Aici (mi-)erai?

Nici nu se pictase inca cerul a dulce Octombrie si tu mi-ai pus intr-o mana pensula potrivita si in cealalta curcubeul. Cu mainile incrucisate de inima batand, ma tot priveai.

-Ori amortesti, ori o sa pictezi!, mi-ai zis fara rusine de strain.

Muta, exact asa cum ma arat atunci cand am de spus atatea cuvinte-insa aleg sa nu le spun, uitasem si mai si respir. Nu stiam daca intai sa te pictez pe tine sau panza din fata.

Am zis ca pe tine te las la urma-abia mana reinvata sensul culorilor si al liniilor si nu ti-as gresi nicicum rostul. Desi habar n-aveai ca rostul meu, deja erai.

Inghiteam in sec si pictam. Nici eu nu stiu inca ce. De fiecare data cand vroiam sa te intreb ceva, imi acopereai cu norii tai chipul, doar ca sa ma privesc si asa. Si sa vad in tine, ca-ntr-o oglinda perfecta, ca nu-mi sta bine intreband, ci raspunzand. Eram tare nemultumita, recunosc. Nimic nu parea sa semene a pictura si parca dezamagirea era si mai mare cand stiam ca asta era singurul meu glas-al inimii in fata nevazuta (a ta). A trecut o ora si eu ma uitam cand in ochii tai interminabili, cand in panza alba-interminabila si ea. Parca totul era impotriva mea.

-Nu stiu eu sa pictez, de ce nu intelegi?, rostesc uimindu-ma de avalansa puterii unei pensule si a unui curcubeu, declansatoare de intrebari si raspunsuri.

Ai tacut. Ai respirat usor incat sa nu te-aud, doar sa te simt si, te-ai intors cu spatele.

Ochii mei au prins putere si au avut curajul sa-si puna raspunsurile alipite pe panza, sub forma cele mai nepricepute picturi (vazute vreodata de mine).

Cand te-ai intors, nici macar nu m-ai certat ca nu ma atinsesem de curcubeu. Imi amintesc doar ca nu (mi) te dezlipeai de puterea curajului meu.

-Ai reusit! Nu ti-a trebuit decat iubire, mi-ai soptit dintr-un colt de zambet.

Am amutit tot la fel cum o facusem si inainte sa imi intru in rolul de artist desavarsit (al tau) si, de data asta in loc de deschid buzele am deschis bratele.

-Oamenii sunt ingeri cu o singura aripa. De-asta nu pot zbura imbratisati!, ti-am soptit si eu, aprinsa de-a ta lumina.

Mutenia de-asta data si-a ales altfel omul si, toate intrebarile si raspunsurile dorinte, te-au inconjurat pe tine. M-am intors cu spatele.

Am tacut. Am respirat usor incat sa nu m-auzi, doar sa ma simti. Ochii tai au prins putere si ai avut curajul sa intelegi raspunsurile date de mine pe panza.

Cand m-am intors, nici macar nu te-am certat ca in loc de acuarele mi-ai dat un curcubeu. Imi amintesc doar ca ochii mei au fost ai tai si ai tai au fost ai mei, pret de o secunda. A nu se intelege ca eu am devenit tu si tu ai devenit eu.

De fapt eu ne-am pictat pe noi. Eu pamant-tu cer, eu cer-tu pamant. Impreuna vom gasi si sensul unui curcubeu, poate. Fiindca tot n-am avut nevoie de el, in mersul alb al panzei.

-Ai reusit. Acum suntem un tot!, mi-au fost cuvintele din urma.

Am plecat nemaipictandu-te.

De cand inima are nevoie de aduceri aminte a vesniciei DRAGOSTEI?

Urmareste-ti telul

Dintre binecuvantare si blestem, Adama si Eva au ales blestemul. Nici acum vremurile, nici oamenii, nu sunt altfel. Cad in acelasi pacat. Ne-am dezobisnuit sa vedem viata in desfasurarea ei si ne oprim la segmente.

In noul meu inceput de drum, in revenirea urmaririi telului meu, militez pentru inima si tel.

Impart cu voi bucuria de a nu invata abaterea, ci drumul.

"Niciodata nu trebuie sa te sperii de dificultatea drumului, ci tot timpul sa te indrepti spre tinta finala. A porni la drum, inseamna a avea o tinta, ceea ce denota existenta unui scop. De cele mai multe ori intre tine si tinta se interpun unul sau mai multe obstacolo, numarul acestora depinzand de distanta dintre punctul de pornire si cel la care vrei s-ajungi. Orice obstacol e un punct de poticnire. Daca el e masiv, inalt, puternic, te poate descuraja. Stiti care e cheia succesului? Sa faci din el un obstacol transparent. Adica sa vezi prin el sau pe deasupra lui. Obstacolul poate fi negura, intunericul, necunoscutul. Tinta poate fi sigura sau nesigura, ipotetica, dar intotdeauna admiratoare", spunea parintele Anania Bartolomeu.

Moara de hartie poarta BINELE pe Tricou

Cum nu e persoana care sa nu aiba cel putin o mica sau mare colectie de tricouri, vin cu o veste. Prietenii mei dragi de la Moara de hartie (singura moara de hartie existenta in Romania- v-am mai povestit de ea si voi reveni de fiecare data cu vesti), ei bine, se intrec in idei.

De data asta s-au intrecut insa pe ei insisi si pasionati de oameni, cuvinte si adaug eu tara in care traiesc, s-au gandit ca prin cuvinte speciale sa creeze Tricoul de bine.

Zis si facut, s-au pus pe treaba, si-au alinit ideile si a iesit minunea, impreuna cu Romania Pozitiva.

In sfarsit un tricou unic, simplu dar cu o incarcatura de calibru, cu mesaje spun eu perfecte.

In momentul de fata sunt sapte astfel de mesaje si anume: Armonie, Bucurie, Seninătate, Curaj, Creativitate, Încredere, Empatie.

Nu am reusit sa ajung la atelierul propriu-zis, insa abia astept sa imi imbrac Tricoul de bine.

Ce-ar mai fi de spus? (10 % din valoarea unui tricou va fi direcționat către o cauză socială).

http://www.romaniapozitiva.ro e site-ul unde vor aparea mai multe informatii despre cum se pot achizitiona tricourile.

Haideti sa purtam si noi bine, cu mesaje ce in acelasi timp promoveaza si Limba Romana. Cel putin pentru mine e un semnal de alarma in acelasi timp, fiindca incepem sa ne uitam limba sub semnul caruia ne-am nascut.

Am inteles ca pretul unui tricou este de aproximativ 39 ron.

Voi ce Tricou de bine v-ati alege?

De ce sa fabricam noi iubire?

De ce sa fabricam noi iubire?

…spunea una din partile sufletului meu, pe numele de Arsenie Papacioc.

Ma-ntreb la randu-mi, cand pot raspunde

Ce e iubirea cand nu e niciunde?

Ce e iubirea cand de fapt nu e

De ce sa fabricam iubire, cand iubire e?

Ma-ntreb tacand, raspund tacand,

Iubirea tace si ea, ascultand.

Si fabric iar iubire, iubire eu tot fabric,

Si tot invat ca om din mare, nu se face mic.

Ma-ntreb iubind, raspund iubind,

Iubirea iubeste si ea, neom fiind.

Si fabric iar iubire, iubire eu tot fabric,

Si tot invat ca om din mare, nu se face mic.

Ma-ntreb traind, raspund traind,

Iubirea, ea, traieste, sovaind,

Si fabric iar iubire, iubire eu tot fabric,

Si tot invat ca om din mare, nu se face mic.

Ma-ntreb la randu-mi, cand pot raspunde

Ce e iubirea cand nu e niciunde?

Ce e iubirea cand de fapt nu e

De ce sa fabricam iubire, cand iubire e?

Versuri: Ioana Andreea Nitica

Multumesc Mihai A. pentru inspiratie, cu rugamintea de a picta toata viata, nu cu mana, ci cu emotia inimii.

10 zile fara FACEBOOK

…sau despre postul retelelor sociale.

Da, am decis sa ma autoelimin din cele 2,4 milioane de internauti din Romania si sa devin mai putin populara si controversata.

O, da! E realmente o experienta si trebuie musai impartasita!

Putini sunt cei care-si imagineaza o dimineata pur si simplu cu sensul de… dimineata. Da, o dimineata fara Google search, fara filmulete pe Youtube si conectare la pagina personala de Facebook. Un verificat de e-mail sa spunem ca se permite-total deconectati parca nu se poate. Si o zi incheiata cu o seara pur si simplu cu sensul de… seara.

Zis si facut.

10 zile fara Facebook au insemnat parca 10 ani recuperati.

O sa spuneti: "-Hai ca asta-i buna, alta comparatie nu a gasit?"…

Ei bine, trebuie sa incercati.

Facebook e un inlocuitor al vietii propriu-zise. E un fel de indulcitor care duce incet-incet spre dependenta, fiindca nu provoaca diabet intelectual.

Din prima zi insa, am tras semnalul de alarma. Stop!

Si uite ca asa am spus stop la tot ce insemna deadline, ora fixa, salut fara continut ( "-Hello!", "-Neata!"), search dupa search, notificari, verificat de mesaje-implicit raspuns la mesaje, intr-un cuvant am renuntat la lipsa de fond si mi-am permis sa umplu partea lipsa si sa o desavarsesc in stil personal, adaptata nevoilor si cerintele organismului-mintii, corpului si sufletului meu.

10 zile, 10 lectii.

In primul rand am reinvatat sa ascult. Sa comunicam e lesne, insa sa ascultam ni se pare asa greu. Bifati verbul A ASCULTA.

In al doilea rand am reinvatat sa imi dau timp. A ne pansa zilele cu autosugestia lipsei de timp ce ne e scut in fata dorintelor, viselor, placerilor noastre nu e o solutie. Bifati verbul A (RE)DA.

In al treilea rand innobilati-va viata cu sport. Inlaturati lipsa de farmec in care v-ati complacut in fata unui monitor ce atunci cand e stins e lipsit de interes. Nu spun sa va urcati pe cantar si sa tociti drumul spre oglinda. Spun sa va impuneti un program de autorespect. Da, se poate! Bifati verbul A VREA si A FACE.

In al patrulea rand reinvatati cititul. Nu-i asa ca erau dati cand abia asteptati sa va cumparati sau sa primiti o carte noua, numai ca sa simtiti cel mai catastrofal miros al oricarui nou inceput ascuns intre file si pagini? Bifati verbul A CITI.

In al cincilea rand reinvatati autoanaliza/meditatia cu sugestii de intarire a stimei de sine, a pozitivitatii si a reusitei. E incredibil cum descoperim ca gandul e de fapt traseul unei inimi fericite. Bifati verbul A ECHILIBRA.

In al saselea rand reinvatati judecata. E primul afisaj al nostru in fata oricarei persoane, fie ea virtuala/nu. Etichetarea de asta data sa fie inlocuita cu toleranta, acceptanta si sensul unui discurs. Bifati verbul A ACTIONA.

In al saptelea rand sa reinvatam sensul fiecaruia din noi. Informatia luata de pe Internet a devenit o chestiune de life style si nu ne dam inapoi de la stiri (false), fenomene (inexplicabile), tendinte (copiate) si scandaluri( provocate gratuit). E nevoie de un nou sens al existentei dincolo de lumea virtuala. Bifati verbul A (RE)DESCOPERI.

In al optulea rand reinvatati sa actionati corect, fara sa disecati regrete. Trecutul ramane trecut, insa viitorul e viitor. Ideal e sa constientizam puterea fiecaruia din noi. Bifati verbul A PUTEA.

In al noualea rand reinvatati gustul vietii. Nu e numai prins in literele si semnele unei tastaturi, ci mai degraba in inima. Bifati verbul A TRAI.

In al zecelea rand reinvatati daruirea fara asteptari, iubirea si plenitudinea. Transformati-l pe greu "-Te iubesc!" in usorul "-Te iubesc!". Bifati verbul A IUBI.

Am constatat ca suntem lipsiti de pareri si credinte. A, bine bine. Stiu ca zi de zi ne expunem usor-usor spre absolut, in fata tuturor cunoscutilor/necunoscutilor.

Ne lipseste desavarsirea.

Eu in cele 10 zile mi-am recastigat-o. Am vorbit tacand si asta numai prin credinta. Mi-am recastigat-o si printr-o dimineata in care salutul a sunat rostogolit din buzele femeii-femei nu femeii-virtuale, printr-un ras nevazut al parintilor imbratisati, printr-un gust al copilariei redescoperit, prin cartile recitite, prin muzica putina-dar buna, prin sport, prin calatorii neprevazute, prin iubirea ce am fost binecuvantata sa o vad in fiecare pas, prin pacea unei zile fara griji, prin convingerea ca oamenii carora le pasa si de omul din spatele unei pagini Facebook sunt putini.

(In paranteza spun ca socul a fost de o putere covarsitoare, cand un anume om-user-al sufletului meu, a facut tot ce i-a stat in puteri ca sa afle de starea/viata/inima mea, desi nu avea nici o adresa de contact de orice fel. Si a reusit pana la urma sa ma (re)gaseasca. Asa da! Si cei carora le-am lipsit, au stiut sa le fie dor si sa le fiu oricum aproape.)

Cred ca fiecare trebuie sa isi traga un semnal de alarma. Si mai cred ca fiecare trebuie sa inteleaga scopul Facebook-ului si al vietii REALE.

Nu imi pun val sau dispar. Nici vorba. Revin, pentru ca asta e secolul destinat. Insa de fiecare data cand voi simti, imi voi da timp si nu voi uita de mine.

Luati o pauza de Facebook si va astept feedback-ul.

Una peste alta, bine v-am regasit!

PS. Mi-ati lipsit.

Sunt cea care sunt

Cand dorul tau urca deasupra mea,

Uit sa iubesc.

Uit sa iubesc de dorul de-a-nvata

Eu nu exist, eu doar traiesc.

Cand pasul tau saruta gura mea,

Uit sa sarut.

Uit sa sarut de dorul de-a pasi asa

Eu nu vorbesc, eu doar ascult.

Cand golul tau atinge goliciunea mea,

Uit sa ating

Uit sa ating de dorul de a te avea

Eu nu rog, eu doar aprind.

Cand glasul tau atinge vorba mea,

Uit sa ascult.

Uit sa ascult de dorul de-a gusta

Eu nu mananc, eu doar ma-nfrupt.

Cand eu stau dreapta-n fata ta

Uit sa te vad.

Uit sa te vad de dorul de-a pastra,

Eu nu-nsusesc, ci doar revad.

Eu nu sunt cum ma vezi.

Eu sunt cea care sunt.

Sunt cea care iti sunt

Si cum ma vad, asa ma vezi.

Scrisoare goala

Necunoscutule de inima cunoscut,

pot sa-ti vorbesc tacand?

Stiu ca tu imi intelegi cel mai bine inima atunci cand mintea-mi fuge in locul de unde-ai venit. Nu te las a mi-o iei tu in causul palmelor ce-mprastie intrebari si sa mi-o asezi langa a ta, in dreapta trupului tau perfect, doar ca sa iti bata dublu sufletul si sa ai tot atatea inimi cate cuvinte isi are inramarea gandului meu sub pecetea greului "Te iubesc".

La fiecare revedere, inchid ochii. Nici n-as putea sa privesc un necunoscut care ma cunoaste atat de bine. Prin puterea mainilor tale si slabiciunea mainilor mele, nu reusim niciodata sa ne atingem ca doi indragostiti. Din lumea din care vii, mainile stau atinse doar sub taina rugaciunii tale pentru mine si rugaciunii mele pentru tine.

Stii ce-mi plac intalnire noastre…

Niciodata insa nu ne intalnim altfel decat goi.

Iubirea noastra nu are rusine, cum nu are haine.

Iubirea noastra nu are venire, cum nu are asteptare.

Iubirea noastra nu are "aici"-"acum", cum nu are "atunci".

Iubirea noastra nici macar nu e iubire. E doar sensul nostru necunoscut de inima cunoscut. Tot cum eu iti sunt si tu imi esti. Rar, dorit, avut.

Nici macar nu stiu unde am invatat sa nu mai iubesc. Pe tine cel putin, sigur, dar sigur nu te iubesc. Si ce-mi place, e ca niciodata nu te indoiesti odata cu trecerea anilor, peste inima mea ce nu stie decat a renaste.

Fruntea mea pe pieptul tau, e mai mult decat dovada unei certitudini pamantesti. Caci tu n-ai cum sa-ntelegi niciodata de ce ma iubesti.

Nu stiu ce nu iubesti la mine. Insa stiu ca nu din bratele tale ce n-au imperfectiuni si nici din parul meu prins in flori de soare, am inceput povestea. Insa sigur stiu ca bratele nu le-as uita niciodata, chiar daca eu nu vad, ci doar simt si, stiu ca tu nu vei uita niciodata parul meu, chiar daca la fiecare atingere a lui imi mai furi cate-un spin de soare, amintire.

Nu-mi vorbesti decat foarte rar si nu-mi minti buzele niciodata.

Tu nu-mi vrei trupul la fiecare revedere, pentru ca mai degraba mi-l ai in gand zi de zi. Niciodata nu mi-ai cersit glasul iubirii, decat poate cand ai recunoscut ca stii sa plangi si sa suferi chiar si tu. Insa atunci, cu riscul egoismului meu, tot nu ti-am rostit spre auzul inimii ce-ti doreai. Am preferat sa plec si sa revin, cand ti-era mai dor sa-ti ingrijesc mainile atat de frumoase uratite de spinii mei.

Esti asa diferit de mine…

De-asta poate si anii, viata, rugaciunea, ne-au tinut atata timp impreuna.

De-asta poate si trupul meu de fiecare data e altfel sub mainile gandului tau rupt de la radacina celui mai nestiut sentiment: pasiunea.

De-asta nu ne-articulam sensul nostru comun, decat prin cuvintele ce nu se-aud niciodata.

Si in final, de-asta nu vad (alt barbat) si tu nu auzi (alta femeie).

Si stii ce-mi mai place la tine cel si cel mai mult?

Niciodata nu te-ai ferit sa imi pansezi mintea. Ai stiut mereu ca ea stie sa doara mai bine decat sa te iubeasca. Cu toate astea n-ai ezitat niciodata sa ma invelesi in puterea ta de gand si sa nu ma tii la piept decat stransa de bratele inimii tale.

Nu te iubesc. Si n-o voi face niciodata. Insa te voi recunoaste mereu de nu te voi vedea si, ma vei simti mereu de nu ma vei avea.

Ce simtim noi se cheama sens divin, nu iubire. Sub ruga bratelor tale si a parului meu, in fiecare zi renastem unul pentru celalalt.

Asta ne-a tinut atatea secole sub vraja de viata.

Desi, numai noi stim ca nu suntem de pe-acest Pamant, ci din vise.

A ta,

Necunoscuta de inima cunoscuta.

Desen: Cristina Lazar