Inainte sa scriu despre Mihaela, ma ridic din pat desculta, ma
duc la frigider, deschid o sticla de vin rosu (sec), scot 2 pahare simple, nu
de cristal (stiu ca nu ii plac etichetele de niciun fel) si o invit sa inchinam
(nu neaparam sa bem) impreuna pentru VIATA, IUBIRE si SENS.
Cu Mihaela pornesti o conversatie inainte s-o incepi, asa ca
imi iau timp si spatiu, s-o “degust” ca pe un Pinot Noir vechi (dar nu prea
vechi) inca nebaut si s-o “sorb” din cand in cand, putin cate putin, ca si cand
acum as cunoaste-o pentru prima oara.
De fapt, adevarul e undeva la mijloc, am cunoscut-o-n
Romania intai si acum de ceva dimineti, in balconul ei din Monaco, cel cu
povesti, vise, iubiri, banalitati frumoase, artificii si… nu in ultimul rand
normalitati (normale).
Am discutat despre lumea buna si discreta, despre sexul
calitativ, nu cantitativ, despre excursii, vacante, despre arta, despre carti
citite in exces (si aici excesul e recomandat!), despre pantofi, nu pantofi de
duzina, despre iubirea ca sens, forma sau extins al unei femei, despre vara
(permanenta din inima), despre barbati si barbatul de azi (amintindu-ne ca
barbatii nu iubesc precum o fac femeile), despre cat de frumosi si sanatosi
sunt oamenii care nu barfesc, despre prietenia dintre femei (daca exista sau nu?!), despre nevoia de
bucurie, despre voluntariat, despre zmei, despre intrebari si raspunsuri si nu
in ultimul rand despre… lucruri simple.
Despre copilul inimii ei nici nu o s-o intreb vreodata ceva,
caci, si cand tace, ochii ei spun povesti despre femeile-mame si mamele-femei. Si
imi e de ajuns. Copilul ei e exemplar, fiindca ea e o mama exemplara. Si cu
asta am spus totul, cu precizarea ca e ”closca” ce-si educa puiul cu calm, cu
exemple ferme, cu libertate si joc mult, nu cu pene ridicate si voce grava.
De pus pe gand, ar zice Mihaela. De pus pe gand pentru
femeile ce cred ca e atat de greu sa fii mama… Cu atat mai greu femeie-mama.
Ne-am luat cu vorba (desteapta) si am uitat sa-i las azi-dimineata
adresa mea, scrisa pe-un colt de masa patat de pulpa de fruct zemos, ca sa-mi
trimita din cand in cand, cate-o vedere cu marea ei, inima ei, vara ei…
P.S. Mihaela, maine pregatesc eu micul-dejun!