FEMEIA din ea și BĂRBATUL din el

 

 Degetele lui între degetele ei dimineața. Fără miros de cafea sau pregătit de mic-dejun. Ci cu miros de piele dorită și pregătit de o nouă zi fără întrebări. 

 Ochii ei în ochii lui seara. Fără șoapte pe buze sau promisiuni de rutină. Ci cu șoapte pe colțuri de suflet și promisiuni de bătăi ale inimii. 

 

 Între dimineață și seară însă, stă VIAȚA. Dreaptă sau îndoită, cu fața sau cu spatele, cu noi în ea. În viață stăm noi, hoții vrăjitori ai zilei de ieri și nebunii acrii ai zilei de mâine. Îndrăgostiți. Nu de-o idee. Ci de drag. De dragul unul altuia, al nostru. Al nostru care vorbește tăcut despre mine, despre tine, despre mine și tine și despre tine și mine. Nu despre ei, despre alții. 

 

 Ea e venită din poveștile ei. Care acum sunt poveștile lui. Nu fiindcă i le-ai furat, ci fiindcă i le-a dăruit ea însăși. Fără să-i ceară nimic în schimb. Fără să îl pună să-i scrie numele în josul paginilor ei pe care el i le duce mai departe odată cu pașii, zi de zi. 

 

 El e venit din lumea lui. Care acum e lumea ei. Nu fiindcă i-a furat-o ca o nebună, ci fiindcă el i-a topit gratiile închisorilor lui. Fără să știe măcar. Fără să o o pună să-l mintă frumos, în momentele pe care le poartă, ci nu le duce, pe umeri zi de zi. 

 

 Ea e povestea lui. 

 El e lumea ei. 

 Și atât. 

 

 Între mult și puțin însă, stă tot VIAȚA. Cu întrebări și răspunsuri, cu bucurii și dureri, cu noi în ea. În viață stăm noi neînjumătățiți, ci întregi. Nu împrumutând jumătăți din celălalt, ci fiind totul celuilalt. De dor. De dorul unul altuia, al nostru. Al nostru care simte totul despre mine, despre tine, despre mine și tine și despre tine și mine. Când simțim, când nu ne vede nimeni. 

 

 Ea e FEMEIA din ea. Nu femeia lui. Căci e liberă și asta o face frumoasă. 

 El e BĂRBATUL din el. Nu bărbatul ei. Căci e ambițios și asta îl face puternic. 

 

 În restul timpului, ori de câte ori vor și își doresc, sunt femeia și bărbatul din povestea sau lumea lor. Cu frici, cu temeri, cu dorințe, cu vise. Cu riscul de-a se îndrăgosti într-o zi unul de celălalt. 

 

 Femeia din ea și bărbatul din el. Nu e un film sau o carte. Ci e dovadă că uneori, dragostea ce-o purtăm în noi, mută, ajunge să strige singură, în gura mare, pentru o singură persoană. Acea persoană.  

BLOGUL a implinit 2 ANI!

E al nu-stiu-catelea rand sters. Scriu si sterg. Am atatea ganduri pe care stiu sigur ca deja mi le stiti, asa ca nici nu stiu daca mai trebuiesc scrise-spuse.

Anul trecut paream ceva mai curajoasa cu 300 de suflete pasite-n inima (click aici pentru a va aminti curajul meu de-atunci), insa anul asta parca, cu suflete de trei ori mai multe declarate si inca pe-atatea ascunse-n umbra, peste inima mea, nu mai cunosc decat cuvintele coplesitor si emotie.

Sute de prietenii noi, de mesaje, de intalniri, de autografe, de colaborari, de articole, de incurajari, de multumiri, de promisiuni, de asteptari, de rugaciuni. Toate de la voi si pentru voi. Caci sunt citita incepand cu mama, continuand cu voi si terminand cu Dumnezeu.

In dreptul numelui Fan Page-ului de pe Facebook e denumirea de scriitor. As modifica daca as putea macar pentru o zi si-as trece om-scriitor. Cred ca menirea de a fi om, e mai mare decat oricare alta atribuita in timpul unei vieti. Familia si credinta, mi-au purtat grija de a fi om si mai ales de a ramane om.

V-am purtat cu mine oriunde. Si-am sa va port cat ma va purta Dumnezeu in mana Lui dreapta. Da, vesnic! Ati vazut Romania mea, Inima mea, Marea mea, Muntele meu, Iubirea mea, Fericirea mea, Credinta mea, Forta mea, Tristetea mea, Dorinta mea, Pasiunea mea, Smerenia mea, Greseala mea. Incomparabil cu cate mi-ati aratat voi in schimb. Caci voi, nu stiu cum de v-ati indurat in curajul vostru, ca mi-ati dat vietile voastre cu totul. Sa scriu din ele si sa le vesnicesc, ca sa fie citite si de copiii nostrii intr-o viitoare carte (ce e in curs de a fi scrisa).

Ma opresc aici din scris. Insa nu ma voi opri niciodata din a ma inalta.

A fi altitudine din propriul munte mi se pare colosal ca sentiment, dar mai colosal ca si deplinatate, spuneam anul trecut, tot intr-o zi de 17 februarie.

Azi va daruiesc una din cele mai frumoase rugaciuni ale inimii mele, cu plecaciunea inimii totodata. Nu doar va iubesc, ci v-am facut nemuritori deasupra inimii mele.

Fii cu mine 


Imbratiseaza-ma, pazitorul meu, 
Care ma insotesti dintotdeauna,
Fii cu mine cand respir
Ca sa aduci prospetimea in inima, 
Fii cu mine cand mananc 
Ca sa aduci curatia in hrana,
Fii cu mine cand iubesc
Ca sa-mi culegi stelele din suflet, 
Fii cu mine cand invat lectiile vietii
Ca sa-mi stergi lacrimile suferintei, 
Fii cu mine cand ma rog
Ca sa-mi intaresti credinta,
Fii cu mine cand plang 
Ca sa-mi alini tristetea,
Fii cu mine cand ma bucur
Ca sa aduci cerul in inima,
Fii cu mine in noptile grele
Ca sa ma protejezi de intuneric,
Fii cu mine cand merg
Ca sa cureti drumul de pietre, 
Doar fii cu mine…

Va mai daruiesc un FLUTURE-CURCUBEU, nu ca traieste o zi, ci fiindca n-am gasit definitie mai aparte de-atat a cuvantului VIATA. Vi-l daruiesc pictat cu inima si binecuvantat de Sus.

Pana una alta haideti la petrecerea Facebook (CLICK AICI)! 

Ma numesc Ioana Andreea Niţică, cea care traieste si nu exista, cea datatoare de suflu si, va multumesc ca(-mi) sunteti.

MA PLEC.