duminică, aprilie 5

Când m-ai întâlnit pe mine ce-ai întâlnit de fapt?



 

 Am căzut unul în viața altuia tot cum primăvara cad suav florile de măr, cum vara cad energici stropii de apă sărată de pe pielea abia ieșită din mare, cum toamna cad repezite frunzele supărate din copaci sau cum iarna cad fulgii leneși de zăpadă pe pământ. 
 Și-am rămas unul în viața altuia tot cum limbile oricărui ceas al vieții se mișcă în direcția potrivită, în cea clasică, pe care o știm cu toții. De la stânga la dreapta. 
 
 Eu am apărut în viața ta și tu ai apărut în viața mea de la stânga la dreapta, căci de oriunde-ncepe INIMA de-acolo pe neștiute începe VIAȚA. Nu am vrut să rămân și nu ai vrut să rămâi, căci cei care poartă aripi albe-n spate zboară. Nu rămân. Se nasc zburând, trăiesc zburând, iubesc zburând, mor zburând. 
 
 Și-am apărut în viața ta nu ca să te continui, nici ca să termin ceva din tine. Am apărut în viața ta ca să încep acel ceva din mine care numai în tine și cu tine crește. Te-ai putea gândi că e curajul sau ambiția, apoi te-ai putea gândi brusc c-ar fi încrederea și tot atât de repede te-ai putea răzgândi și-ai crede că ar fi iubirea. Dar nu, m-ai bine n-ai crede nimic. 
 
 Și-ai apărut în viața mea pur și simplu. Ce continuat sau terminat? Ai apărut în viața mea ca să fii. Căci n-ai mai fost de mult omul tău, ci numai omul altuia. M-aș putea gândi că ești omul care mi-a adus bucuria sau fericirea, apoi m-aș gândi brusc că ești omul care mi-a adus liniștea, apoi m-aș răzgândi brusc și-aș crede că ești omul care mi-a adus speranța de-a iubi.  Dar nu, mai bine n-aș crede nimic. 
 
 Și-am rămas unul în viața celuilalt, de la stânga la dreapta, ascultând cu urechea lipită de piept bătăile inimiilor libere, precum limbile ceasurilor vieții. 
 Și-am plecat unul din viața ceiluilalt rapid, fără prea multe cuvinte. Căci inimile se mai opresc să bată, iar ceasurile se mai strică. 
 
 De fapt, nimeni nu vine și pleacă din viețile noastre cu adevărat. Oamenii atunci când apar unii în viețile celorlalți, de fapt se nasc a doua oară. Dar știți care e lucrul cu adevărat frumos? Că atunci când se nasc a doua oară, nu mai mor niciodată. 

 
 Nici nu contează c-am plecat fiecare din fiecare. Contează dacă am plecat ca să revenim. 
 Să revenim ca să rămânem pentru totdeauna. Nu unul în celălalt, ci unul lângă celălalt. 
 
 Dar dacă m-aș trezi într-o dimineață și te-aș întreba: “Cand m-ai întâlnit pe mine ce-ai întâlnit de fapt?” și dac-ai avea un răspuns, m-ai întâlni din nou? 
 



duminică, martie 29

FEMEIA din ea și BĂRBATUL din el



 
 Degetele lui între degetele ei dimineața. Fără miros de cafea sau pregătit de mic-dejun. Ci cu miros de piele dorită și pregătit de o nouă zi fără întrebări. 
 Ochii ei în ochii lui seara. Fără șoapte pe buze sau promisiuni de rutină. Ci cu șoapte pe colțuri de suflet și promisiuni de bătăi ale inimii. 
 
 Între dimineață și seară însă, stă VIAȚA. Dreaptă sau îndoită, cu fața sau cu spatele, cu noi în ea. În viață stăm noi, hoții vrăjitori ai zilei de ieri și nebunii acrii ai zilei de mâine. Îndrăgostiți. Nu de-o idee. Ci de drag. De dragul unul altuia, al nostru. Al nostru care vorbește tăcut despre mine, despre tine, despre mine și tine și despre tine și mine. Nu despre ei, despre alții. 
 
 Ea e venită din poveștile ei. Care acum sunt poveștile lui. Nu fiindcă i le-ai furat, ci fiindcă i le-a dăruit ea însăși. Fără să-i ceară nimic în schimb. Fără să îl pună să-i scrie numele în josul paginilor ei pe care el i le duce mai departe odată cu pașii, zi de zi. 
 
 El e venit din lumea lui. Care acum e lumea ei. Nu fiindcă i-a furat-o ca o nebună, ci fiindcă el i-a topit gratiile închisorilor lui. Fără să știe măcar. Fără să o o pună să-l mintă frumos, în momentele pe care le poartă, ci nu le duce, pe umeri zi de zi. 

 
 Ea e povestea lui. 
 El e lumea ei. 
 Și atât. 

 
 Între mult și puțin însă, stă tot VIAȚA. Cu întrebări și răspunsuri, cu bucurii și dureri, cu noi în ea. În viață stăm noi neînjumătățiți, ci întregi. Nu împrumutând jumătăți din celălalt, ci fiind totul celuilalt. De dor. De dorul unul altuia, al nostru. Al nostru care simte totul despre mine, despre tine, despre mine și tine și despre tine și mine. Când simțim, când nu ne vede nimeni. 
 
 Ea e FEMEIA din ea. Nu femeia lui. Căci e liberă și asta o face frumoasă. 
 El e BĂRBATUL din el. Nu bărbatul ei. Căci e ambițios și asta îl face puternic. 
 
 În restul timpului, ori de câte ori vor și își doresc, sunt femeia și bărbatul din povestea sau lumea lor. Cu frici, cu temeri, cu dorințe, cu vise. Cu riscul de-a se îndrăgosti într-o zi unul de celălalt. 

 

 Femeia din ea și bărbatul din el. Nu e un film sau o carte. Ci e dovadă că uneori, dragostea ce-o purtăm în noi, mută, ajunge să strige singură, în gura mare, pentru o singură persoană. Acea persoană.