joi, februarie 17

Laaa muuulti aaani! Blogul a implinit 1 an!


Ce sa spun mai intai?

E cutremurator cand Dumnezeu iti da drumul la mana si iti sufla deasupra pasilor si te lasa sa faci ce simti, fara sa-ti mai poarte vizibil de grija. Si e cel mai mare dar, care il poate da unui om ce noaptea isi ascunde sub perna ambitiile ce ziua le-a purtat cu el.


Va vorbesc despre mine si despre tot ce am facut pana acum. Multi nici nu ma stiti, decat imi cititi privirea si deja imi simtiti parfumul din asternut, altii mi-ati vazut lacrimile in paralelismele vietii si ori mi le-ati sters, ori mi le-ati adancit cu replici atunci taioase, acum plastice, fara alta insemnatate decat multiplicarea fortei si tariei mele ca om.

Sunteti aproape 300 stiuti si inca cateva sute nestiuti. Cel putin asa imi place mie sa cred si nu-mi sfaramati visul. Sunt mii de ambitii, idei, dorinte, altitudini. A fi altitudine din propriul munte mi se pare colosal ca sentiment, dar mai colosal ca si deplinatate.

Sunt fericita ca sunteti fericiti, ca va pierdeti in randurile mele cu tot cu raset sau plans. Mi s-a spus de multe, dar multe ori, mai multe decat mi-as fi putut imagina, ca fac o treaba buna... aici. M-am plecat in fata cuvintelor, in fata voastra si nu pot spune decat ca-mi sunteti parte din miile de parti din mine. Multi ma stiati si tocmai acum m-ati descoperit, iar multi ma descoperiserati de mult, insa nu ma stiati deloc.

A trecut un an. Un an de cand imi prindeti asternuturile-n carlige. Nu chiar. E mai mult de-atat. Sunteti si vantul de ma usuca si-mi da voie sa fiu atinsa de soare. Si daca nu stiati ca ador vantul, tocmai ati aflat.

Multi nu ma inteleg. Inseamna ca au gresit traseul si nu si-au gasit calea. Ii poftesc sa se regaseasca intai pe ei, si-apoi sa-mi deseneze mie drumul. Nu sunt artista, dar viziunile mele mi le respect cu credinta neclintita. Barbatii care-mi sufla in crestet duritate, mi-au plouat, tot pe crestet lacrimi de dor, dragoste, curaj. Si ei stiu sa iubeasca. Femeile, atat de fragile, au spart ziduri, au frant emotii si au luat medalia de aur pentru cele mai bune mame, sotii, femei de cariera. Nu-s parca pline de semnificatie plecaciunile mele in fata maretiei lor. Dar tot ma plec.

Dumnezeu ii ajuta pe cei ce se ajuta singuri, pentru ca Dumnezeu nu ne lasa niciodata singuri. E explicatia de zi cu zi, ce-o port cu mine cifrata-n gand, atitudine, experienta, iubire, esec, putere. Iar cand in viata faci ce vrei si reusesti sa imbini cu UMOR, si cazaturile si zborurile la inaltime, atunci te poti numi cu adevarat implinit.

Implinirea mea e si datorita voua. Fiti la fel de sensibili, dar puternici, nu-n glas ci in atitudine si la fel de insensibili, dar curajosi, nu-n gesturi ci in atitudine.

Fiti binecuvantati! Si indrazniti sa iubiti si mai mult decat credeti ca o puteti face. O sa fiti surprinsi de ce veti descoperi in voi!

Niciun comentariu: