Am căzut unul în
viața altuia tot cum primăvara cad suav florile de măr, cum vara cad energici
stropii de apă sărată de pe pielea abia ieșită din mare, cum toamna cad
repezite frunzele supărate din copaci sau cum iarna cad fulgii leneși de zăpadă
pe pământ.
Și-am rămas unul în
viața altuia tot cum limbile oricărui ceas al vieții se mișcă în direcția
potrivită, în cea clasică, pe care o știm cu toții. De la stânga la dreapta.
Eu am apărut în viața
ta și tu ai apărut în viața mea de la stânga la dreapta, căci de oriunde-ncepe
INIMA de-acolo pe neștiute începe VIAȚA. Nu am vrut să rămân și nu ai vrut să
rămâi, căci cei care poartă aripi albe-n spate zboară. Nu rămân. Se nasc
zburând, trăiesc zburând, iubesc zburând, mor zburând.
Și-am apărut în viața
ta nu ca să te continui, nici ca să termin ceva din tine. Am apărut în viața ta
ca să încep acel ceva din mine care numai în tine și cu tine crește. Te-ai
putea gândi că e curajul sau ambiția, apoi te-ai putea gândi brusc c-ar fi
încrederea și tot atât de repede te-ai putea răzgândi și-ai crede că ar fi
iubirea. Dar nu, m-ai bine n-ai crede nimic.
Și-ai apărut în viața
mea pur și simplu. Ce continuat sau terminat? Ai apărut în viața mea ca să fii.
Căci n-ai mai fost de mult omul tău, ci numai omul altuia. M-aș putea gândi că
ești omul care mi-a adus bucuria sau fericirea, apoi m-aș gândi brusc că ești
omul care mi-a adus liniștea, apoi m-aș răzgândi brusc și-aș crede că ești omul
care mi-a adus speranța de-a iubi. Dar
nu, mai bine n-aș crede nimic.
Și-am rămas unul în
viața celuilalt, de la stânga la dreapta, ascultând cu urechea lipită de piept
bătăile inimiilor libere, precum limbile ceasurilor vieții.
Și-am plecat unul din
viața ceiluilalt rapid, fără prea multe cuvinte. Căci inimile se mai opresc să
bată, iar ceasurile se mai strică.
De fapt, nimeni nu
vine și pleacă din viețile noastre cu adevărat. Oamenii atunci când apar unii
în viețile celorlalți, de fapt se nasc a doua oară. Dar știți care e lucrul cu
adevărat frumos? Că atunci când se nasc a doua oară, nu mai mor niciodată.
Nici nu contează c-am
plecat fiecare din fiecare. Contează dacă am plecat ca să revenim.
Să revenim ca să
rămânem pentru totdeauna. Nu unul în celălalt, ci unul lângă celălalt.
Dar dacă m-aș trezi
într-o dimineață și te-aș întreba: “Cand m-ai întâlnit pe mine ce-ai întâlnit
de fapt?” și dac-ai avea un răspuns, m-ai întâlni din nou?