N-ai bani de bilet? Perfect. Calatoria asta e gratuita.

Femeia e uneori locomotiva lumii, dupa cum zicea un barbat celebru si, culmea e ca isi asuma rolul nu numai propriu ci si general. Nu neg cum ca energia proprie si straina se bate printre sine si aburi, insa nici barbatul nu trebuie lasat singur la casa de bilete. Nu vorbesc aici de femeile care se ascund dupa clante de usi si dosuri de palma. La ele situatia e dincolo de gara. Vorbesc de femeile ce se cred locomotiva, nu si vagoane... uneori. Vorbesc de femeile care stiu sa schimbe clanta usii (la nevoie si nu striga dupa ajutor) si stiu sa-si spuna stop prin dos de palma (aratand ca si ele stiu ce-i ala NU). Aici ma refer la verticalitate, echilibru, cult, nivel de aspiratii, echilibru. De pila, echilibrul face cat toti pasagerii de pe peron.

Imi veti da dreptate, cand va veti lasa purtat de harta, cand veti lasat aburii in urma sinelor... si va veti vedea doar pe voi insiva.

Barbatii vagoane, in afara de invidia pe consumul detasat de carbuni al locomotivei (rareori), nu face decat sa-si asume rolul personal. Ii e comod, potrivit, avantajos. Locomotiva huruie si inghite tone de carbuni, iar ei mediteaza existenta.

Oare locomotiva nu poate inversa rolurile? Credeti ca vagoanele ar arata frustrari la rugamintea de a-si juca invers rolurile?

Detasat raspunsul e nu. De aici, din lipsa de inversare, de comutare (ne)dorita a rolurilor barbat-femeie, femeie-barbat, locomotiva-vagoane, vagoane-locomotiva, intervine supraincalzirea sinelor ducand la oprirea trenului, in mod inevitabil. Toate astea nu duc decat la o asa zisa intarziere. Care intarziere? De pe peronul fiecaruia din noi.

Exersati macar odata exercitiul de imaginatie AUTOGARA.

Ce rol va este cel mai conforabil? Cat de comfortabil va este? Ce va determina sa fiti asa? De ce nu v-ati dori sa fiti si altfel?

Pe o scara la 1 la 10 cat de multumit sunt eu de locomotiva, vagoanele, aburii, surplusul de carbuni, incalzirea sinelor, sau intarzierile (din viata-mi, destul de) repetitive.

Reflectati. Va trebuie o gara si un peron. Biletul de data asta nu costa.

Oamenii si verbul A PUTEA

Cred ca plecarile ne sunt date de Dumnezeu, in egala masura cu venirile. Din mana Lui plecam si ne intoarcem inzecit tot acolo.

Tratam insa acest dar ca pe un obiect cu funda de cele mai multe ori si-i injumatatim scopul si cauza. Tot mai multe nimicurile iau forma vietii si ele conteaza cand, paradoxal, suntem noi insine nimicuri.

Eu as milita ca nici nu mai stim cine suntem, daramite inaltimea nici atat nu stim a ne-o calcula.

Ne punctam linistile odata cu fericirile, cand insasi linistea trebuie sa stea separata radical de fericire. Pentru ca ajung intr-un punct in care vrem nu vrem se intrepatrund cand ne asteptam mai putin. Si linistile devin fericiri si fericirile linisti.

Avem simtul asta al acutizarii, incat nu stiu care ar spune ca ar intelege prin fericire o casa departe, la munte, iar linistea ar puncta-o prin maretia brazilor ce-l imprejmuiesc dimineti la rand.

Suntem tot indesati de ganduri cutremuratoare absolut, incat nu stiu de ce tot asteptam cutremurul ca pe acadelele din copilarie, cand suntem noi insine, mult asteptatul dezastru. Nimeni nu ia cu mana pacatele si nici nu vrem, poate.

Insa putem atinge mana altora si sa invatam din nou sa formam pozitia rugaciunii.

Putem?

Foto: Michael Poliza

ANTIPRIMAVARA, Adrian Paunescu si Tudor Gheorghe

Cred ca poezia se descopera ca sens, nu ca scriere, la fel cum omul se descopera ca latura umana nu ca individ.Adrian Paunescu portretizeaza starea umana la un nivel cum numai el poate... si atat. Omului nu-i trebuie ridicari in slavi, ci insasi slava.

Am REdescoperit ieri, una din cele mai frumoase, radicale, sensibile, autentice poezii din cele multe ce-mi plac.

Se numeste ANTIPRIMAVARA. Si prinde contur, ca s-a gandit (foarte bine) Tudor Gheorghe s-o si cante.

Bucurati-va de voi!

I.D. Sarrieri te mentine HOT

Cand spui I.D. SARRIERI spui Romania si esti in primul rand mandru. Daca esti femeie si mai mandra, iar daca esti barbat... ai ce admira.

Stilul luxuriant-materiale pretioase precum dantela de Chantilly, matase satinata sau tulle-, porneste de la nuante ca anthracite, scaldand trupul in orange si ajungand la wine.

Iar cand spun body, spun I.D.SARRIERI. Bogat in detalii precum matasea satinata, tulle-ul delicat si pretioasele cristale Swarovski, acest articol nu poate lipsi din arsenalul tau.

http://shop.sarrieri.ro/

Pe drumuri de maci...

E-o liniste in el ca plansul de copil,

E sunet grav ce are-mbibat umil

Seninatate alba-gri, zgariata-n ploi.

E un buchet de stropi de roua,

E fulger langa trasnet, doar cand ploua,

Perfectiunea si-o atinge-n doi.

E-un zambet dens molipsitor,

E si durere, dar si cer pedepsitor,

Necunoscutu-i aripa lui uda.

E limpede ca primavara asta,

E-un apasat pas ce nu vede coasta,

Apropierea falsa-i e eluda.

E calmitate-n absolut convins,

E zbucium rar, in cald nestins,

Fericirea-i e gandul albastrui.

E-un crud melanj de intuneric si lumina,

E absorbit de suflete perlate-n vina,

Deplinatatea-i negru de sidef si alb-galbui.

E autenticul din iarna ce-a trecut,

E firul verde ce se-ntrece in crescut,

Forta-i e neputinta-n fata slabiciunilor.

E visul ce tot vis ramane-n nemurire,

E flacara ce arde-n faurire,

E ruga rugaciunilor.

E el, firescu-n universul lui.

Soare fals

Si soarele-n loc sa-nvete a ma iubi in locul tau,

Mi-ascunde sufletul in nori

Si-mi daruieste luna.

Iar ea ma minte, c-ai rugat-o tu,

Sa ma iubeasca ea, cand ai sa zbori

Cu alt lunatec soare, nu-i totuna.

Dar ce ma fac cu luna cea virgina,

Ce-si minte sufletul sub nori

Si-mi daruieste vantul?

Ma minte ca-l rugasei tu

Sa ma iubeasca el, cand ai sa zbori

Ca eu sa luminez pamantul.

Acum, ma scutur de lumina,

Ca sa te murdaresc voit

De ea.

M-absorb in propria-mi lumina

Ca sa ma curat inmiit

De mana ta.

Si nu ma vait de-acel voit firesc

Ce l-am dorit, in mine.

Ma vait de dorul tau grotesc,

Ca nu pot eu, soarele fals, sa te salvez de tine.

Zara Martie 2011 WOMAN