duminică, octombrie 30

Sase, vine AUTOR! 5-6 noiembrie SALA DALLES



In mersul meu EXTINS am dat de BIJUTERIA CONTEMPORANA. Sunt pro-arta si tot ce inseamna frumos, asa ca pe indelete, in zi curata, proaspata si metalica de toamna, am pasit spre descoperirea conceptului AUTOR-targul de bijuterie contemporana.

Ei bine, o echipa de profesionisti dau viata si suflu bijuteriei contemporane. Cum? Nedandu-i sens comercial (neaparat), ci dandu-i sens artistic, prin puterea inspirata a unui om pe atat de profesionist pe atat de discret.

O expozitie de arta si AUTOR, transfigurata din banal in fabulos, sub semnatura lui Dan Piersinaru, nu numai ca te transforma din om in fiinta divina, ci iti transforma vizualul in terestru real, dar magic.

Cu bagheta lui infinita, in varf ninsa cu soare si stele, a adunat designeri precum Harem 6, Angela Ciobanu, Raluca Buzura,Mona Velciov, Ioana Matei, David Sandu,Andra Lupu, Carla Szabo, Mihaela Zvîncă, Kuki Constantinescu, Mihaela Tarhuna, Angi Apostol.

Si daca v-am facut cel putin curiosi de cum arata bijuteria contemporana reala, vreau sa va vad pe 5-6 noiembrie la SALA DALLES, la a 6-a editie a TARGULUI AUTOR ca s-o vedeti chiar pe Carla Szabo expunandu-si si dand viata colectiei prezente la Berlin Fashion Week.

Nu trebuie sa fie o noutate faptul ca designerii de bijuterie romani, au priza in afara, indraznesc sa spun-poate mai mult ca la noi, iar Parisul a strigat prezent in fata BIJUTERIEI CONTEMPORANE romanesti.

Pe cum e Dan Piersinaru-omul frumos si inspirat, pe atat de complexe sunt evenimentele sale. V-o spun fiindca din umbra discreta, am vazut cateva evenimente organizate de mainile si mintea lui si pot spune asumat si detasat ca e cel mai bun: de ex. Autor 5, Marché de Noël sau mansarda Carturestilor.

N-o spun fiindca urmeaza sa-mi primesc cota parte sau am oaresce avantaj, ci pur si simplu pentru ca militez odata cu el pentru arta, frumos si Romania.

As vrea sa ne cunoastem si recunoastem valorile ca tara, iar cu permisiunea lui Dan, va invit pe data de 5-6 noiembrie, la Sala Dalles pentru a intampina cel mai frumos Noiembrie de pana acum, un Noiembrie contemporan.

Nume noi dar si consacrate ale bijuteriei contemporane de designer, in cadrul singurului proiect unic in Romania.

Shhht…

Sase, vine AUTOR!






Mai multe pe: www.extins.com

vineri, octombrie 28

FEMEIA si BARBATUL. TOTUL si NIMIC.



Ce stii tu despre NIMIC?

Ce stii tu despre TOT?


Stiu toti, numai tu nu stii, ca fara FEMEIA ce te iubeste, nu esti nimic?

Stiu putini, numai eu stiu, ca alaturi de BARBATUL ce ma iubeste, sunt TOT?


Cine-ti mai stie ochii inchisi si deschisi cum iti sunt, mai bine decat eu si tu?

Cine-ti mai urmeaza linia chipului, zi de zi, in afara de mine si tine?

Cine-ti mai trece mana prin par, cu degetele usor ude, dimineata, ca mine si ca tine?

Cine-ti mai atinge buzele ca sa pastrezi sarutul cel din urma, decat eu si tu?

Cine-ti mai descopera trupul, de fiecare data in alt mod, in afara de mine si tine?

Cine-ti mai stie secretele mainilor ce-au tot atins, un sfert de viata, ca mine si tine?



Noi nu mai cunoastem raspunsurile, pentru noi fiecare intrebare e un nou raspuns.

-Hai, recunoaste zambind (cum o faci de fiecare data)…


Daca n-am vrut raspunsuri, am pus intrebari.

Asa te-am si asteptat nopti acasa, cand de fapt eram o-ntreaga zi langa tine.

Asa te-am si cunoscut, cand de fapt ma cunoscusei tu deja.

Asa te-am si vazut doi-nu unul, cand de fapt eu te vedeam langa mine.

Asa te-am facut sa fii tu, cand de fapt altcineva te credeam eu deja.



Noi nu mai cunoastem lumea, pentru noi oamenii sunt tot dragoste.

-Hai, intoarce-te cu spatele asteptand (cum o faci de fiecare data)…


Ce e NIMIC cand ai TOTUL? Si ce e TOTUL fara NIMIC?


Poate de-asta intrebarile astea doua sunt singurele care nu si-au gasit raspunsurile in cazul nostru. Fiindca si ziua de e vineri si o vrem luni-luni o facem, si noaptea de o vrem zi-zi o facem, si vara de-o vrem toamna-toamna o facem, si ora de-o vrem vesnicie-vesnicie o facem.


Nu fiindca credem ca oamenii se (mai si) indragostesc. Pentru ca nu credem in basme, insa asteptam sa le citim cu drag, primului nostrum copil. Ci fiindca credem ca fara iubire suntem NIMIC.

De-aia probabil, nedandu-ne nici macar seama, suntem TOTUL.


Femeie iti sunt, nu fiindca sunt femeie. Ci fiindca sunt femeia barbatului meu.

Barbat imi esti, nu fiindca esti barbat. Ci fiindca esti barbatul femeii tale.


Nu existam, ci traim. Traim, caci nu existam.

Cineva ar zice ca nu suntem de pe Pamant.

(Noi doi zambim, fiindca doar noi doi stim ca de fapt ei nu sunt de-aici.)


Noi nu avem sfarsit, nici inceput.

Cine-a mai vazut in TOT si NIMIC, unitate de masura?

Iti sunt rugaciunea si imi esti ruga. Iti sunt ruga si imi esti rugaciune.

Atunci fiecare avem un nume, un sens, un scop.

Nimic nu inalta mai sus, dincolo de ce-am gasit, adica de tot. Si nimic nu exista dincolo de ce-am gasit. Aici e DIVINUL.

Esti cale, fiindca n-am cum sa nu-ti fiu drum. Si imi esti drum, ca numai cale poti sa-mi fii. Si-ti merg, ca iti sunt pas. Si imi esti pas, fiindca mergi.

Nu ma-ntorc, ca nu stiu sa plec. Dar revin, ca stiu cat iti doresti.

Nu-ti stau in soare, ca-ti sunt soare. Deschid mai bine ferestrele intredeschise, doar ca sa ma-nchizi zi de zi in casa ta. Rasar mereu, fiindca te-ai satura numai de ploaie.

Nu ma ai ca amintire, fiindca sunt prezent. Ah, prezentul!



Acum hai, deschide odata fereastra, striga-ma pe nume, fa cativa pasi, eu ma voi preface ca am revenit dupa mult timp, iar tu…


Tu fii TOTUL si NIMICUL meu!

miercuri, octombrie 26

S-a aprins "Focul lui Sumedru" 25 octombrie 2011
















Cum pot să SCRIU despre VEȘNICIE?

Veșnicia se simte și atât.

Vorbesc despre seara zilei de 25 octombrie 2011, despre orașul ce-și bate inima odată cu a mea-CÂMPULUNG MUSCEL, vorbesc despre toți oamenii ce nu s-au lăsați topiți, doar încălziți de foc, vorbesc de România mea.

Mi-am dorit să fiu acolo, una cu focul-Focul lui Sumedru, pentru toți românii musceleni ca mine și pentru toți românii, care au văzut flacăra doar c-au ridicat privirea spre marele Cer.
Am plecat spre Focul lui Sumedru cu vorbele unui înger drag ce mi-a coborât ieri din Cer:
"...prin graiul neaoș românesc transmiți iubire, credința și cultură! Ești un veritabil român! Ferice de noi să te avem printre noi! ...iar "flacăra" din astă seară să te binecuvînteze și în aceeași măsură să te încarce în așa mod încât să scrii o viață despre lume, despre credință, despre artă, despre natură, despre tine...
Săptămâna cu "foc" din care să mocnească cele mai colorate și valoroase sentimente, să ai!"

Imaginați-vă sute de oameni, dintre care zeci dintre ei cunoscuți, dar toți iubiți de inimă mea-uneori prea mică. Mătău, cota 1017m, Câmpulung Muscel. O intmpinare de bun-venit cu torțe aprinse, muzică live, grătar, vin fiert. Călusarii au aprins Focul lui Sumedru cu cântec și inimă curată. Am strâns mâna și cu personalităti și cu ciobani autentici. Celor din urmă le-am furat cetina din gând.

25 octombrie 2011, a fost ziua in care Focul lui Sumedru l-a luminat pană și pe Dumnezeu-vesnică să ne fie ziua, lumina căpătată și fumul-ce acoperă, nu murdăreste.


Amintesc nume, fiindcă omul prin nume-și vesniceste viața și țara:

Norris Mageanu, român muscelean, stăruitor de Muscel, cum însămi îl numesc-cel ce vrea, poate, face.

Livia Irimescu, româncă musceleanca, doamna inimii mele, purtătoare de credința pe aură și aripi. Luminează.

Maria Cristina Enescu, româncă musceleanca, om puternic și iute. Ajută, iubește, se bucură.

Mihai Stana, român muscelean. Susține, se implică, strigă prezent.

Ovidiu Lipan Țăndărică, român muscelean prin adopție, iubitor de țară. Cântă și încânta.

Monica Iagăr, romancă musceleanca prin adopție, iubitoare de neam românesc. Niciodată absența și totdeauna aici.

Călușarii din Stolnici, români, bărbați de aur cu inimă curată. Au dansat fericirea, tradiția și credința.

George Miron, român, dirijor la Acapella. A bucurat bucuria ochilor și glasului nostru.

Ionuț Contras și Ionuț Almășan ( Bosquito), români. Au fost și vor mai fi în pas de Muscel.

Daniela Benea, româncă musceleanca. Scrie, dar poarta inima sus.

Numele tuturor românilor musceleni si nu numai. Au venit pana in Câmpulung Muscel si au scris istorie.

Mass-media, Pro Tv, Antena 1 (click aici pentru stire), fiindca le place Romania si tot ce-seamna ea.

Ioana Andreea Nițică, nu fiindcă-i rază de Muscel, buzdugan sau dătătoare de suflu-cea care trăiește și nu există, ci fiindcă e româncă musceleanca și atat.


Așa să ne-ajute Dumnezeu-cel care pentru o seară a fost și El, român muscelean!






foto: arhiva personala





duminică, octombrie 23

„Hai la focul lui Sumedru!“




Nici Sfântului Mare Mucenic Dumitru nu mai trebuie să-i amintim că noi, românii ce ne ținem inima și capul pe-a țării pernă de Muscel, suntem întâi foc și-apoi apă.
Noi mirosim a brad zi din noapte, nu că suntem verzi tot timpul, ci neclintiți.
Și fiindcă ne avem cetină-n inimă precum ne avem inima "din lung prelung de Câmpulung", odată pe an ne tăiem de la rădăcină, trecem podul Dâmboviței, ne oprim strigătul în vârf de Rucăr și coborâm Dragoslavele, ne abatem traiul în Leresti și ne trecem cetina pe drum domol de Valea Mare-Pravăț până-n miezul copilăriei mele, Mihaesti.


Recoltele s-au adunat și înșirat în poduri și pivnițe, oile au răvășit și-au venit la vatra lor, iar noi cu sfințenie păstrăm tradiția prin neuitare.

Străbatem munte, deal și vale, mocnind a brad, ne adunăm cu mic cu mare în jurul focului și strigăm cât să răsune-n rădăcinile străbune: "Hai la Focul lui Sumedru/C-a mâncat lupu' iedu'! "

Și cum "la Sângeorz se incaieră câinii si la Sumedru se bat stăpânii", e rost de noi începuturi, în fiecare an, în prag de seară de 25 spre 26 Octombrie-Brumărel.

Cine sare peste foc o să fie sănătos tot anul sau se va căsători.


Nuci, mere, covrigi, gogoși, se împart copiilor printre cântece, joc și bucurie mare și, se bea țuica, must și suc de mere.

Când bradul se prăbușește în arderea focului viu, "vorbitoarea tăcere" se lasă și, oamenii locului duc spre casele și grădinile lor cenușă pentru bogăția recoltei din anul ce urmează.
Cum e vremea de Sumedru așa va fi toată iarna si de va fi frumos, că va fi toamna lungă.

Focurile purificatoare din inimile muscelenilor, luminează cerul și-l ține așa tot anul.

De-asta "o foame negrăită, ne umple(-dar ne sătura), ca și cum apei i-ar fi sete de apă".

De-asta poate bucuria, puterea, inima Sus, ne e în suflu întregul an.

De-asta-l facem anul acesta, pe cel mai inalt vârf de deal din țară, Mățău, ca să-l vadă stelele-"anul cu lumile, lumile ca stelele".


Fiindcă la Câmpulung, de ne e "aerul găurit de păsări", Focul lui Sumedru ajunge de-L luminează și pe Dumnezeu.

vineri, octombrie 21

ART OUT. NR. 7. PUNCT. LINIE.PUNCT.


In numarul 7 al revistei ART OUT articolul meu in gasiti la pagina 38, denumindu-se De-a PUNCT(ul) şi ARTA.


Va invit deasemenea sa pasiti in lumea artei si de acasa, in putinul timp liber, citind Art Out.

Un singur click va desparte de noi: www.artout.ro










De-a PUNCT(ul) şi ARTA

Recunoaşte că e mic, rotund şi e mereu în polemici cu înţepătura de ac. Slăbiciunea nefirească şi-o arată atunci când vine vorba să fie semn. E semn de punctuaţie când arta nu mai are nimic de spus… în cuvinte, ci doar în imagini.

Cu rol despărţitor între fraze sigure pe ele, cu caracter independent-ca şi omul secolului nostru, îşi menţine statutul şi echilibrul.

Se pricepe şi la prescurtări de cuvinte, obositor de lungi sau absorbite de greutate, Stă pe vârf de "i" în faţa "j"uxtapunerii dintre orice formă desluşită sau nu a artei.

Îi place enumerarea, vorbirea directă, deci şi conceptul de a sta deasupra uneori. Ca şi în viaţă. În artă, ce-i "jos" vrea a se găsi "sus" şi, ce-i "sus" e musai să nu-i fie străin acel veşnic "jos". Sus-ca linie de apogeu, jos-ca linie de plecare.

Are un tic: să stea deasupra virgulei, ca să despartă perioada (timpului pierdut). Îi place cifra 3, când râvneşte a suspensie. În artă, şirului gândirii îi este oricând permis să fie întrerupt, mai ales când orizonatala imaginaţiei se confundă cu infinitul actual.

În fond, omul în libertatea sa, e dătător de punct pe "i", prin recenzia vieţii în faţa artei.

Arta îşi schimbă însă chipul în interjecţie, atunci când omul îi fură terenul şi, îi spune lejer: "-Destul! ".

Îşi trăieşte veşnicia, convenţional, ca şi semn, ce te-ndeamnă a vizita aşezări oprite-n hărţi, ce te-ndeamnă a mai arunca cu zarul uneori, sau a-ţi alinia inima ca-ntr-un rând de piese de domino-pentru a-ţi aminti plecarea.

Îi plac ritmurile şi sunetele, că-i obligatoriu în artă, ca şi auzul să fie adjudecat. De asta prelungeşte durate muzicale cu încă o jumătate din valoarea lor iniţială; pentru ca omul, să-nţeleagă arta dincolo de nume şi explicaţia din DEX. S-o-nţeleagă cu inima.

Că tot a venit vorba de inimă, el, oficiază şi ceremonii, fiind verdict final în arta înmulţirii. Doi poli nu e de ajuns să se atragă ci să se şi confunde în stil caracteristic- artistic.

Ştie să păstreze tradiţii: prin cusut, brodat, croşetat; în ciuda cunoaşterii lui de către omenire, ca şi aproape nevăzut, în fel şi fel de depărtări. E şi loc ţintă, atunci când e pregătit să fie ochit, nu numai criticat, dar şi esenţial, când vine vorba de procesul topirii.

Este posesor de onoare, în dreptul inimii oricărui "fir" uman iubitor de frumos. Dar şi iniţiator al plecării, atunci când modul de a gândi nu mai rezonează cu arta contextuală.

Reglează, potriveşte, fără a neglija însă amănuntele şi, restabileşte adevărul.

Are şi momente limită-de timp mort, însă e firesc.

Nici viaţa, nici arta nu duc lipsă de situaţii fără ieşire.

Dacă al nostru Eminescu îl privea că pe un moment cosmologic, iar al lumii Leonardo da Vinci ca pe o întregă viaţă, pentru mine PUNCT înseamnă (doar) ÎNCEPUT.

La început am fost punct, iar din punct am devenit ceea ce azi (mă) numesc OM.

La început a fost punct, iar din punct a devenit ceea ce astăzi o (de)numesc ARTĂ.

Stau şi mă gândesc. Nu degeaba omul e prim-creatorul ARTEI.



miercuri, octombrie 19

"VALERIU GAFENCU– SFÂNTUL ÎNCHISORILOR" cu inregistrare


Cu ajutorul Atotputernicului, am reusit sa si inregistrez momentul pentru a-l asculta cat mai multi dintre voi.

Va rog asadar sa dati si voi la randul vostru mai departe.








Sfinte al Inchisorilor de fier-nu inimi, VALERIU,



Tu, traitorule, de-ai sti cati am fost aseara la umila pomenirea si parca tot n-am fost indeajuns de multi incat sa-ti cuprindem si pe dinauntru si pe dinafara credinta ta intru Hristos.

Tu, care ai vrut sa pui incuietori in intunericul si frigul inchisorii, pentru a te ruga in liniste, doar cu zgomotul candelei aprinse, aseara ne-ai descatusat pe toti.

Tu, flamand, care renuntand la iubire, ai ales taina sfanta a calugariei si ti-ai stiut de cruce, fiindca cel ce nu-si recunoaste crucea, o face si mai grea.

Tu, frate si fiu, ti-ai purtat fecioria sufletului si la fiecare pas nu uiti sa ne amintesti cat de mult inseamna asta pentru sufletul Lui si-al nostru.

Tu, purtator de dragoste si credinta, cum ne-ai imbratisat tu aseara pe toti in rugaciunea ta, cum ne-ai aratat ca rabdarea e tot credinta si dragoste.



Am trait aseara odata cu tine, arestarea, condamnarea si innaltarea.

Am trait aseara nu frigul, bataia, foametea, ci descoperirea intru credinta a Cel ce-avea sa-ti modeleze inima incat s-o fac asa usoara si curata.

Am trait aseara fata pacatului si am fost fericiti, in chilia de forma inchisorii.

Am trait aseara fortificarea fizica si spirituala, numai cu lacrimi.

Am trait aseara infernul communist, cu mainile incatusate de rugaciune.

Am trait aseara boala, chinurile ei si, totusi, chipurile ne erau luminate de lumina nefireasca, sufletul si mintea, nedespartindu-se de rugaciune.

Am trait aseara ca sa murim, ultimele clipe senine de viata, am primit dorinta de a fi inmormantat in camasa alba si un capat de lumanare cu cruciulita in gura, pentru a fi recunoscut la o eventuala dezgropare.

Am trait aseara moartea cu chip serafic, buzele deschizandu-se doar pentru rugaciunea inimii: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul.


Neamul romanesc a biruit comunismul barbar, fiindca Hristos a fost adus pe pamant prin oameni-sfinti ca VALERIU GAFENCU.


Multumesc Sala Radio, multumesc Petru Hadarca, multumesc Dan Puric, multumesc actorilor, multumesc Sfintiilor Inchisorilor, multumesc Aurelius-om cu inima inalta ce-ti miroase a mir, multumesc Cristina-om cu bucuria desenand-o pe suflet de oameni, multumesc Sasha-om ce-si tine pacea atat de dreapta incat nici El n-ar indrazni sa i-o clinteasca, multumesc Florian-om cu obiectivul inimii nepus la indoiala, multumesc Mihai-om ce-si apara tara si codrul cu penita si mintea, multumesc tuturor celor ce nu am dat mana cu a lor inima, multumesc celor care au fost in gand in locurile libere din sala, multumesc surorilor lui Valeriu prezente, multumesc tie, sfantul meu de pace si putere, VALERIU GAFENCU, fiindca ai fost-ca noi sa fim acum.



Ioana Andreea, cea care traieste ci nu exista, cea datatoare de suflu.

luni, octombrie 17

Sa-l ajutam pe CATA



Nu aveti nevoie de asta data de cuvintele mele si nu va lasa decat sa cititi, sa va descatusati inima si sa iubiti. Suntem oameni. Nu e prima data cand FACEBOOK-UL si nu numai au dovedit ca oameni sunt inainte de toate oameni.





Toţi cei care vor să îi acorde o şansă lui Cătălin pot face donaţii în următoarele conturi: RO03RNCB0079124149020002 ( euro) RO30RNCB0079124149020001 (lei) Deschise la BCR, Sucursala Titan pe numele Unga Răducu.


Ajutaţi un tânăr medic să salveze vieţi Bucureşteanul Cătălin Sandu are doar 25 de ani, a absolvit în acest an Medicina, cu media 9.60, fusese acceptat la o Clinică din Germania şi părea că viaţa lui merge pe un drum frumos. Până când a primit o lovitură greu de suportat: sarcom intraabdominal – tumoare desmoplazică. La Festivitatea de Absolvire a facultăţii Cătălin nu ştia verdictul nemilos aşa că a reuşit să-şi păstreze zâmbetul pe buze şi să se bucure alături de colegi şi profesori. Bătălia adevărată urma să se dea, mai târziu, în sufletul lui. Colegii îi sunt alături Ştie cât de grea este lupta care îl aşteaptă dar, cu ajutorul familiei, prietenilor şi al Societăţii Studenţilor Medicinişti, este convins că va ieşi învingător. Veştile bune pentru Cătălin vin tot din Germania. O clinică din Freiburgh are o mare experienţă în tratarea acestei patologii. Pentru a începe marea bătălie a vindecării Cătălin are nevoie de sprijinul nostru, al tuturor. Este un tânăr medic ce a muncit enorm pentru a deveni capabil să salveze vieţi aşa că trebuie să-l ajutăm să-şi împlinească menirea. De şansa la vindecare în clinica din Germania ( intervenţie chirurgicală şi tratament) îl despart doar banii pe care, din păcate, nu îi are.

Toţi cei care vor să îi acorde o şansă lui Cătălin pot face donaţii în următoarele conturi: RO03RNCB0079124149020002 ( euro) RO30RNCB0079124149020001 (lei) Deschise la BCR, Sucursala Titan pe numele Unga Răducu.


Femeia si barbatul SMOCHINA



Nu poti imbraca un "subiect" in haine scumpe, daca esti inrobit de necunoastere. Isi pierde credibilitatea inca de la prima insiruire de cuvinte. Si fiindca nu demult am auzit ca femeia cand iubeste nu seamana deloc cu o smochina, mi-am zis sa iubesc, sa vad daca ma transform si, intre timp, am tras cu ochiul si-n padurea de smochini a barbatului, sa-i numar sutele de samburi. Am renuntat la numarat in pofida curiozitatii si am ales sa plantam 2 smochini.

Un smochin-femeie si un smochin-barbat.

Cate asemanari…


Omul, creatie divina versus smochinul-printre primele plante cultivate de om.

Adam-barbatul, Eva-femeia, inspirati de insasi puterea omului si a imaginatiei, si-au acoperit goliciunea cu frunze de smochin.

Cred cu tarie ca a fost prima semnatura a omului in parteneriat cu frunctul paradisiac-smochinul: cuplul Adam si Eva.

De aici povestea, omul si confundarea acestuia cu insasi fructul.

Nu-i asa ca uneori si omul e ca smochina? Alb/a, rege/regina, negru/neagra/ sau de primavara? Nu-i asa ca cresterea nostra e lenta ca si a lui-dar sigura? Nu-i asa ca avem frunze cazatoare, scoarta neteda si uneori nu vrem a fi altfel decat gri? Si nu-i asa ca de cele mai multe ori suntem conici precum insasi fructul renascut sub forma de om si crestem salbatic in marea parte a vietii?

Suntem divini si nu avem samburi precum smochina, fiindca suntem cazuti si sculptati din cer, suntem refacuti din suflu sfant si pastrati pe acela ce-i numit Pamant, gratie dragostei.

Ne purtam dragostea, invelind-o in sens de fruct-verde sau confiat si tinand-o la lumina sau intuneric sub forma noastra conica uneori nedeslusita.

Ne purtam mirosul intepator si seducator sub cei mai ascunsi pori si ne strangem la prea mult acoperamant de aer-ne place linistea, sus pe stancile noastre pietruite.

Ne purtam forma si puterea flexibila in fata naturii, la fiecare cules-fiindca renasterea e vitala si plina de esente care mai de care mai afrodisiace.

Nu purtam trupul-carnos, in acoperamnt de pace (dragoste, miros, forma), cand de fapt ne purtam noi pe noi, pe drumuri de soare recontruite.



Femeia-smochina iubeste. Iar cand iubeste vede, aude, simte, miroase, gusta.

Cand vede, nu vede printre frunze-multe alipite, sub semn de 5. Vede drept, deasupra lor, nu se-mpiedica de crengi, nici vant, nici greu de scoarta.

Cand aude, nu aude prin fosnet-alambicat, sub cumul de trup si natura neinfricata. Aude clar, lin, nu se lasa prinsa in mreje de vremea ce uneori e si schimbatoare.

Cand simte, nu simte prin scoarta nedata la o parte ce miroase a statut. Simte proaspat, curat, neatins de intemperii voite sau lasate la voia sortii.

Cand miroase, nu miroase acoperita de soare, ploaie, ninsoare, vant dureros. Miroase fara valul vremii deasupra capului si, nu se lasa impresionata decat de aroma vietii insasi.

Cand gusta, nu gusta sa deguste, doar pe varf de limba si simt al placerii. Gusta fara durerea unui gust ce nu-l cunoaste inca si nu cunoaste frica de-a atinge noul.


Barbatul-smochina iubeste. Iar cand iubeste vede, aude, simte, miroase, gusta.

Cand vede, nu vede prin mix de ramuri nealtoite, doar fiindca simtirea lui e mai puternica. Vede mai departe ca oricine, vede ca sa ia, nu ca sa dea si nu vede ca sa se bucure doar el.

Cand aude, nu aude prin glasul suparat al trunchiului pe-atat de puternic, pe-atat de subtire. Aude atat cat trebuie si nu aude decat atat cat e nevoie.

Cand simte, nu simte prin radacini si seva-curajului lui in fata pamantului. Vede pana la infinit insa nu se poticneste in pacla, negura, chiciura si freamat de ger.

Cand miroase, nu miroase decat aici-acum. Nu miroase-n trecut sau dupa ce soarele si luna au obosit sa se arate.

Cand gusta, nu gusta decat sa-si aminteasca aroma dorita/avuta. Nu gusta ca sa-nlocuiasca, ci ca sa retraiasca prin simplitatea unui singur simt, plenitudinea.



Femeia si barbatul smochina exista si nu exista.

Insa clar iubirea face din oameni-fructe si din fructe-oameni.

Si fara iubire nici macar smochina-ca sens altoit al omului si omul-ca sens nealtoit al smochinei, nu si-ar pastra vesnicia.

Fiindca din pamant e (smochina) si din pamant suntem (oamenii), sub soare si luna traim si sub semn divin ne purtam viata sub cer, in mers sau copt, in maturizat sau confiat.



Pana la urma, nu are iubirea miros si gust cum altul nu-i, nu e atunci cand o musti putin acrisoara, iti gadila limba cu farame ce-ti scartaie visele si nu e satioasa atunci cand foamea de noi e prea mare?

vineri, octombrie 14

Bunica si Bunicul




Deseori imi amintesc de vizitele la bunici. Bunicii mei, innobilati cu diploma onorifica pentru cei 50 de ani de casatorie credeau ca dragostea vine o singura data in viata si atunci e pentru totdeauna. La ei, cel putin, asa a fost. S-au cunoscut la promenadele de duminica organizate in sat, cand nici macar nu implinisera optsprezece ani si de atunci au ramas impreuna. Aproape o viata de om.

Ziua trebaluiau in jurul casei impreuna, tarandu-si amintirile odata cu papucii de casa pufosi, vorbind despre singura nepoata si despre vreme, intr-o atmosfera uneori incremenita si dezmortita in zorii fiecarei dimineti de cafeaua la ibric pregatita de bunicul. Din cand in cand, radioul de la bucatarie rasuna a petrecere, iar vina si-o poarta melodia populara-slabiciunea amandurora. Aveau tabieturile lor induiosatoare, construite in jumatate de secol trait impreuna si nu le-ar schimba pentru nimic in lume. El inca ii spunea ca e cea mai frumoasa si desteapta femeie, iar ea, in schimb, il cicalea cu drag, pentru ca iar si-a murdarit hainele.

Ei au crezut mereu ca Dumnezeu iti harazeste pe cineva si mai departe depinde de tine. Ca odata ce ti-ai ales “crucea”, trebuie sa o porti pana la capat…

Ii multumesc Bunicii ca mi-a fost si imi e bunica-EROINA. De la doar 2 saptamani mi-a deslusit VIATA. Are 73 de ani ce-i poarta cu staruinta dreapta. E neclintita. M-a rugat sa NU UIT. Si-am inteles totul. A NU UITA e verbul ce nu-l voi uita niciodata. Cat despre iubirea ce i-o port, nici nu-mi permit sa vorbesc. Doar s-o simt.

Ii multumesc Bunicului ca mi-a fost bunic. Si credeti-ma, nu exista multumire mai mare. Cu el am facut primii ingeri in zapada si el imi tragea sania ore in sir ca sa-mi smulga zambete. Cu el am invatat sa socotesc, la gura sobei si el m-a invatat sa-mi desenez in viata toata visele. Bunicul avea cel mai frumos suflet si l-am iertat ca mi-a fost Mos Craciun de cateva ori in viata. Nici acum nu stie ca banuiam eu ca nici Mosul nici el nu au cum sa aiba aceiasi bocanci. Ii multumesc insa, ca am avut copilarie. Ii mai multumesc ca nu a fost iarna pana la 20 de ani, in care sa nu am om de zapada in curte, chiar daca traseul vietii nu m-a purtat pe ulita copilariei mereu. Omul de zapada mereu insa, m-a asteptat… Bunicul m-a iubit intr-un fel cum numai el putea si ii intorc mereu in vise, multumirea si plecaciunile in ganduri.

Langa ei, BUNICII, mi-am insusit cei 7 ani "de-acasa" si aici mi-am pus primele dorinte. Dar n-au uitat nici o zi din cei 7 ani sa-mi aminteasca ca mama e mama si tatal e tata si, iubirea parintilor e una si a bunicilor e alta.

In curtea si casa bunicilor am invatat sa repet mereu ca-s romanca, aici am invatat sa cant si sa dansez eterna muzica populara. Aici am gresit prima data si bunicii m-au invatat verbul A IERTA. Aici inima mi-a batut prima data in mainile Celui de Sus, odata cu botezul. Aici am prins gustul iernii si nu mai coboram dupa sanie. Aici am invatat sa spal covoarele la rau si sa fac capite de fan. Am invatat si sa scriu, citesc si sa nu gresesc tabla inmultirii. Aici am vesnicia.

De cativa ani, nu mai gasesc oameni de zapada, iar sania e obosita. Ingerii insa tot voi mai face in zapada. Pentru ca se spune ca ce inveti cand esti copil nu uiti niciodata.

Pentru bunicul, ce si-a purtat “crucea” in credinta lui nestirbita, acum capatul e cerul si …bunica. Bunica insa , (re)deschide capitolul “Amintiri” la fiecare revedere cu nepoata… iar bunicul ne inconjoara de simplitatea lui imbibata de dragoste, de acolo de Sus…

Si vesnic ramane in gand, ultimul Craciun cu… el. Ultimul Craciun cu el a fost cu tuica fiarta, ultimul taiat de porc si… pace. Nici nu stia ca va fi ultimul, insa eu stiam ca va fi pentru el primul din alta lume. Avusesem un vis. Se spune ca prin vis, credinta e rasplatita la nivelul cel mai inalt.

Si de atunci il simtim in fiecare impodobit de brad si in fiecare miros de scotisoara din vinul abia fiert… Cel mai important e ca il simtim in inimi zi de zi. Sper doar ca si el acolo Sus, are pom de Craciun si multa zapada… la fiecare iarna a lui, a noastra.

Azi implinesc 55 de ani de cand sunt impreuna Bunica si Bunicul. Sunt impreuna chiar daca nu sunt…

Pentru ca pentru ei Cerul si Pamantul are forma aceleiasi inimi.

AZI, Bunica ii duce flori, lumina chipului si mainilor ei, iar Bunicul ii devine la fiecare revedere inger de pace al dragostei de mai bine de jumatate de rupere de veac.

joi, octombrie 13

DRAGOSTEA nu poarta uniforma




-Hei tu-suflet ce stii a fi curat!


-Dar am și eu păcatele mele. Am fost și cu fete de moravuri ușoare, însă o femeie care trăiește în curățenie, morală și fizică, e ca lumina unui înger, ți-o dorești ca soție. Trebuie doar să o meriți....


-Deci vasazica mai exista si barbat care VREA, nu numai care POATE!


-Exista, insa multi nu vor s-o recunoasca. Dintr-un orgoliu…


Si a trecut aproape o jumatate de vara pana cand el, in loc de flori la usa mi-a venit cu un buchet de cuvinte…


-De unde esti asa ...vie? Atâta dragoste pentru tot-un reper pentru noi care nu reuşim să evadăm din arealul ambiţiei, orgoliului.


-Din adevăr. Mi s-a spus candva că dragostea e adevăr, când eu mă întrebam ca o păcătoasă, ce e dragostea? "Căci eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa... "
Târziu am înţeles că sunt dragoste. De dimineaţa până seara, ciclic, fără pauze nici măcar când dorm. Şi nu obosesc să fiu numai Dragoste. Chiar deloc. Eşti de înălţat. Ca orice om ce-mi ajunge în viaţa, se înaltă zi de zi, prin mine, cu mine. Căci eu sunt dătătoare de suflu, căci eu trăiesc ci nu exist.


-Dar eu sunt militar, trăiesc într-un mediu care mă obligă să stau încruntat şi deşi ştiu despre efectele dragostei creştine şi consecinţele ei, numai când sunt acasă pun în practică învăţăturile ei. Teoria e aşa caldă ...în practică e câmpul de luptă cu noi înşine.


-Hai să-ţi spun un secret. Ea, Dragostea nu poartă uniformă, nici încruntare la purtător. Ea e acolo, în inima. Fie că eşti militar sau preot. Inima e aceeaşi, deci Dragostea e aceeaşi. Mă bucur însă c-am scos din rând un militar nobil, fie pentru un cântec, o rugă, un gand.

Noapte bună, tu-militar al ostilor de îngeri.



-Candva in scris, poate ne întâlnim şi pe acest palier. Eu îmi duc bătăliile în suflet până la câmpul de luptă…

Militar al oştilor de îngeri...ce frumos...


-Ştiu că ai şi stiloul în mâna, chiar dacă glasul ţi-e răspicat şi privirea înţepenită. Însă îngerii înmoaie până şi cel mai murdarit de el însuşi-militar. Pentru că ei niciodată n-au fost altfel decât albi. Iar de întâlnit, tocmai am făcut-o. Esenta e uneori dincolo de sâmbure şi gust.
Fii binecuvântat de alb de cer şi dans de aripi.

-Îţi mulţumesc...


-Mulţumeşte doar Lui. "Cred Doamne, ajută necredintei mele..."


(Nu e fictiune povestea de mai sus, ci e bazata pe o poveste reala.)

miercuri, octombrie 12

LUMINA mea



Lumina mea, tu nu stii altceva decat sa-mi dezvelesti intunericul

Lumina mea.

Lumina mea, tu nu vezi in mine altceva decat chipul tau privindu-ma

Lumina mea.

Lumina mea, tu nu indraznesti nici sa-mi atingi vocea ca sa m-auzi

Lumina mea.

Lumina mea, tu nu cunosti decat ce-i simplu-n mine si ferice

Lumina mea.

Lumina mea, tu nu cauti la mine sa aduni ca sa imprastii

Lumina mea.

Lumina mea, tu nu ma confunzi niciodata cu nimeni inafara de mine

Lumina mea.

Lumina mea, tu nu ma lasi sa vorbesc decat tacand in fata ta

Lumina mea.

Lumina mea, tu nu vrei sa-ti fiu decat atata cat imi esti

Lumina mea.

Lumina mea, tu nu ma cuprinzi decat in fin de intuneric

Lumina mea.

Lumina mea, tu nu ma strigi decat cand ti-e frica de mine

Lumina mea.

Lumina mea, tu nu ma pierzi decat cand m-ai gasit

Lumina mea.

Lumina mea, tu nu ma ajuti decat cand eu iti arat ca pot

Lumina mea.

Lumina mea, tu nu te ascunzi decat cand te am langa mine

Lumina mea.

Lumina mea, tu nu intuneci decat cand ma rogi sa luminez in locul tau

Lumina mea.

Lumina mea, eu nu-ti sunt decat Bucurie.

Iarta, iubeste si fi-mi ce stii mai bine

Tu, Lumina mea.


Lumina tace. Cu ochii-mi spune insa

Cu inima lui stransa:

Bucura-te, Bucuria mea!


duminică, octombrie 9

(Eu am) Ostrovul meu


Filmul are o poveste simpla. Cum ar fi sa am ostrovul meu. Doamne ce frumos ar fi...

Asa spuneaa Dani Otil.

Eu spun ca nu e vorba de Romania, de mediu, de suflet. E mai mult de atat. Ecologia mediului si a sufletului. Despre asta e vorba.
Echipa WWF sub gand de regizor si om drag mie, Mihaela Radulescu, acum 2 ani, au tras semnalul de alarma in locul nostru. Si ce e iesit?
Poarta numele de Ostrovul meu si, vreau ca el sa fie al vostru.
Nu va vorbesc de Mihaela ca om si Dani ca om, va vorbesc azi despre doi oameni profesionisti. Si proiectul impresionant, de care putini poate stiu...
Ea e putere feminina la superlativ, iar el genul de barbat care nu vorbeste despre femeile cu care a avut orice tip de legatura. Opriti-va pentru un moment sa judecati de ce el iubeste o femeie ce toti cred c-a furat-o si de ce ea, diva, spala noroi dupa cel ce-l iubeste. Opriti-va si bucurati-va. Inaltati-va si traiti.
PS. Ei doi mi-au promis c-o vor face.

Cu drag pentru voi, cea care are Ostrovul ei, Ioana Andreea.











vineri, octombrie 7

RUGA (mea) FARA SFARSIT


Romanca musceleanca, tot romanca

Roman din Romania mea sunt si voi fi,

Care traiesc ci nu exist in Romanie-adanca

Care traiesc pentru-a jertfi, nu a trufi.


Romanca musceleanca, tot romanca

Mama si tata din Romania mea sunt si voi fi,

Care dau viata ci nu nasc in Romanie-adanca

Care dau viata pentru a crea, nu a veni.


Romanca musceleanca, tot romanca

Perna a tarii din Romania mea sunt si voi fi,

Care ajut ci nu culc in Romanie-adanca

Care ajut pentru-a trezi, nu adormi.


Romanca musceleanca, tot romanca

Port al tarii din Romania mea sunt si voi fi,

Care port ci nu ma-mbrac in Romanie-adanca

Care port pentru-a mandri, nu-acoperi.


Romanca musceleanca, tot romanca

Imn din Romania mea sunt si voi fi,

Care cant ci nu ma-ncant in Romanie-adanca

Care cant pentru-a trai, nu nemuri.


Romanca musceleanca, tot romanca

Rosu-galben-albastru din Romania mea sunt si voi fi,

Care innalt ci nu cobor in Romanie-adanca

Care innalt pentru-a putea, nu "ce-o fi, o fi".


Romanca musceleanca, tot romanca

Paine si sare din Romania mea sunt si voi fi

Care hranesc ci nu desfat in Romanie-adanca

Care hranesc pentru-a manca, nu flamanzi.


Romanca musceleanca, tot romanca

Anotimp din Romania mea sunt si voi fi

Care-nverzesc ci nu usuc in Romanie-adanca

Care-nverzesc pentru-a acoperi, nu deveni


Romanca musceleanca, tot romanca

Cer si pamant din Romania mea sunt si voi fi,

Care cobor si urc ci nu stau in Romanie-adanca

Care cobor si urc pentru-a ma-ntoarce, nu fugi.


Romanca musceleanca, tot romanca

Apa si munte din Romania mea sunt si voi fi

Care ud si dau aer ci nu zgarcesc in Romanie-adanca,

Care ud si dau aer pentru-a da, nu darui.


Romanca musceleanca, tot romanca

Luna si soare din Romania mea sunt si voi fi,

Care-ncalzesc si luminez ci nu astept in Romanie-adanca

Care-ncalzesc si luminez pentru-a-nflacara, nu palpai.


Romanca musceleanca, tot romanca

Biserica din Romania mea sunt si voi fi,

Care staruiesc ci nu ma naruiesc in Romanie-adanca

Care staruiesc pentru a-ndura, nu milogi.


Romanca musceleanca, tot romanca

Istorie din Romania mea sunt si voi fi,

Care scriu ci nu ma ma sterg in Romanie-adanca,

Care scriu pentru-a vrea, nu a dori.


Romanca musceleanca, tot romanca,

Geografie din Romania mea sunt si voi fi,

Care cercetez ci nu m-agat in cui de Romanie-adanca

Care cercetez pentru-a m-alatura, nu izgoni.


Romanca musceleanca, tot romanca

Muzica din Romania mea sunt si voi fi,

Care exprim ci nu ma las in Romanie-adanca,

Care exprim pentru-a incanta, nu a lipsi.


Romanca musceleanca, tot romanca

Pictura-n Romania mea sunt si voi fi,

Care pictez ci nu ma limitez in Romanie-adanca,

Care pictez pentru a ma ansambla, nu desparti.


Romanca musceleanca, tot romanca

Sculptura-n Romania mea sunt si voi fi,

Care cioplesc ci nu ma sparg in Romanie-adanca

Care cioplesc pentru a ma cauta, nu regasi.


Romanca musceleanca, tot romanca

Poezie-n Romania mea sunt si voi fi,

Care creez ci nu scriu in Romanie-adanca

Care creez pentru a ma recita, nu reciti.


Romanca musceleanca, tot romanca

Opera-n Romania mea sunt si voi fi,

Care citesc si nu ma-nchid in Romanie-adanca

Care citesc pentru-a parcuge, nu deslusi.


Romanca musceleanca, tot romanca

Sport in Romania mea sunt si voi fi,

Care exersez ci nu delas in Romanie-adanca

Care exersez pentru a dezvolta, nu intari.


Romanca musceleanca, tot romanca

Esec si reusita-n Romania mea sunt si voi fi

Care pot si nu ma pierd in Romanie-a adanca

Care pot pentru-a ajunge, nu parveni.


Romanca musceleanca, tot romanca

Cap si inima-n Romania mea sunt si voi fi

Care gandesc si bat in Romanie-adanca

Care gandesc si bat pentru a face, nu a fi.


Romanca musceleanca, tot romanca

Ioana Andreea-n Romania mea sunt si voi fi

Care iubesc si birui in Romanie-adanca

Care iubesc si birui pentru a da suflu, nu pasi.



Proiectul „Rugă fără sfârșit” lansat de „Națiunea” și Grupul de presă Națiunea-Alcero, cel mai lung poem național pentru Guinness Book, merge mai departe după o tentativă de furt…

Am citit cele deja 300 de strofe existente si m-am simtit romanca. Apoi am inceput sa scriu.

Le multumesc tuturor celor ce si-au rupt din timp sa dea timp Romaniei noastre.

Pentru ca militez pentru putinta, nu neputinta.


Milioane de români, cu sau fără acces la net, dar cu vibrație lirică și cu spirit naționalist, sunt invitați să participe la repararea imaginii României din Guiness Book, în care Sorin Oprescu a ”promovat” țara cu cel mai lung cârnat… „Regulamentul” manifestaării patriotice este simplu: un român, un poet…o strofă. După doar câteva zeci de ore de la lansarea originalei idei, românii din țară și străinătate socializează în masă, mândri că își pot aduce aportul liric pentru România. În limita spațiului electronic și a celui pe suport de hărtie, ziarul ”NAȚIUNEA”, principal partener media și sponsor, va publica periodic, inclusiv sub formă de volume prin propria editură, sutele, miile, sutele de mii și, sperăm noi, milioanele de strofe, având onoarea de a participa la un fenomen, la o revelație spirituală care poate constitui un prim pas nonpolitic al solidarizării naționale, al retrezirii conștiinței naționale.”Neamul românesc nu a coagulat niciodată în jurul unei ideologii, ci a unei stări de spirit” (Dan Puric).

miercuri, octombrie 5

Orice (domn ce se vrea)Presedinte are (o domnisoara) Ministru al Culturii (proprii)



-Pe cand semnam contractul de parteneriat al Patrimoniului National?, intreaba ea cu forma unor picioare lungi si coapse invaluite in dantela si gand.

-Peste 5-6 ani. Cam asa… , raspunse el, Domnul.

Ma aplec usor peste birou sa-i fur un stilou pentru o semnatura si, ma roaga sa… semnez data viitoare.

Ma asez in fotoliul din fata biroului lui, nu cu sens de Basic Instinct, ci cu sens propriu si, ne privim in ochi, zambind din cand in cand cu mintea (meschina)-de-asta data, nu cu coltul gurii (neobosite).

Discutam despre mine, el, viata, visuri, destin si orgasmul perfect. Nu stiu de unde, insa se mai simte usor un tremurat de trabuc pe buzele lui si, in incapere.

(Mereu am vazut in mirosul fin de tutun si in mirosul fin de parfum barbatesc-arma cea mai puternica a unui barbat-in intuneric.)

Eu ii povestesc ca nu urmele rosii ale rujului unei femei pe camasa barbatului, inseamna inselat si, el imi povesteste ca nu camasa arsa a unei femei, inseamna inselat.

Ne-am comparat camasile si, in ciuda rujului sau ale arsurii, ele erau perfecte.

-Domnisoara, inselatul nu face parte din Guvern. Dar e practicat cu regularitate.

Nu din nefericirea vreunui Presedinte sau din curiozitatea (niciodata recunoscuta) unui nou Ministru al Culturii.

Ea, tace.

Si se ridica asezandu-si intentionat tivul fustei ce-i saruta fara oprire genunchii si interiorul coapselor, in locul lui.

Isi intoarce spatele, nu fiindca avea o talie ce nu-i trada respectul de sine ce-l purta in antet la CV si vroia sa si-o arate, ci, pentru a-i intelege el mai bine tacerea.

A vrut sa deschida o fereastra.

-Mereu aerul rece coborat noaptea peste un trup de femeie neobosit, echivaleaza cu orice femeie ce-ai avut-o ziua, tu, Domnule.

Statea in spatele meu si-mi povestea femeile lui. Nu despre ele, ci mi le povestea ca si povestile de adormit-copii, spuse pe nemancate.

I-au placut dintotdeauna femeile care stiu ca tacerea, nu e o supunere a barbatului, ci o calitate fara cusur a lor.

Mi-a povestit de diamante. Si ca nu-i plac. Mi-a povestit insa de gustul dulce-acrisor atunci cand isi vede FEMEIA-mama, prietena, iubita, sotie, amanta, luptand pentru o cauza, nu pentru straluciri cu gradul de duritate 10. Le-ar da el un 10-de trecere maxim in acelasi timp, tuturor femeilor ce-ar uita de diamante, in detrimentul unei lupti corp la corp cu o cauza (nobila).

Mi-a povestit de fite. Si si-a cerut scuze, ca nici in dictionarul lui zilnic, nu are termen de inlocuirea a cuvantului fad. Mi-a povestit insa cat il incita aroma puternica a stilului, atunci cand isi vede FEMEIA -mama, prietena, iubita, sotie, amanta, ca o lectie (vie) de stil.

Mi-a mai povestit de greturi. Atat de tipice femeilor, imprumutate (si) de barbati. Mi-a povestit insa de sensul mainilor atunci cand isi vede FEMEIA -mama, prietena, iubita, sotia, amanta, ce si le (con)duce sa mangaie, nu sa le ridice ostentativ emanand vulgaritate, odata cu decibelii imprumutati din generatiile de aur. Ii plac bineturile, nu greturile.

Mi-a mai povestit ca hainele nu poarta, ci se poarta. Si c-a vazut atatea femei dezbracate, desi ele aveau atatea haine pe ele… Si el a vazut femei ce-au venit goale in prag de Institutie de Stat vidate in paltoane lungi, (doar) cu lenjerii de tot soiul sub. Le-ar da el cadou, magazine, numai daca ar intelege ca FEMEIA -mama, prietena, iubita, sotie, amanta, imbraca haina, nu haina o imbraca pe ea.

Si-a aprins un trabuc si m-a lasat sa ma aplec peste pervaz, atat cat sa nu cad si atat cat sa nu vina spre mine, cu pasiune si-atat.

Se aude sina metalica a unui "sertar" (a se citi slit) tras si, un capac de stilou cazand pe parchetul inca mirosind a sampanie de colectie, vin rosu sec si scrum.

Semneaza.

Ea pleaca.

Abia dupa un an, la o toamna distanta, a regasit plicul dat de el.

Era alb, nedezlipit.

Inauntru era o hartie ce semana a cec si, mesajul i-a ramas in minte toata viata, pe langa zerourile firesti:


Doamnele te fac sa scrii Doamna, cu "D" mare…



Sub semn de 23



"PS. Nu uita sa-ti pui o dorinta.

Azi-de ziua mea, toata lumea trebuie sa isi puna o dorinta."


Asa a sunat finalul fiecarui mesaj in parte, destinat fiecarei parti din inima mea, ce si-a rupt din ziua de 4 octombrie timp, ca sa mi-l agate-n in gand, inima, pasi si simt.


Surpriza pusa la cale de Elena, sub semnatura careia sta conceptual de Femei Independete, a avut grija sa o pregateasca din prag de seara, cu cel mai savuros tort de spuma de ciocolata mancat vreodata, cu o intalnire numai cu oameni frumosi si vesnici si, cu cele mai memorabile strangeri de maini, inimi, sensuri.

Sute de mesaje au ajuns la mine-ulterior, sub forma inimii voastre. Pentru ca fiecare reactie diferita, a voastra, a fost cel mai frumos cadou. A fost numai bucurie. Fiindca bucuria mea, e bucuria voastra. Bucura-te, BUCURIA mea!

Mi-as dori insa, sa simtiti bucuria si inaltarea mea. Prin bucuria si inaltarea voastra-din fiecare dorinta ce-am luat-o de mana si i-am aratat drumul implinirii.

Fiecare in parte va stiti locul in viata mea, fiecare in parte nu sunteti ajunsi aici intamplator. Cuvintele inimii voastre catre mine au devenit randuri-randuri de aripi albe si usoare ce m-au purtat direct de pe nori in cer.

V-am "obligat" sa va puneti dorinte. Si nu-mi pare rau. Pret de cate o secunda, mi-ati intrat in joc si sigur ati zambit macar. Si v-a placut, nu? Si aproape toti credeti in voi si dorinta voastra.

Deja spre seara mesajele sunau asa:

"La multi ani! PS. Mi-am pus deja dorinta."


Mi-a placut la nebunie ca pentru o clipa Ioana Andreea a devenit voi si voi ati devenit Ioana Andreea. Pentru ziua de ieri, vesnici v-am facut in gand.

Dorintele vi le-am dus spre Cer. Acum nu va ramane decat sa asteptati.

Iar deja, in dimineata asta, mi s-a confirmat implinirea unei dorinte a cuiva dintre voi.


Flacara aprinsa pentru voi (e reala si chiar e a voastra), n-a fost mai mare ca azi-nicicand.

Imi dati dreptate?





Ioana Andreea,
cea sub semn de 23, care traieste si nu exista, cea datatoare de suflu si mereu aceeasi.