Ultimul, dar primul Craciun

(E al doilea an fara Bunicul... Insa de cand imi e Inger, apare mereu...

Azi, odata cu pomul... ce urma a fi impodobit.)

Visele de iarna mustesc a amintire si dor. E un joc al Dumnezeului nostru, cu trupuri de adulti in suflete de copii. Facem slalom printre aripile lor, reusind sa ducem intr-un final visele spre cer si sa (ni) le implinim. Si se mai spune ca doar daca crezi in minuni, ele vor face parte din tine. Va rog sa hasurati tristetile si sa descoperiti frumusestea si nuanta atat de magica a ultimului Craciun.

”Deseori imi amintesc de vizitele la bunici. Bunicii mei, innobilati cu diploma onorifica pentru cei 50 de ani de casatorie credeau ca dragostea vine o singura data in viata si atunci e pentru totdeauna. La ei, cel putin, asa a fost. S-au cunoscut la promenadele de duminica organizate in sat, cand nici macar nu implinisera optsprezece ani si de atunci au ramas impreuna. Aproape o viata de om.

Ziua trebaluiau in jurul casei impreuna, tarandu-si amintirile odata cu papucii de casa pufosi, vorbind despre singura nepoata si despre vreme, intr-o atmosfera uneori incremenita si dezmortita in zorii fiecarei dimineti de cafeaua la ibric pregatita de bunicul. Din cand in cand, radioul de la bucatarie rasuna a petrecere, iar vina si-o poarta melodia populara-slabiciunea amandurora.

Aveau tabieturile lor induiosatoare, construite in jumatate de secol trait impreuna si nu le-ar schimba pentru nimic in lume. El inca ii spunea ca e cea mai frumoasa si desteapta femeie, iar ea, in schimb, il cicalea cu drag, pentru ca iar si-a murdarit hainele.

Ei au crezut mereu ca Dumnezeu iti harazeste pe cineva si mai departe depinde de tine. Ca odata ce ti-ai ales “crucea”, trebuie sa o porti pana la capat…

Mi-am petrecut primele mele sarbatori de Craciun din viata la bunici si efectiv nu pot alege. Toate au fost de… neuitat. Ii multumesc bunicului ca mi-a fost bunic. Si credeti-ma, nu exista multumire mai mare. Cu el am facut primii ingeri in zapada si el imi tragea sania ore in sir ca sa-mi smulga zambete. Cu el am invatat sa socotesc, la gura sobei si el m-a invatat sa-mi desenez in viata toata visele.

Bunicul avea cel mai frumos suflet si l-am iertat ca mi-a fost Mos Craciun de cateva ori in viata. Nici acum nu stie ca banuiam eu ca nici Mosul nici el nu au cum sa aiba aceiasi bocanci. Ii multumesc insa, ca am avut copilarie. Ii mai multumesc ca nu a fost iarna pana la 20 de ani, in care sa nu am om de zapada in curte, chiar daca traseul vietii nu m-a purtat pe ulita copilariei mereu. Omul de zapada mereu insa, m-a asteptat…

Bunicul m-a iubit intr-un fel cum numai el putea si ii intorc mereu in vise, multumirea si plecaciunile in ganduri. Ultimul Craciun cu el a fost cu tuica fiarta, ultimul taiat de porc si… pace. Nici nu stia ca va fi ultimul, insa eu stiam ca va fi pentru el primul din alta lume. Avusesem un vis. Se spune ca prin vis, credinta e rasplatita la nivelul cel mai inalt. Anul asta nu mai gasesc oameni de zapada, iar sania e obosita. Ingerii insa tot voi mai face in zapada. Pentru ca se spune ca ce inveti cand esti copil nu uiti niciodata.

Craciunul meu de fapt, e Craciunul lui. Pentru bunicul, ce si-a purtat “crucea” in credinta lui nestirbita, acum capatul e cerul si …bunica. Bunica insa , (re)deschide capitolul “Amintiri” la fiecare revedere cu nepoata… iar bunicul ne inconjoara de simplitatea lui imbibata de dragoste, de acolo de Sus…

Il simtim in fiecare impodobit de brad si in fiecare miros de scotisoara din vinul abia fiert… Cel mai important e ca il simtim in inimi. Sper doar ca si el acolo Sus, are pom de Craciun si multa zapada… ”

Rugaciunea vietii

Cand ceru-mi oboseste

Imi las ochii sa ninga

A inimii ce radacina-i creste

Pamantul nasterii, sa mi-l atinga.

Cand doru-mi amorteste

Imi las ochii sa nasca

A inimii ce amintire-i incalzeste

Pamantul vietii, sa nu-mi cerseasca.

Cand el, prezentu-mi cere

Imi las crucea sa-nalte

A inimii ce lemn ii e tacere

Pamantul parintesc, sa mi-l incalte.

Cand El, Atotputerea-mi roaga

Imi las si corp sa piara

A inimii ce rugaciune-i leaga

Pamantul deznadejdii, sa mi-l ceara.

Dar cat sunt viu, om viu,

Nu obosesc

Dor n-amortesc

Cruce inalt.

foto: Ioana Andreea Niţică

versuri: Ioana Andreea Niţică

Fii in avantajul vremii cu avantAGE

Imi plac profesionistii si tot ce-si construiesc in jur, fiindca oamenii de nivelul lor nu au tendinta, ci pur si simplu involuntar, construiesc personal sau in echipa, noi lumi.

Iar pe Argentina Ionita, am cunoscut-o anul trecut intr-o colaborare personala. Si sa nu uit sa va spun, imi plac oamenii-oameni, apoi oamenii-profesionisti.

Ea e om-om, apoi profesionist si pe langa prietena draga, ale sale binecuvantate maini, experienta si mai ales inima, o fac sa fie ce este.

Vreau sa va mai vorbesc despre avantAge, cel mai nou concept in materie de estetica faciala de ultima generatie, care combina cele mai moderne tratamente ortodontice invizibile cu cele mai noi tehnici anti-aging.

"Prin aceasta investitie de un milion de euro ne propunem sa devenim o clinica de referinta in Romania. Echipa medicala profesionista, tehnologia de ultima generatie, serviciile integrate de ortodontie, estetica faciala si anti-ageing sunt principalele atuuri pe care mizam pentru formarea unui portofoliu semnificativ de clienti", spune Dr. Friedrich Ovidiu Widu, initiatorul acestui proiect.

Eu mlitez pentru frumos, fie el intern-extern si, aici, la clinica, inca de cum am pasit, am fost invaluita de aerul chic-inimalist al unei cladiri ce iti ofera parca siguranta de la primul pas.

Albul, plin de simbolistica si orange-ul, culoarea fericirii spun inca de la inceput povestea locului. Canapele albe, liniste deplina ca-n vise de copii, lumina blanda, colturi verzi. Ideal pentru relaxare si pentru a face ceva pentru tine.

• Punctez totusi ca o primire avizata, o receptie bine structura, aici incluzand o servire gen ceai, cafea, o muzica relaxanta in sala de asteptare, posibilitatea chemarii unui taxi la finalul vizitei in clinica, ar duce AVANT AGE-ul la nota 10+. Insa sunt convinsa ca fiind abia deschisa, mai au unele aspecte de pus la punct.

Va vorbesc azi despre AVANT AGE din punct de vedere al esteticii faciale si aici vorbesc despre:

• Peeling-ul chimic

• Mezoterapiei

• Botox

• Acidul hyaluronic

• Micro-dermo-abraziunea

Dupa un tur complet al clinicii, care m-a acaparat cu totul, dupa ce am facut cateva fotografii, Argentina imi vorbeste de cabinetul de estetica.

Lumina imi cade direct pe chip si ma trezesc relaxata total, sub vraja ei.

Imi place sa stiu totul, asa ca mereu ii pun intrebari despre produse noi, metode de lucru, cursuri noi la care a participat/va participa. Si inca odata imi confirm credinta cum ca pasiunea si profesia s-au nascut una pentru cealalta.

Ii dau mana libera sa inspecteze/analizeze tenul, sa combine tehnici si produse (evident la un nivel inalt al calitatii-caci clinica numai astfel de produse detine) si ma las sub bagheta ei.

Demachiere, aplicarea unui peeling usor, extrem de placut aplicat, urmat de curatarea tenului-particularizat, apoi aplicarea unei masti hidratante in profunzime (de asta aveam nevoie)-o masca usoara, abia simtita, cu o textura lejera si pufoasa, urmata cu un masaj (divin).

Nici nu stiu cum a trecut timpul, insa stiu ca i-am spus ca zi de zi as veni acolo.

In final, am discutat de skin-care, ce-i new entry pe piata de cosmetica, plus recomandarile ce mereu din partea unui profesionist sunt binevenite. Am tras cu ochiul si in sertarul meu preferat, sertarul-minune, plin de produse de make-up (Make-up Forever), ca in final sa fac o viitoare programare.

Eu recomand oameni si locuri, fiindca oamenii sfintesc locul.

O recomand pe Argentina Ionita-estetician, cu toata increderea, iar pe ea o gasiti la AVANT AGE.

Nu e o noutate ca una din probleme secolului XX este cu desavarsire TENUL. E pacat sa nu alocati timp, voua, atat barbati cat si femei, fiindca oamenii cu adevarat frumosi sunt oamenii care au grija de sufletul lor.

Mai multe informatii gasiti aici:

Bucuresti, Sector 1, Str. Intrarea Noptii nr. 5

Contact: 07 3553 3553 - AVANT AGE

sau pe FACEBOOK-avantAGE

De ziua ta, Nichita...

Nichita. Mi-ai fost a doua mama cand eram copil si numele-mi suna a feminin stins si al doilea tata cand mi-ai sarutat sufletul pentru intaia data. Iti multumesc de fiecare data cand ma intalnesc cu mama, daruindu-te. Si la fiecare revedere cu tata, amintindu-te. In mine inca te strig.

Cand spun Nichita, spun mama, caci stiu cat l-a iubit si il iubeste. I-am amintit azi de ziua lui si desi nu l-am auzit, parca i-am si vazut oftatul.

Nichita, doar Nichita e azi in suflu peste mine, mama si noi toti.

Fiindca daca toti barbatii ar avea sub inima, macar un vers de-al Nichitei, ca sa nu mai vorbesc de dragostea lui pentru femeie, care era fara inceput si sfarsit, atunci si ea, FEMEIA, ar putea ramane femeie si atat.

Desi dragostea a fost pentru el impartita si tot mereu adunata, cu siguranta nu ar fi pus pe hartia inimii, poeziile care noi acum, nemilosi ai dragostei, le citim/recitim/citam/recitam/gasim/regasim/(uitam uneori…).

Azi, de ziua lui, sa dam sens iubirii, sa luam viziunea sentimentelor asupra noastra, sa cerem dreptul la timp, sa ne jucam in necuvinte, sa ne lasam prinsi in dulcele stil clasic, sa ne lasam mintea sub clar de inima, sa nu ne mai legam de noduri si semne si sa avem curajul chemarii:

…vino când nu merge nimeni,

când nu avem picioare, vino

dar mai ales când voi fi orb,

lumino.

Ca si dar, pentru Nichita, sa iubim.

Din cer, parca-l si vad multumindu-ne scriind.

O alta poezie, pe care, probabil noi, n-o vom citi niciodata.

Ci doar o vom simti.

ART OUT. NR. 9. MASTI, MOSTRII SI FANTOME.

Va invit sa cititi nr.9 al revistei ART OUT care a atins un subiect bo-ho-hoo.

Voi credeti in MASTI, MONSTRII SI FANTOME?

Pana va ganditi la un raspuns eu va daruiesc pagina 23 (click aici-art out) in care gasiti parerea mea referitor la lumea intunecata, dar si paginile 13-15 (clik aici-art out) , in care alaturi de alti doi colegi, am conturat o rubrica ce merita pusa cap de lista in optiunile voastre, caci se numeste 3X3: trei expozitii de bifat, de facut recenzie aspupra lor si apoi de conturat in stiluri proprii, caracteristice, unice, diferite, continutul lor. 3x3 din nr. 9 a fost la Istoria in 192 de imagini-Afisul Polonez, Portret in Istorie si Coroana Reginei Maria.

Si ramaneti aproape caci in nr 10. editia de Craciun, o sa fie WOW!

Măști, monștrii și fantome?

Nu cred în măști, monștrii și fantome.

Acum da, recunosc că-mi asum reala credința în chipuri, frumuseți și suflete vii. Rămâne secretul nostru. Și nu, nu-l ascund după chipuri vesele, triste, încruntate, c-un zâmbet sau nu în colțul gurii, nu-l ascund după arătări inimaginabile, nedemne, incitante la prima vedere și nu, nu-l ascund după ceva ce nu există.

Secretul meu cum că nu cred rămâne între noi. Da?

Ne măscuim, ne ascundem, ne camuflam.

Ne înjosim, ne deformăm, ne pocim.

Ne arătăm, ne năzărim, ne plăsmuim.

Suntem măști, monștri, fantome. Nu doar oameni. Nu mă credeți?

Într-un secol în care umanitatea însăși e ridicată la rang de ARTĂ, suntem exemplul viu de operă (proprie a) propriei vieți. Nu sună atipic/anormal decât dacă nu ați privit îndeajuns în jur. Nu spun c-am falsă, anula, orice concepție în pofida alteia noi, că am rezona cu orice altceva mai puțin cu noi înșine. Nu spun că realitatea noastră e altă decât o arătăm, că gândurile ne sunt altele față de cele împărtășite și inimă bate la altă intensitate decât normală. Nu spun că apărem atunci când (nu) trebuie, că ne justificam inimaginabil, că uităm de unde suntem, ce căutăm și de unde venim.

O lume a măștilor, a monștrilor, a fantomelor există. Ireal sau nu, există.

E la tot pasul, e în tot locul. Chiar și cineva ca mine începe să creadă în ele, deși practic nu crede. De ce? Fiecare suntem pe rând, parte din ele. Nu că ne-am fi plictisit de statutul uman dăruit în ziua creării omului, ci fiindcă viața și ritmul ei, ne împing adesea spre cuvintele cu pricina: A (ne) MASCA, (a adera la) MONSTRUOZITATE și (a ne confundă cu) FANTOMĂ.

Devenim deci din oameni alte ființe, atipice, unice, personalizate, caracteristice altei lumi/vieți, neacceptate-dar dorite, imitate, asociate, modificate.

Cu un suflu desupra, (re)devenim oameni.

Un colaj ambiguu de forțe, întuneric, forme, ia amploare. Ori fiindcă oamenii nu mai rămân oameni, ori fiindcă grotescului îi e urât de unul singur pe o vreme ca asta, de toamnă ușor sătulă de ploaie, vânt, frig, brumă, nori leneși și soare mut.

M-am hotărât: cred în chipuri, frumuseți și suflete vii. Căci cred în om, prezent și viață.

Lacrimile bucuriei nu sunt sarate

(Despre TATA si Fiica)

Arareori a plans. De cand o stiu rade cand trebuie sa zambeasca si hohote iti sparg rutina cand trebuie sa rada. Nu stiu daca asta a fost cadoul de Sus, al Lui, catre ea, a lui de jos.

Arareori a plans. De cand il stiu rade cand trebuie sa zambeasca si hohote iti sparg rutina cand trebuie sa rada. Nu stiu daca asta a fost cadoul meu de Sus, de El, catre mine, a lui de jos.

Nu stiu cat TATA e definitia zambetului cat e a vietii. A insasi vietii.

Nu stiu cat TATA e definitia copilului din el cat e a mamei sale. A insasi mama.

Nu stiu cat TATA e definitia sotului din el cat e al mamei mele. A insasi sotia.

Nu stiu cat TATA e definitia tatalui cat e a barbatului. A insasi barbatului.

Stiu insa ca totul e iubire, zambet, bucurie. Chiar si cand viata se razbuna pe tine in cel mai crunt mod cu putinta.

Stiu ca si pe furnica o are in grija Dumnezeu, daramite pe oameni. Chiar si cand viata m-a facut din mica si mai mare decat mi-as fi putut imagina vreodata.

Stiu ca rabdarea e unul din sensurile vietii. Caci daca Cerul te vede mic si simplu, tu il vezi infinit mai mare si nemarginit.

Stiu ca iertarea e vruta si avuta. Chiar daca e nemeritata.

Stiu ca simplitatea o ai pur si simplu. Si-o dai, daruindu-te, tot asa. Simplu.

Stiu ca oamenilor slabi trebuie sa le faci jocul. Caci doar asa vei fi rasplatit.

Stiu ca dragostea de tata… e tot ce trebuie sa fie pentru orice copil.

Asa am invatat ca lacrimile bucuriei nu sunt sarate. Caci asa am invatat plansul.

Si plansul se invata odata cu primii pasi ai copilului din tine, ce nu-i reusesc.

Si plansul se invata odata cu cei din mijloc pasi ai copilului din tine-fiica-femeie, spre altar, la bratul lui, de tata, tata sfant.

Si plansul se invata odata cu pasii ce vi se intrepatrund intre sens de vieti, vesnic.

Si plansul se invata cand nu mai vrei-poti sa plangi.

Cat e aici, langa mine, stiu sigur ca lacrimile bucuriei nu vor fi sarate.

Cand nu va mai fi, stiu sigur ca voi fi la fel.

P.S. Si daca v-ati intrebat vreodata cine-i vinovatul zambetului meu permanent, iata raspunsul: TATA.

Cel care-n loc de armata a facut ARMATA INIMII.

De aici si iubirea mea pentru tot si toate.

(pacat ca e poza alb negru si ochii lui mari albastri sunt in alta poveste)

Restul povestii il veti citi direct din … PRIMA (mea) CARTE.

Iar despre MAMA, scriu si voi scrie toata viata. Chiar si cand TAC.

A FOST si… editia a 9-a a Galei AVANPREMIERE

"O sa fie dens…", au fost cuvintele celui ce e director AVA, Alin Galatescu, despre editia a 9-a a Galei Avanpremiere, de la MNAC.

Designeri: 12, show-uri: 8, video: 4.

Iris Serban, Carmen Secareanu, Silvia Serban, nume noi: Anca si Silvia Negulescu, Rue des Trucs, Sandra Chira, tinere talente: Natalia Vasiliev de la Scoala de Arta din Chisinau, Teodora Baciu de la Universitatea de Arta din Cluj, Ioana Ciolacu si Alexandra Abraham de la Universitatea de Arta din Bucuresti.

Spectacol? As inventa alt cuvant, caci a fost mai mult de-atat.

Rosu, alb-negru, nude combinat cu nuante de cer metalic si alb stelar. Fluiditate. Mult alb, alb-unt. Negrul de neinlocuit suplimentat de Lolite, aducere-aminte de neon infiltrat in culoarea unui asfalt virgin, rochii ce iau rol de second skin, dantela=matase, taieturi si volumetrii, transparenta, piele de data asta nu sub motive rock, ci cuprinse de un boem chic, jocul de-a "iu hoo"-mbracatul, auriu reinventat.

I-am tinut pumnii stransi, nu c-ar fi avut nevoie, ci ca sa-i pot deschide apoi pentru aplauze perfecte. Caci unui perfectionist, ca Alin Galatescu, numai asa aplauze ii prind aripile mai strans de Cer. E poate omul cel mai iubitor de frumos, plenitudine si… ceruri, pe care-l stiu. Paradoxul e ca un astfel de om, pe atat de sensibil, isi tine bine pe podium, in stanga complexitatii, PROFESIONALISMUL. E o balanta veritabila, ce nu are decat N si S, ci insasi el e o harta in care te pierzi si regasesti repetitiv.

E un profesionist si nu e data sa nu o arate la level-ul final al fiecarei povesti scrise de el. Fiindca nu, ce scrie el nu-s realitati. El scrie povesti. Iubeste personajele. Iubeste viata din spatele lor si… scrie despre ele. In loc de stilou si cerneala, are multa moda si imaginatie.

N-am citit povesti mai fascinante, curajoase, ireale/reale, in care eu insami m-am integrat ca si cum as fi facut parte din ele. Alin Galatescu, asa vede ansambul filelor de poveste: toti suntem speciali, toti suntem cititori si personaje.

Reala, majora, plenara. Asta a simtit nu numai Alin Galatescu la finalul editiei a 9-a a Galii AVANPREMIERE, ci si eu-ca si voce de dupa, de aici si acum.

Pasiunea nu s-a vazut, ci s-a simtit. Si un astfel de eveniment trebuie pastrat in minte, ca doza de andrenalina vs. antidot, pentru zilele atipice.

Am mai spus si repet: Romania avea nevoie de un Alin Galatescu.

Inchei spectacolul personal al retinei unui privitor, demn de a fi insasi personaj de poveste in UNIVERSUL Avanpremiere, parafrazandu-l pe Alin Galatescu: "Eu cred in Moda Romaneasca!"

FEMEI vs. FEMEI

N-am inteles niciodata femeile care imita femei.

Hasurand, mai bine spun: n-am inteles niciodata femeile care se confunda cu alte femei.

Si cand spun confunda spun de la furatul privirii-curajul ochilor de a privi/analiza/nu judeca, de la furatul pieptanatului parului-ca atitudine/nuanta/forma, de la furatul vorbelor-nu buzelor (imbibate mai mult sau mai putin de ruj/saruturi), de la furatul verticalitatii corpului-nu spun 90-60-90, ci infometare pentru a ajunge ca EA, de la furatul culorii pantofilor des folositi pana la furatulul tipologiei barbatului sau si mai bine, pana la furatului propriului barbat al EI.

Ea, femeie. In primul rand femeie.

Si e femeie prin ochii ei mari, dimineata, neatinsi de parabenii din produsele de make-up-ci de firescul buzelor lui, prin parul ei ondulat de aseara-cand i-a pregatit lui o surpriza si n-a aparut in fata lui nud decat cu buclele la ea, prin TE IUBESC-ul ce ii inroseste de fiecare data buzele-rujul ramanand doar un rau necesar, prin corpul ei perfect-fiindca ea se iubeste (pe ea) intai de toate, prin lenjeria ce si-o asorteaza mereu cu pantofii-si numai el stie ce barbat norocos e, prin el-barbatul ei.

Ea, femeie. In primul rand femeie care imita.

Si e femeie prin ochii cui, prin buzele cui, prin parul cui, prin corpul cui, prin inima cui?

A NIMANUI. Caci uita sa fie ea si devine EA.

Daca greseala secolului trecut, sau a ultimelor doua secolele era femeia ca si tabu, cu tot ce o intregea-jumatatea, acum greseala e MIMENTISMUL.

Ca accesoriu permanent-concludent-vital, femeii secolului XXI.

Nu trag semnale de alarma, am obosit. Trag femeile de inima.

Poate-as avea mai mult success. Si in locul semnalului de alarma (asurzitor uneori), le-as ruga sa se uite la ele si sa(-si) spuna: "-Sunt EU INSAMI. Si atat! De astazi nu mai vad decat FEMEIA din mine si atat. Am corpul meu si sufletul meu. Si de voi iubi, imi voi iubi barbatul meu, nu al alteia. Sunt EU INSAMI. Si atat!"

Din pacate avem credinte si credinte.

Din fericire mai avem o scapare. Si scaparea sta tot in ea, femeia.

Fiindca de la femeie incepe si se termina totul.

Pe locuri, fiti gata... START.

Linia de sosire e atat de aproape...

Picasso cel putin a inteles. Nu stiu daca femeia, insa inima ei sigur.

Pictura: Pablo Picasso-Femeia.

Drum de Inger

Pe pietrele ce-au mers nu suflete, ci inimi

Sub fagii si stejarii ce-s sus de dor

Isi face loc si Ingerul Luminii

Flamand, timid, dand dintr-o aripa usor.

Pe cer se deschid nu usi, ci ferestre

Sub ramuri de nori ce-s verzi nefiresc

Isi murmura inima Ingerul Veste

Curat, viu, dand dintr-o aripa-ngeresc.

Pe aerul ce felinare n-aprinde, ci lasa

Sub rosu calcat in picioare de vant

Isi dramuieste din suflu Ingerul Casa

Bland, aprig, dand dintr-o aripa-n cant.

Pe caramizi ce n-au lumini, ci cristic

Sub petec de albastru rupt in zid

Isi curata lumina sa Ingerul Vesnic

Neobosit, tacut, dand dintr-o aripa-n vid.

Pe scurte vitralii ce n-au culori, ci putere

Sub rost albastrit de lumina-n trecut

Isi cauta loc si Ingerul Sedere

Pasnic, graitor, dand dintr-o aripa de scut.

Pe scari ce nu-si stiu drumul, ci rostul

Sub lemn scartait de-asa suvenir

Isi odihneste din pasi Ingerul Nostru

Smerit, nou, dand dintr-o aripa de mir.

Pe flori ce nu stiu ca-s regesti, ci emotii

Sub trunchi de stejar inlemnit de curaj

Isi aprinde lumina si Ingerul Curtii

Alb, curios, dand dintr-o aripa-a gaj.

Pe strigat de lumina ce nu arde, ci arata fiinta

Sub fire lungi de par sta soarele bagat

Isi trece trupul si Ingerul Credinta

Slab, inalt, dand dintr-o aripa a inchinat.

Pe pietrele ce-au mers nu suflete, ci inimi

Sub fagii si stejarii ce-s sus de dor

Isi ia La revedere! Ingerul Luminii

Flamand, timid, dand dintr-o aripa usor.

foto: Ioana Andreea Nitica, Manastirea Cotroceni

Sase, vine AUTOR! 5-6 noiembrie SALA DALLES

In mersul meu EXTINS am dat de BIJUTERIA CONTEMPORANA. Sunt pro-arta si tot ce inseamna frumos, asa ca pe indelete, in zi curata, proaspata si metalica de toamna, am pasit spre descoperirea conceptului AUTOR-targul de bijuterie contemporana.

Ei bine, o echipa de profesionisti dau viata si suflu bijuteriei contemporane. Cum? Nedandu-i sens comercial (neaparat), ci dandu-i sens artistic, prin puterea inspirata a unui om pe atat de profesionist pe atat de discret.

O expozitie de arta si AUTOR, transfigurata din banal in fabulos, sub semnatura lui Dan Piersinaru, nu numai ca te transforma din om in fiinta divina, ci iti transforma vizualul in terestru real, dar magic.

Cu bagheta lui infinita, in varf ninsa cu soare si stele, a adunat designeri precum Harem 6, Angela Ciobanu, Raluca Buzura,Mona Velciov, Ioana Matei, David Sandu,Andra Lupu, Carla Szabo, Mihaela Zvîncă, Kuki Constantinescu, Mihaela Tarhuna, Angi Apostol.

Si daca v-am facut cel putin curiosi de cum arata bijuteria contemporana reala, vreau sa va vad pe 5-6 noiembrie la SALA DALLES, la a 6-a editie a TARGULUI AUTOR ca s-o vedeti chiar pe Carla Szabo expunandu-si si dand viata colectiei prezente la Berlin Fashion Week.

Nu trebuie sa fie o noutate faptul ca designerii de bijuterie romani, au priza in afara, indraznesc sa spun-poate mai mult ca la noi, iar Parisul a strigat prezent in fata BIJUTERIEI CONTEMPORANE romanesti.

Pe cum e Dan Piersinaru-omul frumos si inspirat, pe atat de complexe sunt evenimentele sale. V-o spun fiindca din umbra discreta, am vazut cateva evenimente organizate de mainile si mintea lui si pot spune asumat si detasat ca e cel mai bun: de ex. Autor 5, Marché de Noël sau mansarda Carturestilor.

N-o spun fiindca urmeaza sa-mi primesc cota parte sau am oaresce avantaj, ci pur si simplu pentru ca militez odata cu el pentru arta, frumos si Romania.

As vrea sa ne cunoastem si recunoastem valorile ca tara, iar cu permisiunea lui Dan, va invit pe data de 5-6 noiembrie, la Sala Dalles pentru a intampina cel mai frumos Noiembrie de pana acum, un Noiembrie contemporan.

Nume noi dar si consacrate ale bijuteriei contemporane de designer, in cadrul singurului proiect unic in Romania.

Shhht…

Sase, vine AUTOR!

Mai multe pe: www.extins.com

FEMEIA si BARBATUL. TOTUL si NIMIC.

Ce stii tu despre NIMIC?

Ce stii tu despre TOT?

Stiu toti, numai tu nu stii, ca fara FEMEIA ce te iubeste, nu esti nimic?

Stiu putini, numai eu stiu, ca alaturi de BARBATUL ce ma iubeste, sunt TOT?

Cine-ti mai stie ochii inchisi si deschisi cum iti sunt, mai bine decat eu si tu?

Cine-ti mai urmeaza linia chipului, zi de zi, in afara de mine si tine?

Cine-ti mai trece mana prin par, cu degetele usor ude, dimineata, ca mine si ca tine?

Cine-ti mai atinge buzele ca sa pastrezi sarutul cel din urma, decat eu si tu?

Cine-ti mai descopera trupul, de fiecare data in alt mod, in afara de mine si tine?

Cine-ti mai stie secretele mainilor ce-au tot atins, un sfert de viata, ca mine si tine?

Noi nu mai cunoastem raspunsurile, pentru noi fiecare intrebare e un nou raspuns.

-Hai, recunoaste zambind (cum o faci de fiecare data)…

Daca n-am vrut raspunsuri, am pus intrebari.

Asa te-am si asteptat nopti acasa, cand de fapt eram o-ntreaga zi langa tine.

Asa te-am si cunoscut, cand de fapt ma cunoscusei tu deja.

Asa te-am si vazut doi-nu unul, cand de fapt eu te vedeam langa mine.

Asa te-am facut sa fii tu, cand de fapt altcineva te credeam eu deja.

Noi nu mai cunoastem lumea, pentru noi oamenii sunt tot dragoste.

-Hai, intoarce-te cu spatele asteptand (cum o faci de fiecare data)…

Ce e NIMIC cand ai TOTUL? Si ce e TOTUL fara NIMIC?

Poate de-asta intrebarile astea doua sunt singurele care nu si-au gasit raspunsurile in cazul nostru. Fiindca si ziua de e vineri si o vrem luni-luni o facem, si noaptea de o vrem zi-zi o facem, si vara de-o vrem toamna-toamna o facem, si ora de-o vrem vesnicie-vesnicie o facem.

Nu fiindca credem ca oamenii se (mai si) indragostesc. Pentru ca nu credem in basme, insa asteptam sa le citim cu drag, primului nostrum copil. Ci fiindca credem ca fara iubire suntem NIMIC.

De-aia probabil, nedandu-ne nici macar seama, suntem TOTUL.

Femeie iti sunt, nu fiindca sunt femeie. Ci fiindca sunt femeia barbatului meu.

Barbat imi esti, nu fiindca esti barbat. Ci fiindca esti barbatul femeii tale.

Nu existam, ci traim. Traim, caci nu existam.

Cineva ar zice ca nu suntem de pe Pamant.

(Noi doi zambim, fiindca doar noi doi stim ca de fapt ei nu sunt de-aici.)

Noi nu avem sfarsit, nici inceput.

Cine-a mai vazut in TOT si NIMIC, unitate de masura?

Iti sunt rugaciunea si imi esti ruga. Iti sunt ruga si imi esti rugaciune.

Atunci fiecare avem un nume, un sens, un scop.

Nimic nu inalta mai sus, dincolo de ce-am gasit, adica de tot. Si nimic nu exista dincolo de ce-am gasit. Aici e DIVINUL.

Esti cale, fiindca n-am cum sa nu-ti fiu drum. Si imi esti drum, ca numai cale poti sa-mi fii. Si-ti merg, ca iti sunt pas. Si imi esti pas, fiindca mergi.

Nu ma-ntorc, ca nu stiu sa plec. Dar revin, ca stiu cat iti doresti.

Nu-ti stau in soare, ca-ti sunt soare. Deschid mai bine ferestrele intredeschise, doar ca sa ma-nchizi zi de zi in casa ta. Rasar mereu, fiindca te-ai satura numai de ploaie.

Nu ma ai ca amintire, fiindca sunt prezent. Ah, prezentul!

Acum hai, deschide odata fereastra, striga-ma pe nume, fa cativa pasi, eu ma voi preface ca am revenit dupa mult timp, iar tu…

Tu fii TOTUL si NIMICUL meu!

S-a aprins "Focul lui Sumedru" 25 octombrie 2011

Cum pot să SCRIU despre VEȘNICIE?

Veșnicia se simte și atât.

Vorbesc despre seara zilei de 25 octombrie 2011, despre orașul ce-și bate inima odată cu a mea-CÂMPULUNG MUSCEL, vorbesc despre toți oamenii ce nu s-au lăsați topiți, doar încălziți de foc, vorbesc de România mea.

Mi-am dorit să fiu acolo, una cu focul-Focul lui Sumedru, pentru toți românii musceleni ca mine și pentru toți românii, care au văzut flacăra doar c-au ridicat privirea spre marele Cer.

Am plecat spre Focul lui Sumedru cu vorbele unui înger drag ce mi-a coborât ieri din Cer:

"...prin graiul neaoș românesc transmiți iubire, credința și cultură! Ești un veritabil român! Ferice de noi să te avem printre noi! ...iar "flacăra" din astă seară să te binecuvînteze și în aceeași măsură să te încarce în așa mod încât să scrii o viață despre lume, despre credință, despre artă, despre natură, despre tine...

Săptămâna cu "foc" din care să mocnească cele mai colorate și valoroase sentimente, să ai!"

Imaginați-vă sute de oameni, dintre care zeci dintre ei cunoscuți, dar toți iubiți de inimă mea-uneori prea mică. Mătău, cota 1017m, Câmpulung Muscel. O intmpinare de bun-venit cu torțe aprinse, muzică live, grătar, vin fiert. Călusarii au aprins Focul lui Sumedru cu cântec și inimă curată. Am strâns mâna și cu personalităti și cu ciobani autentici. Celor din urmă le-am furat cetina din gând.

25 octombrie 2011, a fost ziua in care Focul lui Sumedru l-a luminat pană și pe Dumnezeu-vesnică să ne fie ziua, lumina căpătată și fumul-ce acoperă, nu murdăreste.

Amintesc nume, fiindcă omul prin nume-și vesniceste viața și țara:

Norris Mageanu, român muscelean, stăruitor de Muscel, cum însămi îl numesc-cel ce vrea, poate, face.

Livia Irimescu, româncă musceleanca, doamna inimii mele, purtătoare de credința pe aură și aripi. Luminează.

Maria Cristina Enescu, româncă musceleanca, om puternic și iute. Ajută, iubește, se bucură.

Mihai Stana, român muscelean. Susține, se implică, strigă prezent.

Ovidiu Lipan Țăndărică, român muscelean prin adopție, iubitor de țară. Cântă și încânta.

Monica Iagăr, romancă musceleanca prin adopție, iubitoare de neam românesc. Niciodată absența și totdeauna aici.

Călușarii din Stolnici, români, bărbați de aur cu inimă curată. Au dansat fericirea, tradiția și credința.

George Miron, român, dirijor la Acapella. A bucurat bucuria ochilor și glasului nostru.

Ionuț Contras și Ionuț Almășan ( Bosquito), români. Au fost și vor mai fi în pas de Muscel.

Daniela Benea, româncă musceleanca. Scrie, dar poarta inima sus.

Numele tuturor românilor musceleni si nu numai. Au venit pana in Câmpulung Muscel si au scris istorie.

Mass-media, Pro Tv, Antena 1 (click aici pentru stire), fiindca le place Romania si tot ce-seamna ea.

Ioana Andreea Nițică, nu fiindcă-i rază de Muscel, buzdugan sau dătătoare de suflu-cea care trăiește și nu există, ci fiindcă e româncă musceleanca și atat.

Așa să ne-ajute Dumnezeu-cel care pentru o seară a fost și El, român muscelean!

foto: arhiva personala

„Hai la focul lui Sumedru!“

Nici Sfântului Mare Mucenic Dumitru nu mai trebuie să-i amintim că noi, românii ce ne ținem inima și capul pe-a țării pernă de Muscel, suntem întâi foc și-apoi apă.

Noi mirosim a brad zi din noapte, nu că suntem verzi tot timpul, ci neclintiți.

Și fiindcă ne avem cetină-n inimă precum ne avem inima "din lung prelung de Câmpulung", odată pe an ne tăiem de la rădăcină, trecem podul Dâmboviței, ne oprim strigătul în vârf de Rucăr și coborâm Dragoslavele, ne abatem traiul în Leresti și ne trecem cetina pe drum domol de Valea Mare-Pravăț până-n miezul copilăriei mele, Mihaesti.

Recoltele s-au adunat și înșirat în poduri și pivnițe, oile au răvășit și-au venit la vatra lor, iar noi cu sfințenie păstrăm tradiția prin neuitare.

Străbatem munte, deal și vale, mocnind a brad, ne adunăm cu mic cu mare în jurul focului și strigăm cât să răsune-n rădăcinile străbune: "Hai la Focul lui Sumedru/C-a mâncat lupu' iedu'! "

Și cum "la Sângeorz se incaieră câinii si la Sumedru se bat stăpânii", e rost de noi începuturi, în fiecare an, în prag de seară de 25 spre 26 Octombrie-Brumărel.

Cine sare peste foc o să fie sănătos tot anul sau se va căsători.

Nuci, mere, covrigi, gogoși, se împart copiilor printre cântece, joc și bucurie mare și, se bea țuica, must și suc de mere.

Când bradul se prăbușește în arderea focului viu, "vorbitoarea tăcere" se lasă și, oamenii locului duc spre casele și grădinile lor cenușă pentru bogăția recoltei din anul ce urmează.

Cum e vremea de Sumedru așa va fi toată iarna si de va fi frumos, că va fi toamna lungă.

Focurile purificatoare din inimile muscelenilor, luminează cerul și-l ține așa tot anul.

De-asta "o foame negrăită, ne umple(-dar ne sătura), ca și cum apei i-ar fi sete de apă".

De-asta poate bucuria, puterea, inima Sus, ne e în suflu întregul an.

De-asta-l facem anul acesta, pe cel mai inalt vârf de deal din țară, Mățău, ca să-l vadă stelele-"anul cu lumile, lumile ca stelele".

Fiindcă la Câmpulung, de ne e "aerul găurit de păsări", Focul lui Sumedru ajunge de-L luminează și pe Dumnezeu.

ART OUT. NR. 7. PUNCT. LINIE.PUNCT.

In numarul 7 al revistei ART OUT articolul meu in gasiti la pagina 38, denumindu-se De-a PUNCT(ul) şi ARTA.

Va invit deasemenea sa pasiti in lumea artei si de acasa, in putinul timp liber, citind Art Out.

Un singur click va desparte de noi: www.artout.ro

De-a PUNCT(ul) şi ARTA

Recunoaşte că e mic, rotund şi e mereu în polemici cu înţepătura de ac. Slăbiciunea nefirească şi-o arată atunci când vine vorba să fie semn. E semn de punctuaţie când arta nu mai are nimic de spus… în cuvinte, ci doar în imagini.

Cu rol despărţitor între fraze sigure pe ele, cu caracter independent-ca şi omul secolului nostru, îşi menţine statutul şi echilibrul.

Se pricepe şi la prescurtări de cuvinte, obositor de lungi sau absorbite de greutate, Stă pe vârf de "i" în faţa "j"uxtapunerii dintre orice formă desluşită sau nu a artei.

Îi place enumerarea, vorbirea directă, deci şi conceptul de a sta deasupra uneori. Ca şi în viaţă. În artă, ce-i "jos" vrea a se găsi "sus" şi, ce-i "sus" e musai să nu-i fie străin acel veşnic "jos". Sus-ca linie de apogeu, jos-ca linie de plecare.

Are un tic: să stea deasupra virgulei, ca să despartă perioada (timpului pierdut). Îi place cifra 3, când râvneşte a suspensie. În artă, şirului gândirii îi este oricând permis să fie întrerupt, mai ales când orizonatala imaginaţiei se confundă cu infinitul actual.

În fond, omul în libertatea sa, e dătător de punct pe "i", prin recenzia vieţii în faţa artei.

Arta îşi schimbă însă chipul în interjecţie, atunci când omul îi fură terenul şi, îi spune lejer: "-Destul! ".

Îşi trăieşte veşnicia, convenţional, ca şi semn, ce te-ndeamnă a vizita aşezări oprite-n hărţi, ce te-ndeamnă a mai arunca cu zarul uneori, sau a-ţi alinia inima ca-ntr-un rând de piese de domino-pentru a-ţi aminti plecarea.

Îi plac ritmurile şi sunetele, că-i obligatoriu în artă, ca şi auzul să fie adjudecat. De asta prelungeşte durate muzicale cu încă o jumătate din valoarea lor iniţială; pentru ca omul, să-nţeleagă arta dincolo de nume şi explicaţia din DEX. S-o-nţeleagă cu inima.

Că tot a venit vorba de inimă, el, oficiază şi ceremonii, fiind verdict final în arta înmulţirii. Doi poli nu e de ajuns să se atragă ci să se şi confunde în stil caracteristic- artistic.

Ştie să păstreze tradiţii: prin cusut, brodat, croşetat; în ciuda cunoaşterii lui de către omenire, ca şi aproape nevăzut, în fel şi fel de depărtări. E şi loc ţintă, atunci când e pregătit să fie ochit, nu numai criticat, dar şi esenţial, când vine vorba de procesul topirii.

Este posesor de onoare, în dreptul inimii oricărui "fir" uman iubitor de frumos. Dar şi iniţiator al plecării, atunci când modul de a gândi nu mai rezonează cu arta contextuală.

Reglează, potriveşte, fără a neglija însă amănuntele şi, restabileşte adevărul.

Are şi momente limită-de timp mort, însă e firesc.

Nici viaţa, nici arta nu duc lipsă de situaţii fără ieşire.

Dacă al nostru Eminescu îl privea că pe un moment cosmologic, iar al lumii Leonardo da Vinci ca pe o întregă viaţă, pentru mine PUNCT înseamnă (doar) ÎNCEPUT.

La început am fost punct, iar din punct am devenit ceea ce azi (mă) numesc OM.

La început a fost punct, iar din punct a devenit ceea ce astăzi o (de)numesc ARTĂ.

Stau şi mă gândesc. Nu degeaba omul e prim-creatorul ARTEI.

"VALERIU GAFENCU– SFÂNTUL ÎNCHISORILOR" cu inregistrare

Cu ajutorul Atotputernicului, am reusit sa si inregistrez momentul pentru a-l asculta cat mai multi dintre voi.

Va rog asadar sa dati si voi la randul vostru mai departe.

Sfinte al Inchisorilor de fier-nu inimi, VALERIU,

Tu, traitorule, de-ai sti cati am fost aseara la umila pomenirea si parca tot n-am fost indeajuns de multi incat sa-ti cuprindem si pe dinauntru si pe dinafara credinta ta intru Hristos.

Tu, care ai vrut sa pui incuietori in intunericul si frigul inchisorii, pentru a te ruga in liniste, doar cu zgomotul candelei aprinse, aseara ne-ai descatusat pe toti.

Tu, flamand, care renuntand la iubire, ai ales taina sfanta a calugariei si ti-ai stiut de cruce, fiindca cel ce nu-si recunoaste crucea, o face si mai grea.

Tu, frate si fiu, ti-ai purtat fecioria sufletului si la fiecare pas nu uiti sa ne amintesti cat de mult inseamna asta pentru sufletul Lui si-al nostru.

Tu, purtator de dragoste si credinta, cum ne-ai imbratisat tu aseara pe toti in rugaciunea ta, cum ne-ai aratat ca rabdarea e tot credinta si dragoste.

Am trait aseara odata cu tine, arestarea, condamnarea si innaltarea.

Am trait aseara nu frigul, bataia, foametea, ci descoperirea intru credinta a Cel ce-avea sa-ti modeleze inima incat s-o fac asa usoara si curata.

Am trait aseara fata pacatului si am fost fericiti, in chilia de forma inchisorii.

Am trait aseara fortificarea fizica si spirituala, numai cu lacrimi.

Am trait aseara infernul communist, cu mainile incatusate de rugaciune.

Am trait aseara boala, chinurile ei si, totusi, chipurile ne erau luminate de lumina nefireasca, sufletul si mintea, nedespartindu-se de rugaciune.

Am trait aseara ca sa murim, ultimele clipe senine de viata, am primit dorinta de a fi inmormantat in camasa alba si un capat de lumanare cu cruciulita in gura, pentru a fi recunoscut la o eventuala dezgropare.

Am trait aseara moartea cu chip serafic, buzele deschizandu-se doar pentru rugaciunea inimii: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul.

Neamul romanesc a biruit comunismul barbar, fiindca Hristos a fost adus pe pamant prin oameni-sfinti ca VALERIU GAFENCU.

Multumesc Sala Radio, multumesc Petru Hadarca, multumesc Dan Puric, multumesc actorilor, multumesc Sfintiilor Inchisorilor, multumesc Aurelius-om cu inima inalta ce-ti miroase a mir, multumesc Cristina-om cu bucuria desenand-o pe suflet de oameni, multumesc Sasha-om ce-si tine pacea atat de dreapta incat nici El n-ar indrazni sa i-o clinteasca, multumesc Florian-om cu obiectivul inimii nepus la indoiala, multumesc Mihai-om ce-si apara tara si codrul cu penita si mintea, multumesc tuturor celor ce nu am dat mana cu a lor inima, multumesc celor care au fost in gand in locurile libere din sala, multumesc surorilor lui Valeriu prezente, multumesc tie, sfantul meu de pace si putere, VALERIU GAFENCU, fiindca ai fost-ca noi sa fim acum.

Ioana Andreea, cea care traieste ci nu exista, cea datatoare de suflu.

Sa-l ajutam pe CATA

Nu aveti nevoie de asta data de cuvintele mele si nu va lasa decat sa cititi, sa va descatusati inima si sa iubiti. Suntem oameni. Nu e prima data cand FACEBOOK-UL si nu numai au dovedit ca oameni sunt inainte de toate oameni.

Click aici: Sa-l ajutam pe Cata.

Toţi cei care vor să îi acorde o şansă lui Cătălin pot face donaţii în următoarele conturi: RO03RNCB0079124149020002 ( euro) RO30RNCB0079124149020001 (lei) Deschise la BCR, Sucursala Titan pe numele Unga Răducu.

Ajutaţi un tânăr medic să salveze vieţi Bucureşteanul Cătălin Sandu are doar 25 de ani, a absolvit în acest an Medicina, cu media 9.60, fusese acceptat la o Clinică din Germania şi părea că viaţa lui merge pe un drum frumos. Până când a primit o lovitură greu de suportat: sarcom intraabdominal – tumoare desmoplazică. La Festivitatea de Absolvire a facultăţii Cătălin nu ştia verdictul nemilos aşa că a reuşit să-şi păstreze zâmbetul pe buze şi să se bucure alături de colegi şi profesori. Bătălia adevărată urma să se dea, mai târziu, în sufletul lui. Colegii îi sunt alături Ştie cât de grea este lupta care îl aşteaptă dar, cu ajutorul familiei, prietenilor şi al Societăţii Studenţilor Medicinişti, este convins că va ieşi învingător. Veştile bune pentru Cătălin vin tot din Germania. O clinică din Freiburgh are o mare experienţă în tratarea acestei patologii. Pentru a începe marea bătălie a vindecării Cătălin are nevoie de sprijinul nostru, al tuturor. Este un tânăr medic ce a muncit enorm pentru a deveni capabil să salveze vieţi aşa că trebuie să-l ajutăm să-şi împlinească menirea. De şansa la vindecare în clinica din Germania ( intervenţie chirurgicală şi tratament) îl despart doar banii pe care, din păcate, nu îi are.

Toţi cei care vor să îi acorde o şansă lui Cătălin pot face donaţii în următoarele conturi: RO03RNCB0079124149020002 ( euro) RO30RNCB0079124149020001 (lei) Deschise la BCR, Sucursala Titan pe numele Unga Răducu.

Femeia si barbatul SMOCHINA

Nu poti imbraca un "subiect" in haine scumpe, daca esti inrobit de necunoastere. Isi pierde credibilitatea inca de la prima insiruire de cuvinte. Si fiindca nu demult am auzit ca femeia cand iubeste nu seamana deloc cu o smochina, mi-am zis sa iubesc, sa vad daca ma transform si, intre timp, am tras cu ochiul si-n padurea de smochini a barbatului, sa-i numar sutele de samburi. Am renuntat la numarat in pofida curiozitatii si am ales sa plantam 2 smochini.

Un smochin-femeie si un smochin-barbat.

Cate asemanari…

Omul, creatie divina versus smochinul-printre primele plante cultivate de om.

Adam-barbatul, Eva-femeia, inspirati de insasi puterea omului si a imaginatiei, si-au acoperit goliciunea cu frunze de smochin.

Cred cu tarie ca a fost prima semnatura a omului in parteneriat cu frunctul paradisiac-smochinul: cuplul Adam si Eva.

De aici povestea, omul si confundarea acestuia cu insasi fructul.

Nu-i asa ca uneori si omul e ca smochina? Alb/a, rege/regina, negru/neagra/ sau de primavara? Nu-i asa ca cresterea nostra e lenta ca si a lui-dar sigura? Nu-i asa ca avem frunze cazatoare, scoarta neteda si uneori nu vrem a fi altfel decat gri? Si nu-i asa ca de cele mai multe ori suntem conici precum insasi fructul renascut sub forma de om si crestem salbatic in marea parte a vietii?

Suntem divini si nu avem samburi precum smochina, fiindca suntem cazuti si sculptati din cer, suntem refacuti din suflu sfant si pastrati pe acela ce-i numit Pamant, gratie dragostei.

Ne purtam dragostea, invelind-o in sens de fruct-verde sau confiat si tinand-o la lumina sau intuneric sub forma noastra conica uneori nedeslusita.

Ne purtam mirosul intepator si seducator sub cei mai ascunsi pori si ne strangem la prea mult acoperamant de aer-ne place linistea, sus pe stancile noastre pietruite.

Ne purtam forma si puterea flexibila in fata naturii, la fiecare cules-fiindca renasterea e vitala si plina de esente care mai de care mai afrodisiace.

Nu purtam trupul-carnos, in acoperamnt de pace (dragoste, miros, forma), cand de fapt ne purtam noi pe noi, pe drumuri de soare recontruite.

Femeia-smochina iubeste. Iar cand iubeste vede, aude, simte, miroase, gusta.

Cand vede, nu vede printre frunze-multe alipite, sub semn de 5. Vede drept, deasupra lor, nu se-mpiedica de crengi, nici vant, nici greu de scoarta.

Cand aude, nu aude prin fosnet-alambicat, sub cumul de trup si natura neinfricata. Aude clar, lin, nu se lasa prinsa in mreje de vremea ce uneori e si schimbatoare.

Cand simte, nu simte prin scoarta nedata la o parte ce miroase a statut. Simte proaspat, curat, neatins de intemperii voite sau lasate la voia sortii.

Cand miroase, nu miroase acoperita de soare, ploaie, ninsoare, vant dureros. Miroase fara valul vremii deasupra capului si, nu se lasa impresionata decat de aroma vietii insasi.

Cand gusta, nu gusta sa deguste, doar pe varf de limba si simt al placerii. Gusta fara durerea unui gust ce nu-l cunoaste inca si nu cunoaste frica de-a atinge noul.

Barbatul-smochina iubeste. Iar cand iubeste vede, aude, simte, miroase, gusta.

Cand vede, nu vede prin mix de ramuri nealtoite, doar fiindca simtirea lui e mai puternica. Vede mai departe ca oricine, vede ca sa ia, nu ca sa dea si nu vede ca sa se bucure doar el.

Cand aude, nu aude prin glasul suparat al trunchiului pe-atat de puternic, pe-atat de subtire. Aude atat cat trebuie si nu aude decat atat cat e nevoie.

Cand simte, nu simte prin radacini si seva-curajului lui in fata pamantului. Vede pana la infinit insa nu se poticneste in pacla, negura, chiciura si freamat de ger.

Cand miroase, nu miroase decat aici-acum. Nu miroase-n trecut sau dupa ce soarele si luna au obosit sa se arate.

Cand gusta, nu gusta decat sa-si aminteasca aroma dorita/avuta. Nu gusta ca sa-nlocuiasca, ci ca sa retraiasca prin simplitatea unui singur simt, plenitudinea.

Femeia si barbatul smochina exista si nu exista.

Insa clar iubirea face din oameni-fructe si din fructe-oameni.

Si fara iubire nici macar smochina-ca sens altoit al omului si omul-ca sens nealtoit al smochinei, nu si-ar pastra vesnicia.

Fiindca din pamant e (smochina) si din pamant suntem (oamenii), sub soare si luna traim si sub semn divin ne purtam viata sub cer, in mers sau copt, in maturizat sau confiat.

Pana la urma, nu are iubirea miros si gust cum altul nu-i, nu e atunci cand o musti putin acrisoara, iti gadila limba cu farame ce-ti scartaie visele si nu e satioasa atunci cand foamea de noi e prea mare?