

Articol aparut pe GET INSPIRED.TV

DRAGOSTEA sau ...IARNA INIMII

2012-01-17T09:06:00.003+02:00

DRAGOSTEA e precum zapada. Solida, cu fulgi albi, cazuta din Cer.

Asta ca si prima definitie pentru cei carora verbul A CADEA nu are de-a face cu A IUBI. Insa ei bine, caderea intre Cer si Pamant, ia forma injumatatita si odata asezata, la o intelegere personala cu Soarele, dainuie cel putin o luna.

Cu dragostea intelegerea sta tot cam la fel. Initial pare solida, cu fulgi albi, cazuta din Cer. Dragostea insa, in caderea spre Pamant, uneori, se confunda in ger si dispare. Ori nu s-a inteles cu Soarele la fel de bine cum a facut-o zapada, ori purta numele oricarui alt sentiment mai putin cel despre care vorbim acum.

La inceput e rece. Rece, de-ngheata si Cerul in bucuria lui de-a ne darui minunea asteptarii. Pana la urma, si dragostea o astepti.

Mai apoi, in aer se lasa o liniste si pret de cateva ore, zile, de ce nu luni, transforma. Atunci tot ce sulfa stie ca urmeaza marea cadere de fulgi. Si dragostea, nu e confundata la inceput cu indragostirea? E, tot cam asa e si cu Cerul.

Intr-un final, brusc, poate chiar neasteptat, fulgi albi cad si se depun, ori pe Pamant ori pe Inima si, frigul dispare iar fericirea ia locul linistii.

Pamantului apoi, nici nu ii mai pasa de mica-mare durere a Cerului.

Tmpul trece. Sunt zile cand ninge atat de fin, la primele saruturi. Sunt zile cand ninsoarea isi ia un timp al sau si ninge exact atat cat Pamantului, respectiv omului, sa i se faca dor.

Sunt zile cand ninsoarea ia forme suparate, de nerecunoscut si nu mai seamana nici pe departe a fulgi albi, ci a nemultumiri inghetate sub forma de stele. Sunt zile cand ninge atat de tare, incat e imposibil ca Pamantul sa mai vada Cerul ori indragostitii sa se mai priveasca in tihna, asa ca isi unesc trupurile frenetic, repetitiv. Sunt zile cand nu mai ninge. Atunci si Pamantului si omului, i se recunoaste in ochi tristetea. Tristetea de a nu mai avea cine sa ii acopere de frig in noptile reci si tristetea de a nu mai avea cine-i iubi fara-ncetare.

Nu spun ca DRAGOSTEA dureaza cat un anotimp, 3 luni sau o iarna, ori mai putin.

Spun ca ceea ce de multe ori omul o numeste DRAGOSTE, e doar o minciuna frumoasa a Cerului. Omul o crede si spera, macar anul asta, sa tina zapada si-n rost de primavara.

Pana acum, nimeni nu mi-a spus ca zapada i-a dainuit Inima de fulgi, luni intregi de zile sau pret de mai multe anotimpuri.

Ori rivalitatea intre Cer si Pamant niciodata nu va avea drepturi depline, ori, omul n-a-nvatat cum sa ninga, cum sa se astearna si cum sa nu se topeasca.

E iarna inca. Poate-om invata. Si poate-om si iubi.

DRAGOSTEA E PRECUM ZAPADA. Din inceputul alb ia forma unui intuneric terestru, de noroi si mocirla. Poate e un firesc al Cerului si-al omului.

De a iubi si de a pleca tocmai atunci cand iubeste mai mult.

Sa fie dorul unei noi ninsori, motivul?

Nu aduce anul, ce vrea... INIMA

2012-01-15T17:16:00.002+02:00

Femeia mereu se-ntreaba. Daca ar inceta s-o mai faca, atunci sigur s-ar numi barbat.

Femeia insa, mereu se-ntreaba mai mult decat ti-ar lua tie, ca barbat, sa pui semnul intrebarii la sfarsitul unei fraze. Ei bine, barbatului treaba cu punctuatia nu prea-i place.

V-am mai povestit eu anul trecut despre barbat si punctuatie. Anul a trecut, altul nou i-a luat locul si barbatii au ramas la fel.

Niciodata n-am inteles femeile care seara spun TE IUBESC si a doua zi in timp ce el isi citeste ziarul preferat in timp ce sta la toaleta, ea, ca o vulpe fara coada, ii descoase buzunarele, eventual ii dezansambleaza si telefonul, poate poate, o gasi ceva.

Ori c-am fost crescuta cu TE IUBESC seara si atat, fara restul ansamblului marital amintit mai sus, ori ca si eu la randu-mi m-am limitat la verbul A IUBI, fara a-i atribui verbe ca A (TE) CONTROLA, A (TE) URMARI, A (TE) SUSPECTA.

O femeia care iubeste, stie daca e iubita.

( Despre femeile care iubesc cu orice altceva decat cu inima, nu vorbesc. Ele sunt doar etichete ce se duc ori la prima spalare, ori care stau (a)lipite-parca fortat, ori de cate-o talpa (a inimii), ori de cate-un raft (de gand). )

Femeia care iubeste, isi invata inima ca barbatului ii place matematica, nu gramatica, chiar daca ele doua ca si discipline rimeaza si, ca barbatului ii place masa de bucatarie tot la fel cum ii place si locul de sub dus, doar fiindca esti tu acolo si e de ajuns. (Daca as paria ca o femeie sigur ar pune o alta intrebare chiar in momentul acesta, gen: "-Da unde-i romantismul?", sigur as castiga.)

Barbatii nu se schimba. Atunci s-o faca femeile.

Atunci barbatii vor iubi cu adevarat femeile, nu doar parti ale lor.

Caci acum fie vorba-ntre noi, o femeie ori o iubesti de la primul fir de par vazut nelalocul lui pana la buzele ce inca le simti pe corpul tau, chiar daca ea te-a sarutat tocmai acum o saptamana.

Cand femeile se vor opri din imitat (ALTE FEMEI, ce-n comparatie cu ele isi merita statutul de femei), din implorat (iubire, cu pretul unei nopti de sex de la prima intalnire, doar doar el o accepta sa-i stea alaturi, maxim o luna), din vaitat, din lamentat, BARBATII le vor iubi.

Pentru ochii care ii privesc si atat, nu pentru ochii ce-ncruntati asteapta explicatii.

Pentru parul care ii asteapta mana lui sa-l descurce, iubindu-l, nu pentru firele ce isi primesc acuza cum ca au cazut gratie lipsei lui de interes.

Pentru buzele care mai si tac, nu doar cicaclesc.

Pentru trupul ei care ii e carte de vizita, nu pentru scuza ca nu are timp sa practice un sport.

Pentru sanii ei care asteapta atentia lui si nu-i arata ostentativ intregului public care are rol de barbat,

Pentru picioarele ei inalte, subtiri si fine care-l fac atat de mandru cand ea poarta tocuri si atat, nu pentru felul cum il cuprind pe el neaparat in momente cheie.

Pentru mainile ei care ating-iubind, nu pentru modul cum gesticuleaza momentele de criza.

Pentru INIMA ei.

De ce oare nu mai stiu femeile ca barbatii se uita si catre inima lor, nu stiu.

Stiu insa ca de cate ori sunt iubita, iubesc. Cu ochii, cu parul, cu buzele, cu trupul, cu sanii, cu picioarele, cu mainile, cu inima.

Caci o femeie nu poate sa se simta intregita decata daca iubeste si e iubita pe de-a-ntregul.

Si mai stiu ca, de fiecare data cand iubesc, IUBESC pentru toate femeile ce nu-ndraznesc sa iubeasca si atat si, se poticnesc pe drumuri inexistente in drumul spre barbatul de langa ele.

Da, barbatului ii place simplitatea. Nu simplitatea complicata de femeie.

La urma urmei, nu aduce anul ce vrea inima, dar aduce anul ce-i trebuie inimii.

Despre DRAGOSTE, numai de bine.

P.S. Cand e facuta cu lumina aprinsa.

Pictura: Jack Vettriano

ART OUT. NR. 10, VISUL UNEI NOPTI DE IARNA

2012-01-11T09:01:00.004+02:00

Pentru cititorii mei destepti, spun un LA MULTI ANI si un AN LUMINAT!

Va las sa cititi asa cum v-am obijnuit si va las sa ...visati.

Nr 10 ART OUT, sub numele VISUL UNEI NOPTI DE IARNA, are pregatita pana si ...ninsoarea mult asteptata de noi toti.

Ma gasiti in paginile rubricii 3X3 Expo, o rubrica pe care o iubesc de-a dreptul, o rubrica ce va ajuta sa ajungeti la cele mai importante expozitii ale lunii desi poate nu aveti timp. In paginile 12-14, alaturi de cei doi colegi, intr-o recenzie... cu un suflu nou.

Multumesc intregii echipe redactionale si le urez UN AN INSPIRAT!

Articolul VIS DE IARNA, il gasiti la pagina 17 sau mai jos:

Vis de iarnă

Până și calul cu patru picioare tot se poticnește. Încep cu finalul ca să aflați începutul.

Era odată ca niciodată, o întindere mare, nefiresc de mare. Sub cerul liber și complicat. Avea felurite paie, pietrișuri, bolovanei, alte paie și mai mari și altele ușor tăioase. Da! Dacă nu erai atent, toate astea, îți tăiau visele fără să te întrebe. Sau dacă nu mergeai "încălțat", rănile se adânceau pe măsură ce pașii tăi pășeau în necunocut.

De-aia l-am implorat pe Dumnezeu Atotputernic să primesc de Crăciunul asta potcoave noi. Hmm. Mi le imaginam din oțel. Dure și flexibile ca mine. Mai simt uneori nevoia, recunosc, să strivesc în jur trufia. Să mă apropii de ea, să-i simt teama enormă de moarte, inima să se dezlipească de piept, iar ca o umbră, copita mea să se apropie de ea ca într-un joc de șah. Calul schimbă culoarea câmpului și îl transformă printr-o vrajă permisă din fad în "plin de culoare", iar prin mutări repetitive, mută trufia din lumea asta, în lumea de dincolo. Atunci simt un extaz, o forță inexplicabil de rece. Pentru moment, nu mă recunosc. Îmi aduc aminte repede, că și caii vor să schimbe lumea. De-aia au șaua pusă să-i plimbe mereu pe cei ce răsplătesc iubirea. Nu cu paiele și biciul, ci cu zahăr cubic.

E legea lor nescrisă. Pentru că și ei știu să iubească, deși știu că nu mă credeți.

Se făcea că văd doar în față și lateralele mi se păr străine, se făcea că îmi adorm seara visele din picioare și că sunt un fel de suflet împietrit. Darămite să încep să va povestesc că și caii se îndrăgostesc. Aș transforma povestea într-un Romeo și Julieta autohton și nu v-ați încadra în peisagistică.

Mă rezum doar să va spun că iubirea e oriunde, oricum, oricând. Iubirea vrea să schimbe doar însăși iubirea. Nu se macină la râșniță sentimentală și tăioasă, doar la moara de inimi deschise. Se adăpa din orișice izvoare statoare și se hrănește constant cu iubire. Cu toții iubim. Alipit și nemărginit.

Până și noi caii.

Crede-mă pe cuvânt, că și eu îmi pierd capul din dragoste cum ți-l pierzi și tu, umanule. Și nu-s cu nimic mai prejos decât ține. Firește, tu nu înțelegi legea asta a compensației spirituale. Dar Dumnezeu Atotputernic nu a fost egoist. Stancosul decor nu mă lasă să văd dimineață prea bine cerul.

Însă, deh, pe toate nu mi le putea da. Mi-a dat iubirea. Face cât toate cerurile lărgii zări. Din stâncile din spatele casei, visele sunt stătătoare, dar plutesc. Odată cu vântul. Poate, poate, ajung la El și mi le unește că într-un tricotaj stilizat și din negre și lungi, mi le face reale: albe transparente și cu un contur perfect. Trebuie să mă mulțumesc cu picioarele.

Dumnezeu încă se mai gândește la cadoul meu de Crăciun. Dacă să mi-l pună din nou sub brad sau să mi-l doresc și mai tare pentru anul ce urmează.

Ultimul, dar primul Craciun

2011-12-23T18:44:00.006+02:00

(E al doilea an fara Bunicul... Insa de cand imi e Inger, apare mereu...

Azi, odata cu pomul... ce urma a fi impodobit.)

Visele de iarna mustesc a amintire si dor. E un joc al Dumnezeului nostru, cu trupuri de adulti in suflete de copii. Facem slalom printre aripile lor, reusind sa ducem intr-un final visele spre cer si sa (ni) le implinim. Si se mai spune ca doar daca crezi in minuni, ele vor face parte din tine. Va rog sa hasurati tristetile si sa descoperiti frumusestea si nuanta atat de magica a ultimului Craciun.

”Deseori imi amintesc de vizitele la bunici. Bunicii mei, innobilati cu diploma onorifica pentru cei 50 de ani de casatorie credeau ca dragostea vine o singura data in viata si atunci e pentru totdeauna. La ei, cel putin, asa a fost. S-au cunoscut la promenadele de duminica organizate in sat, cand nici macar nu implinisera optsprezece ani si de atunci au ramas impreuna. Aproape o viata de om.

Aveau tabieturile lor induiosatoare, construite in jumatate de secol trait impreuna si nu le-ar schimba pentru nimic in lume. El inca ii spunea ca e cea mai frumoasa si desteapta femeie, iar ea, in schimb, il cicalea cu drag, pentru ca iar si-a murdarit hainele.

Ei au crezut mereu ca Dumnezeu iti harazeste pe cineva si mai departe depinde de tine. Ca odata ce ti-ai ales “crucea”, trebuie sa o porti pana la capat…

Mi-am petrecut primele mele sarbatori de Craciun din viata la bunici si efectiv nu pot alege. Toate au fost de… neuitat. Ii multumesc bunicului ca mi-a fost bunic. Si credeti-ma, nu exista multumire mai mare. Cu el am facut primii ingeri in zapada si el imi tragea sania ore in sir ca sa-mi smulga zambete. Cu el am invatat sa socotesc, la gura sobei si el m-a invatat sa-mi desenez in viata toata visele.

Bunicul avea cel mai frumos suflet si l-am iertat ca mi-a fost Mos Craciun de cateva ori in viata. Nici acum nu stie ca banuiam eu ca nici Mosul nici el nu au cum sa aiba aceiasi bocanci. Ii multumesc insa, ca am avut copilarie. Ii mai multumesc ca nu a fost iarna pana la 20 de ani, in care sa nu am om de zapada in curte, chiar daca traseul vietii nu m-a purtat pe ulita copilariei mereu. Omul de zapada mereu insa, m-a asteptat…

Bunicul m-a iubit intr-un fel cum numai el putea si ii intorc mereu in vise, multumirea si plecaciunile in ganduri. Ultimul Craciun cu el a fost cu tuica fiarta, ultimul taiat de porc si… pace. Nici nu stia ca va fi ultimul, insa eu stiam ca va fi pentru el primul din alta lume. Avusesem un vis. Se spune ca prin vis, credinta e rasplatita la nivelul cel mai inalt. Anul asta nu mai gasesc oameni de zapada, iar sania e obosita. Ingerii insa tot voi mai face in zapada. Pentru ca se spune ca ce inveti cand esti copil nu uiti niciodata.

Craciunul meu de fapt, e Craciunul lui. Pentru bunicul, ce si-a purtat “crucea” in credinta lui nestirbita, acum capatul e cerul si …bunica. Bunica insa , (re)deschide capitolul “Amintiri” la fiecare revedere cu nepoata… iar bunicul ne inconjoara de simplitatea lui imbibata de dragoste, de acolo de Sus…

Il simtim in fiecare impodobit de brad si in fiecare miros de scotisoara din vinul abia fiert… Cel mai important e ca il simtim in inimi. Sper doar ca si el acolo Sus, are pom de Craciun si multa zapada… ”

Rugaciunea vietii

2011-12-21T13:42:00.002+02:00

Cand ceru-mi oboseste

Imi las ochii sa ninga

A inimii ce radacina-i creste

Pamantul nasterii, sa mi-l atinga.

Cand doru-mi amorteste

Imi las ochii sa nasca

A inimii ce amintire-i incalzeste

Pamantul vietii, sa nu-mi cerseasca.

Cand el, prezentu-mi cere

Imi las crucea sa-nalte

A inimii ce lemn ii e tacere

Pamantul parintesc, sa mi-l incalte.

Cand El, Atotputerea-mi roaga

Imi las si corp sa piara

A inimii ce rugaciune-i leaga

Pamantul deznadejdii, sa mi-l ceara.

Dar cat sunt viu, om viu,

Nu obosesc

Dor n-amortesc

Cruce inalt.

foto: Ioana Andreea Niţică

versuri: Ioana Andreea Niţică

Fii in avantajul vremii cu avantAGE

2011-12-13T21:07:00.010+02:00

Imi plac profesionistii si tot ce-si construiesc in jur, fiindca oamenii de nivelul lor nu au tendinta, ci pur si simplu involuntar, construiesc personal sau in echipa, noi lumi.

Iar pe Argentina Ionita, am cunoscut-o anul trecut intr-o colaborare personala. Si sa nu uit sa va spun, imi plac oamenii-oameni, apoi oamenii-profesionisti.

Ea e om-om, apoi profesionist si pe langa prietena draga, ale sale binecuvantate maini, experienta si mai ales inima, o fac sa fie ce este.

Vreau sa va mai vorbesc despre avantAge, cel mai nou concept in materie de estetica faciala de ultima generatie, care combina cele mai moderne tratamente ortodontice invizibile cu cele mai noi tehnici anti-aging.

"Prin aceasta investitie de un milion de euro ne propunem sa devenim o clinica de referinta in Romania. Echipa medicala profesionista, tehnologia de ultima generatie, serviciile integrate de ortodontie, estetica faciala si anti-ageing sunt principalele atuuri pe care mizam pentru formarea unui portofoliu semnificativ de clienti", spune Dr. Friedrich Ovidiu Widu, initiatorul acestui proiect.

Eu mlitez pentru frumos, fie el intern-extern si, aici, la clinica, inca de cum am pasit, am fost invaluita de aerul chic-inimalist al unei cladiri ce iti ofera parca siguranta de la primul pas.

Albul, plin de simbolistica si orange-ul, culoarea fericirii spun inca de la inceput povestea locului. Canapele albe, liniste deplina ca-n vise de copii, lumina blanda, colturi verzi. Ideal pentru relaxare si pentru a face ceva pentru tine.

Punctez totusi ca o primire avizata, o receptie bine structura, aici incluzand o servire gen ceai, cafea, o muzica relaxanta in sala de asteptare, posibilitatea chemarii unui taxi la finalul vizitei in clinica, ar duce AVANT AGE-ul la nota 10+. Insa sunt convinsa ca fiind abia deschisa, mai au unele aspecte de pus la punct.

Va vorbesc azi despre AVANT AGE din punct de vedere al esteticii faciale si aici vorbesc despre:

• Peeling-ul chimic

• Mezoterapiei

• Botox

• Acidul hyaluronic

• Micro-dermo-abraziunea

Dupa un tur complet al clinicii, care m-a acaparat cu totul, dupa ce am facut cateva fotografii, Argentina imi vorbeste de cabinetul de estetica.

Lumina imi cade direct pe chip si ma trezesc relaxata total, sub vraja ei.

Imi place sa stiu totul, asa ca mereu ii pun intrebari despre produse noi, metode de lucru, cursuri noi la care a participat/va participa. Si inca odata imi confirm credinta cum ca pasiunea si profesia s-au nascut una pentru cealalta.

Ii dau mana libera sa inspecteze/analizeze tenul, sa combine tehnici si produse (evident la un nivel inalt al calitatii-caci clinica numai astfel de produse detine) si ma las sub bagheta ei.

Demachiere, aplicarea unui peeling usor, extrem de placut aplicat, urmat de curatarea tenului-particularizat, apoi aplicarea unei masti hidratante in profunzime (de asta aveam nevoie)-o masca usoara, abia simtita, cu o textura lejera si pufoasa, urmata cu un masaj (divin).

Nici nu stiu cum a trecut timpul, insa stiu ca i-am spus ca zi de zi as veni acolo.

In final, am discutat de skin-care, ce-i new entry pe piata de cosmetica, plus recomandarile ce mereu din partea unui profesionist sunt binevenite. Am tras cu ochiul si in sertarul meu preferat, sertarul-minune, plin de produse de make-up (Make-up Forever), ca in final sa fac o viitoare programare.

Eu recomand oameni si locuri, fiindca oamenii sfintesc locul.

O recomand pe Argentina Ionita-estetician, cu toata increderea, iar pe ea o gasiti la AVANT AGE.

Nu e o noutate ca una din probleme secolului XX este cu desavarsire TENUL. E pacat sa nu alocati timp, voua, atat barbati cat si femei, fiindca oamenii cu adevarat frumosi sunt oamenii care au grija de sufletul lor.

Mai multe informatii gasiti aici:

Bucuresti, Sector 1, Str. Intrarea Noptii nr. 5

Contact: 07 3553 3553 - AVANT AGE

sau pe FACEBOOK-avantAGE

De ziua ta, Nichita...

2011-12-13T11:15:00.002+02:00

Nichita. Mi-ai fost a doua mama cand eram copil si numele-mi suna a feminin stins si al doilea tata cand mi-ai sarutat sufletul pentru intaia data. Iti multumesc de fiecare data cand ma intalnesc cu mama, daruindu-te. Si la fiecare revedere cu tata, amintindu-te. In mine inca te strig.

Cand spun Nichita, spun mama, caci stiu cat l-a iubit si il iubeste. I-am amintit azi de ziua lui si desi nu l-am auzit, parca i-am si vazut oftatul.

Nichita, doar Nichita e azi in suflu peste mine, mama si noi toti.

Fiindca daca toti barbatii ar avea sub inima, macar un vers de-al Nichitei, ca sa nu mai vorbesc de dragostea lui pentru femeie, care era fara inceput si sfarsit, atunci si ea, FEMEIA, ar putea ramane femeie si atat.

Desi dragostea a fost pentru el impartita si tot mereu adunata, cu siguranta nu ar fi pus pe hartia inimii, poeziile care noi acum, nemilosi ai dragostei, le citim/recitim/citam/recitam/gasim/regasim/(uitam uneori…).

Azi, de ziua lui, sa dam sens iubirii, sa luam viziunea sentimentelor asupra noastra, sa cerem dreptul la timp, sa ne jucam in necuvinte, sa ne lasam prinsi in dulcele stil clasic, sa ne lasam mintea sub clar de inima, sa nu ne mai legam de noduri si semne si sa avem curajul chemarii:

…vino când nu merge nimeni,

când nu avem picioare, vino

dar mai ales când voi fi orb,

lumino.

Ca si dar, pentru Nichita, sa iubim.

Din cer, parca-l si vad multumindu-ne scriind.

O alta poezie, pe care, probabil noi, n-o vom citi niciodata.

Ci doar o vom simti.

ART OUT. NR. 9. MASTI, MOSTRII SI FANTOME.

2011-12-07T09:22:00.006+02:00

Va invit sa cititi nr.9 al revistei ART OUT care a atins un subiect bo-ho-hoo.

Voi credeti in MASTI, MONSTRII SI FANTOME?

Pana va ganditi la un raspuns eu va daruiesc pagina 23 (click aici-art out) in care gasiti parerea mea referitor la lumea intunecata, dar si paginile 13-15 (clik aici-art out) , in care alaturi de alti doi colegi, am conturat o rubrica ce merita pusa cap de lista in optiunile voastre, caci se numeste 3X3: trei expozitii de bifat, de facut recenzie aspupra lor si apoi de conturat in stiluri proprii, caracteristice, unice, diferite, continutul lor. 3x3 din nr. 9 a fost la Istoria in 192 de imagini-Afisul Polonez, Portret in Istorie si Coroana Reginei Maria.

Si ramaneti aproape caci in nr 10. editia de Craciun, o sa fie WOW!

Măști, monștrii și fantome?

Nu cred în măști, monștrii și fantome.

Acum da, recunosc că-mi asum reala credința în chipuri, frumuseți și suflete vii. Rămâne secretul nostru. Și nu, nu-l ascund după chipuri vesele, triste, încruntate, c-un zâmbet sau nu în colțul gurii, nu-l ascund după arătări inimaginabile, nedemne, incitante la prima vedere și nu, nu-l ascund după ceva ce nu există.

Secretul meu cum că nu cred rămâne între noi. Da?

Ne măscuim, ne ascundem, ne camuflam.

Ne înjosim, ne deformăm, ne pocim.

Ne arătăm, ne năzărim, ne plăsmuim.

Suntem măști, monștri, fantome. Nu doar oameni. Nu mă credeți?

Într-un secol în care umanitatea însăși e ridicată la rang de ARTĂ, suntem exemplul viu de operă (proprie a) propriei vieți. Nu sună atipic/anormal decât dacă nu ați privit îndeajuns în jur. Nu spun c-am falsă, anula, orice concepție în pofida alteia noi, că am rezona cu orice altceva mai puțin cu noi înșine. Nu spun că realitatea noastră e altă decât o arătăm, că gândurile ne sunt altele față de cele împărtășite și inimă bate la altă intensitate decât normală. Nu spun că apărem atunci când (nu) trebuie, că ne justificam inimaginabil, că uităm de unde suntem, ce căutăm și de unde venim.

O lume a măștilor, a monștrilor, a fantomelor există. Ireal sau nu, există.

E la tot pasul, e în tot locul. Chiar și cineva ca mine începe să creadă în ele, deși practic nu crede. De ce? Fiecare suntem pe rând, parte din ele. Nu că ne-am fi plictisit de statutul uman dăruit în ziua creării omului, ci fiindcă viața și ritmul ei, ne împing adesea spre cuvintele cu pricina: A (ne) MASCA, (a adera la) MONSTRUOZITATE și (a ne confundă cu) FANTOMĂ.

Devenim deci din oameni alte ființe, atipice, unice, personalizate, caracteristice altei lumi/vieți, neacceptate-dar dorite, imitate, asociate, modificate.

Cu un suflu desupra, (re)devenim oameni.

Un colaj ambiguu de forțe, întuneric, forme, ia amploare. Ori fiindcă oamenii nu mai rămân oameni, ori fiindcă grotescului îi e urât de unul singur pe o vreme ca asta, de toamnă ușor sătulă de ploaie, vânt, frig, brumă, nori leneși și soare mut.

M-am hotărât: cred în chipuri, frumuseți și suflete vii. Căci cred în om, prezent și viață.

Lacrimile bucuriei nu sunt sarate

2011-11-24T12:00:00.004+02:00

(Despre TATA si Fiica)

Arareori a plans. De cand o stiu rade cand trebuie sa zambeasca si hohote iti sparg rutina cand trebuie sa rada. Nu stiu daca asta a fost cadoul de Sus, al Lui, catre ea, a lui de jos.

Arareori a plans. De cand il stiu rade cand trebuie sa zambeasca si hohote iti sparg rutina cand trebuie sa rada. Nu stiu daca asta a fost cadoul meu de Sus, de El, catre mine, a lui de jos.

Nu stiu cat TATA e definitia zambetului cat e a vietii. A insasi vietii.

Nu stiu cat TATA e definitia copilului din el cat e a mamei sale. A insasi mama.

Nu stiu cat TATA e definitia sotului din el cat e al mamei mele. A insasi sotia.

Nu stiu cat TATA e definitia tatalui cat e a barbatului. A insasi barbatului.

Stiu insa ca totul e iubire, zambet, bucurie. Chiar si cand viata se razbuna pe tine in cel mai crunt mod cu putinta.

Stiu ca si pe furnica o are in grija Dumnezeu, daramite pe oameni. Chiar si cand viata m-a facut din mica si mai mare decat mi-as fi putut imagina vreodata.

Stiu ca rabdarea e unul din sensurile vietii. Caci daca Cerul te vede mic si simplu, tu il vezi infinit mai mare si nemarginit.

Stiu ca iertarea e vruta si avuta. Chiar daca e nemeritata.

Stiu ca simplitatea o ai pur si simplu. Si-o dai, daruindu-te, tot asa. Simplu.

Stiu ca oamenilor slabi trebuie sa le faci jocul. Caci doar asa vei fi rasplatit.

Stiu ca dragostea de tata… e tot ce trebuie sa fie pentru orice copil.

Asa am invatat ca lacrimile bucuriei nu sunt sarate. Caci asa am invatat plansul.

Si plansul se invata odata cu primii pasi ai copilului din tine, ce nu-i reusesc.

Si plansul se invata odata cu cei din mijloc pasi ai copilului din tine-fiica-femeie, spre altar, la bratul lui, de tata, tata sfant.

Si plansul se invata odata cu pasii ce vi se intrepatrund intre sens de vieti, vesnic.

Si plansul se invata cand nu mai vrei-poti sa plangi.

Cat e aici, langa mine, stiu sigur ca lacrimile bucuriei nu vor fi sarate.

Cand nu va mai fi, stiu sigur ca voi fi la fel.

P.S. Si daca v-ati intrebat vreodata cine-i vinovatul zambetului meu permanent, iata raspunsul: TATA.

Cel care-n loc de armata a facut ARMATA INIMII.

De aici si iubirea mea pentru tot si toate.

(pacat ca e poza alb negru si ochii lui mari albastri sunt in alta poveste)

Restul povestii il veti citi direct din … PRIMA (mea) CARTE.

Iar despre MAMA, scriu si voi scrie toata viata. Chiar si cand TAC.

A FOST si… editia a 9-a a Galei AVANPREMIERE

2011-11-18T09:25:00.004+02:00

"O sa fie dens…", au fost cuvintele celui ce e director AVA, Alin Galatescu, despre editia a 9-a a Galei Avanpremiere, de la MNAC.

Designeri: 12, show-uri: 8, video: 4.

Iris Serban, Carmen Secareanu, Silvia Serban, nume noi: Anca si Silvia Negulescu, Rue des Trucs, Sandra Chira, tinere talente: Natalia Vasiliev de la Scoala de Arta din Chisinau, Teodora Baciu de la Universitatea de Arta din Cluj, Ioana Ciolacu si Alexandra Abraham de la Universitatea de Arta din Bucuresti.

Spectacol? As inventa alt cuvant, caci a fost mai mult de-atat.

Rosu, alb-negru, nude combinat cu nuante de cer metalic si alb stelar. Fluiditate. Mult alb, alb-unt. Negrul de neinlocuit suplimentat de Lolite, aducere-aminte de neon infiltrat in culoarea unui asfalt virgin, rochii ce iau rol de second skin, dantela=matase, taieturi si volumetrii, transparenta, piele de data asta nu sub motive rock, ci cuprinse de un boem chic, jocul de-a "iu hoo"-mbracatul, auriu reinventat.

I-am tinut pumnii stransi, nu c-ar fi avut nevoie, ci ca sa-i pot deschide apoi pentru aplauze perfecte. Caci unui perfectionist, ca Alin Galatescu, numai asa aplauze ii prind aripile mai strans de Cer. E poate omul cel mai iubitor de frumos, plenitudine si… ceruri, pe care-l stiu. Paradoxul e ca un astfel de om, pe atat de sensibil, isi tine bine pe podium, in stanga complexitatii, PROFESIONALISMUL. E o balanta veritabila, ce nu are decat N si S, ci insasi el e o harta in care te pierzi si regasesti repetitiv.

E un profesionist si nu e data sa nu o arate la level-ul final al fiecarei povesti scrise de el. Fiindca nu, ce scrie el nu-s realitati. El scrie povesti. Iubeste personajele. Iubeste viata din spatele lor si… scrie despre ele. In loc de stilou si cerneala, are multa moda si imaginatie.

N-am citit povesti mai fascinante, curajoase, ireale/reale, in care eu insami m-am integrat ca si cum as fi facut parte din ele. Alin Galatescu, asa vede ansambul filelor de poveste: toti suntem speciali, toti suntem cititori si personaje.

Reala, majora, plenara. Asta a simtit nu numai Alin Galatescu la finalul editiei a 9-a a Galii AVANPREMIERE, ci si eu-ca si voce de dupa, de aici si acum.

Pasiunea nu s-a vazut, ci s-a simtit. Si un astfel de eveniment trebuie pastrat in minte, ca doza de andrenalina vs. antidot, pentru zilele atipice.

Am mai spus si repet: Romania avea nevoie de un Alin Galatescu.

Inchei spectacolul personal al retinei unui privitor, demn de a fi insasi personaj de poveste in UNIVERSUL Avanpremiere, parafrazandu-l pe Alin Galatescu: "Eu cred in Moda Romaneasca!"

FEMEI vs. FEMEI

2011-11-14T15:18:00.004+02:00

N-am inteles niciodata femeile care imita femei.

Hasurand, mai bine spun: n-am inteles niciodata femeile care se confunda cu alte femei.

Si cand spun confunda spun de la furatul privirii-curajul ochilor de a privi/analiza/nu judeca, de la furatul pieptanatului parului-ca atitudine/nuanta/forma, de la furatul vorbelor-nu buzelor (imbibate mai mult sau mai putin de ruj/saruturi), de la furatul verticalitatii corpului-nu spun 90-60-90, ci infometare pentru a ajunge ca EA, de la furatul culorii pantofilor des folositi pana la furatulul tipologiei barbatului sau si mai bine, pana la furatului propriului barbat al EI.

Ea, femeie. In primul rand femeie.

Si e femeie prin ochii ei mari, dimineata, neatinsi de parabenii din produsele de make-up-ci de firescul buzelor lui, prin parul ei ondulat de aseara-cand i-a pregatit lui o surpriza si n-a aparut in fata lui nud decat cu buclele la ea, prin TE IUBESC-ul ce ii inroseste de fiecare data buzele-rujul ramanand doar un rau necesar, prin corpul ei perfect-fiindca ea se iubeste (pe ea) intai de toate, prin lenjeria ce si-o asorteaza mereu cu pantofii-si numai el stie ce barbat norocos e, prin el-barbatul ei.

Ea, femeie. In primul rand femeie care imita.

Si e femeie prin ochii cui, prin buzele cui, prin parul cui, prin corpul cui, prin inima cui?

A NIMANUI. Caci uita sa fie ea si devine EA.

Daca greseala secolului trecut, sau a ultimelor doua secolele era femeia ca si tabu, cu tot ce o intregea-jumatatea, acum greseala e MIMENTISMUL.

Ca accesoriu permanent-concludent-vital, femeii secolului XXI.

Nu trag semnale de alarma, am obosit. Trag femeile de inima.

Poate-as avea mai mult success. Si in locul semnalului de alarma (asurzitor uneori), le-as ruga sa se uite la ele si sa(-si) spuna: "-Sunt EU INSAMI. Si atat! De astazi nu mai vad decat FEMEIA din mine si atat. Am corpul meu si sufletul meu. Si de voi iubi, imi voi iubi barbatul meu, nu al alteia. Sunt EU INSAMI. Si atat!"

Din pacate avem credinte si credinte.

Din fericire mai avem o scapare. Si scaparea sta tot in ea, femeia.

Fiindca de la femeie incepe si se termina totul.

Pe locuri, fiti gata... START.

Linia de sosire e atat de aproape...

Picasso cel putin a inteles. Nu stiu daca femeia, insa inima ei sigur.

Pictura: Pablo Picasso-Femeia.

Drum de Inger

2011-11-10T18:07:00.001+02:00

Pe pietrele ce-au mers nu suflete, ci inimi
Sub fagii si stejarii ce-s sus de dor
Isi face loc si Ingerul Luminii
Flamand, timid, dand dintr-o aripa usor.

Pe cer se deschid nu usi, ci ferestre

Sub ramuri de nori ce-s verzi nefiresc

Isi murmura inima Ingerul Veste

Curat, viu, dand dintr-o aripa-ngeresc.

Pe aerul ce felinare n-aprinde, ci lasa

Sub rosu calcat in picioare de vant

Isi dramuieste din suflu Ingerul Casa

Bland, aprig, dand dintr-o aripa-n cant.

Pe caramizi ce n-au lumini, ci cristic

Sub petec de albastru rupt in zid

Isi curata lumina sa Ingerul Vesnic

Neobosit, tacut, dand dintr-o aripa-n vid.

Pe scurte vitralii ce n-au culori, ci putere

Sub rost albastrit de lumina-n trecut

Isi cauta loc si Ingerul Sedere

Pasnic, graitor, dand dintr-o aripa de scut.

Pe scari ce nu-si stiu drumul, ci rostul

Sub lemn scartait de-asa suvenir

Isi odihneste din pasi Ingerul Nostru

Smerit, nou, dand dintr-o aripa de mir.

Pe flori ce nu stiu ca-s regesti, ci emotii

Sub trunchi de stejar inlemnit de curaj

Isi aprinde lumina si Ingerul Curtii

Alb, curios, dand dintr-o aripa-a gaj.

Pe strigat de lumina ce nu arde, ci arata fiinta

Sub fire lungi de par sta soarele bagat

Isi trece trupul si Ingerul Credinta

Slab, inalt, dand dintr-o aripa a inchinat.

Pe pietrele ce-au mers nu suflete, ci inimi
Sub fagii si stejarii ce-s sus de dor
Isi ia La revedere! Ingerul Luminii
Flamand, timid, dand dintr-o aripa usor.

foto: Ioana Andreea Nitica, Manastirea Cotroceni

Sase, vine AUTOR! 5-6 noiembrie SALA DALLES

2011-10-30T16:02:00.003+02:00

In mersul meu EXTINS am dat de BIJUTERIA CONTEMPORANA. Sunt pro-arta si tot ce inseamna frumos, asa ca pe indelete, in zi curata, proaspata si metalica de toamna, am pasit spre descoperirea conceptului AUTOR-targul de bijuterie contemporana.

Ei bine, o echipa de profesionisti dau viata si suflu bijuteriei contemporane. Cum? Nedandu-i sens comercial (neaparat), ci dandu-i sens artistic, prin puterea inspirata a unui om pe atat de profesionist pe atat de discret.

O expozitie de arta si AUTOR, transfigurata din banal in fabulos, sub semnatura lui Dan Piersinaru, nu numai ca te transforma din om in fiinta divina, ci iti transforma vizualul in terestru real, dar magic.

Cu bagheta lui infinita, in varf ninsa cu soare si stele, a adunat designeri precum Harem 6, Angela Ciobanu, Raluca Buzura,Mona Velciov, Ioana Matei, David Sandu,Andra Lupu, Carla Szabo, Mihaela Zvîncă, Kuki Constantinescu, Mihaela Tarhuna, Angi Apostol.

Si daca v-am facut cel putin curiosi de cum arata bijuteria contemporana reala, vreau sa va vad pe 5-6 noiembrie la SALA DALLES, la a 6-a editie a TARGULUI AUTOR ca s-o vedeti chiar pe Carla Szabo expunandu-si si dand viata colectiei prezente la Berlin Fashion Week.

Nu trebuie sa fie o noutate faptul ca designerii de bijuterie romani, au priza in afara, indraznesc sa spun-poate mai mult ca la noi, iar Parisul a strigat prezent in fata BIJUTERIEI CONTEMPORANE romanesti.

Pe cum e Dan Piersinaru-omul frumos si inspirat, pe atat de complexe sunt evenimentele sale. V-o spun fiindca din umbra discreta, am vazut cateva evenimente organizate de mainile si mintea lui si pot spune asumat si detasat ca e cel mai bun: de ex. Autor 5, Marché de Noël sau mansarda Carturestilor.

N-o spun fiindca urmeaza sa-mi primesc cota parte sau am oaresce avantaj, ci pur si simplu pentru ca militez odata cu el pentru arta, frumos si Romania.

As vrea sa ne cunoastem si recunoastem valorile ca tara, iar cu permisiunea lui Dan, va invit pe data de 5-6 noiembrie, la Sala Dalles pentru a intampina cel mai frumos Noiembrie de pana acum, un Noiembrie contemporan.

Nume noi dar si consacrate ale bijuteriei contemporane de designer, in cadrul singurului proiect unic in Romania.

Shhht…

Sase, vine AUTOR!

Mai multe pe: www.extins.com

FEMEIA si BARBATUL. TOTUL si NIMIC.

2011-10-28T12:26:00.005+03:00

Ce stii tu despre NIMIC?

Ce stii tu despre TOT?

Stiu toti, numai tu nu stii, ca fara FEMEIA ce te iubeste, nu esti nimic?

Stiu putini, numai eu stiu, ca alaturi de BARBATUL ce ma iubeste, sunt TOT?

Cine-ti mai stie ochii inchisi si deschisi cum iti sunt, mai bine decat eu si tu?

Cine-ti mai urmeaza linia chipului, zi de zi, in afara de mine si tine?

Cine-ti mai trece mana prin par, cu degetele usor ude, dimineata, ca mine si ca tine?

Cine-ti mai atinge buzele ca sa pastrezi sarutul cel din urma, decat eu si tu?

Cine-ti mai descopera trupul, de fiecare data in alt mod, in afara de mine si tine?

Cine-ti mai stie secretele mainilor ce-au tot atins, un sfert de viata, ca mine si tine?

Noi nu mai cunoastem raspunsurile, pentru noi fiecare intrebare e un nou raspuns.

-Hai, recunoaste zambind (cum o faci de fiecare data)…

Daca n-am vrut raspunsuri, am pus intrebari.

Asa te-am si asteptat nopti acasa, cand de fapt eram o-ntreaga zi langa tine.

Asa te-am si cunoscut, cand de fapt ma cunoscusei tu deja.

Asa te-am si vazut doi-nu unul, cand de fapt eu te vedeam langa mine.

Asa te-am facut sa fii tu, cand de fapt altcineva te credeam eu deja.

Noi nu mai cunoastem lumea, pentru noi oamenii sunt tot dragoste.

-Hai, intoarce-te cu spatele asteptand (cum o faci de fiecare data)…

Ce e NIMIC cand ai TOTUL? Si ce e TOTUL fara NIMIC?

Poate de-asta intrebarile astea doua sunt singurele care nu si-au gasit raspunsurile in cazul nostru. Fiindca si ziua de e vineri si o vrem luni-luni o facem, si noaptea de o vrem zi-zi o facem, si vara de-o vrem toamna-toamna o facem, si ora de-o vrem vesnicie-vesnicie o facem.

Nu fiindca credem ca oamenii se (mai si) indragostesc. Pentru ca nu credem in basme, insa asteptam sa le citim cu drag, primului nostrum copil. Ci fiindca credem ca fara iubire suntem NIMIC.

De-aia probabil, nedandu-ne nici macar seama, suntem TOTUL.

Femeie iti sunt, nu fiindca sunt femeie. Ci fiindca sunt femeia barbatului meu.

Barbat imi esti, nu fiindca esti barbat. Ci fiindca esti barbatul femeii tale.

Nu existam, ci traim. Traim, caci nu existam.

Cineva ar zice ca nu suntem de pe Pamant.

(Noi doi zambim, fiindca doar noi doi stim ca de fapt ei nu sunt de-aici.)

Noi nu avem sfarsit, nici inceput.

Cine-a mai vazut in TOT si NIMIC, unitate de masura?

Iti sunt rugaciunea si imi esti ruga. Iti sunt ruga si imi esti rugaciune.

Atunci fiecare avem un nume, un sens, un scop.

Nimic nu inalta mai sus, dincolo de ce-am gasit, adica de tot. Si nimic nu exista dincolo de ce-am gasit. Aici e DIVINUL.

Esti cale, fiindca n-am cum sa nu-ti fiu drum. Si imi esti drum, ca numai cale poti sa-mi fii. Si-ti merg, ca iti sunt pas. Si imi esti pas, fiindca mergi.

Nu ma-ntorc, ca nu stiu sa plec. Dar revin, ca stiu cat iti doresti.

Nu-ti stau in soare, ca-ti sunt soare. Deschid mai bine ferestrele intredeschise, doar ca sa ma-nchizi zi de zi in casa ta. Rasar mereu, fiindca te-ai satura numai de ploaie.

Nu ma ai ca amintire, fiindca sunt prezent. Ah, prezentul!

Acum hai, deschide odata fereastra, striga-ma pe nume, fa cativa pasi, eu ma voi preface ca am revenit dupa mult timp, iar tu…

Tu fii TOTUL si NIMICUL meu!

S-a aprins "Focul lui Sumedru" 25 octombrie 2011

2011-10-26T14:26:00.007+03:00

Cum pot să SCRIU despre VEȘNICIE?

Veșnicia se simte și atât.

Vorbesc despre seara zilei de 25 octombrie 2011, despre orașul ce-și bate inima odată cu a mea-CÂMPULUNG MUSCEL, vorbesc despre toți oamenii ce nu s-au lăsați topiți, doar încălziți de foc, vorbesc de România mea.

Mi-am dorit să fiu acolo, una cu focul-Focul lui Sumedru, pentru toți românii musceleni ca mine și pentru toți românii, care au văzut flacăra doar c-au ridicat privirea spre marele Cer.

Am plecat spre Focul lui Sumedru cu vorbele unui înger drag ce mi-a coborât ieri din Cer:

"...prin graiul neaoș românesc transmiți iubire, credința și cultură! Ești un veritabil român! Ferice de noi să te avem printre noi! ...iar "flacăra" din astă seară să te binecuvînteze și în aceeași măsură să te încarce în așa mod încât să scrii o viață despre lume, despre credință, despre artă, despre natură, despre tine...

Săptămâna cu "foc" din care să mocnească cele mai colorate și valoroase sentimente, să ai!"

Imaginați-vă sute de oameni, dintre care zeci dintre ei cunoscuți, dar toți iubiți de inimă mea-uneori prea mică. Mătău, cota 1017m, Câmpulung Muscel. O intmpinare de bun-venit cu torțe aprinse, muzică live, grătar, vin fiert. Călusarii au aprins Focul lui Sumedru cu cântec și inimă curată. Am strâns mâna și cu personalităti și cu ciobani autentici. Celor din urmă le-am furat cetina din gând.

25 octombrie 2011, a fost ziua in care Focul lui Sumedru l-a luminat pană și pe Dumnezeu-vesnică să ne fie ziua, lumina căpătată și fumul-ce acoperă, nu murdăreste.

Amintesc nume, fiindcă omul prin nume-și vesniceste viața și țara:

Norris Mageanu, român muscelean, stăruitor de Muscel, cum însămi îl numesc-cel ce vrea, poate, face.

Livia Irimescu, româncă musceleanca, doamna inimii mele, purtătoare de credința pe aură și aripi. Luminează.

Maria Cristina Enescu, româncă musceleanca, om puternic și iute. Ajută, iubește, se bucură.

Mihai Stana, român muscelean. Susține, se implică, strigă prezent.

Ovidiu Lipan Țăndărică, român muscelean prin adopție, iubitor de țară. Cântă și încânta.

Monica Iagăr, romancă musceleanca prin adopție, iubitoare de neam românesc. Niciodată absența și totdeauna aici.

Călușarii din Stolnici, români, bărbați de aur cu inimă curată. Au dansat fericirea, tradiția și credința.

George Miron, român, dirijor la Acapella. A bucurat bucuria ochilor și glasului nostru.

Ionuț Contras și Ionuț Almășan ( Bosquito), români. Au fost și vor mai fi în pas de Muscel.

Daniela Benea, româncă musceleanca. Scrie, dar poarta inima sus.

Numele tuturor românilor musceleni si nu numai. Au venit pana in Câmpulung Muscel si au scris istorie.

Mass-media, Pro Tv, Antena 1 (click aici pentru stire), fiindca le place Romania si tot ce-seamna ea.

Ioana Andreea Nițică, nu fiindcă-i rază de Muscel, buzdugan sau dătătoare de suflu-cea care trăiește și nu există, ci fiindcă e româncă musceleanca și atat.

Așa să ne-ajute Dumnezeu-cel care pentru o seară a fost și El, român muscelean!

foto: arhiva personala

„Hai la focul lui Sumedru!“

2011-10-23T23:21:00.006+03:00

Nici Sfântului Mare Mucenic Dumitru nu mai trebuie să-i amintim că noi, românii ce ne ținem inima și capul pe-a țării pernă de Muscel, suntem întâi foc și-apoi apă.

Noi mirosim a brad zi din noapte, nu că suntem verzi tot timpul, ci neclintiți.

Și fiindcă ne avem cetină-n inimă precum ne avem inima "din lung prelung de Câmpulung", odată pe an ne tăiem de la rădăcină, trecem podul Dâmboviței, ne oprim strigătul în vârf de Rucăr și coborâm Dragoslavele, ne abatem traiul în Leresti și ne trecem cetina pe drum domol de Valea Mare-Pravăț până-n miezul copilăriei mele, Mihaesti.

Recoltele s-au adunat și înșirat în poduri și pivnițe, oile au răvășit și-au venit la vatra lor, iar noi cu sfințenie păstrăm tradiția prin neuitare.

Străbatem munte, deal și vale, mocnind a brad, ne adunăm cu mic cu mare în jurul focului și strigăm cât să răsune-n rădăcinile străbune: "Hai la Focul lui Sumedru/C-a mâncat lupu' iedu'! "

Și cum "la Sângeorz se incaieră câinii si la Sumedru se bat stăpânii", e rost de noi începuturi, în fiecare an, în prag de seară de 25 spre 26 Octombrie-Brumărel.

Cine sare peste foc o să fie sănătos tot anul sau se va căsători.

Nuci, mere, covrigi, gogoși, se împart copiilor printre cântece, joc și bucurie mare și, se bea țuica, must și suc de mere.

Când bradul se prăbușește în arderea focului viu, "vorbitoarea tăcere" se lasă și, oamenii locului duc spre casele și grădinile lor cenușă pentru bogăția recoltei din anul ce urmează.

Cum e vremea de Sumedru așa va fi toată iarna si de va fi frumos, că va fi toamna lungă.

Focurile purificatoare din inimile muscelenilor, luminează cerul și-l ține așa tot anul.

De-asta "o foame negrăită, ne umple(-dar ne sătura), ca și cum apei i-ar fi sete de apă".

De-asta poate bucuria, puterea, inima Sus, ne e în suflu întregul an.

De-asta-l facem anul acesta, pe cel mai inalt vârf de deal din țară, Mățău, ca să-l vadă stelele-"anul cu lumile, lumile ca stelele".

Fiindcă la Câmpulung, de ne e "aerul găurit de păsări", Focul lui Sumedru ajunge de-L luminează și pe Dumnezeu.

ART OUT. NR. 7. PUNCT. LINIE.PUNCT.

2011-10-21T10:42:00.003+03:00

In numarul 7 al revistei ART OUT articolul meu in gasiti la pagina 38, denumindu-se De-a PUNCT(ul) şi ARTA.

Va invit deasemenea sa pasiti in lumea artei si de acasa, in putinul timp liber, citind Art Out.

Un singur click va desparte de noi: www.artout.ro

De-a PUNCT(ul) şi ARTA

Recunoaşte că e mic, rotund şi e mereu în polemici cu înţepătura de ac. Slăbiciunea nefirească şi-o arată atunci când vine vorba să fie semn. E semn de punctuaţie când arta nu mai are nimic de spus… în cuvinte, ci doar în imagini.

Cu rol despărţitor între fraze sigure pe ele, cu caracter independent-ca şi omul secolului nostru, îşi menţine statutul şi echilibrul.

Se pricepe şi la prescurtări de cuvinte, obositor de lungi sau absorbite de greutate, Stă pe vârf de "i" în faţa "j"uxtapunerii dintre orice formă desluşită sau nu a artei.

Îi place enumerarea, vorbirea directă, deci şi conceptul de a sta deasupra uneori. Ca şi în viaţă. În artă, ce-i "jos" vrea a se găsi "sus" şi, ce-i "sus" e musai să nu-i fie străin acel veşnic "jos". Sus-ca linie de apogeu, jos-ca linie de plecare.

Are un tic: să stea deasupra virgulei, ca să despartă perioada (timpului pierdut). Îi place cifra 3, când râvneşte a suspensie. În artă, şirului gândirii îi este oricând permis să fie întrerupt, mai ales când orizonatala imaginaţiei se confundă cu infinitul actual.

În fond, omul în libertatea sa, e dătător de punct pe "i", prin recenzia vieţii în faţa artei.

Arta îşi schimbă însă chipul în interjecţie, atunci când omul îi fură terenul şi, îi spune lejer: "-Destul! ".

Îşi trăieşte veşnicia, convenţional, ca şi semn, ce te-ndeamnă a vizita aşezări oprite-n hărţi, ce te-ndeamnă a mai arunca cu zarul uneori, sau a-ţi alinia inima ca-ntr-un rând de piese de domino-pentru a-ţi aminti plecarea.

Îi plac ritmurile şi sunetele, că-i obligatoriu în artă, ca şi auzul să fie adjudecat. De asta prelungeşte durate muzicale cu încă o jumătate din valoarea lor iniţială; pentru ca omul, să-nţeleagă arta dincolo de nume şi explicaţia din DEX. S-o-nţeleagă cu inima.

Că tot a venit vorba de inimă, el, oficiază şi ceremonii, fiind verdict final în arta înmulţirii. Doi poli nu e de ajuns să se atragă ci să se şi confunde în stil caracteristic- artistic.

Ştie să păstreze tradiţii: prin cusut, brodat, croşetat; în ciuda cunoaşterii lui de către omenire, ca şi aproape nevăzut, în fel şi fel de depărtări. E şi loc ţintă, atunci când e pregătit să fie ochit, nu numai criticat, dar şi esenţial, când vine vorba de procesul topirii.

Este posesor de onoare, în dreptul inimii oricărui "fir" uman iubitor de frumos. Dar şi iniţiator al plecării, atunci când modul de a gândi nu mai rezonează cu arta contextuală.

Reglează, potriveşte, fără a neglija însă amănuntele şi, restabileşte adevărul.

Are şi momente limită-de timp mort, însă e firesc.

Nici viaţa, nici arta nu duc lipsă de situaţii fără ieşire.

Dacă al nostru Eminescu îl privea că pe un moment cosmologic, iar al lumii Leonardo da Vinci ca pe o întregă viaţă, pentru mine PUNCT înseamnă (doar) ÎNCEPUT.

La început am fost punct, iar din punct am devenit ceea ce azi (mă) numesc OM.

La început a fost punct, iar din punct a devenit ceea ce astăzi o (de)numesc ARTĂ.

Stau şi mă gândesc. Nu degeaba omul e prim-creatorul ARTEI.

"VALERIU GAFENCU– SFÂNTUL ÎNCHISORILOR" cu inregistrare

2011-10-19T08:49:00.006+03:00

Cu ajutorul Atotputernicului, am reusit sa si inregistrez momentul pentru a-l asculta cat mai multi dintre voi.

Va rog asadar sa dati si voi la randul vostru mai departe.

Sfinte al Inchisorilor de fier-nu inimi, VALERIU,

Tu, traitorule, de-ai sti cati am fost aseara la umila pomenirea si parca tot n-am fost indeajuns de multi incat sa-ti cuprindem si pe dinauntru si pe dinafara credinta ta intru Hristos.

Tu, care ai vrut sa pui incuietori in intunericul si frigul inchisorii, pentru a te ruga in liniste, doar cu zgomotul candelei aprinse, aseara ne-ai descatusat pe toti.

Tu, flamand, care renuntand la iubire, ai ales taina sfanta a calugariei si ti-ai stiut de cruce, fiindca cel ce nu-si recunoaste crucea, o face si mai grea.

Tu, frate si fiu, ti-ai purtat fecioria sufletului si la fiecare pas nu uiti sa ne amintesti cat de mult inseamna asta pentru sufletul Lui si-al nostru.

Tu, purtator de dragoste si credinta, cum ne-ai imbratisat tu aseara pe toti in rugaciunea ta, cum ne-ai aratat ca rabdarea e tot credinta si dragoste.

Am trait aseara odata cu tine, arestarea, condamnarea si innaltarea.

Am trait aseara nu frigul, bataia, foametea, ci descoperirea intru credinta a Cel ce-avea sa-ti modeleze inima incat s-o fac asa usoara si curata.

Am trait aseara fata pacatului si am fost fericiti, in chilia de forma inchisorii.

Am trait aseara fortificarea fizica si spirituala, numai cu lacrimi.

Am trait aseara infernul communist, cu mainile incatusate de rugaciune.

Am trait aseara boala, chinurile ei si, totusi, chipurile ne erau luminate de lumina nefireasca, sufletul si mintea, nedespartindu-se de rugaciune.

Am trait aseara ca sa murim, ultimele clipe senine de viata, am primit dorinta de a fi inmormantat in camasa alba si un capat de lumanare cu cruciulita in gura, pentru a fi recunoscut la o eventuala dezgropare.

Am trait aseara moartea cu chip serafic, buzele deschizandu-se doar pentru rugaciunea inimii: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul.

Neamul romanesc a biruit comunismul barbar, fiindca Hristos a fost adus pe pamant prin oameni-sfinti ca VALERIU GAFENCU.

Multumesc Sala Radio, multumesc Petru Hadarca, multumesc Dan Puric, multumesc actorilor, multumesc Sfintiilor Inchisorilor, multumesc Aurelius-om cu inima inalta ce-ti miroase a mir, multumesc Cristina-om cu bucuria desenand-o pe suflet de oameni, multumesc Sasha-om ce-si tine pacea atat de dreapta incat nici El n-ar indrazni sa i-o clinteasca, multumesc Florian-om cu obiectivul inimii nepus la indoiala, multumesc Mihai-om ce-si apara tara si codrul cu penita si mintea, multumesc tuturor celor ce nu am dat mana cu a lor inima, multumesc celor care au fost in gand in locurile libere din sala, multumesc surorilor lui Valeriu prezente, multumesc tie, sfantul meu de pace si putere, VALERIU GAFENCU, fiindca ai fost-ca noi sa fim acum.

Ioana Andreea, cea care traieste ci nu exista, cea datatoare de suflu.

Sa-l ajutam pe CATA

2011-10-17T22:30:00.005+03:00

Nu aveti nevoie de asta data de cuvintele mele si nu va lasa decat sa cititi, sa va descatusati inima si sa iubiti. Suntem oameni. Nu e prima data cand FACEBOOK-UL si nu numai au dovedit ca oameni sunt inainte de toate oameni.

Click aici: Sa-l ajutam pe Cata.

Toţi cei care vor să îi acorde o şansă lui Cătălin pot face donaţii în următoarele conturi: RO03RNCB0079124149020002 ( euro) RO30RNCB0079124149020001 (lei) Deschise la BCR, Sucursala Titan pe numele Unga Răducu.

Ajutaţi un tânăr medic să salveze vieţi Bucureşteanul Cătălin Sandu are doar 25 de ani, a absolvit în acest an Medicina, cu media 9.60, fusese acceptat la o Clinică din Germania şi părea că viaţa lui merge pe un drum frumos. Până când a primit o lovitură greu de suportat: sarcom intraabdominal – tumoare desmoplazică. La Festivitatea de Absolvire a facultăţii Cătălin nu ştia verdictul nemilos aşa că a reuşit să-şi păstreze zâmbetul pe buze şi să se bucure alături de colegi şi profesori. Bătălia adevărată urma să se dea, mai târziu, în sufletul lui. Colegii îi sunt alături Ştie cât de grea este lupta care îl aşteaptă dar, cu ajutorul familiei, prietenilor şi al Societăţii Studenţilor Medicinişti, este convins că va ieşi învingător. Veştile bune pentru Cătălin vin tot din Germania. O clinică din Freiburgh are o mare experienţă în tratarea acestei patologii. Pentru a începe marea bătălie a vindecării Cătălin are nevoie de sprijinul nostru, al tuturor. Este un tânăr medic ce a muncit enorm pentru a deveni capabil să salveze vieţi aşa că trebuie să-l ajutăm să-şi împlinească menirea. De şansa la vindecare în clinica din Germania ( intervenţie chirurgicală şi tratament) îl despart doar banii pe care, din păcate, nu îi are.

Femeia si barbatul SMOCHINA

2011-10-17T16:45:00.001+03:00

Nu poti imbraca un "subiect" in haine scumpe, daca esti inrobit de necunoastere. Isi pierde credibilitatea inca de la prima insiruire de cuvinte. Si fiindca nu demult am auzit ca femeia cand iubeste nu seamana deloc cu o smochina, mi-am zis sa iubesc, sa vad daca ma transform si, intre timp, am tras cu ochiul si-n padurea de smochini a barbatului, sa-i numar sutele de samburi. Am renuntat la numarat in pofida curiozitatii si am ales sa plantam 2 smochini.

Un smochin-femeie si un smochin-barbat.

Cate asemanari…

Omul, creatie divina versus smochinul-printre primele plante cultivate de om.

Adam-barbatul, Eva-femeia, inspirati de insasi puterea omului si a imaginatiei, si-au acoperit goliciunea cu frunze de smochin.

Cred cu tarie ca a fost prima semnatura a omului in parteneriat cu frunctul paradisiac-smochinul: cuplul Adam si Eva.

De aici povestea, omul si confundarea acestuia cu insasi fructul.

Nu-i asa ca uneori si omul e ca smochina? Alb/a, rege/regina, negru/neagra/ sau de primavara? Nu-i asa ca cresterea nostra e lenta ca si a lui-dar sigura? Nu-i asa ca avem frunze cazatoare, scoarta neteda si uneori nu vrem a fi altfel decat gri? Si nu-i asa ca de cele mai multe ori suntem conici precum insasi fructul renascut sub forma de om si crestem salbatic in marea parte a vietii?

Suntem divini si nu avem samburi precum smochina, fiindca suntem cazuti si sculptati din cer, suntem refacuti din suflu sfant si pastrati pe acela ce-i numit Pamant, gratie dragostei.

Ne purtam dragostea, invelind-o in sens de fruct-verde sau confiat si tinand-o la lumina sau intuneric sub forma noastra conica uneori nedeslusita.

Ne purtam mirosul intepator si seducator sub cei mai ascunsi pori si ne strangem la prea mult acoperamant de aer-ne place linistea, sus pe stancile noastre pietruite.

Ne purtam forma si puterea flexibila in fata naturii, la fiecare cules-fiindca renasterea e vitala si plina de esente care mai de care mai afrodisiace.

Nu purtam trupul-carnos, in acoperamnt de pace (dragoste, miros, forma), cand de fapt ne purtam noi pe noi, pe drumuri de soare recontruite.

Femeia-smochina iubeste. Iar cand iubeste vede, aude, simte, miroase, gusta.

Cand vede, nu vede printre frunze-multe alipite, sub semn de 5. Vede drept, deasupra lor, nu se-mpiedica de crengi, nici vant, nici greu de scoarta.

Cand aude, nu aude prin fosnet-alambicat, sub cumul de trup si natura neinfricata. Aude clar, lin, nu se lasa prinsa in mreje de vremea ce uneori e si schimbatoare.

Cand simte, nu simte prin scoarta nedata la o parte ce miroase a statut. Simte proaspat, curat, neatins de intemperii voite sau lasate la voia sortii.

Cand miroase, nu miroase acoperita de soare, ploaie, ninsoare, vant dureros. Miroase fara valul vremii deasupra capului si, nu se lasa impresionata decat de aroma vietii insasi.

Cand gusta, nu gusta sa deguste, doar pe varf de limba si simt al placerii. Gusta fara durerea unui gust ce nu-l cunoaste inca si nu cunoaste frica de-a atinge noul.

Barbatul-smochina iubeste. Iar cand iubeste vede, aude, simte, miroase, gusta.

Cand vede, nu vede prin mix de ramuri nealtoite, doar fiindca simtirea lui e mai puternica. Vede mai departe ca oricine, vede ca sa ia, nu ca sa dea si nu vede ca sa se bucure doar el.

Cand aude, nu aude prin glasul suparat al trunchiului pe-atat de puternic, pe-atat de subtire. Aude atat cat trebuie si nu aude decat atat cat e nevoie.

Cand simte, nu simte prin radacini si seva-curajului lui in fata pamantului. Vede pana la infinit insa nu se poticneste in pacla, negura, chiciura si freamat de ger.

Cand miroase, nu miroase decat aici-acum. Nu miroase-n trecut sau dupa ce soarele si luna au obosit sa se arate.

Cand gusta, nu gusta decat sa-si aminteasca aroma dorita/avuta. Nu gusta ca sa-nlocuiasca, ci ca sa retraiasca prin simplitatea unui singur simt, plenitudinea.

Femeia si barbatul smochina exista si nu exista.

Insa clar iubirea face din oameni-fructe si din fructe-oameni.

Si fara iubire nici macar smochina-ca sens altoit al omului si omul-ca sens nealtoit al smochinei, nu si-ar pastra vesnicia.

Fiindca din pamant e (smochina) si din pamant suntem (oamenii), sub soare si luna traim si sub semn divin ne purtam viata sub cer, in mers sau copt, in maturizat sau confiat.

Pana la urma, nu are iubirea miros si gust cum altul nu-i, nu e atunci cand o musti putin acrisoara, iti gadila limba cu farame ce-ti scartaie visele si nu e satioasa atunci cand foamea de noi e prea mare?

Bunica si Bunicul

2011-10-14T13:44:00.002+03:00

Deseori imi amintesc de vizitele la bunici. Bunicii mei, innobilati cu diploma onorifica pentru cei 50 de ani de casatorie credeau ca dragostea vine o singura data in viata si atunci e pentru totdeauna. La ei, cel putin, asa a fost. S-au cunoscut la promenadele de duminica organizate in sat, cand nici macar nu implinisera optsprezece ani si de atunci au ramas impreuna. Aproape o viata de om.

Ziua trebaluiau in jurul casei impreuna, tarandu-si amintirile odata cu papucii de casa pufosi, vorbind despre singura nepoata si despre vreme, intr-o atmosfera uneori incremenita si dezmortita in zorii fiecarei dimineti de cafeaua la ibric pregatita de bunicul. Din cand in cand, radioul de la bucatarie rasuna a petrecere, iar vina si-o poarta melodia populara-slabiciunea amandurora. Aveau tabieturile lor induiosatoare, construite in jumatate de secol trait impreuna si nu le-ar schimba pentru nimic in lume. El inca ii spunea ca e cea mai frumoasa si desteapta femeie, iar ea, in schimb, il cicalea cu drag, pentru ca iar si-a murdarit hainele.

Ei au crezut mereu ca Dumnezeu iti harazeste pe cineva si mai departe depinde de tine. Ca odata ce ti-ai ales “crucea”, trebuie sa o porti pana la capat…

Ii multumesc Bunicii ca mi-a fost si imi e bunica-EROINA. De la doar 2 saptamani mi-a deslusit VIATA. Are 73 de ani ce-i poarta cu staruinta dreapta. E neclintita. M-a rugat sa NU UIT. Si-am inteles totul. A NU UITA e verbul ce nu-l voi uita niciodata. Cat despre iubirea ce i-o port, nici nu-mi permit sa vorbesc. Doar s-o simt.

Ii multumesc Bunicului ca mi-a fost bunic. Si credeti-ma, nu exista multumire mai mare. Cu el am facut primii ingeri in zapada si el imi tragea sania ore in sir ca sa-mi smulga zambete. Cu el am invatat sa socotesc, la gura sobei si el m-a invatat sa-mi desenez in viata toata visele. Bunicul avea cel mai frumos suflet si l-am iertat ca mi-a fost Mos Craciun de cateva ori in viata. Nici acum nu stie ca banuiam eu ca nici Mosul nici el nu au cum sa aiba aceiasi bocanci. Ii multumesc insa, ca am avut copilarie. Ii mai multumesc ca nu a fost iarna pana la 20 de ani, in care sa nu am om de zapada in curte, chiar daca traseul vietii nu m-a purtat pe ulita copilariei mereu. Omul de zapada mereu insa, m-a asteptat… Bunicul m-a iubit intr-un fel cum numai el putea si ii intorc mereu in vise, multumirea si plecaciunile in ganduri.

Langa ei, BUNICII, mi-am insusit cei 7 ani "de-acasa" si aici mi-am pus primele dorinte. Dar n-au uitat nici o zi din cei 7 ani sa-mi aminteasca ca mama e mama si tatal e tata si, iubirea parintilor e una si a bunicilor e alta.

In curtea si casa bunicilor am invatat sa repet mereu ca-s romanca, aici am invatat sa cant si sa dansez eterna muzica populara. Aici am gresit prima data si bunicii m-au invatat verbul A IERTA. Aici inima mi-a batut prima data in mainile Celui de Sus, odata cu botezul. Aici am prins gustul iernii si nu mai coboram dupa sanie. Aici am invatat sa spal covoarele la rau si sa fac capite de fan. Am invatat si sa scriu, citesc si sa nu gresesc tabla inmultirii. Aici am vesnicia.

De cativa ani, nu mai gasesc oameni de zapada, iar sania e obosita. Ingerii insa tot voi mai face in zapada. Pentru ca se spune ca ce inveti cand esti copil nu uiti niciodata.

Pentru bunicul, ce si-a purtat “crucea” in credinta lui nestirbita, acum capatul e cerul si …bunica. Bunica insa , (re)deschide capitolul “Amintiri” la fiecare revedere cu nepoata… iar bunicul ne inconjoara de simplitatea lui imbibata de dragoste, de acolo de Sus…

Si vesnic ramane in gand, ultimul Craciun cu… el. Ultimul Craciun cu el a fost cu tuica fiarta, ultimul taiat de porc si… pace. Nici nu stia ca va fi ultimul, insa eu stiam ca va fi pentru el primul din alta lume. Avusesem un vis. Se spune ca prin vis, credinta e rasplatita la nivelul cel mai inalt.

Si de atunci il simtim in fiecare impodobit de brad si in fiecare miros de scotisoara din vinul abia fiert… Cel mai important e ca il simtim in inimi zi de zi. Sper doar ca si el acolo Sus, are pom de Craciun si multa zapada… la fiecare iarna a lui, a noastra.

Azi implinesc 55 de ani de cand sunt impreuna Bunica si Bunicul. Sunt impreuna chiar daca nu sunt…

Pentru ca pentru ei Cerul si Pamantul are forma aceleiasi inimi.

AZI, Bunica ii duce flori, lumina chipului si mainilor ei, iar Bunicul ii devine la fiecare revedere inger de pace al dragostei de mai bine de jumatate de rupere de veac.

DRAGOSTEA nu poarta uniforma

2011-10-13T13:41:00.002+03:00

-Hei tu-suflet ce stii a fi curat!

-Dar am și eu păcatele mele. Am fost și cu fete de moravuri ușoare, însă o femeie care trăiește în curățenie, morală și fizică, e ca lumina unui înger, ți-o dorești ca soție. Trebuie doar să o meriți....

-Deci vasazica mai exista si barbat care VREA, nu numai care POATE!

-Exista, insa multi nu vor s-o recunoasca. Dintr-un orgoliu…

Si a trecut aproape o jumatate de vara pana cand el, in loc de flori la usa mi-a venit cu un buchet de cuvinte…

-De unde esti asa ...vie? Atâta dragoste pentru tot-un reper pentru noi care nu reuşim să evadăm din arealul ambiţiei, orgoliului.

-Din adevăr. Mi s-a spus candva că dragostea e adevăr, când eu mă întrebam ca o păcătoasă, ce e dragostea? "Căci eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa... "

Târziu am înţeles că sunt dragoste. De dimineaţa până seara, ciclic, fără pauze nici măcar când dorm. Şi nu obosesc să fiu numai Dragoste. Chiar deloc. Eşti de înălţat. Ca orice om ce-mi ajunge în viaţa, se înaltă zi de zi, prin mine, cu mine. Căci eu sunt dătătoare de suflu, căci eu trăiesc ci nu exist.

-Dar eu sunt militar, trăiesc într-un mediu care mă obligă să stau încruntat şi deşi ştiu despre efectele dragostei creştine şi consecinţele ei, numai când sunt acasă pun în practică învăţăturile ei. Teoria e aşa caldă ...în practică e câmpul de luptă cu noi înşine.

-Hai să-ţi spun un secret. Ea, Dragostea nu poartă uniformă, nici încruntare la purtător. Ea e acolo, în inima. Fie că eşti militar sau preot. Inima e aceeaşi, deci Dragostea e aceeaşi. Mă bucur însă c-am scos din rând un militar nobil, fie pentru un cântec, o rugă, un gand.

Noapte bună, tu-militar al ostilor de îngeri.

-Candva in scris, poate ne întâlnim şi pe acest palier. Eu îmi duc bătăliile în suflet până la câmpul de luptă…

Militar al oştilor de îngeri...ce frumos...

-Ştiu că ai şi stiloul în mâna, chiar dacă glasul ţi-e răspicat şi privirea înţepenită. Însă îngerii înmoaie până şi cel mai murdarit de el însuşi-militar. Pentru că ei niciodată n-au fost altfel decât albi. Iar de întâlnit, tocmai am făcut-o. Esenta e uneori dincolo de sâmbure şi gust.

Fii binecuvântat de alb de cer şi dans de aripi.

-Îţi mulţumesc...

-Mulţumeşte doar Lui. "Cred Doamne, ajută necredintei mele..."

(Nu e fictiune povestea de mai sus, ci e bazata pe o poveste reala.)

LUMINA mea

2011-10-12T18:46:00.002+03:00

Lumina mea, tu nu stii altceva decat sa-mi dezvelesti intunericul

Lumina mea.

Lumina mea, tu nu vezi in mine altceva decat chipul tau privindu-ma

Lumina mea.

Lumina mea, tu nu indraznesti nici sa-mi atingi vocea ca sa m-auzi

Lumina mea.

Lumina mea, tu nu cunosti decat ce-i simplu-n mine si ferice

Lumina mea.

Lumina mea, tu nu cauti la mine sa aduni ca sa imprastii

Lumina mea.

Lumina mea, tu nu ma confunzi niciodata cu nimeni inafara de mine

Lumina mea.

Lumina mea, tu nu ma lasi sa vorbesc decat tacand in fata ta

Lumina mea.

Lumina mea, tu nu vrei sa-ti fiu decat atata cat imi esti

Lumina mea.

Lumina mea, tu nu ma cuprinzi decat in fin de intuneric

Lumina mea.

Lumina mea, tu nu ma strigi decat cand ti-e frica de mine

Lumina mea.

Lumina mea, tu nu ma pierzi decat cand m-ai gasit

Lumina mea.

Lumina mea, tu nu ma ajuti decat cand eu iti arat ca pot

Lumina mea.

Lumina mea, tu nu te ascunzi decat cand te am langa mine

Lumina mea.

Lumina mea, tu nu intuneci decat cand ma rogi sa luminez in locul tau

Lumina mea.

Lumina mea, eu nu-ti sunt decat Bucurie.

Iarta, iubeste si fi-mi ce stii mai bine

Tu, Lumina mea.

Lumina tace. Cu ochii-mi spune insa

Cu inima lui stransa:

Bucura-te, Bucuria mea!

(Eu am) Ostrovul meu

2011-10-09T21:28:00.002+03:00

Filmul are o poveste simpla. Cum ar fi sa am ostrovul meu. Doamne ce frumos ar fi...

Asa spuneaa Dani Otil.

Eu spun ca nu e vorba de Romania, de mediu, de suflet. E mai mult de atat. Ecologia mediului si a sufletului. Despre asta e vorba.

Echipa WWF sub gand de regizor si om drag mie, Mihaela Radulescu, acum 2 ani, au tras semnalul de alarma in locul nostru. Si ce e iesit?

Poarta numele de Ostrovul meu si, vreau ca el sa fie al vostru.

Nu va vorbesc de Mihaela ca om si Dani ca om, va vorbesc azi despre doi oameni profesionisti. Si proiectul impresionant, de care putini poate stiu...

Ea e putere feminina la superlativ, iar el genul de barbat care nu vorbeste despre femeile cu care a avut orice tip de legatura. Opriti-va pentru un moment sa judecati de ce el iubeste o femeie ce toti cred c-a furat-o si de ce ea, diva, spala noroi dupa cel ce-l iubeste. Opriti-va si bucurati-va. Inaltati-va si traiti.

PS. Ei doi mi-au promis c-o vor face.

Cu drag pentru voi, cea care are Ostrovul ei, Ioana Andreea.

RUGA (mea) FARA SFARSIT

2011-10-07T11:03:00.005+03:00

Romanca musceleanca, tot romanca

Roman din Romania mea sunt si voi fi,

Care traiesc ci nu exist in Romanie-adanca

Care traiesc pentru-a jertfi, nu a trufi.

Romanca musceleanca, tot romanca

Mama si tata din Romania mea sunt si voi fi,

Care dau viata ci nu nasc in Romanie-adanca

Care dau viata pentru a crea, nu a veni.

Romanca musceleanca, tot romanca

Perna a tarii din Romania mea sunt si voi fi,

Care ajut ci nu culc in Romanie-adanca

Care ajut pentru-a trezi, nu adormi.

Romanca musceleanca, tot romanca

Port al tarii din Romania mea sunt si voi fi,

Care port ci nu ma-mbrac in Romanie-adanca

Care port pentru-a mandri, nu-acoperi.

Romanca musceleanca, tot romanca

Imn din Romania mea sunt si voi fi,

Care cant ci nu ma-ncant in Romanie-adanca

Care cant pentru-a trai, nu nemuri.

Romanca musceleanca, tot romanca

Rosu-galben-albastru din Romania mea sunt si voi fi,

Care innalt ci nu cobor in Romanie-adanca

Care innalt pentru-a putea, nu "ce-o fi, o fi".

Romanca musceleanca, tot romanca

Paine si sare din Romania mea sunt si voi fi

Care hranesc ci nu desfat in Romanie-adanca

Care hranesc pentru-a manca, nu flamanzi.

Romanca musceleanca, tot romanca

Anotimp din Romania mea sunt si voi fi

Care-nverzesc ci nu usuc in Romanie-adanca

Care-nverzesc pentru-a acoperi, nu deveni

Romanca musceleanca, tot romanca

Cer si pamant din Romania mea sunt si voi fi,

Care cobor si urc ci nu stau in Romanie-adanca

Care cobor si urc pentru-a ma-ntoarce, nu fugi.

Romanca musceleanca, tot romanca

Apa si munte din Romania mea sunt si voi fi

Care ud si dau aer ci nu zgarcesc in Romanie-adanca,

Care ud si dau aer pentru-a da, nu darui.

Romanca musceleanca, tot romanca

Luna si soare din Romania mea sunt si voi fi,

Care-ncalzesc si luminez ci nu astept in Romanie-adanca

Care-ncalzesc si luminez pentru-a-nflacara, nu palpai.

Romanca musceleanca, tot romanca

Biserica din Romania mea sunt si voi fi,

Care staruiesc ci nu ma naruiesc in Romanie-adanca

Care staruiesc pentru a-ndura, nu milogi.

Romanca musceleanca, tot romanca

Istorie din Romania mea sunt si voi fi,

Care scriu ci nu ma ma sterg in Romanie-adanca,

Care scriu pentru-a vrea, nu a dori.

Romanca musceleanca, tot romanca,

Geografie din Romania mea sunt si voi fi,

Care cercetez ci nu m-agat in cui de Romanie-adanca

Care cercetez pentru-a m-alatura, nu izgoni.

Romanca musceleanca, tot romanca

Muzica din Romania mea sunt si voi fi,

Care exprim ci nu ma las in Romanie-adanca,

Care exprim pentru-a incanta, nu a lipsi.

Romanca musceleanca, tot romanca

Pictura-n Romania mea sunt si voi fi,

Care pictez ci nu ma limitez in Romanie-adanca,

Care pictez pentru a ma ansambla, nu desparti.

Romanca musceleanca, tot romanca

Sculptura-n Romania mea sunt si voi fi,

Care cioplesc ci nu ma sparg in Romanie-adanca

Care cioplesc pentru a ma cauta, nu regasi.

Romanca musceleanca, tot romanca

Poezie-n Romania mea sunt si voi fi,

Care creez ci nu scriu in Romanie-adanca

Care creez pentru a ma recita, nu reciti.

Romanca musceleanca, tot romanca

Opera-n Romania mea sunt si voi fi,

Care citesc si nu ma-nchid in Romanie-adanca

Care citesc pentru-a parcuge, nu deslusi.

Romanca musceleanca, tot romanca

Sport in Romania mea sunt si voi fi,

Care exersez ci nu delas in Romanie-adanca

Care exersez pentru a dezvolta, nu intari.

Romanca musceleanca, tot romanca

Esec si reusita-n Romania mea sunt si voi fi

Care pot si nu ma pierd in Romanie-a adanca

Care pot pentru-a ajunge, nu parveni.

Romanca musceleanca, tot romanca

Cap si inima-n Romania mea sunt si voi fi

Care gandesc si bat in Romanie-adanca

Care gandesc si bat pentru a face, nu a fi.

Romanca musceleanca, tot romanca

Ioana Andreea-n Romania mea sunt si voi fi

Care iubesc si birui in Romanie-adanca

Care iubesc si birui pentru a da suflu, nu pasi.

Proiectul „Rugă fără sfârșit” lansat de „Națiunea” și Grupul de presă Națiunea-Alcero, cel mai lung poem național pentru Guinness Book, merge mai departe după o tentativă de furt…

Am citit cele deja 300 de strofe existente si m-am simtit romanca. Apoi am inceput sa scriu.

Le multumesc tuturor celor ce si-au rupt din timp sa dea timp Romaniei noastre.

Pentru ca militez pentru putinta, nu neputinta.

Milioane de români, cu sau fără acces la net, dar cu vibrație lirică și cu spirit naționalist, sunt invitați să participe la repararea imaginii României din Guiness Book, în care Sorin Oprescu a ”promovat” țara cu cel mai lung cârnat… „Regulamentul” manifestaării patriotice este simplu: un român, un poet…o strofă. După doar câteva zeci de ore de la lansarea originalei idei, românii din țară și străinătate socializează în masă, mândri că își pot aduce aportul liric pentru România. În limita spațiului electronic și a celui pe suport de hărtie, ziarul ”NAȚIUNEA”, principal partener media și sponsor, va publica periodic, inclusiv sub formă de volume prin propria editură, sutele, miile, sutele de mii și, sperăm noi, milioanele de strofe, având onoarea de a participa la un fenomen, la o revelație spirituală care poate constitui un prim pas nonpolitic al solidarizării naționale, al retrezirii conștiinței naționale.”Neamul românesc nu a coagulat niciodată în jurul unei ideologii, ci a unei stări de spirit” (Dan Puric).

Orice (domn ce se vrea)Presedinte are (o domnisoara) Ministru al Culturii (proprii)

2011-10-05T15:05:00.003+03:00

-Pe cand semnam contractul de parteneriat al Patrimoniului National?, intreaba ea cu forma unor picioare lungi si coapse invaluite in dantela si gand.

-Peste 5-6 ani. Cam asa… , raspunse el, Domnul.

Ma aplec usor peste birou sa-i fur un stilou pentru o semnatura si, ma roaga sa… semnez data viitoare.

Ma asez in fotoliul din fata biroului lui, nu cu sens de Basic Instinct, ci cu sens propriu si, ne privim in ochi, zambind din cand in cand cu mintea (meschina)-de-asta data, nu cu coltul gurii (neobosite).

Discutam despre mine, el, viata, visuri, destin si orgasmul perfect. Nu stiu de unde, insa se mai simte usor un tremurat de trabuc pe buzele lui si, in incapere.

(Mereu am vazut in mirosul fin de tutun si in mirosul fin de parfum barbatesc-arma cea mai puternica a unui barbat-in intuneric.)

Eu ii povestesc ca nu urmele rosii ale rujului unei femei pe camasa barbatului, inseamna inselat si, el imi povesteste ca nu camasa arsa a unei femei, inseamna inselat.

Ne-am comparat camasile si, in ciuda rujului sau ale arsurii, ele erau perfecte.

-Domnisoara, inselatul nu face parte din Guvern. Dar e practicat cu regularitate.

Nu din nefericirea vreunui Presedinte sau din curiozitatea (niciodata recunoscuta) unui nou Ministru al Culturii.

Ea, tace.

Si se ridica asezandu-si intentionat tivul fustei ce-i saruta fara oprire genunchii si interiorul coapselor, in locul lui.

Isi intoarce spatele, nu fiindca avea o talie ce nu-i trada respectul de sine ce-l purta in antet la CV si vroia sa si-o arate, ci, pentru a-i intelege el mai bine tacerea.

A vrut sa deschida o fereastra.

-Mereu aerul rece coborat noaptea peste un trup de femeie neobosit, echivaleaza cu orice femeie ce-ai avut-o ziua, tu, Domnule.

Statea in spatele meu si-mi povestea femeile lui. Nu despre ele, ci mi le povestea ca si povestile de adormit-copii, spuse pe nemancate.

I-au placut dintotdeauna femeile care stiu ca tacerea, nu e o supunere a barbatului, ci o calitate fara cusur a lor.

Mi-a povestit de diamante. Si ca nu-i plac. Mi-a povestit insa de gustul dulce-acrisor atunci cand isi vede FEMEIA-mama, prietena, iubita, sotie, amanta, luptand pentru o cauza, nu pentru straluciri cu gradul de duritate 10. Le-ar da el un 10-de trecere maxim in acelasi timp, tuturor femeilor ce-ar uita de diamante, in detrimentul unei lupti corp la corp cu o cauza (nobila).

Mi-a povestit de fite. Si si-a cerut scuze, ca nici in dictionarul lui zilnic, nu are termen de inlocuirea a cuvantului fad. Mi-a povestit insa cat il incita aroma puternica a stilului, atunci cand isi vede FEMEIA -mama, prietena, iubita, sotie, amanta, ca o lectie (vie) de stil.

Mi-a mai povestit de greturi. Atat de tipice femeilor, imprumutate (si) de barbati. Mi-a povestit insa de sensul mainilor atunci cand isi vede FEMEIA -mama, prietena, iubita, sotia, amanta, ce si le (con)duce sa mangaie, nu sa le ridice ostentativ emanand vulgaritate, odata cu decibelii imprumutati din generatiile de aur. Ii plac bineturile, nu greturile.

Mi-a mai povestit ca hainele nu poarta, ci se poarta. Si c-a vazut atatea femei dezbracate, desi ele aveau atatea haine pe ele… Si el a vazut femei ce-au venit goale in prag de Institutie de Stat vidate in paltoane lungi, (doar) cu lenjerii de tot soiul sub. Le-ar da el cadou, magazine, numai daca ar intelege ca FEMEIA -mama, prietena, iubita, sotie, amanta, imbraca haina, nu haina o imbraca pe ea.

Si-a aprins un trabuc si m-a lasat sa ma aplec peste pervaz, atat cat sa nu cad si atat cat sa nu vina spre mine, cu pasiune si-atat.

Se aude sina metalica a unui "sertar" (a se citi slit) tras si, un capac de stilou cazand pe parchetul inca mirosind a sampanie de colectie, vin rosu sec si scrum.

Semneaza.

Ea pleaca.

Abia dupa un an, la o toamna distanta, a regasit plicul dat de el.

Era alb, nedezlipit.

Inauntru era o hartie ce semana a cec si, mesajul i-a ramas in minte toata viata, pe langa zerourile firesti:

Doamnele te fac sa scrii Doamna, cu "D" mare…

Sub semn de 23

2011-10-05T08:59:00.004+03:00

"PS. Nu uita sa-ti pui o dorinta.

Azi-de ziua mea, toata lumea trebuie sa isi puna o dorinta."

Asa a sunat finalul fiecarui mesaj in parte, destinat fiecarei parti din inima mea, ce si-a rupt din ziua de 4 octombrie timp, ca sa mi-l agate-n in gand, inima, pasi si simt.

Surpriza pusa la cale de Elena, sub semnatura careia sta conceptual de Femei Independete, a avut grija sa o pregateasca din prag de seara, cu cel mai savuros tort de spuma de ciocolata mancat vreodata, cu o intalnire numai cu oameni frumosi si vesnici si, cu cele mai memorabile strangeri de maini, inimi, sensuri.

Sute de mesaje au ajuns la mine-ulterior, sub forma inimii voastre. Pentru ca fiecare reactie diferita, a voastra, a fost cel mai frumos cadou. A fost numai bucurie. Fiindca bucuria mea, e bucuria voastra. Bucura-te, BUCURIA mea!

Mi-as dori insa, sa simtiti bucuria si inaltarea mea. Prin bucuria si inaltarea voastra-din fiecare dorinta ce-am luat-o de mana si i-am aratat drumul implinirii.

Fiecare in parte va stiti locul in viata mea, fiecare in parte nu sunteti ajunsi aici intamplator. Cuvintele inimii voastre catre mine au devenit randuri-randuri de aripi albe si usoare ce m-au purtat direct de pe nori in cer.

V-am "obligat" sa va puneti dorinte. Si nu-mi pare rau. Pret de cate o secunda, mi-ati intrat in joc si sigur ati zambit macar. Si v-a placut, nu? Si aproape toti credeti in voi si dorinta voastra.

Deja spre seara mesajele sunau asa:

"La multi ani! PS. Mi-am pus deja dorinta."

Mi-a placut la nebunie ca pentru o clipa Ioana Andreea a devenit voi si voi ati devenit Ioana Andreea. Pentru ziua de ieri, vesnici v-am facut in gand.

Dorintele vi le-am dus spre Cer. Acum nu va ramane decat sa asteptati.

Iar deja, in dimineata asta, mi s-a confirmat implinirea unei dorinte a cuiva dintre voi.

Flacara aprinsa pentru voi (e reala si chiar e a voastra), n-a fost mai mare ca azi-nicicand.

Imi dati dreptate?

Ioana Andreea,

cea sub semn de 23, care traieste si nu exista, cea datatoare de suflu si mereu aceeasi.

Aici (mi-)erai?

2011-09-30T13:38:00.002+03:00

Nici nu se pictase inca cerul a dulce Octombrie si tu mi-ai pus intr-o mana pensula potrivita si in cealalta curcubeul. Cu mainile incrucisate de inima batand, ma tot priveai.

-Ori amortesti, ori o sa pictezi!, mi-ai zis fara rusine de strain.

Muta, exact asa cum ma arat atunci cand am de spus atatea cuvinte-insa aleg sa nu le spun, uitasem si mai si respir. Nu stiam daca intai sa te pictez pe tine sau panza din fata.

Am zis ca pe tine te las la urma-abia mana reinvata sensul culorilor si al liniilor si nu ti-as gresi nicicum rostul. Desi habar n-aveai ca rostul meu, deja erai.

Inghiteam in sec si pictam. Nici eu nu stiu inca ce. De fiecare data cand vroiam sa te intreb ceva, imi acopereai cu norii tai chipul, doar ca sa ma privesc si asa. Si sa vad in tine, ca-ntr-o oglinda perfecta, ca nu-mi sta bine intreband, ci raspunzand. Eram tare nemultumita, recunosc. Nimic nu parea sa semene a pictura si parca dezamagirea era si mai mare cand stiam ca asta era singurul meu glas-al inimii in fata nevazuta (a ta). A trecut o ora si eu ma uitam cand in ochii tai interminabili, cand in panza alba-interminabila si ea. Parca totul era impotriva mea.

-Nu stiu eu sa pictez, de ce nu intelegi?, rostesc uimindu-ma de avalansa puterii unei pensule si a unui curcubeu, declansatoare de intrebari si raspunsuri.

Ai tacut. Ai respirat usor incat sa nu te-aud, doar sa te simt si, te-ai intors cu spatele.

Ochii mei au prins putere si au avut curajul sa-si puna raspunsurile alipite pe panza, sub forma cele mai nepricepute picturi (vazute vreodata de mine).

Cand te-ai intors, nici macar nu m-ai certat ca nu ma atinsesem de curcubeu. Imi amintesc doar ca nu (mi) te dezlipeai de puterea curajului meu.

-Ai reusit! Nu ti-a trebuit decat iubire, mi-ai soptit dintr-un colt de zambet.

Am amutit tot la fel cum o facusem si inainte sa imi intru in rolul de artist desavarsit (al tau) si, de data asta in loc de deschid buzele am deschis bratele.

-Oamenii sunt ingeri cu o singura aripa. De-asta nu pot zbura imbratisati!, ti-am soptit si eu, aprinsa de-a ta lumina.

Mutenia de-asta data si-a ales altfel omul si, toate intrebarile si raspunsurile dorinte, te-au inconjurat pe tine. M-am intors cu spatele.

Am tacut. Am respirat usor incat sa nu m-auzi, doar sa ma simti. Ochii tai au prins putere si ai avut curajul sa intelegi raspunsurile date de mine pe panza.

Cand m-am intors, nici macar nu te-am certat ca in loc de acuarele mi-ai dat un curcubeu. Imi amintesc doar ca ochii mei au fost ai tai si ai tai au fost ai mei, pret de o secunda. A nu se intelege ca eu am devenit tu si tu ai devenit eu.

De fapt eu ne-am pictat pe noi. Eu pamant-tu cer, eu cer-tu pamant. Impreuna vom gasi si sensul unui curcubeu, poate. Fiindca tot n-am avut nevoie de el, in mersul alb al panzei.

-Ai reusit. Acum suntem un tot!, mi-au fost cuvintele din urma.

Am plecat nemaipictandu-te.

De cand inima are nevoie de aduceri aminte a vesniciei DRAGOSTEI?

Urmareste-ti telul

2011-09-30T12:03:00.004+03:00

Dintre binecuvantare si blestem, Adama si Eva au ales blestemul. Nici acum vremurile, nici oamenii, nu sunt altfel. Cad in acelasi pacat. Ne-am dezobisnuit sa vedem viata in desfasurarea ei si ne oprim la segmente.

In noul meu inceput de drum, in revenirea urmaririi telului meu, militez pentru inima si tel.

Impart cu voi bucuria de a nu invata abaterea, ci drumul.

"Niciodata nu trebuie sa te sperii de dificultatea drumului, ci tot timpul sa te indrepti spre tinta finala. A porni la drum, inseamna a avea o tinta, ceea ce denota existenta unui scop. De cele mai multe ori intre tine si tinta se interpun unul sau mai multe obstacolo, numarul acestora depinzand de distanta dintre punctul de pornire si cel la care vrei s-ajungi. Orice obstacol e un punct de poticnire. Daca el e masiv, inalt, puternic, te poate descuraja. Stiti care e cheia succesului? Sa faci din el un obstacol transparent. Adica sa vezi prin el sau pe deasupra lui. Obstacolul poate fi negura, intunericul, necunoscutul. Tinta poate fi sigura sau nesigura, ipotetica, dar intotdeauna admiratoare", spunea parintele Anania Bartolomeu.

Moara de hartie poarta BINELE pe Tricou

2011-09-27T09:34:00.004+03:00

Cum nu e persoana care sa nu aiba cel putin o mica sau mare colectie de tricouri, vin cu o veste. Prietenii mei dragi de la Moara de hartie (singura moara de hartie existenta in Romania- v-am mai povestit de ea si voi reveni de fiecare data cu vesti), ei bine, se intrec in idei.

De data asta s-au intrecut insa pe ei insisi si pasionati de oameni, cuvinte si adaug eu tara in care traiesc, s-au gandit ca prin cuvinte speciale sa creeze Tricoul de bine.

Zis si facut, s-au pus pe treaba, si-au alinit ideile si a iesit minunea, impreuna cu Romania Pozitiva.

In sfarsit un tricou unic, simplu dar cu o incarcatura de calibru, cu mesaje spun eu perfecte.

In momentul de fata sunt sapte astfel de mesaje si anume: Armonie, Bucurie, Seninătate, Curaj, Creativitate, Încredere, Empatie.

Nu am reusit sa ajung la atelierul propriu-zis, insa abia astept sa imi imbrac Tricoul de bine.

Ce-ar mai fi de spus? (10 % din valoarea unui tricou va fi direcționat către o cauză socială).

http://www.romaniapozitiva.ro e site-ul unde vor aparea mai multe informatii despre cum se pot achizitiona tricourile.

Haideti sa purtam si noi bine, cu mesaje ce in acelasi timp promoveaza si Limba Romana. Cel putin pentru mine e un semnal de alarma in acelasi timp, fiindca incepem sa ne uitam limba sub semnul caruia ne-am nascut.

Am inteles ca pretul unui tricou este de aproximativ 39 ron.

Voi ce Tricou de bine v-ati alege?

De ce sa fabricam noi iubire?

2011-09-26T09:35:00.003+03:00

De ce sa fabricam noi iubire?

…spunea una din partile sufletului meu, pe numele de Arsenie Papacioc.

Ma-ntreb la randu-mi, cand pot raspunde

Ce e iubirea cand nu e niciunde?

Ce e iubirea cand de fapt nu e

De ce sa fabricam iubire, cand iubire e?

Ma-ntreb tacand, raspund tacand,

Iubirea tace si ea, ascultand.

Si fabric iar iubire, iubire eu tot fabric,

Si tot invat ca om din mare, nu se face mic.

Ma-ntreb iubind, raspund iubind,

Iubirea iubeste si ea, neom fiind.

Si fabric iar iubire, iubire eu tot fabric,

Si tot invat ca om din mare, nu se face mic.

Ma-ntreb traind, raspund traind,

Iubirea, ea, traieste, sovaind,

Si fabric iar iubire, iubire eu tot fabric,

Si tot invat ca om din mare, nu se face mic.

Ma-ntreb la randu-mi, cand pot raspunde

Ce e iubirea cand nu e niciunde?

Ce e iubirea cand de fapt nu e

De ce sa fabricam iubire, cand iubire e?

Versuri: Ioana Andreea Nitica

Multumesc Mihai A. pentru inspiratie, cu rugamintea de a picta toata viata, nu cu mana, ci cu emotia inimii.

10 zile fara FACEBOOK

2011-09-23T13:21:00.001+03:00

…sau despre postul retelelor sociale.

Da, am decis sa ma autoelimin din cele 2,4 milioane de internauti din Romania si sa devin mai putin populara si controversata.

O, da! E realmente o experienta si trebuie musai impartasita!

Putini sunt cei care-si imagineaza o dimineata pur si simplu cu sensul de… dimineata. Da, o dimineata fara Google search, fara filmulete pe Youtube si conectare la pagina personala de Facebook. Un verificat de e-mail sa spunem ca se permite-total deconectati parca nu se poate. Si o zi incheiata cu o seara pur si simplu cu sensul de… seara.

Zis si facut.

10 zile fara Facebook au insemnat parca 10 ani recuperati.

O sa spuneti: "-Hai ca asta-i buna, alta comparatie nu a gasit?"…

Ei bine, trebuie sa incercati.

Facebook e un inlocuitor al vietii propriu-zise. E un fel de indulcitor care duce incet-incet spre dependenta, fiindca nu provoaca diabet intelectual.

Din prima zi insa, am tras semnalul de alarma. Stop!

Si uite ca asa am spus stop la tot ce insemna deadline, ora fixa, salut fara continut ( "-Hello!", "-Neata!"), search dupa search, notificari, verificat de mesaje-implicit raspuns la mesaje, intr-un cuvant am renuntat la lipsa de fond si mi-am permis sa umplu partea lipsa si sa o desavarsesc in stil personal, adaptata nevoilor si cerintele organismului-mintii, corpului si sufletului meu.

10 zile, 10 lectii.

In primul rand am reinvatat sa ascult. Sa comunicam e lesne, insa sa ascultam ni se pare asa greu. Bifati verbul A ASCULTA.

In al doilea rand am reinvatat sa imi dau timp. A ne pansa zilele cu autosugestia lipsei de timp ce ne e scut in fata dorintelor, viselor, placerilor noastre nu e o solutie. Bifati verbul A (RE)DA.

In al treilea rand innobilati-va viata cu sport. Inlaturati lipsa de farmec in care v-ati complacut in fata unui monitor ce atunci cand e stins e lipsit de interes. Nu spun sa va urcati pe cantar si sa tociti drumul spre oglinda. Spun sa va impuneti un program de autorespect. Da, se poate! Bifati verbul A VREA si A FACE.

In al patrulea rand reinvatati cititul. Nu-i asa ca erau dati cand abia asteptati sa va cumparati sau sa primiti o carte noua, numai ca sa simtiti cel mai catastrofal miros al oricarui nou inceput ascuns intre file si pagini? Bifati verbul A CITI.

In al cincilea rand reinvatati autoanaliza/meditatia cu sugestii de intarire a stimei de sine, a pozitivitatii si a reusitei. E incredibil cum descoperim ca gandul e de fapt traseul unei inimi fericite. Bifati verbul A ECHILIBRA.

In al saselea rand reinvatati judecata. E primul afisaj al nostru in fata oricarei persoane, fie ea virtuala/nu. Etichetarea de asta data sa fie inlocuita cu toleranta, acceptanta si sensul unui discurs. Bifati verbul A ACTIONA.

In al saptelea rand sa reinvatam sensul fiecaruia din noi. Informatia luata de pe Internet a devenit o chestiune de life style si nu ne dam inapoi de la stiri (false), fenomene (inexplicabile), tendinte (copiate) si scandaluri( provocate gratuit). E nevoie de un nou sens al existentei dincolo de lumea virtuala. Bifati verbul A (RE)DESCOPERI.

In al optulea rand reinvatati sa actionati corect, fara sa disecati regrete. Trecutul ramane trecut, insa viitorul e viitor. Ideal e sa constientizam puterea fiecaruia din noi. Bifati verbul A PUTEA.

In al noualea rand reinvatati gustul vietii. Nu e numai prins in literele si semnele unei tastaturi, ci mai degraba in inima. Bifati verbul A TRAI.

In al zecelea rand reinvatati daruirea fara asteptari, iubirea si plenitudinea. Transformati-l pe greu "-Te iubesc!" in usorul "-Te iubesc!". Bifati verbul A IUBI.

Am constatat ca suntem lipsiti de pareri si credinte. A, bine bine. Stiu ca zi de zi ne expunem usor-usor spre absolut, in fata tuturor cunoscutilor/necunoscutilor.

Ne lipseste desavarsirea.

Eu in cele 10 zile mi-am recastigat-o. Am vorbit tacand si asta numai prin credinta. Mi-am recastigat-o si printr-o dimineata in care salutul a sunat rostogolit din buzele femeii-femei nu femeii-virtuale, printr-un ras nevazut al parintilor imbratisati, printr-un gust al copilariei redescoperit, prin cartile recitite, prin muzica putina-dar buna, prin sport, prin calatorii neprevazute, prin iubirea ce am fost binecuvantata sa o vad in fiecare pas, prin pacea unei zile fara griji, prin convingerea ca oamenii carora le pasa si de omul din spatele unei pagini Facebook sunt putini.

(In paranteza spun ca socul a fost de o putere covarsitoare, cand un anume om-user-al sufletului meu, a facut tot ce i-a stat in puteri ca sa afle de starea/viata/inima mea, desi nu avea nici o adresa de contact de orice fel. Si a reusit pana la urma sa ma (re)gaseasca. Asa da! Si cei carora le-am lipsit, au stiut sa le fie dor si sa le fiu oricum aproape.)

Cred ca fiecare trebuie sa isi traga un semnal de alarma. Si mai cred ca fiecare trebuie sa inteleaga scopul Facebook-ului si al vietii REALE.

Nu imi pun val sau dispar. Nici vorba. Revin, pentru ca asta e secolul destinat. Insa de fiecare data cand voi simti, imi voi da timp si nu voi uita de mine.

Luati o pauza de Facebook si va astept feedback-ul.

Una peste alta, bine v-am regasit!

PS. Mi-ati lipsit.

Sunt cea care sunt

2011-09-13T14:18:00.003+03:00

Cand dorul tau urca deasupra mea,

Uit sa iubesc.

Uit sa iubesc de dorul de-a-nvata

Eu nu exist, eu doar traiesc.

Cand pasul tau saruta gura mea,

Uit sa sarut.

Uit sa sarut de dorul de-a pasi asa

Eu nu vorbesc, eu doar ascult.

Cand golul tau atinge goliciunea mea,

Uit sa ating

Uit sa ating de dorul de a te avea

Eu nu rog, eu doar aprind.

Cand glasul tau atinge vorba mea,

Uit sa ascult.

Uit sa ascult de dorul de-a gusta

Eu nu mananc, eu doar ma-nfrupt.

Cand eu stau dreapta-n fata ta

Uit sa te vad.

Uit sa te vad de dorul de-a pastra,

Eu nu-nsusesc, ci doar revad.

Eu nu sunt cum ma vezi.

Eu sunt cea care sunt.

Sunt cea care iti sunt

Si cum ma vad, asa ma vezi.

Scrisoare goala

2011-09-09T09:49:00.005+03:00

Necunoscutule de inima cunoscut,

pot sa-ti vorbesc tacand?

Stiu ca tu imi intelegi cel mai bine inima atunci cand mintea-mi fuge in locul de unde-ai venit. Nu te las a mi-o iei tu in causul palmelor ce-mprastie intrebari si sa mi-o asezi langa a ta, in dreapta trupului tau perfect, doar ca sa iti bata dublu sufletul si sa ai tot atatea inimi cate cuvinte isi are inramarea gandului meu sub pecetea greului "Te iubesc".

La fiecare revedere, inchid ochii. Nici n-as putea sa privesc un necunoscut care ma cunoaste atat de bine. Prin puterea mainilor tale si slabiciunea mainilor mele, nu reusim niciodata sa ne atingem ca doi indragostiti. Din lumea din care vii, mainile stau atinse doar sub taina rugaciunii tale pentru mine si rugaciunii mele pentru tine.

Stii ce-mi plac intalnire noastre…

Niciodata insa nu ne intalnim altfel decat goi.

Iubirea noastra nu are rusine, cum nu are haine.

Iubirea noastra nu are venire, cum nu are asteptare.

Iubirea noastra nu are "aici"-"acum", cum nu are "atunci".

Iubirea noastra nici macar nu e iubire. E doar sensul nostru necunoscut de inima cunoscut. Tot cum eu iti sunt si tu imi esti. Rar, dorit, avut.

Nici macar nu stiu unde am invatat sa nu mai iubesc. Pe tine cel putin, sigur, dar sigur nu te iubesc. Si ce-mi place, e ca niciodata nu te indoiesti odata cu trecerea anilor, peste inima mea ce nu stie decat a renaste.

Fruntea mea pe pieptul tau, e mai mult decat dovada unei certitudini pamantesti. Caci tu n-ai cum sa-ntelegi niciodata de ce ma iubesti.

Nu stiu ce nu iubesti la mine. Insa stiu ca nu din bratele tale ce n-au imperfectiuni si nici din parul meu prins in flori de soare, am inceput povestea. Insa sigur stiu ca bratele nu le-as uita niciodata, chiar daca eu nu vad, ci doar simt si, stiu ca tu nu vei uita niciodata parul meu, chiar daca la fiecare atingere a lui imi mai furi cate-un spin de soare, amintire.

Nu-mi vorbesti decat foarte rar si nu-mi minti buzele niciodata.

Tu nu-mi vrei trupul la fiecare revedere, pentru ca mai degraba mi-l ai in gand zi de zi. Niciodata nu mi-ai cersit glasul iubirii, decat poate cand ai recunoscut ca stii sa plangi si sa suferi chiar si tu. Insa atunci, cu riscul egoismului meu, tot nu ti-am rostit spre auzul inimii ce-ti doreai. Am preferat sa plec si sa revin, cand ti-era mai dor sa-ti ingrijesc mainile atat de frumoase uratite de spinii mei.

Esti asa diferit de mine…

De-asta poate si anii, viata, rugaciunea, ne-au tinut atata timp impreuna.

De-asta poate si trupul meu de fiecare data e altfel sub mainile gandului tau rupt de la radacina celui mai nestiut sentiment: pasiunea.

De-asta nu ne-articulam sensul nostru comun, decat prin cuvintele ce nu se-aud niciodata.

Si in final, de-asta nu vad (alt barbat) si tu nu auzi (alta femeie).

Si stii ce-mi mai place la tine cel si cel mai mult?

Niciodata nu te-ai ferit sa imi pansezi mintea. Ai stiut mereu ca ea stie sa doara mai bine decat sa te iubeasca. Cu toate astea n-ai ezitat niciodata sa ma invelesi in puterea ta de gand si sa nu ma tii la piept decat stransa de bratele inimii tale.

Nu te iubesc. Si n-o voi face niciodata. Insa te voi recunoaste mereu de nu te voi vedea si, ma vei simti mereu de nu ma vei avea.

Ce simtim noi se cheama sens divin, nu iubire. Sub ruga bratelor tale si a parului meu, in fiecare zi renastem unul pentru celalalt.

Asta ne-a tinut atatea secole sub vraja de viata.

Desi, numai noi stim ca nu suntem de pe-acest Pamant, ci din vise.

A ta,

Necunoscuta de inima cunoscuta.

Desen: Cristina Lazar

TE IUBESC

2011-09-07T12:30:00.002+03:00

TE IUBESC

Te iubesc cu toată toamna, te iubesc cu toată moartea,

Te iubesc cu toată viaţa, te iubesc cu tot ce eşti,

Pentru tine luminează toate stinsele fereşti,

Pentru tine se coboară din biblioteci şi cartea,

Dar auzi că e mai mare toamna asta decât noi,

Dar auzi un plug de berze ceru-n suflet ni-l răstoarnă,

Te iubesc cu-ntreaga toamnă, te iubesc cu-ntreaga iarnă,

Tot ce văd în lumea mare iau în ochi şi-mpart la doi,

Te iubesc când nu mai este nici o umbră împotrivă-ţi,

Te iubesc din depărtare, te iubesc din trupul tău,

Te iubesc sub jugul dulce al părerilor de rău,

Sunt actorul care joacă rolul ultimului crivăţ,

Te iubesc din tine însăţi, te iubesc din mine însumi,

Râsul tău ce bine şade blând proteguit de plânsu-mi.

Versuri: Adrian Paunescu

Foto: Ioana Andreea Nitica

Iubeste-Ma asa cum esti tu

2011-09-06T11:02:00.003+03:00

Iubeste-Ma asa cum esti tu

Nu-mi spune nimic. Iti cunosc mizeria, necazurile, luptele si ispitele sufletului tau. Iti cunosc si stiu si lasitatea pacatelor si cu toate acestea iti spun: "Iubeste-ma asa cum esti tu. Da-Mi inima ta! ". Daca o sa astepti ca sa devii un inger ca sa Mi te daruiesti, atunci n-ai sa Ma iubesti niciodata.

Chiar cand esti las, fricos, neincrezator in implinirea dragostei si in savarsirea sfinteniei, chiar cand ai sa recazi in acele pacate pe care nu ai vrea sa le mai faci, Eu nu iti dau voie sa nu Ma iubesti! Iubeste-Ma asa cum esti tu! In orice moment si in orice situatie te-ai afla, in credinciosie sau in tradare, in ravna sau uscaciune, tu iubeste-Ma asa cum esti! Eu vreu sa Ma poti iubi din putina si saraca ta inima. Daca astepti pana cand ai sa fii desavarsit ca sa ma poti iubi, atunci n-ai sa Ma iubesti niciodata.

N-as putea eu oare sa fac din fiecare fir de nisip, un serafim? Un inger care sa straluceasca de curatie si dragoste? Nu sunt eu Domnul Dumnezeu care a creat toate si pot totul? Omule, ti-a dat tu viata pentru lume din dragoste pentru oameni sau ai muri din iubire pentru Mine? Atunci din ce motiv nu Ma lasi sa te iubesc?

Fiul meu, lasa-Ma sa te iubesc, eu iti vreau inima care este locasul Meu, desigur cu timpul am sa te schimb, insa chiar pana atunci iubeste-Ma asa cum esti tu, fiindca eu te iubesc cu toate ca esti asa. Eu vreau ca dragostea ta pt Mine sa se nasca din putina si saraca ta inima, din adancul neputintei si al murdariei tale. Eu te iubesc si cand esti slab si necurat. Nu vreau o dragoste izvorata si hranita din mandria virtutiilor tale, ci dintr-o inima smerita pe care eu o pot curati oricand. N-am nevoie de virtutiile tale, de talentele tale, de intelepciunea ta. Eu vreau doar sa Ma iubesti si sa lucrezi cu dragoste pentru Mine. Nu virtutiile tale le doresc, daca ti le-as da-tu esti asa de slab si mandru, incat ele ar hrani amorul tau propriu si nu M-ai mai cinsti pe Mine. Deci ele sa nu fie un motiv pentru care nu Ma cauti si stai departe de Mine.

Apropie-te cu dragoste. Unui fier ruginit, flacarile nu numai ca i-ar curata rugina, dar l-ar face incandescent. Iubeste-Ma si pacatele se vor arde si tu vei fi fericit. Iubeste-Ma nu numai ca sa fii curat, caci asta ar fi din nou o mandrie pentru tine. Ci pentru ca Eu vreau sa Ma odihnesc in inima ta. Deci nu te mai ingriji de asta. As putea sa fac prin tine lucruri mari pentru mintea omeneasca, dar nu. Tu ai sa fii sluga rea si nefolositoare si neputincioasa. Am sa-ti iau si putinul pe care tu crezi ca-l ai. Eu te-am facut din iubire si pentru ca sa-ti dau iubirea, fara ca tu sa imi poti da ceva. Nu incerca sa imi platesti iubirea prin nimic. Asta ma doare atat de mult la tine. Iubeste-Ma in dragostea Duhului meu si fara motive. Nu mai sta departe de Mine. Iti lipseste nu sfintenia pe care Eu nu ti-o pot da, ci inima ta trebuie sa Ma iubeasca oricand pana la capat. Astazi eu stau la usa inimii tale ca un cersetor, Eu, singurul, adevaratul Imparat si Domn, eu bat si astept. Grabeste-te sa-Mi deschizi prin smerenie. Nu-mi aduce motiv intinaciunea si saracia ta. Daca ti-ai cunoaste-o pana in adanc si deplin, ai muri de durere. Dar ceeea ce m-ar durea pe Mine ar fi ca tu si acum sa te indoiesti de mine, de iubirea ce o am pentru tine. Crede ca eu pot totul si tu nu poti nimic fara Mine. Doar pacatul esti in stare sa-l faci fara ajutorul Meu. Sa nu te increzi in tine fara Mine, ca astfel sunt nevoit sa te las in cadere in masura in care tu te apreciezi. Nu te framanta ca nu ai virtuti. Am sa-ti dau eu sfintenia Mea. Deschide-ti inima prin pocainta si Ma primeste in potirul sufletului tau prin trupul si sangele Meu pe care-n dar ti-l dau in Sfanta Leturghie. Atunci o sa te fac sa-ntelegi totul si sa Ma iubesti mai mult decat iti inchipui. Lasa sa curga sangele Meu in sangele tau, si sa bata inima Mea in inima ta, eu ti-am dat-o pe Sfanta si Preacurata Mea Maicuta, lasa sa treaca totul prin inima ei curata incat sa poata mijloci pentru tine. Orice s-ar intampla, nu astepta nicidecum ca sa devii sfant ca pe urma sa Ma iubesti. In acest fel, tu nu M-ai iubi niciodata.

Si acum du-te. Eu sunt cu tine.

Rugaciune de la Rafail Noica

Din dragoste pentru CAI am invatat verbul A (nu) POTCOVI

2011-09-04T16:01:00.004+03:00

De nu m-as sti femeie-om, m-as sti cal. Cu corpul zvlet, gatul puternic, purtand pe coama sensul vietii, galopand ca sangele in vine cu picioarele lungi si copitele nedespicate, privind doar inainte. As cunoaste gratia, frumusetea naturala, loialitatea, perseverenta, nobletea, neinfricarea, rabdarea, spiritul liber, inteligenta, puterea si viteza.

Calul-cel dintai animal venerat de om. Omul-cel dintai act creator uman venerat de insasi omul. De aici paradoxul cabalin uman al inimii.

Cum as fi?

Uneori alb-de-un alb luminos, solar, reprezentand maretia, uneori negru-de-un negru triumfator si tanar, reprezentand vesnicia, alteori rosu ruginiu-de-un rosu aprins si stins de foc si apa. As fii pace, razboi si viata dupa moarte. Aripile insa nu le port niciodata. Doar le simt uneori.

De ce-as alege sa fiu cal in loc de femeie-om?

Nimeni nu poate simti vantul, soarele, ploaia, cum le-as simti eu si nimeni in locul lor nu mi-ar cere nimic in schimb. De dragul lor, mi-as purta mereu coama mai alba ca visele cele dintai si mai neagra ca neimplinirile, cu privirea de praf si luminata de cautari.

Nimeni nu poate simti PRIMAVARA cum as putea-o simti eu. Sub copite, m-as chinui sa nu omor primele fire de iarba, ci sa le presez pentru vesnicia sufletului meu, mereu inverzit. As pleca capul odata cu ochii-mi umeziti de-atata pace si, as multumi pamantului ca (ma si) tine si (mai si) rodeste. As alerga peste soare, prin lanuri ingalbenite de culoare inimii mele din cer si, nu mi-ar mai pasa de nimic. As simti pamantul plin de viata sub puterea mea si mi-as da seama tocmai atunci ca in El sta marinimia vietii. M-as confunda cu soarele dimineti la rand, doar sa-i pastrez in ochi stralucirea si nopti la rand doar ca sa-i pastrez in trup misterul.

As fi eu insami primavara mea. As inverzi la randu-mi. As invata perfectiunea renasterii.

Nimeni nu poate simti VARA cum as putea-o simti eu. M-as plimba intre munte si apa doar ca sa nu confund inaltimea visurilor cu visele ramase la plutit. In spate mi-as tine muntii innodati odata cu coama si-as intoarce capul spre oameni doar atunci cand ei isi vor intoarce inima spre mine. Iar sub picioare mi-as tine apele deznodate ca sa-mi curete atingerea atator oameni. Mi-as pastra culoarea din flori, ca sa-mi ramana mereu inima paletata si pictata in nemarginirea lor. Puterea soarelui as fura-o daca mi-ar permite cerul. Niciunde n-am invatat daruirea solara mai bine decat in verile darnice de impliniri. Si-as mai pastra curcubeul ploilor varatice, de dragul infinitului meu in fata minunii lui.

As fi eu insami vara mea. As incalzi la randu-mi. As invata neconditionarea daruirii.

Nimeni nu poate simti TOAMNA cum as putea-o simti eu. As gusta din fanul candva verde si as intelege rugina soarelui si supararea lui fata de pamant. Suparare transformata in parfum solar varsat peste lanurile mintii niciodata obosite de atata uscat an de an. Mi-as coace amintirile si le-as tranforma in roade-nu poame, ale partii drepte ale inimii. As pierde luni, nu zile, in miezul celor ce se numesc paduri si as invata de la copaci detasarea si acceptarea. Nu-si plang frunzele, ci-si intind spre cer si mai bine crengile, ca sa primeasca primul plans inghetat de nori. M-as bucura de fumul ce se-nnalta dintre uluci moarte de ploi si soare si, mi-as memora mersul lin, calm, apasat, pe pamantul ce-si inchina inima Lui.

As fi eu insami toamna mea. As usca la randu-mi. As invata detasarea renuntarii.

Nimeni nu poate simti IARNA cum as putea-o simti eu. As astepta primii fulgi cu crestetul dezgolit si coama timida, si i-as pastra uzi peste ochii mei vesnic deschisi de puterea dragostei. M-as tavali langa partea stanga a inimii, unde-mi e pastrata prima zapada din fiecare an si, as ramane rost de viata inghetat, intregul anotimp. As sta langa brazi, sa le simt curajul de-a ramane vesnic verzi si le-as promite prietenia mea fara compromisuri. As indrazni sa intru cu picioarele in adancul cel mai (ne)vazut de zapada si-as ramane acolo, doar ca se (re)invat dorul alergatului liber, (ne)limitat si (ne)sfarsit. M-as lupta cu colosul zapezii mereu alta si m-as duela cu fidelitatea mea in fata ei, desi la prima vedere iarna mi-e anotimp aproape mort. Si fiindca n-as avea multe de facut, as trata iubirea ca prim sens si ca prima bataie a inimii pe timp rece de amortire.

As fi eu insami iarna mea. As ninge la randu-mi. As invata inghetul dezghetului.

Intr-un final as ramane asa. CAL.

Fiindca om langa om nu mi-ar intelege mai bine trairea vietii prin trairea privirii.

Fiindca om langa om n-ar intelege mai bine dragostea autentica prin dragostea umana.

Fiindca de aici am invatat ca oameni, precum caii, nu trebuie potcoviti. Fiindca verbul A POTCOVI, caii l-ar desfiinta.

Fiindca potcovitul nu-nseamna altceva decat condamnarea lor la moartea sufletului si privarea libertatii lor.

Si asa cum as ramane, cal, as arata oamenilor lectia vietii vesnice si-a iubirii nemarginite, pe care ei inca n-o stiu. I-as mai invata sa nu-si potcoveasca niciodata INIMA.

Prima zi de scoala striga: -ERGOBAG!

2011-09-01T18:38:00.003+03:00

Pe 1 septembrie la mine-ncepea scoala. La voi?

Azi e timpul sa (si) povestim.

Haideti sa va iau cu mine, in mica mea aventura intr-un taram de lume total necunoscut.

Totul e colorat, miroase a bucurie si rasuna din toti rarunchii a copilarie.

Da! Nimic mai frumos, nu?

Am incercat sa dau inapoi anii in urma si sa-mi amintesc scoala:

- cerneala pe degete

- colectia mea de creioane colorate, acuarele, rigle si coperti care mai de care

- uniforma calcata impecabil

- pantofii rosii

- ghiozdanul imposibil de carat

- echpamentul de sport pierdut

Zambind larg la amintirea celor mai frumosi ani de inceput ale unei vieti de om, m-a luat de mana Sorina si, nu stiu cu ce bagheta m-a transformat intr-o pustoaica fantastica de numai 7 ani. Mi-a murdarit degetele cu cele mai luminoase culori, mi-a pus si uniforma si mi-a pus in spate un ghiozdan pe care, recunosc, l-am vazut si simtit abia cand ma indreptam spre scoala in prima zi de scolarita.

Iubim mediul, asa ca niste minti ilustre din Germania, s-au gandit ca din sticle pet reciclabile, sa-i scrie cu litere impermeabile oricarui copil in cartea vietii: "O minte sanatoasa se tine cu un spate sanatos!"

Asa a luat nastere ERGOBAG.

Sorina insa, s-a gandit sa-l aduca in Romania, nu de dragul celor 3 copii ai ei, absolut scosi din cartile cu povesti, ci pentru ca ei sa aiba o copilarie fericita si sanatoasa.

Ghiozdanul ideal, e sustinut de un schelet de aluminiu ce il face stabil si detine o centura pentru sold pentru o mai buna distributie a echilibrului.

Stai sa vezi cum e cand il deschizi!

E colorat cu migala incat sa gasesti rapid tot ce ai nevoie, e compartimentat astfel incat materialele cele mai grele sa fie cat mai aproape de corp, are 3 buzunare exterioare (pentru pachetelele cu mancare si sticlutele ISYbe cu apa/ceai ).

Unde e magia daca nu in vraja magica din cuvantul Inchide-te/Deschide-te?

Vorbesc de un magnet glisabil cu care m-as juca tot timpul-recunosc.

Aventura abia incepe. Stati sa vedeti minunea de penar pliiin de creioane ascutite direct din varful celor mai inalti copaci, tocmai ca visele sa fie desenate perfect.

Pe langa minunatiile astea, mai ai si un portofel cu snur in care sa-ti tii fotografiile preferate si banutii, cand pleci in cele mai frumoase excursii.

Nici de echipamentul de sport nu a uitat nimeni. Ghiozdanelul atasabil e bonusul unei vieti si ale unei minti sanatoase si totodata un sustinator al fiecarui copil caruia ii place sa creasca frumos si sanatos.

Si pentru ca nu e copil sa fie cel putin minunat, s-au gandit sa ataseze fiecarui model de ghiozdan 6 insigne delicioase-in culoare si continut.

Peste toate astea, la primii stropi de ploaie, ghiozdanul are si o husa impermeabila ideala.

Inovatia Sorinei o gasiti la un singur clik pe Kids Boutique.ro si, aici gasiti "covorul rosu" al fiecarui copil intr-o prima zi de scoala.

Iar Ergobag e ghiozdanul premiant. E premiant fiindca e facut din grija parintilor pentru copii, caracterul lor exuberant si nu il ultimul rand pentru raportul calitate-pret.

A, sa nu uit.

Mi-am ales amintire din calatoria de vis, o rigla cu o buburuza lenesa ca sa-mi aminteasca de zilele solare si verzi de primavara, cu care sa masor zilele lungi de toamna. Si fiindca vraja nu mai tine mult, mi-am ales si o coperta inovativa elastica, albastra ca cerul, ca sa-mi bucure si agenda de zi cu zi, pe care-o deschid si o inchid destul de des si eficient.

Deh, vraja dureaza doar o ora. Am revenit in viata reala!

Zi de birou, imbracata smart-casual, foi, acte, proiecte de bifat/semnat.

Adio uniforma, ghiozdan, culori!

Mamici, tatici, bunici, va prezint conceptual ERGOBAG.

Il gasiti pe Facebook chiar aici: ERGOBAG ROMANIA.

Iar boutique-ul copiilor fericiti e cu usile largi deschise pentru toata lumea, la un singur clik, mai jos:

~ KIDS BOUTIQUE ~

Femeile-pasari si zborul invers

2011-08-31T12:23:00.002+03:00

Unele dimineti, dar serios vorbind, sunt (prea) pline de praf. Rastalmacesc picaturile si tot nu reusesc sa le pun in ordine sa semene a ploaie. Nici macar racoarea de inima, sa semene a vant. Mai sunt si zile neinspirate, ce-i drept.

Si ce poti face in zile ce nu seamana a nimic?

Poti zbura. Iar daca nu poti, vei putea.

Insa nu, nu vorbesc acum despre zborul clasic. Zborul acela cu ajutorul aripilor, cu consum de energie din interior, exterior, sau fara consum de energie.

Vorbesc de zborul inimii.

Numai asa au luat nastere femeile-pasari. Prin suprapunerea inimii cu cerul, fiindca militeaza pentru inaltime, zi de zi.

Insa vorbesc de un zbor invers.

Zborul invers nu e complicat cum pare. E cel mai simplu zbor. Nu exista riscul sa te lovesti de nimic pentru ca simti drumul cu ochii inchisi. Nu exista limita de timp pentru ca simti statornicia cerului. Nu exista limita de spatiu pentru ca infinitul se prelungeste odata cu aripile intinse. Nu exista intoarcere pentru ca clipele atunci stau pe loc. Nu exista decat revenire.

Zborul invers cu ochii inchisi ca sa nu (ne) intre praf(ul) in ochi.

Femeile-pasari stiu ca nimic nu poate egala puterea unui astfel de zbor. E singurul barbat pe care orice femeie si l-ar dori s-o poarte, s-o simta, s-o adulmece, s-o atinga, s-o aiba odata cu cerul, fara sa-i ceara nimic in schimb.

Zborul-barbat e unul cu adevarat diferit. E ghid in rostul gandului, e suport in ridicarea aripilor, e instructor de vise.

Pana la urma fie vorba-ntre noi, orice femeie-pasare are nevoie de un zbor-barbat.

Si, oricarei pasari nu-i e strain zborul.

E tot o lege a iubirii. Insa de data asta in Pamant si Cer, jos si sus, el si ea.

Iar cand e vorba de iubire, femeile-pasari stiu sa o poarte cel mai bine pe aripi. Ca acolo le sta inima- pe varfuri prafuite, dar sigure.

Festivalul de umor Tudor Musatescu, editia XVI-a, 1-4 septembrie 2011

2011-08-30T09:06:00.007+03:00

Cine n-a auzit de Titanic? Nu, nu de vapor. De Titanic Vals!?

Viata mondena din Campulungul secolului XXI si viata mondena din perioada interbelica, s-a adunat sub gandul celui ce pisca cu umorul si nu-nteapa, Tudor Musatescu.
Cum numai dupa "invidia altora iti dai seama de propria valoare", noi, astia din Campulung, ne-am zis ca daca "invidia vorbeste cu buze tivite", noi sa vorbim cu inima. Si uite cum am ajuns la a XVI-a editie a Festivalului "Tudor Musatescu".

Aici, iubim toamna. O iubim ca nu ne rugineste inimile, ci ni le acopera de parfum si culoare. Acum inima miroase-a toamna, in fiecare om datator de inima. Mirosul e rece, curat, apasator. E luat de vant, dus si readus. E altul in fiecare zi si acelasi in amintiri.

Nu degeaba i-am ordonat constiintei, ca pe 1 septembrie, in ruperea diminetii de noapte si de-o vara abia trecuta, sa strige cu inima: "Viitorul ma trage de mana si trecutul de maneca! "

Sub sloganul celor ce n-au regrete in viata decat pentru ceea ce nu au facut, nicidecum pentru ce-au facut in viata, ramanem niste cai de curse ce nu alergam pentru premii, ci "pentru a ne pune sangele-n miscare".

Stam sub semn de 13 si nu ne poarta decat noroc. Nu vrem sa fim egoisti-sa-ncepem de la noi (totul) si sa terminam de unde-am plecat, vrem sa va prezentam nu ironic de-asta data, cele 13 obiective promovate prin proiect: “Primăria Municipiului Câmpulung, Muzeul Municipal de Istorie, Muzeul de artă populară şi etnografie musceleană, Mausoleul eroilor de la Mateiaş, Grădina “Merci” din Câmpulung Muscel, Casa memorială “George Topîrceanu”, Mânăstirea Cetăţuia “Negru-Vodă”, Castrul roman Jidava, Ansamblul Bisericii Catolice “Sfântul Iacob”- Bărăţia, Mânăstirea Negru-Vodă, Mânăstirea Nămăeşti, Biserica Domnească, Complexul Balneoclimateric Bughea de Sus”.

Ne scutaram podul de vechituri din inima si impreuna cu voi, cei ce-au stiut sa "smulga de la viata, nu sa ceara", cei care au luat viata de piept, nu ca s-o tranteasca, ci "ca sa-i auda inima cum bate", vrem timp de 4 zile sa transformam Campulungul in "perna de umor a tarii".

Noi mergem "in pas cu vremea, nu la pas" si invitatia e deschisa si in fata voastra.

Ne intalnim in sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor “C.D.Aricescu”, holul şi sala de mare ale Primăriei Câmpulung.

Programul e alipit de peretele inimii, mai jos:

I . Secţiunea caricatură:

Se va desfăşura în prima zi – joi, 1 septembrie 2011, începând cu ora 14.00.
Pe o temă propusa în momentul întâlnirii cu toţi participanţii secţiunii, creatorii vor putea participa cu min.3 -max.5 lucrări, având pe verso trecut în clar numele şi prenumele autorului.
Nu se percepe taxa de participare.
Materialele necesare caricaturilor (hârtie, creioane) vor fi asigurate de organizator.
De asemenea, organizatorii asigură transportul, cazarea şi masa pentru participanţii la concurs.
După concurs va fi organizată o expozitie cu toate lucrările participanţilor.
Lucrările înscrise în concurs nu se restituie.

II. Secţiunea creaţie – scriere epigrame şi fabule:

Se va desfăşura în prima zi – joi, 1 septembrie 2011, pe parcursul a 3 ore, începând cu ora 16.00.

Sunt acceptaţi în concurs participanţi membrii sau colaboratori ai Uniunii Scriitorilor din România, dar şi persoane interesate din rândul localnicilor/turiştilor.

Nu se percepe taxa de participare.
Organizatorii asigură transportul, cazarea şi masa pentru participanţii la concurs.
Lucrările înscrise în concurs vor putea fi folosite de organizatori în materiale de promovare, mijloace publice de informare în masă, etc.

“Fabulă: Animale care învaţă pe oameni cum să se poarte în societate” (Tudor Muşatescu)

III. Secţiunea fotografie umoristică

Se va desfăşura în ziua de 2 septembrie 2011 începând cu ora 15.00.
Fiecare concurent poate participa cu 3-10 fotografii cu format max.A4.
Nu se acceptă în concurs lucrări cu conţinut obscen sau pornografic, trucaje care ar impieta flagrant unele persoane publice.

Participanţii pot veni cu fotografii realizate deja pe tema dată – comunicată prin invitaţie, sau pot veni cu aparatul propriu, organizatorii asigurând laborator foto care să imprime lucrările.

Nu se percepe taxa de participare.

Organizatorii asigură transportul, cazarea şi masa pentru participantii la concurs.
Lucrările înscrise în concurs nu se returnează şi vor putea fi folosite de organizatori în materiale de promovare, mijloace publice de informare în masă etc, cu menţionarea autorului.
După concurs va fi organizată o expoziţie cu toate lucrările participanţilor.

IV. Secţiunea de concurs pentru grupuri de satiră şi umor

Se desfăşoară în data de 2 septembrie, începând cu ora 16.30, în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor “C.D.Aricescu”.
În repertoriul lor, concurenţii vor aborda texte din autorii clasici sau contemporani, precum şi creaţii proprii, cu condiţia să nu depăşească 20 de minute - grupurile şi 5 minute - interpreţii individuali.
Concurenţii care confirmă participarea sunt obligaţi să anunţe organizatorii până cel târziu la data de 25 august 2011 durata materialelor susţinute în festival, condiţiile tehnice (sunet, lumină), recuzită sau orice alte cerinţe speciale necesare unei bunei desfăşurări a spectacolului.

Nu se acceptă în concurs texte cu conţinut obscen sau pornografic.

Eventualele înregistrări audio-video de pe parcursul festivalului vor putea fi folosite de organizatori în materiale de promovare, mijloace publice de informare în masă etc.

Organizatorii asigură transportul, cazarea şi masa pentru participanţii la concurs. Pentru buna desfăşurare, până la data de 25 august 2011 va fi comunicat numărul exact de persoane şi componenţa fiecărei delegaţii.

V. Secţiunea interpretare artistică, fabulă şi epigramă pentru grupuri de umor şi interpreţi individuali.

Se desfăşoară în data de 3 septembrie, începând cu ora 18.00, în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor “C.D.Aricescu”.
În repertoriul lor, concurenţii vor aborda texte din autorii clasici sau contemporani, precum şi creaţii proprii, cu condiţia să nu depăşească 20 de minute - grupurile şi 5 minute - interpreţii individuali.
Concurenţii care confirmă participarea sunt obligaţi să anunţe organizatorii până cel târziu la data de 25 august 2011 durata materialelor susţinute în festival, condiţiile tehnice (sunet, lumină), recuzită sau orice alte cerinţe speciale necesare unei bunei desfăşurări a spectacolului.

Nu se acceptă în concurs texte cu conţinut obscene sau pornografic.

Eventualele înregistrări audio-video de pe parcursul festivalului vor putea fi folosite de organizatori în materiale de promovare, mijloace publice de informare în masă etc.

Organizatorii asigură transportul, cazarea şi masa pentru participanţii la concurs.

Sunt acceptaţi în concurs participanţi membrii sau colaboratori ai Uniunii Scriitorilor din România, dar şi persoane interesate din rândul localnicilor/turiştilor.

Nota: Solicitările de participare vor fi trimise pe adresa e-mail: flintea_andreea@yahoo.com şi vor primi răspuns de confirmare în maxim 24 ore.
Pentru buna desfăşurare a festivalului, până în data de 25 august 2011 se vor primi solicitări de participare, va fi comunicat numărul exact de persoane şi componenţa fiecărei delegaţii. Orice solicitare de participare apărută după această dată va fi analizată de către organizatori şi va primi răspuns, în funcţie de numărul participanţilor înscrişi deja în festival.

Pentru informaţii suplimentare şi detalii:

Ioana Flintea: 0753057647
flintea_andreea@yahoo.com

Despre ingeri. (1)

2011-08-29T12:50:00.001+03:00

Sa nu va uitati ingerii. Niciodata.

HORIA BRENCIU, La multi ani!

2011-08-26T20:40:00.003+03:00

E nascut in varf de Tampa,

I-a placut scoala si munca,

El Saguna-a terminat

Teatru, Film, Arta-a jucat.

La pian in Apropo,

TVR, Antena, Pro,

Capitan, Povesti Mac-Mac,

In Ratatouille e avocat.

A sedus intr-un concurs

Intr-un rol deloc ascuns,

Om sarac sau om bogat,

Pe-Aladdin l-a fermecat.

Cand Robingo, cand Tip Top,

Kiki RikiMiki hop,

Ora 6 fix, caramba

Si-o trisa cu Sarabanda.

Dupa Bingo, hai cu Neata,

Ca Gong Show e toata viata,

Infruntarea-i indeajuns

As in Maneca-i ascuns.

"35" si "37", Orchestra canta in noapte,

"Lucruri simple" vrei, nu fapte,

"Septembrie, Luni" e-aleasa,

Doar "La Radio"-i soare-n casa.

"I love you", un "Ultim Dans",

"Vino"-ti canta, ca-i suspans,

Cu Orchestra striga-asa:

"FAC CE-MI SPUNE INIMA"!

O scrisoare eu ti-am scris,

Tu mi-ai zis ce-aveai de zis,

2 geamantane-aveai,

Prieteni cu miile ai.

Astazi tu faci 39,

Inima iti e ca noua,

Si cu glasul tremurand

LA MULTI ANI iti cant in gand!

Sa fii vesnic, varf de brad,

Sa iubesti, omule drag,

Sanatos, vanjos, zambind,

Tare-n brate te cuprind!

Oameni-cusuti pe inima, cu ac inmuiat in roua

2011-08-25T14:14:00.000+03:00

Omul e ca vantul. Isi face loc, fara macar sa intrebe, prin cele mai nestiute, nevazute si neatinse locuri cu putinta. Se invarte, se agata, se rastoarna peste cap, se aseaza si, iar isi reia traseul inimii. Cand oboseste, invata despre croitoria vietii. Da, omul!

Femeia intinde ata, o masoara din priviri si ii alege culoarea. Barbatul se chinuie sa nimereasca varful acului, sa-i defineasca lungimea si sa-i faca nod final.

In jocul lor de-a cusutul, de fapt invata cunoasterea.

La fiecare impunsatura, parca, privirile se rasfira natural de-a lungul lor. La fiecare inaintare de ac in panza luminoasa, parca, gesturile se intersecteaza, uneori chiar confundandu-se. La fiecare centimetru de sinceritate, parca, mainile se descurca si se ating. La fiecare petec salvat de mana lor, inimile inceteaza sa mai bata pret de cateva secunde, doar-doar sa porneasca amandoua deodata, apoi.

Sunt zile cand nici macar nu au nevoie sa coasa, insa ei-oamenii, repeta ce-au invatat, ca sa nu uite. Si asa mai cos cate-un vis uitat, cate-o placere abandonata, cate-o iubire regretata- si acum uitata. Si zilele trec, trec usor.

Fiindca panza n-are limita de spatiu, timp, notificari insemnate sau neputinte. Ce-i drept, au si zile libere. Si le adora. Ei doi, intreaga zi, fara sa scoata o vorba, stau si-si privesc cusaturile, defectele, perfectiunea lineara si isi zambesc. Numai ei stiu secretul unei cusaturi perfecte, dupa atatea si atatea ore de studiu intens deasupra acului si-a atei. Numai ei isi inteleg stangaciile si isi admira curajul unei noi impunsaturi.

Barbatul e capul si femeia e inima.

Si atata timp cat femeia e inima si barbatul e inima.

Asta e lectia invatat de amandoi, in arta cusutului. Ata-nnoada, ea deznoada, si tot ea leaga, cum tot ea dezleaga.

Si cand te gandesti ca totul depinde de-un varf (de ac) si-o rezistenta (a atei)…

Sa nu uit. Mi-au spus, ei-oamenii, sa nu va spun secretul lor, insa e pacat sa-l tin doar pentru mine. Ei, de fapt, nu fac altceva decat sa coasa pe inima, cu acul.

Nu orice ac. Ac inmuiat in roua.

Desen:

Ioana Andreea Niţică

Elle Romania Septembrie

2011-08-24T12:53:00.004+03:00

Coperta perfecta: Megan Fox-Elle China.

Ramane sa cititi intregul interviu in Elle Romania Septembrie.

Da, n-aveam cum sa nu ravnim la o asa coperta.

Mi pare de-a dreptul SA-VU-ROA-SA!

Am dreptate?

Moara de hartie

2011-08-23T13:46:00.006+03:00

Fericirea mea, nu doarme. Sunt sigura de asta.

Deja simt miros de hartie proaspata, caci da, MOARA DE HARTIE, exista.

Da, despre moara aceea de altadata e vorba.

Felicitari, albume de fotografii, carti, agende.

Tiparire manuala cu litere mobile si cu clisee.

Aici se face hartie, se deseneaza, se imprima pe ea ( petale de flori uscate si alte minuni ale naturii) si bucuria de dupa, se simte-nu se scrie-n cuvinte.

Bunul-gust, simplitatea, unicitatea, simplitatea, naturalul, sunt doar cateva puncte desenate-n modestia morarilor iscusiti.

A, sa nu uit de inima. Inima lor se-nvarte odata cu moara si cand nu se roteste.

Imagini de la taierea panglicii la inaugurare aici (Dan Piersinaru) si, un drum pana la Comana (40 min din Bucuresti) va intareste negresit convingerea, ca paradisul e mai aproape decat credem.

Din toamna, moara de hartie, ma ia sub roata sa, inrolata in redactie si in miros de hartie divina (caci dupa parerea mea, nu e miros mai unic in lume).

O sa va placa negresit! Si revin cu detalii...

Pana atunci, ce ziceti de un drum (fie si virtual) la singura Moara de Hartie a secolului XXI?

Rog vantul sa va poarte pana acolo...

130 de ani GEORGE ENESCU si infinitul

2011-08-19T09:26:00.008+03:00

19 august 1881. Data nasterii celui mai important muzician roman.

GEORGE ENESCU.

A inceput sa cante la vioara la varsta de 4 ani iar peste un an si-a sustinut primul concert.

Se autocaracteriza ca fiind un copil silitor, constiincios, de la 4 ani stia sa scrie, sa citeasca, sa adune si sa scada. Ii placea invatatura si nu-i placeau jocurile brutale, pe care le considera nefolositoare.

Conservatorul l-a urmat la Viena, cu continuarea la Conservatorul din Paris, debutand ca si compozitor prin POEMA ROMANA, fiind considerat apoi o minune a lumii.

Cautat de pretutindeni pentru a da lectii de vioara, avea elevi veniti chiar din Paris pentru a lua lectii de la maestrul roman, in Bucuresti.

Imi amintesc ca am citit chiar o intamplare haioasa din Paris, cand maestrul se afla intr-un taxi. Soferul se pare ca l-ar fi recunoscut si l-ar fi salutat cu un: -Bonjour, maître! (-Buna ziua, maestre!), iar Enescu a raspuns ca un calambur: -Oui, un metre et quatre vingt! (-Da, un metru optzeci!).

Era mereu elegant, purtand o batista la rever, nu era deloc modest si captiva radical numai ce pasea intr-un loc populat. Era o fire deschisa, fiind pe langa un romantic si un iubitor al sexului frumos. Era degajat, ii placea sa rada, insa la randul sau era iubit de zeci de prezente feminine aparte si, nu se dadea in laturi de la flirt.

Iubit cu adevarat de Regina Elisabeta a Romaniei (Carmen Sylva), alintat Chou (iubitel), Chou fidelissim sau Pynx-derivat de la Sfinx, era deseori invitat de onoare pe holurile Pelesului.

A dirijat in Romania, Philadelphia, New York, urmand ca mai tarziu sa fie initiator al FESTIVALULUI INTERNATIONAL GEORGE ENESCU, unde le oferea sume generoase castigatorilor, din veniurile proprii.

Ramane nume ales in sufletul romanilor dar si in sufletul lumii cu Rapsondia Romana nr. 1, Ciocarlia, Poema Romana, Oedipe (dedicate sotiei sale impreuna cu poemul Isis), etc.

Sper ca azi, dupa iubiri impartasite si alese, dupa poeme scrise si nescrise, dupa injumatatirea Bucuresti-Paris, dupa definirea sa ca om si ca minune, sa-si fi gasit dragostea, inspiratia, casa inimii si originile.

Iar chiar de e in Paris inmormantat, eu tot la Ateneul Roman il aud, de fiecare data cand ii trec prin fata gandului.

Odihna-n cer si-n inima, maestre!