Fii in avantajul vremii cu avantAGE

Imi plac profesionistii si tot ce-si construiesc in jur, fiindca oamenii de nivelul lor nu au tendinta, ci pur si simplu involuntar, construiesc personal sau in echipa, noi lumi.

Iar pe Argentina Ionita, am cunoscut-o anul trecut intr-o colaborare personala. Si sa nu uit sa va spun, imi plac oamenii-oameni, apoi oamenii-profesionisti.

Ea e om-om, apoi profesionist si pe langa prietena draga, ale sale binecuvantate maini, experienta si mai ales inima, o fac sa fie ce este.

Vreau sa va mai vorbesc despre avantAge, cel mai nou concept in materie de estetica faciala de ultima generatie, care combina cele mai moderne tratamente ortodontice invizibile cu cele mai noi tehnici anti-aging.

"Prin aceasta investitie de un milion de euro ne propunem sa devenim o clinica de referinta in Romania. Echipa medicala profesionista, tehnologia de ultima generatie, serviciile integrate de ortodontie, estetica faciala si anti-ageing sunt principalele atuuri pe care mizam pentru formarea unui portofoliu semnificativ de clienti", spune Dr. Friedrich Ovidiu Widu, initiatorul acestui proiect.

Eu mlitez pentru frumos, fie el intern-extern si, aici, la clinica, inca de cum am pasit, am fost invaluita de aerul chic-inimalist al unei cladiri ce iti ofera parca siguranta de la primul pas.

Albul, plin de simbolistica si orange-ul, culoarea fericirii spun inca de la inceput povestea locului. Canapele albe, liniste deplina ca-n vise de copii, lumina blanda, colturi verzi. Ideal pentru relaxare si pentru a face ceva pentru tine.

• Punctez totusi ca o primire avizata, o receptie bine structura, aici incluzand o servire gen ceai, cafea, o muzica relaxanta in sala de asteptare, posibilitatea chemarii unui taxi la finalul vizitei in clinica, ar duce AVANT AGE-ul la nota 10+. Insa sunt convinsa ca fiind abia deschisa, mai au unele aspecte de pus la punct.

Va vorbesc azi despre AVANT AGE din punct de vedere al esteticii faciale si aici vorbesc despre:

• Peeling-ul chimic

• Mezoterapiei

• Botox

• Acidul hyaluronic

• Micro-dermo-abraziunea

Dupa un tur complet al clinicii, care m-a acaparat cu totul, dupa ce am facut cateva fotografii, Argentina imi vorbeste de cabinetul de estetica.

Lumina imi cade direct pe chip si ma trezesc relaxata total, sub vraja ei.

Imi place sa stiu totul, asa ca mereu ii pun intrebari despre produse noi, metode de lucru, cursuri noi la care a participat/va participa. Si inca odata imi confirm credinta cum ca pasiunea si profesia s-au nascut una pentru cealalta.

Ii dau mana libera sa inspecteze/analizeze tenul, sa combine tehnici si produse (evident la un nivel inalt al calitatii-caci clinica numai astfel de produse detine) si ma las sub bagheta ei.

Demachiere, aplicarea unui peeling usor, extrem de placut aplicat, urmat de curatarea tenului-particularizat, apoi aplicarea unei masti hidratante in profunzime (de asta aveam nevoie)-o masca usoara, abia simtita, cu o textura lejera si pufoasa, urmata cu un masaj (divin).

Nici nu stiu cum a trecut timpul, insa stiu ca i-am spus ca zi de zi as veni acolo.

In final, am discutat de skin-care, ce-i new entry pe piata de cosmetica, plus recomandarile ce mereu din partea unui profesionist sunt binevenite. Am tras cu ochiul si in sertarul meu preferat, sertarul-minune, plin de produse de make-up (Make-up Forever), ca in final sa fac o viitoare programare.

Eu recomand oameni si locuri, fiindca oamenii sfintesc locul.

O recomand pe Argentina Ionita-estetician, cu toata increderea, iar pe ea o gasiti la AVANT AGE.

Nu e o noutate ca una din probleme secolului XX este cu desavarsire TENUL. E pacat sa nu alocati timp, voua, atat barbati cat si femei, fiindca oamenii cu adevarat frumosi sunt oamenii care au grija de sufletul lor.

Mai multe informatii gasiti aici:

Bucuresti, Sector 1, Str. Intrarea Noptii nr. 5

Contact: 07 3553 3553 - AVANT AGE

sau pe FACEBOOK-avantAGE

De ziua ta, Nichita...

Nichita. Mi-ai fost a doua mama cand eram copil si numele-mi suna a feminin stins si al doilea tata cand mi-ai sarutat sufletul pentru intaia data. Iti multumesc de fiecare data cand ma intalnesc cu mama, daruindu-te. Si la fiecare revedere cu tata, amintindu-te. In mine inca te strig.

Cand spun Nichita, spun mama, caci stiu cat l-a iubit si il iubeste. I-am amintit azi de ziua lui si desi nu l-am auzit, parca i-am si vazut oftatul.

Nichita, doar Nichita e azi in suflu peste mine, mama si noi toti.

Fiindca daca toti barbatii ar avea sub inima, macar un vers de-al Nichitei, ca sa nu mai vorbesc de dragostea lui pentru femeie, care era fara inceput si sfarsit, atunci si ea, FEMEIA, ar putea ramane femeie si atat.

Desi dragostea a fost pentru el impartita si tot mereu adunata, cu siguranta nu ar fi pus pe hartia inimii, poeziile care noi acum, nemilosi ai dragostei, le citim/recitim/citam/recitam/gasim/regasim/(uitam uneori…).

Azi, de ziua lui, sa dam sens iubirii, sa luam viziunea sentimentelor asupra noastra, sa cerem dreptul la timp, sa ne jucam in necuvinte, sa ne lasam prinsi in dulcele stil clasic, sa ne lasam mintea sub clar de inima, sa nu ne mai legam de noduri si semne si sa avem curajul chemarii:

…vino când nu merge nimeni,

când nu avem picioare, vino

dar mai ales când voi fi orb,

lumino.

Ca si dar, pentru Nichita, sa iubim.

Din cer, parca-l si vad multumindu-ne scriind.

O alta poezie, pe care, probabil noi, n-o vom citi niciodata.

Ci doar o vom simti.

ART OUT. NR. 9. MASTI, MOSTRII SI FANTOME.

Va invit sa cititi nr.9 al revistei ART OUT care a atins un subiect bo-ho-hoo.

Voi credeti in MASTI, MONSTRII SI FANTOME?

Pana va ganditi la un raspuns eu va daruiesc pagina 23 (click aici-art out) in care gasiti parerea mea referitor la lumea intunecata, dar si paginile 13-15 (clik aici-art out) , in care alaturi de alti doi colegi, am conturat o rubrica ce merita pusa cap de lista in optiunile voastre, caci se numeste 3X3: trei expozitii de bifat, de facut recenzie aspupra lor si apoi de conturat in stiluri proprii, caracteristice, unice, diferite, continutul lor. 3x3 din nr. 9 a fost la Istoria in 192 de imagini-Afisul Polonez, Portret in Istorie si Coroana Reginei Maria.

Si ramaneti aproape caci in nr 10. editia de Craciun, o sa fie WOW!

Măști, monștrii și fantome?

Nu cred în măști, monștrii și fantome.

Acum da, recunosc că-mi asum reala credința în chipuri, frumuseți și suflete vii. Rămâne secretul nostru. Și nu, nu-l ascund după chipuri vesele, triste, încruntate, c-un zâmbet sau nu în colțul gurii, nu-l ascund după arătări inimaginabile, nedemne, incitante la prima vedere și nu, nu-l ascund după ceva ce nu există.

Secretul meu cum că nu cred rămâne între noi. Da?

Ne măscuim, ne ascundem, ne camuflam.

Ne înjosim, ne deformăm, ne pocim.

Ne arătăm, ne năzărim, ne plăsmuim.

Suntem măști, monștri, fantome. Nu doar oameni. Nu mă credeți?

Într-un secol în care umanitatea însăși e ridicată la rang de ARTĂ, suntem exemplul viu de operă (proprie a) propriei vieți. Nu sună atipic/anormal decât dacă nu ați privit îndeajuns în jur. Nu spun c-am falsă, anula, orice concepție în pofida alteia noi, că am rezona cu orice altceva mai puțin cu noi înșine. Nu spun că realitatea noastră e altă decât o arătăm, că gândurile ne sunt altele față de cele împărtășite și inimă bate la altă intensitate decât normală. Nu spun că apărem atunci când (nu) trebuie, că ne justificam inimaginabil, că uităm de unde suntem, ce căutăm și de unde venim.

O lume a măștilor, a monștrilor, a fantomelor există. Ireal sau nu, există.

E la tot pasul, e în tot locul. Chiar și cineva ca mine începe să creadă în ele, deși practic nu crede. De ce? Fiecare suntem pe rând, parte din ele. Nu că ne-am fi plictisit de statutul uman dăruit în ziua creării omului, ci fiindcă viața și ritmul ei, ne împing adesea spre cuvintele cu pricina: A (ne) MASCA, (a adera la) MONSTRUOZITATE și (a ne confundă cu) FANTOMĂ.

Devenim deci din oameni alte ființe, atipice, unice, personalizate, caracteristice altei lumi/vieți, neacceptate-dar dorite, imitate, asociate, modificate.

Cu un suflu desupra, (re)devenim oameni.

Un colaj ambiguu de forțe, întuneric, forme, ia amploare. Ori fiindcă oamenii nu mai rămân oameni, ori fiindcă grotescului îi e urât de unul singur pe o vreme ca asta, de toamnă ușor sătulă de ploaie, vânt, frig, brumă, nori leneși și soare mut.

M-am hotărât: cred în chipuri, frumuseți și suflete vii. Căci cred în om, prezent și viață.

Lacrimile bucuriei nu sunt sarate

(Despre TATA si Fiica)

Arareori a plans. De cand o stiu rade cand trebuie sa zambeasca si hohote iti sparg rutina cand trebuie sa rada. Nu stiu daca asta a fost cadoul de Sus, al Lui, catre ea, a lui de jos.

Arareori a plans. De cand il stiu rade cand trebuie sa zambeasca si hohote iti sparg rutina cand trebuie sa rada. Nu stiu daca asta a fost cadoul meu de Sus, de El, catre mine, a lui de jos.

Nu stiu cat TATA e definitia zambetului cat e a vietii. A insasi vietii.

Nu stiu cat TATA e definitia copilului din el cat e a mamei sale. A insasi mama.

Nu stiu cat TATA e definitia sotului din el cat e al mamei mele. A insasi sotia.

Nu stiu cat TATA e definitia tatalui cat e a barbatului. A insasi barbatului.

Stiu insa ca totul e iubire, zambet, bucurie. Chiar si cand viata se razbuna pe tine in cel mai crunt mod cu putinta.

Stiu ca si pe furnica o are in grija Dumnezeu, daramite pe oameni. Chiar si cand viata m-a facut din mica si mai mare decat mi-as fi putut imagina vreodata.

Stiu ca rabdarea e unul din sensurile vietii. Caci daca Cerul te vede mic si simplu, tu il vezi infinit mai mare si nemarginit.

Stiu ca iertarea e vruta si avuta. Chiar daca e nemeritata.

Stiu ca simplitatea o ai pur si simplu. Si-o dai, daruindu-te, tot asa. Simplu.

Stiu ca oamenilor slabi trebuie sa le faci jocul. Caci doar asa vei fi rasplatit.

Stiu ca dragostea de tata… e tot ce trebuie sa fie pentru orice copil.

Asa am invatat ca lacrimile bucuriei nu sunt sarate. Caci asa am invatat plansul.

Si plansul se invata odata cu primii pasi ai copilului din tine, ce nu-i reusesc.

Si plansul se invata odata cu cei din mijloc pasi ai copilului din tine-fiica-femeie, spre altar, la bratul lui, de tata, tata sfant.

Si plansul se invata odata cu pasii ce vi se intrepatrund intre sens de vieti, vesnic.

Si plansul se invata cand nu mai vrei-poti sa plangi.

Cat e aici, langa mine, stiu sigur ca lacrimile bucuriei nu vor fi sarate.

Cand nu va mai fi, stiu sigur ca voi fi la fel.

P.S. Si daca v-ati intrebat vreodata cine-i vinovatul zambetului meu permanent, iata raspunsul: TATA.

Cel care-n loc de armata a facut ARMATA INIMII.

De aici si iubirea mea pentru tot si toate.

(pacat ca e poza alb negru si ochii lui mari albastri sunt in alta poveste)

Restul povestii il veti citi direct din … PRIMA (mea) CARTE.

Iar despre MAMA, scriu si voi scrie toata viata. Chiar si cand TAC.

A FOST si… editia a 9-a a Galei AVANPREMIERE

"O sa fie dens…", au fost cuvintele celui ce e director AVA, Alin Galatescu, despre editia a 9-a a Galei Avanpremiere, de la MNAC.

Designeri: 12, show-uri: 8, video: 4.

Iris Serban, Carmen Secareanu, Silvia Serban, nume noi: Anca si Silvia Negulescu, Rue des Trucs, Sandra Chira, tinere talente: Natalia Vasiliev de la Scoala de Arta din Chisinau, Teodora Baciu de la Universitatea de Arta din Cluj, Ioana Ciolacu si Alexandra Abraham de la Universitatea de Arta din Bucuresti.

Spectacol? As inventa alt cuvant, caci a fost mai mult de-atat.

Rosu, alb-negru, nude combinat cu nuante de cer metalic si alb stelar. Fluiditate. Mult alb, alb-unt. Negrul de neinlocuit suplimentat de Lolite, aducere-aminte de neon infiltrat in culoarea unui asfalt virgin, rochii ce iau rol de second skin, dantela=matase, taieturi si volumetrii, transparenta, piele de data asta nu sub motive rock, ci cuprinse de un boem chic, jocul de-a "iu hoo"-mbracatul, auriu reinventat.

I-am tinut pumnii stransi, nu c-ar fi avut nevoie, ci ca sa-i pot deschide apoi pentru aplauze perfecte. Caci unui perfectionist, ca Alin Galatescu, numai asa aplauze ii prind aripile mai strans de Cer. E poate omul cel mai iubitor de frumos, plenitudine si… ceruri, pe care-l stiu. Paradoxul e ca un astfel de om, pe atat de sensibil, isi tine bine pe podium, in stanga complexitatii, PROFESIONALISMUL. E o balanta veritabila, ce nu are decat N si S, ci insasi el e o harta in care te pierzi si regasesti repetitiv.

E un profesionist si nu e data sa nu o arate la level-ul final al fiecarei povesti scrise de el. Fiindca nu, ce scrie el nu-s realitati. El scrie povesti. Iubeste personajele. Iubeste viata din spatele lor si… scrie despre ele. In loc de stilou si cerneala, are multa moda si imaginatie.

N-am citit povesti mai fascinante, curajoase, ireale/reale, in care eu insami m-am integrat ca si cum as fi facut parte din ele. Alin Galatescu, asa vede ansambul filelor de poveste: toti suntem speciali, toti suntem cititori si personaje.

Reala, majora, plenara. Asta a simtit nu numai Alin Galatescu la finalul editiei a 9-a a Galii AVANPREMIERE, ci si eu-ca si voce de dupa, de aici si acum.

Pasiunea nu s-a vazut, ci s-a simtit. Si un astfel de eveniment trebuie pastrat in minte, ca doza de andrenalina vs. antidot, pentru zilele atipice.

Am mai spus si repet: Romania avea nevoie de un Alin Galatescu.

Inchei spectacolul personal al retinei unui privitor, demn de a fi insasi personaj de poveste in UNIVERSUL Avanpremiere, parafrazandu-l pe Alin Galatescu: "Eu cred in Moda Romaneasca!"

FEMEI vs. FEMEI

N-am inteles niciodata femeile care imita femei.

Hasurand, mai bine spun: n-am inteles niciodata femeile care se confunda cu alte femei.

Si cand spun confunda spun de la furatul privirii-curajul ochilor de a privi/analiza/nu judeca, de la furatul pieptanatului parului-ca atitudine/nuanta/forma, de la furatul vorbelor-nu buzelor (imbibate mai mult sau mai putin de ruj/saruturi), de la furatul verticalitatii corpului-nu spun 90-60-90, ci infometare pentru a ajunge ca EA, de la furatul culorii pantofilor des folositi pana la furatulul tipologiei barbatului sau si mai bine, pana la furatului propriului barbat al EI.

Ea, femeie. In primul rand femeie.

Si e femeie prin ochii ei mari, dimineata, neatinsi de parabenii din produsele de make-up-ci de firescul buzelor lui, prin parul ei ondulat de aseara-cand i-a pregatit lui o surpriza si n-a aparut in fata lui nud decat cu buclele la ea, prin TE IUBESC-ul ce ii inroseste de fiecare data buzele-rujul ramanand doar un rau necesar, prin corpul ei perfect-fiindca ea se iubeste (pe ea) intai de toate, prin lenjeria ce si-o asorteaza mereu cu pantofii-si numai el stie ce barbat norocos e, prin el-barbatul ei.

Ea, femeie. In primul rand femeie care imita.

Si e femeie prin ochii cui, prin buzele cui, prin parul cui, prin corpul cui, prin inima cui?

A NIMANUI. Caci uita sa fie ea si devine EA.

Daca greseala secolului trecut, sau a ultimelor doua secolele era femeia ca si tabu, cu tot ce o intregea-jumatatea, acum greseala e MIMENTISMUL.

Ca accesoriu permanent-concludent-vital, femeii secolului XXI.

Nu trag semnale de alarma, am obosit. Trag femeile de inima.

Poate-as avea mai mult success. Si in locul semnalului de alarma (asurzitor uneori), le-as ruga sa se uite la ele si sa(-si) spuna: "-Sunt EU INSAMI. Si atat! De astazi nu mai vad decat FEMEIA din mine si atat. Am corpul meu si sufletul meu. Si de voi iubi, imi voi iubi barbatul meu, nu al alteia. Sunt EU INSAMI. Si atat!"

Din pacate avem credinte si credinte.

Din fericire mai avem o scapare. Si scaparea sta tot in ea, femeia.

Fiindca de la femeie incepe si se termina totul.

Pe locuri, fiti gata... START.

Linia de sosire e atat de aproape...

Picasso cel putin a inteles. Nu stiu daca femeia, insa inima ei sigur.

Pictura: Pablo Picasso-Femeia.

Drum de Inger

Pe pietrele ce-au mers nu suflete, ci inimi

Sub fagii si stejarii ce-s sus de dor

Isi face loc si Ingerul Luminii

Flamand, timid, dand dintr-o aripa usor.

Pe cer se deschid nu usi, ci ferestre

Sub ramuri de nori ce-s verzi nefiresc

Isi murmura inima Ingerul Veste

Curat, viu, dand dintr-o aripa-ngeresc.

Pe aerul ce felinare n-aprinde, ci lasa

Sub rosu calcat in picioare de vant

Isi dramuieste din suflu Ingerul Casa

Bland, aprig, dand dintr-o aripa-n cant.

Pe caramizi ce n-au lumini, ci cristic

Sub petec de albastru rupt in zid

Isi curata lumina sa Ingerul Vesnic

Neobosit, tacut, dand dintr-o aripa-n vid.

Pe scurte vitralii ce n-au culori, ci putere

Sub rost albastrit de lumina-n trecut

Isi cauta loc si Ingerul Sedere

Pasnic, graitor, dand dintr-o aripa de scut.

Pe scari ce nu-si stiu drumul, ci rostul

Sub lemn scartait de-asa suvenir

Isi odihneste din pasi Ingerul Nostru

Smerit, nou, dand dintr-o aripa de mir.

Pe flori ce nu stiu ca-s regesti, ci emotii

Sub trunchi de stejar inlemnit de curaj

Isi aprinde lumina si Ingerul Curtii

Alb, curios, dand dintr-o aripa-a gaj.

Pe strigat de lumina ce nu arde, ci arata fiinta

Sub fire lungi de par sta soarele bagat

Isi trece trupul si Ingerul Credinta

Slab, inalt, dand dintr-o aripa a inchinat.

Pe pietrele ce-au mers nu suflete, ci inimi

Sub fagii si stejarii ce-s sus de dor

Isi ia La revedere! Ingerul Luminii

Flamand, timid, dand dintr-o aripa usor.

foto: Ioana Andreea Nitica, Manastirea Cotroceni