Ultimul, dar primul Craciun

(E al doilea an fara Bunicul... Insa de cand imi e Inger, apare mereu...

Azi, odata cu pomul... ce urma a fi impodobit.)

Visele de iarna mustesc a amintire si dor. E un joc al Dumnezeului nostru, cu trupuri de adulti in suflete de copii. Facem slalom printre aripile lor, reusind sa ducem intr-un final visele spre cer si sa (ni) le implinim. Si se mai spune ca doar daca crezi in minuni, ele vor face parte din tine. Va rog sa hasurati tristetile si sa descoperiti frumusestea si nuanta atat de magica a ultimului Craciun.

”Deseori imi amintesc de vizitele la bunici. Bunicii mei, innobilati cu diploma onorifica pentru cei 50 de ani de casatorie credeau ca dragostea vine o singura data in viata si atunci e pentru totdeauna. La ei, cel putin, asa a fost. S-au cunoscut la promenadele de duminica organizate in sat, cand nici macar nu implinisera optsprezece ani si de atunci au ramas impreuna. Aproape o viata de om.

Ziua trebaluiau in jurul casei impreuna, tarandu-si amintirile odata cu papucii de casa pufosi, vorbind despre singura nepoata si despre vreme, intr-o atmosfera uneori incremenita si dezmortita in zorii fiecarei dimineti de cafeaua la ibric pregatita de bunicul. Din cand in cand, radioul de la bucatarie rasuna a petrecere, iar vina si-o poarta melodia populara-slabiciunea amandurora.

Aveau tabieturile lor induiosatoare, construite in jumatate de secol trait impreuna si nu le-ar schimba pentru nimic in lume. El inca ii spunea ca e cea mai frumoasa si desteapta femeie, iar ea, in schimb, il cicalea cu drag, pentru ca iar si-a murdarit hainele.

Ei au crezut mereu ca Dumnezeu iti harazeste pe cineva si mai departe depinde de tine. Ca odata ce ti-ai ales “crucea”, trebuie sa o porti pana la capat…

Mi-am petrecut primele mele sarbatori de Craciun din viata la bunici si efectiv nu pot alege. Toate au fost de… neuitat. Ii multumesc bunicului ca mi-a fost bunic. Si credeti-ma, nu exista multumire mai mare. Cu el am facut primii ingeri in zapada si el imi tragea sania ore in sir ca sa-mi smulga zambete. Cu el am invatat sa socotesc, la gura sobei si el m-a invatat sa-mi desenez in viata toata visele.

Bunicul avea cel mai frumos suflet si l-am iertat ca mi-a fost Mos Craciun de cateva ori in viata. Nici acum nu stie ca banuiam eu ca nici Mosul nici el nu au cum sa aiba aceiasi bocanci. Ii multumesc insa, ca am avut copilarie. Ii mai multumesc ca nu a fost iarna pana la 20 de ani, in care sa nu am om de zapada in curte, chiar daca traseul vietii nu m-a purtat pe ulita copilariei mereu. Omul de zapada mereu insa, m-a asteptat…

Bunicul m-a iubit intr-un fel cum numai el putea si ii intorc mereu in vise, multumirea si plecaciunile in ganduri. Ultimul Craciun cu el a fost cu tuica fiarta, ultimul taiat de porc si… pace. Nici nu stia ca va fi ultimul, insa eu stiam ca va fi pentru el primul din alta lume. Avusesem un vis. Se spune ca prin vis, credinta e rasplatita la nivelul cel mai inalt. Anul asta nu mai gasesc oameni de zapada, iar sania e obosita. Ingerii insa tot voi mai face in zapada. Pentru ca se spune ca ce inveti cand esti copil nu uiti niciodata.

Craciunul meu de fapt, e Craciunul lui. Pentru bunicul, ce si-a purtat “crucea” in credinta lui nestirbita, acum capatul e cerul si …bunica. Bunica insa , (re)deschide capitolul “Amintiri” la fiecare revedere cu nepoata… iar bunicul ne inconjoara de simplitatea lui imbibata de dragoste, de acolo de Sus…

Il simtim in fiecare impodobit de brad si in fiecare miros de scotisoara din vinul abia fiert… Cel mai important e ca il simtim in inimi. Sper doar ca si el acolo Sus, are pom de Craciun si multa zapada… ”

Rugaciunea vietii

Cand ceru-mi oboseste

Imi las ochii sa ninga

A inimii ce radacina-i creste

Pamantul nasterii, sa mi-l atinga.

Cand doru-mi amorteste

Imi las ochii sa nasca

A inimii ce amintire-i incalzeste

Pamantul vietii, sa nu-mi cerseasca.

Cand el, prezentu-mi cere

Imi las crucea sa-nalte

A inimii ce lemn ii e tacere

Pamantul parintesc, sa mi-l incalte.

Cand El, Atotputerea-mi roaga

Imi las si corp sa piara

A inimii ce rugaciune-i leaga

Pamantul deznadejdii, sa mi-l ceara.

Dar cat sunt viu, om viu,

Nu obosesc

Dor n-amortesc

Cruce inalt.

foto: Ioana Andreea Niţică

versuri: Ioana Andreea Niţică

Fii in avantajul vremii cu avantAGE

Imi plac profesionistii si tot ce-si construiesc in jur, fiindca oamenii de nivelul lor nu au tendinta, ci pur si simplu involuntar, construiesc personal sau in echipa, noi lumi.

Iar pe Argentina Ionita, am cunoscut-o anul trecut intr-o colaborare personala. Si sa nu uit sa va spun, imi plac oamenii-oameni, apoi oamenii-profesionisti.

Ea e om-om, apoi profesionist si pe langa prietena draga, ale sale binecuvantate maini, experienta si mai ales inima, o fac sa fie ce este.

Vreau sa va mai vorbesc despre avantAge, cel mai nou concept in materie de estetica faciala de ultima generatie, care combina cele mai moderne tratamente ortodontice invizibile cu cele mai noi tehnici anti-aging.

"Prin aceasta investitie de un milion de euro ne propunem sa devenim o clinica de referinta in Romania. Echipa medicala profesionista, tehnologia de ultima generatie, serviciile integrate de ortodontie, estetica faciala si anti-ageing sunt principalele atuuri pe care mizam pentru formarea unui portofoliu semnificativ de clienti", spune Dr. Friedrich Ovidiu Widu, initiatorul acestui proiect.

Eu mlitez pentru frumos, fie el intern-extern si, aici, la clinica, inca de cum am pasit, am fost invaluita de aerul chic-inimalist al unei cladiri ce iti ofera parca siguranta de la primul pas.

Albul, plin de simbolistica si orange-ul, culoarea fericirii spun inca de la inceput povestea locului. Canapele albe, liniste deplina ca-n vise de copii, lumina blanda, colturi verzi. Ideal pentru relaxare si pentru a face ceva pentru tine.

• Punctez totusi ca o primire avizata, o receptie bine structura, aici incluzand o servire gen ceai, cafea, o muzica relaxanta in sala de asteptare, posibilitatea chemarii unui taxi la finalul vizitei in clinica, ar duce AVANT AGE-ul la nota 10+. Insa sunt convinsa ca fiind abia deschisa, mai au unele aspecte de pus la punct.

Va vorbesc azi despre AVANT AGE din punct de vedere al esteticii faciale si aici vorbesc despre:

• Peeling-ul chimic

• Mezoterapiei

• Botox

• Acidul hyaluronic

• Micro-dermo-abraziunea

Dupa un tur complet al clinicii, care m-a acaparat cu totul, dupa ce am facut cateva fotografii, Argentina imi vorbeste de cabinetul de estetica.

Lumina imi cade direct pe chip si ma trezesc relaxata total, sub vraja ei.

Imi place sa stiu totul, asa ca mereu ii pun intrebari despre produse noi, metode de lucru, cursuri noi la care a participat/va participa. Si inca odata imi confirm credinta cum ca pasiunea si profesia s-au nascut una pentru cealalta.

Ii dau mana libera sa inspecteze/analizeze tenul, sa combine tehnici si produse (evident la un nivel inalt al calitatii-caci clinica numai astfel de produse detine) si ma las sub bagheta ei.

Demachiere, aplicarea unui peeling usor, extrem de placut aplicat, urmat de curatarea tenului-particularizat, apoi aplicarea unei masti hidratante in profunzime (de asta aveam nevoie)-o masca usoara, abia simtita, cu o textura lejera si pufoasa, urmata cu un masaj (divin).

Nici nu stiu cum a trecut timpul, insa stiu ca i-am spus ca zi de zi as veni acolo.

In final, am discutat de skin-care, ce-i new entry pe piata de cosmetica, plus recomandarile ce mereu din partea unui profesionist sunt binevenite. Am tras cu ochiul si in sertarul meu preferat, sertarul-minune, plin de produse de make-up (Make-up Forever), ca in final sa fac o viitoare programare.

Eu recomand oameni si locuri, fiindca oamenii sfintesc locul.

O recomand pe Argentina Ionita-estetician, cu toata increderea, iar pe ea o gasiti la AVANT AGE.

Nu e o noutate ca una din probleme secolului XX este cu desavarsire TENUL. E pacat sa nu alocati timp, voua, atat barbati cat si femei, fiindca oamenii cu adevarat frumosi sunt oamenii care au grija de sufletul lor.

Mai multe informatii gasiti aici:

Bucuresti, Sector 1, Str. Intrarea Noptii nr. 5

Contact: 07 3553 3553 - AVANT AGE

sau pe FACEBOOK-avantAGE

De ziua ta, Nichita...

Nichita. Mi-ai fost a doua mama cand eram copil si numele-mi suna a feminin stins si al doilea tata cand mi-ai sarutat sufletul pentru intaia data. Iti multumesc de fiecare data cand ma intalnesc cu mama, daruindu-te. Si la fiecare revedere cu tata, amintindu-te. In mine inca te strig.

Cand spun Nichita, spun mama, caci stiu cat l-a iubit si il iubeste. I-am amintit azi de ziua lui si desi nu l-am auzit, parca i-am si vazut oftatul.

Nichita, doar Nichita e azi in suflu peste mine, mama si noi toti.

Fiindca daca toti barbatii ar avea sub inima, macar un vers de-al Nichitei, ca sa nu mai vorbesc de dragostea lui pentru femeie, care era fara inceput si sfarsit, atunci si ea, FEMEIA, ar putea ramane femeie si atat.

Desi dragostea a fost pentru el impartita si tot mereu adunata, cu siguranta nu ar fi pus pe hartia inimii, poeziile care noi acum, nemilosi ai dragostei, le citim/recitim/citam/recitam/gasim/regasim/(uitam uneori…).

Azi, de ziua lui, sa dam sens iubirii, sa luam viziunea sentimentelor asupra noastra, sa cerem dreptul la timp, sa ne jucam in necuvinte, sa ne lasam prinsi in dulcele stil clasic, sa ne lasam mintea sub clar de inima, sa nu ne mai legam de noduri si semne si sa avem curajul chemarii:

…vino când nu merge nimeni,

când nu avem picioare, vino

dar mai ales când voi fi orb,

lumino.

Ca si dar, pentru Nichita, sa iubim.

Din cer, parca-l si vad multumindu-ne scriind.

O alta poezie, pe care, probabil noi, n-o vom citi niciodata.

Ci doar o vom simti.

ART OUT. NR. 9. MASTI, MOSTRII SI FANTOME.

Va invit sa cititi nr.9 al revistei ART OUT care a atins un subiect bo-ho-hoo.

Voi credeti in MASTI, MONSTRII SI FANTOME?

Pana va ganditi la un raspuns eu va daruiesc pagina 23 (click aici-art out) in care gasiti parerea mea referitor la lumea intunecata, dar si paginile 13-15 (clik aici-art out) , in care alaturi de alti doi colegi, am conturat o rubrica ce merita pusa cap de lista in optiunile voastre, caci se numeste 3X3: trei expozitii de bifat, de facut recenzie aspupra lor si apoi de conturat in stiluri proprii, caracteristice, unice, diferite, continutul lor. 3x3 din nr. 9 a fost la Istoria in 192 de imagini-Afisul Polonez, Portret in Istorie si Coroana Reginei Maria.

Si ramaneti aproape caci in nr 10. editia de Craciun, o sa fie WOW!

Măști, monștrii și fantome?

Nu cred în măști, monștrii și fantome.

Acum da, recunosc că-mi asum reala credința în chipuri, frumuseți și suflete vii. Rămâne secretul nostru. Și nu, nu-l ascund după chipuri vesele, triste, încruntate, c-un zâmbet sau nu în colțul gurii, nu-l ascund după arătări inimaginabile, nedemne, incitante la prima vedere și nu, nu-l ascund după ceva ce nu există.

Secretul meu cum că nu cred rămâne între noi. Da?

Ne măscuim, ne ascundem, ne camuflam.

Ne înjosim, ne deformăm, ne pocim.

Ne arătăm, ne năzărim, ne plăsmuim.

Suntem măști, monștri, fantome. Nu doar oameni. Nu mă credeți?

Într-un secol în care umanitatea însăși e ridicată la rang de ARTĂ, suntem exemplul viu de operă (proprie a) propriei vieți. Nu sună atipic/anormal decât dacă nu ați privit îndeajuns în jur. Nu spun c-am falsă, anula, orice concepție în pofida alteia noi, că am rezona cu orice altceva mai puțin cu noi înșine. Nu spun că realitatea noastră e altă decât o arătăm, că gândurile ne sunt altele față de cele împărtășite și inimă bate la altă intensitate decât normală. Nu spun că apărem atunci când (nu) trebuie, că ne justificam inimaginabil, că uităm de unde suntem, ce căutăm și de unde venim.

O lume a măștilor, a monștrilor, a fantomelor există. Ireal sau nu, există.

E la tot pasul, e în tot locul. Chiar și cineva ca mine începe să creadă în ele, deși practic nu crede. De ce? Fiecare suntem pe rând, parte din ele. Nu că ne-am fi plictisit de statutul uman dăruit în ziua creării omului, ci fiindcă viața și ritmul ei, ne împing adesea spre cuvintele cu pricina: A (ne) MASCA, (a adera la) MONSTRUOZITATE și (a ne confundă cu) FANTOMĂ.

Devenim deci din oameni alte ființe, atipice, unice, personalizate, caracteristice altei lumi/vieți, neacceptate-dar dorite, imitate, asociate, modificate.

Cu un suflu desupra, (re)devenim oameni.

Un colaj ambiguu de forțe, întuneric, forme, ia amploare. Ori fiindcă oamenii nu mai rămân oameni, ori fiindcă grotescului îi e urât de unul singur pe o vreme ca asta, de toamnă ușor sătulă de ploaie, vânt, frig, brumă, nori leneși și soare mut.

M-am hotărât: cred în chipuri, frumuseți și suflete vii. Căci cred în om, prezent și viață.