marți, mai 31

Va multumesc pentru...


...tot!
Suntem aici, in casa noastra de vacanta permanenta, cu privire spre mare, sau munte, unde putem atinge cerul, visele si iubirea.
Din nou, va multumesc!


PS. Cand incercam sa-i inteleg sensurile vietii, insasi viata mi-a aratat prelungirea... azi!


duminică, mai 29

Dumnezeu Versus Stiinta! -poveste reala


ACEASTA DEMONSTRATIE A FOST FACUTA IN ANUL 1921... DUPA ACEEA AU APARUT SI ALTE DEMONSTRATII... DAR ACEASTA VECHE ESTE SPLENDIDA...


------------------------------------------------------------------------------------

Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie…

- Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie… Profesorul ateu face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare

Esti crestin, nu-i asa, fiule?

Da dle, spune studentul

Deci crezi in Dumnezeu?

Cu siguranta

Dumnezeu e bun?

Desigur, Dumnezeu e bun.

E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?

Da

Tu esti bun sau rau?

Biblia spune ca sunt rau.

Profesorul zambeste cunoscator. Aha! Biblia! Se gandeste putin. Uite o problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?

Da, dle. As incerca.

Deci esti bun.

N-as spune asta.

Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, nu…

Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.

El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Isus sa-l vindece. Cum de Isus e bun? Poti raspunde la asta?

Studentul tace.

Nu poti raspunde, nu-i asa? El ia o inghititura de apa din paharul de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.

Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun?

Pai…, da, spune studentul

Satana e bun?

Studentul nu ezita la aceasta intrebare “Nu”

De unde vine Satana?

Studentul ezita. De la Dumnezeu.

Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?

Da, dle.

Raul e peste tot, nu-i asa?Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?

Da

Deci cine a creat raul? Profesorul a continuat. Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau.

Din nou, studentul nu raspunde.

Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista? Studentul se foieste jenat.

Da

Deci cine le-a creat?

Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea. Cine le-a creat? Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti. Spune-mi, continua el adresandu-se altui student. Crezi in Isus Cristos, fiule?

Vocea studentului il tradeaza si cedeaza nervos.

Da, dle profesor, cred.

Batranul se opreste din marsaluit. Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pt a identifica si observa lumea din jurul tau. L-ai vazut vreodata pe Isus?

Nu, dle. Nu L-am vazut.

Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Isus al tau?

Nu, dle, nu l-am auzit.

L-ai simtit vreodata pe Isus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Isus sau a lui Dumnezeu?

Nu, dle, ma tem ca nu.

Si totusi crezi in el?

Da.

Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?

Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.

Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.

Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.

Dle profesor, exista caldura?

Da

Si exista frig?

Da, fiule, exista si frig.

Nu, dle, nu exista.

Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta.

Studentul incepe sa explice.

'Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig.

– daca ar exista, am avea temperature mai scazute decat minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corp sau material sa aiba sau sa transmita energie. Zero absolut ( -458 F ) inseamna absenta totala a caldurii.

Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, dle, ci doar absenta ei.

Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.

Dar intunericul, profesore? Exista intunericul?

Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?

Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?

Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Acesta va fi un semestru bun.

Ce vrei sa demonstrezi, tinere?

Da, dle profesor. Vreau sa spun ca premisele dvs filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea gresita.

De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza.

Gresite? Poti explica in ce fel?

Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul… Sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta?

Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.

Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?

Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul.

Un semestru foarte bun, intr-adevar.

Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. Nu predati studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator?

Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.

Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer. Studentul se uita in jurul sau, in clasa. E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul profesorului? Clasa izbucneste in ras. E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?

Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila. In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde. Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu….

Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul.

Acum, dle, exista raul?

Acum nesigur, profesorul raspunde: sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.

La asta, studentul a replicat: Raul nu exista, dle, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina.

Profesorul s-a asezat.

PS: Studentul era Albert Einstein.

Albert Einstein a scris o carte intitulata Dumnezeu vs. Stiinta in 1921….


joi, mai 26

Acum sunt gata. Intreaba-ma orice.



M-ai cunoscut in forma mea finala,

N-am avut timp sa mesteresti la mine

M-ai cunoscut cu mana goala,

N-am vrut sa curat lutul dupa tine.

Te-am cunoscut in forma mea finala,

N-am avut timp sa ma-ntaresc privind la tine

Te-am cunoscut si-am impietrit tot goala,

N-am vrut sa te tot murdaresc de mine.

M-ai cunoscut in moliciune si tarie,

N-am avut timp sa ma pictezi in voie

M-ai cunoscut asa, nu-n zlatarie,

N-am vrut sa te afund in anevoie.

Te-am cunoscut in praf si ars de lut,

N-am avut timp sa mi te vand de-a gata

Te-am cunoscut sa-ti fiu doar absolut,

N-am vrut sa-mi tot aman durata.

M-ai cunoscut, te-am cunoscut.

Eu trebuia sa nu ma sparg

La primul rasarit de soare.

Nu m-ai avut, nu te-am avut.

Tu trebuia sa ai alt cer mai larg

Si-o alta intinsoare.


Foto: desene Ana Ularu, din noua carte INTREABA-MA ORICE a Mihaelei Schwartzenberg Radulescu


Despre cele doua feluri ale rugaciunii


Sunt doua feluri ale unirii, mai bine zis cate o intrare din fiecare parte la rugaciunea mintii, care se lucreaza prin Duhul in inima. Sau mintea o ia inaintea ei, lipindu-se acolo de Domnul (I Cor.6,17), cum zice Scriptura, sau miscandu-se mai intai lucrarea in chip treptat atrage mintea in locul veseliei si o leaga de chemarea Domnului Iisus si in unirea cu EL Caci desi Duhul lucreaza deosebit in fiecare, precum voieste, cum zice Apostolul (I Cor.12,11), dar o data premerge una, alta data alta, in cele doua feluri pomenite mai inainte.

Uneori lucrarea se iveste in inima, se intelege, dupa imputinarea patimilor, prin chemarea continua a lui Iisus Hristos, care face sa se arate caldura dumnezeiasca; caci Dumnezeul nostru este foc ce mistuie patimile, cum zice Scriptura (Deut. 4,24).

Alteori Duhul atrage mintea la sine, strangand-o in adancul inimii si oprind-o de la imprastierea obisnuita. Atunci mintea nu mai e dusa din Ierusalim in robie la asirieni, ci-si muta locuinta din Babilon in Sion, la loc mai inalt.

Atunci poate zice si ea cu proorocul: "Tie se cuvine cantare, in Sion, si Tie se va da rugaciune in Ierusalim" (Ps.4,2); sau iarasi: "Ca a intors Domnul robia Sionului(Ps. 125,1); sau iarasi: "Bucura-se-va Iacob si veseli-se-va Israel." (Ps. 52,7); adica mintea vazatoare si lucratoare, care cu Dumnezeu, prin lucrare, biruie patimile si-L vede pe El prin contemplatie, pe cat ii este cu putinta.

Mintea aceasta, chemata atunci ca la o masa prea imbelsugata, canta, veselindu-se intr-o desfatare dumnezeiasca: "Gatit-ai inaintea mea masa, impotriva celor ce ma necajesc" (Ps.20,5), adica impotriva dracilor si a patimilor.


Cum trebuie sa fie facuta rugaciunea?

"Dimineata sa semeni samanta ta", zice Solomon, adica samanta rugaciunii. "Iar seara sa nu inceteze mana ta" (Eccl.11,6), ca nu cumva sa fie o vreme care sa desparta rugaciunea ta continua si sa nimeresti ceasul in care sa fie auzita. Fiindca nu cunosti, zice, care va ajunge la tinta, aceasta sau aceea. Sezand deci de dimineata pe un scaun ca de-o palma, aduna-ti mintea din partea conducatoare, in inima, si tine-o in ea. Aplecandu-te apoi cu incordare, ca sa simti durere in piept, in umeri si in grumaz, striga staruitor cu mintea, sau cu sufletul: "Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma!

Pe urma, pentru ingustimea, osteneala si greutatea lucrului, ca unul ce e facut continuu, (fiindca cele trei cuvinte nu sunt o mancare care sa se poata manca continuu, iar "cei ce Ma mamanca pe Mine vor flamanzi inca" (Intel. Sir. 29,21), muta-ti mintea la cealalta jumatate si zi: "Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma!".

Dar zi mult fiecare jumatate, caci nu trebuie sa le schimbi necontenit, din lene, fiindca plantele ce se rasadesc continuu nu prind radacina. Infraneaza-ti si miscarea plamanilor, ca sa nu rasufli in voie, caci suflarea plamanilor, care porneste de la inima, intuneca mintea si risipeste cugetarea, rapind-o de acolo.

Ca urmare, sau o preda roaba uitarii, sau o face sa judece unele in locul altora, indreptandu-se, fara sa simta, spre cele ce nu trebuie. Iar de vezi ivindu-se sau luand chip in mintea ta necuratiile duhurilor sau ale gandurilor, sa nu te sperii. Chiar daca ti se arata intelesuri bune ale lucrurilor, nu le baga in seama. Ci inframandu-ti rasuflarea, pe cat e cu putinta, si incuind mintea in inima si savrsind neincetat si staruitor chemarea Domnului Iisus, sa le arzi si sa le opresti pe acestea, iar pe ei sa-i biciuiesti in chip nevazut prin dumnezeiescul nume.

Caci zice Scararul: "Biciuieste pe vrajmasi cu numele lui Iisus, fiindca nu e arma mai puternica decat aceasta, in cer si pe pamant".

Despre felul cum trebuie tinuta mintea

Afla ca nimeni nu poate de la sine sa tina mintea, de nu va fi tinuta de Duhul. Caci este nestatornica, nu de la fire, pentru ca e pururea in miscare, ci fiindca si-a insusit obisnuinta imprastierii prin nepurtare de grija, deprinzandu-se de la inceput cu aceasta. Caci prin calcarea poruncilor Celui ce ne-a nascut pe noi a doua oara, ne-am despartit de Dumnezeu, pierzand simtirea intelegatoare a Lui si unirea cu El intru simtire. Alunecand mintea de acolo si despartindu-se de Dumnezeu, e purtata in toate partile ca o roaba.

Ea nu mai poate sa se opreasca altfel, decat numai daca se supune lui Dumnezeu si e oprita de El si se uneste cu El cu veselie, rugandu-se Lui neincetat si staruitor, marturisindu-i Lui, in fiecare zi, in chip intelegator toate cate am gresit; atunci El iarta indata toate celor ce I se roaga cu smerenie si cu zdrobire de inima si cheama pururea numele Lui cel sfant.

Caci zie: "Marturisiti-va Domnului si chemati numele cel sfant al Lui" (Ps. 104,7). Rasuflarea cu gura stransa tine mintea , dar numai in parte si iarasi se imprastie. Dar cand vine lucrarea rugaciunii, ea tine cu adevarat mintea la sine si o veseleste si o libereaza din robie. Se intampla uneori insa, ca mintea se roaga si sta in inima, dar cugetarea rataceste si se indeletniceste cu altele. Aceasta nu se supune nimanui, decat numai celor desavarsiti in Duhul Sfant, care au ajuns la neimprastierea in Hristos Iisus.


Despre alungarea gandurilor

Nici un incepator nu poate alunga vreodata vreun gand, daca nu-l alunga Dumnezeu. Caci numai cei puternici pot razboi si alunga gandurile. Dar si acestia nu de la ei alunga gandurile, ci impreuna cu Dumnezeu poarta razboiul impotriva lor, ca unii ce au imbracat toate armele Lui.

Iar tu, venind gandurile, cheama pe Domnul Iisus, des si cu staruinta si vor fugi. Caci nerabdand caldura inimii izvorita din rugaciune, fug ca arse de foc. "Bate pe cei ce te razboiesc cu numele lui Iisus", zice Scararul, fiindca Dumnezeul nostru este foc ce mistuie toata rautatea (Deut. 4,24). Domnul cel grabnic la ajutor "va face indata dreptate celor ce striga din tot sufletul catre El, ziua si noaptea." (Luca 8,7)...

joi, mai 19

Departari apropiate



Bati odata cu vantul. Si oprirea, ti-e pervazul meu ud. Cobori cu soarele si imi atingi pielea uda cu degetele mintii. Pasii parca-ti sunt palme, ma cuprinzi, ma lasi, ma prinzi. Capul meu e in dreptul inimii si ma inveti cum sa-ti aud bataile. Nu ti le-aud.

Ma rasucesti spre tine si eu te rasucesc spre mine. Ajungem sa stam cu inimile spate in spate si cu ochii inchisi. Poate ca ne place prea mult noaptea. Langa tine nu stiu cine sunt, dar tu mereu imi repeti cine esti. Mainile tale sunt parca hasurate peste mine si-s nedesprinse. Uneori nici nu inteleg cum nu amortesti, cand te ploua peste mine. Imi povestesti ca vantul aduce multe cu el. De fapt tu imi povestesti subtil, venirea ta. Nu imi spui insa, de ce ai ales pervazul meu. Te uiti adanc in ochii mei si imi spui ca-ti place verdele. Eu iti spun ca inca n-ai vazut curcubeul.

Uneori ma lasi sa vorbesc ore in sir, numai tu stii de ce... Ma privesti fara sa ma atingi zile la rand. Doar ma privesti. Tot nu te-nteleg.

Uneori dragostea nu seamana a dragoste. Si pasii nu sunt pasi. Nici Raiul nu-i Iad unul fara altul. Imi stiu locul in tine si de-aia nu ma misc. O singura miscare ar insemna sa-ti zgudui norii. Stiu ca apoi ti i-as departa prea greu, sa mai rasar de dupa ei.

Ma rog insa. Din nou la vant. Sa te aduca zi de zi, tot pe pervaz. Macar genele lungi sa te mangaie, cand eu o sa am mainile intinse spre cer sa-ti ating norii.



foto: Marius Bogdan Ghita

miercuri, mai 18

Inna-primul concert in Romania




Vrand nevrand, m-am ales cu o invitatie la… concertul Innei de ieri. Initial am fost amuzata, apoi am zis: de ce nu?

Ei bine, Arenele Romane mi-au imprimat in retina, un apus cum demult nu am mai vazut, un cer pictat parca si in final o luna imensa...

Am retrait adolescenta si am cantat cu Akcent si m-am simtit ca la 16 ani. Baietii neschimbati si so cool! Alex Velea, no comment! Plin de energie, natural, a ridicat 5000 de oameni in picioare, "...sus pe bar, sus pe bar... " si a avut bani de dat, in public, cu umorul lui caracteristic, alaturi de Smiley.

Nu am vazut in viata mea atata bere vanduta, poc corn si inghetata.

Nebunie si... hot dog!!!

Ne-au aprins senzorii cei de la Sensor si au animat show-ul odata cu probabil mult vorbita de acum incolo, coborare din elicopter a Innei. Lumea destul de amortita in comparatie cu Akcent si Alex Velea, cel putin mie asa mi s-a parut. Am auzit si de bine si de rau, insa.

Personal nu sunt fan Inna, insa ca si imagine mi-au placut in mod detasat dansatorii ei. Mi-am amintit de trupa mea de dans in liceu... concurs, repetitii, organizare show-uri... Cele mai frumoase amintiri!

Forta, energie, perfectiune, ritm, pasiune. Wow, wow, wow!

A optat pentru cateva coveruri si a dat start-ul la party cantand "I Gotta Feeling" The Black Eyed Peas, invitand fanii pe scena.

Cu toate astea, lume multa multa, cu pofta de viata si cu mainile in aer!

This is it... Inna a avut primul concert si in Romania!






sursa: youtube
Foto: Ioana Andreea Nitica Blog

vineri, mai 13

Suntem oglinzi, ferestre sau victorii negre?



Suntem netezi si luciosi, in diferite forme, facuti din metal sau sticla, acoperiti pe o fata cu un strat metalic si avem proprietatea de a reflecta razele de lumina si de a forma astfel, pe partea lucioasa, imaginea obiectelor. Alteori suntem de diferite forme regulate, uitati in peretii unei cladiri, pentru a permite sa intre aerul si lumina. Uitam insa de cadrul fix si cercevele si, ne dezaxam.

Aici intervine gigantul semn de intrebare. Suntem oglinzi sau ferestre umane?

In traseul nostru stabilit frenetic, in tumultul fiecarei dimineti la rand, tindem sa ne confundam. Zic aici de confundatul ca si nerecunoastere. De caracter, clasa, circuit intern. E un fel de Top Gear, fara sofer, prezentator si echipa de productie. E un fel de oglinda goala si fereastra inchisa. Si nu, nu e vorba de un perfectionism ce-l jinduim. E pur nonsens, negare si nesansa. In fata propriei vieti ce sigur, o dorim a o schimba fie si matematic, gradual.

Asa ferestre sau oglinzi, nu stim sa ne apreciem aerul intrat sau reflexia. Nu stim sa lasam scopul Rogvaiv-ului sa ne cuprinda, sau adevarul sa-l acceptam. Suntem beti de ameteala mainilor noastre ce nu mai stiu sa cuprinda rugaciunea de la baza si, ii dau drumul spre cer, in neant. Vrem daruri ceresti si ne ucidem Dumnezeul cand nu ne onoreaza rugile. Il rastignim a doua oara pe cruci de lemn, obosindu-ne nu sa i ne inchinam ci sa stabilim textura lemnului din care e facuta crucea. Nu suntem nici cei din urma pacatosi, iar cei dintai nu vreau a crede ca ne e lauda. Numai ca noi nu stim a cere.

E biciuitor ca nu mai stim a ne ruga. Schingiuitor e ca nici nu vrem. Binecuvantat e insa sufletul ce ravneste iubirea de Sus. I se da inmiit mai multe aripi in spate decat le poate purta in vant. Sentimentul e apoteotic. Dumnezeul fiecaruia nu doarme. Noi ne ce uitam insa, a ne mai trezi?

Suntem oglinzi, ferestre sau doar reflexia imperfecta si oglindirea ce Dumnezeu nu o vrea pe Pamant? Sau suntem doar victorii negre, cum zice Radu Gyr?

În fiecare zi, la orice pas,
murim puţin, murim mai mult.
Cu cât părem mai viu tumult,
cu-atât apunem ceas de ceas.

Ne credem stânci, ne vrem granit,
nu ştim ce viermi profunzi ne rod.
În viaţa ca un rumen rod
stă miezul morţii , viermuit…

Ca nişte fluvii clocotim,
Înspumegaţi, triumfători-
nu bănuim că sub vâltori
nu-nfrângem viaţa, ci murim.



Foto: Michael Poliza

miercuri, mai 11

Culori de cer, candva...



-Ai fost candva al meu?

-Am fost!

-Ai fost candva a mea?

-As vrea!

-Cand ai sa vrei sa nu-mi mai fi

Ce numai tu stiai sa fii

Dar n-ai mai vrut si n-ai sa vii

Cand tu nu vrei si eu te vreau a fi?

-Cand ai sa vrei a mea sa fii

Cum numai tu stii sa imi fii

Iar cand o s-o doresti, al tau voi fi

Cand eu te-oi vrea, n-o sa mai fii!

-Vei fi al meu sau vei mai fi?

-Voi fi, cand o sa pot a fi!

-Vei fi a mea, de vrei, poti fi?

-Pot fi, dar tu m-ai vrea?


Oricum ne poarta viata,

Din vina mea sau vina ta,

O sa ramanem doar atat:

Culori de cer, candva.


luni, mai 9

Femeia THE ONE, de la A la Z(eita)



E originala si nu-i o oarecare. Originala in stil- doar ea insasi e lectie de stil, gestica si ritm. Nu-i o oarecare, pentru ca nu ingradeste tarcul comun al majoritatii, preferand astfel independenta (de personalitate). E originala si nu-i o oarecare, pentru ca-i a ta mereu, pentru ca nu e cum isi doresc altii, ci doar cum isi doreste ea si, particularizand subiectul, cum nu-ti doresti tot timpul-tu. Originalitatea e particularitatea ei-ca femeie a ta si particularitatea ta e originalitatea ei-ca barbat al ei. E originala in (re)inventari si constanta. Nu-i o oarecare in bratele tale si-n viitorul lumii ei.

Iubirea pentru ea-i originala si nu-i o stare oarecare. Stie sa-i fie dor, si-l arata doar cand altele s-ar pansa-n locul ei cu nopti in singuratate. Stie ca dragoste-i e supraestimarea ei permisa, atunci cand isi recunoaste slabiciunile. El ii e salvarea ei de dupa noi furtuni, iar ea ii e furtuna-n linistea lui. Ea nu-i oarecare tocmai ca-i originala-pentru el, barbatul ei.

E originala, pe toate partile, oricum ai intoarce-o, intre privirea ta-n ansamblul tau de valori. Si ti se da cum i te dai. Neinjumatatita, dar cu masura. Cu un barbat, nu e decat cum n-ar trebui sa fie o femeie. Ii alina dorul prin lipsa. Lipsa de a o avea gaj, in lumea lui. Numai ea stie ca il va surprinde mereu cu revenirile ei, dupa doruri secrete si lungi. Dar repet, doar ea stie asta. El adoarme cu bratele goale si reci si, se trezeste in dorinte. Dorintele lui se vor implini intodeauna. Insa vraja lor, numai ea le (de)tine. Are descatusate dupa muzee de lacate de suflet, atatea... complexitati. E complexa la superlativ relativ. E originala si nu-i o oarecare, si asta o defineste. Ca barbatul ii e asa diferit la fiecare revedere, ii e determinarea ei de a se contopi de fiecare data cu trupul lui infrant, in mainile ei.

Dragostea nu e mereu si-ntodeauna. E uneori si candva. Cand o speri si o revezi, cand o astepti si o primesti.

Dragostea nu e minciuna. E adevarul ce ti se-ncleasteaza-ntre buzele stranse, atunci cand ii recunosti sarutul chiar si de ai inima legata la ochi.

Dragostea nu e mana amortita si maini inclestate. E ritm, sunet, bataie- de viata, vieti, e sens de vieti si viata-de batai, sunete, ritmuri.

Dragostea o ai cand ii bati ritmul dupa muzicalitatile lui. Iar atunci ca om-ingenunchiezi in fata ta, dar ca femeie. Esti zeita barbatului. Iar el barbatul zeitei.

Tu omule, graieste iubirea. Cand o ai.

Culmea inimilor e intindere de suflete.

Indragostite. Evident.

sâmbătă, mai 7

Barbatul THE ONE, de la A la Z(eu)



E unic si singur-prin definitia lui intregita de barbat. Unic in definitie, tactici, ameteala de senzatii, sentimente, stari. E singur, pentru ca nu e in piramida cu mai multe capete de lista si e insasi (mu)zeu. E unic si singur, ca e al tau mereu, pentru ca a fost cum ti-ai dorit si i-ai fost cum si-a dorit. Unicitatea e singuratatea lui si plenitudinea ta-ca femeie a lui, iar singuratatea e unicitatea ta si plenitudinea lui-ca barbat al tau. E unic in dor si rugi. E singur langa trupul tau si visul lui.

Iubirea pentru el e unica si singura, ca nici nu i s-ar potrivi alta. Stie ca dorul dureros leaga un barbat de o femeie si tot el ii desparte. Stie ca dragostea de dupa revedere e cea mai orgasmica amintire a lui dintotdeauna si a ei pe veci. Stie ca ea isi va intoarce si capul-odata cu mintea, dar si trupul-odata cu sufletul, la fiecare strigat de necuvinte al lui. Iar ea, stie ca el nu ar inceta niciodata, sa o uite, in orice fel inimaginabil. Ea e rutina lui, rara si sigura. El e unic si singur-pentru ea, femeia lui.

E unic pe de-a-ntregul. Si nu se injumatateste cand se daruieste. Nu stie ce e egoismul decat cand vine vorba de el. Cu o femeie, nu e decat cum ar trebui sa nu fie un barbat. Ii alina dorul prin teama. Teama de a nu-l mai avea niciodata. Numai el stie ca mereu o va surprinde cu alte revederi, dupa doruri dureroase si lungi. Dar repet, doar el stie asta. Ea adoarme in temeri si frici si se trezeste in dorinte. Dorintele i se vor implini intodeauna. Insa vraja lor, numai el le (de)tine. Are intemnitat dupa gratiile de lumina, atatea... complexitati. E complex incomparabil. E unic si singur, iar aspectul e de neuitat. Ca femeia ii e asa diferita la fiecare revedere, ii e determinarea lui de a se rasfrange de fiecare data, in bratele ei, karmic si chimic, inmiit de dragostea ei.

Dragostea nu e... aici, acum. E acolo, atunci. Cand o vrei si o s-o ai, cand o doresti si o s-o simti.

Dragostea nu e adevar. E minciuna care ti se topeste pe buze, atunci cand negi bataile inimii de la fiecare revedere.

Dragostea nu e mana ridicata la cer sau maini impreunate. E multimea de 5 ce-i multumeste ei de fiecare data, printre trecerea degetelor prin par, ca exista, dar si acoperamantul inimii lui, la fiecare pauza de Rai.

Dragostea o ai cand vrei, dragostea e dureroasa si atunci e cel mai perfect cumul static al tau-ca om, e mana ce ti-atinge parul si totodata pieptul atins mai inainte de acelasi par prin care tocmai ti-ai trecut mana. E zeul femeii. Iar ea femeia zeului.

Tu omule, iubeste. Si taci in iubire.

Apogeul victoriei inimilor unite nu rasuna, ci ingana.

Dragostea, evident.

joi, mai 5

Mai ploua-n Mai…




Si sufletele parca se usuca de atata soare de dupa ploaie. Si inimile racesc de stropii reci ce cad uneori prea greu pe muschiul miocardic al ierbii atat de verzi... Inviem, murim si iar inviem ciclic, ca si anotimpurile ce nu-si mai duc primaverile dupa ierni si verile ce duc dorul zilelor de toamna tarzii. Suntem inviati de mainile noastre permanent, neopriti de nimeni si nimic. Suntem parca lipiti de scutul vietii-de fier... si alipiti din nou de fierul transparent al necesitatii. Necesitatea de a uita de rugina din trecut a unor bucati de viata uitate in butoaie fara fund, rugininte si ele. Necesitatea de a nu trece peste ape tulburi, doar din dorinta de a da de altele limpenzi. Niciodata necesitatea asta nu va limpenzi decat cu (si mai multa) tulburare. Sufleteasca de-asta data. Necesitatea de a accepta, necesitatea de a ne anihila fricile si temerile trecutului. Necesitatea de a invata ca necesitatile nu sunt rutina (de rugina). Ci rutina scoasa la soare... si stearsa de nori.

Bucuria necesitatii permanente ne invie... si ne mentine pulsul mai aproape de cer, mai aproape de dorintele noastre. Dorintele nu depind de continut... ci de noi, ca si calauzitori permanenti ale lor spre cer. Rugile sa ploua-n mai au luat sfarsit. Mai ploua-n mai... insa.

Probabil rugina umana nestearsa de nori si soare tot mai e. Pe alocuri.



foto: Michael Poliza

luni, mai 2

ART OUT NR.4- ARTA CONTEMPORANA


Impart bucuria mea, de a face parte din echipa redactionala a revistei Art Out, cu voi toti ai mei.

Va invit la un traseu cultural si fresh in nr 4 al revistei dedicat ARTEI CONTEMPORANE.

Imi gasiti articolul in paginile 56-57. Iubitori de frumos, calatorie placuta!



PREZENTUL- (deş)ARTĂ (i)MUABILĂ (forţă) IN (so)ARTĂ CONTEMPORANĂ

Dacă am privi în jur, noi, am egala cu un muzeu de artă contemporan. Am începe turul cu figurina lui Venus din Willendorf mirată, am păşi faraonian spre piramidele lui Keops în timp ce preaslăvim arta (mixtă a) manuscriselor, după care renastem în desuetul baroc şi ne trezim îmbibaţi de-un (dulce-amărui-flambat) modernism alipit de-un sfârşit de secol XX atins de avant-garde. Şi zburăm...

Coborâm aripile arhitectural şi revoluţionar estetic peste arta contemporană. Ne ascundem după culorile Fovismului odată cu Vlaminck, Signac şi Henri Matisse, după care ne mascăm noutăţile prin neutrul viziunii culorilor ale Cuvismului, prin Pablo Picasso şi Georges Braque. Alunecăm aripile în Expresionism îndemnaţi de Van Gogh, Toulouse-Lautrec, Munch şi Ensor, le ridicăm pe lângă Dadaism şi, ne metamorfozăm în Suprarealism avându-l partener de călătorie pe Salvador Dali, abstractizând traseul imuabil.

Arta contemporană e suflul spre schimbare. E mai mult schimbare decât stil static. E transformarea artistului, ridicată la rangul apoteotic de material, cuvânt, sunet, culoare, formă, în final conectând spiritul uman la rang de operă de artă.

Ruptura e clară de standardele modernismului-arta contemporană fiind noul hibrid, pictat şi sculptat neclar, dând drumul odată cu interesul vizual simplu, la cea mai pură formă de artă.

Abordarea artei contemporane e dislocată între vălul de lumina şi parodia întunericului luminat. Cromatica jocului are un primordial impact asupra umanităţii, generalmente asupra sumbrului atmosferic şi cenuşiul marilor oraşe. Verdele mereu răsare fără să întrebe, din jurul marilor "edificii" contemporane, în periplul nostru agitat, înţesat de tumult.

Avem nevoie astringent de nou, de (altfel de) frumos, de diferit. O linişte de frumos, neuitată de oameni, ce-şi are menirea să fie supraadorată.

Expresivitatea timpului nostru rezonează cu contemporanul, ce şi-a aţâţat bine pe rever medaliile urmând să fie aplaudat frenetic. Nu ai cum să nu simţi regăsire şi identificare, intimitate şi paralelism, unicitate şi lovitură omniprezentă a mâinii umane-mână ca dublu-sens în artă. E infinitul creat de mâna umană prin mijloace materiale finite, pluralitatea elementelor fiind de cele mai multe ori însoţită de interogaţii. E impurul-purificat progresiv, până la epuizare în mrejele imanente.

Eu văd contemporanul, în artă, ca o ambuscadă în noapte, la fel de mare cât o stea. E cenzurată mai mult sau mai puţin de uman şi e multiplu faţetată.

E melanj de spirit, forţă, curaj... şi lumină. E (ne)înţeles contemporanul ca arta, paradoxal. Eu spun că nu. E înţeles perfect, doar că nu mereu acceptat. Nimic nu e mai colosal decât prezentul, aşa banal, greoi şi murdar de praf. Dar nimic nu e mai simplist, decât înţelegerea artei că artă şi a contemporanului ca zbor. Zbor de (ne)odihnă al artei.

Între mâinile noastre ridicate şi pământ, e cerul în care-nvaţa arta, cum să-şi ţină aripile. Arta contemporană, nu a-nvatat decât să privească înainte, să uite de vânt şi să-şi paveze actual, traseul, prin oameni. Sau oameni-artişti.