duminică, februarie 19

Romania spune azi: -La multi ani, Constantin Brâncuşi, roman!






Astazi este ziua lui. Implineste 136 de ani. Nu are un milion de vizualizari pe Youtube singurul Documentar cu el, asa ca am spus ca daca de vazut-auzit Romania nu-si face timp, poate de citit ii e mai la-ndemana.
Multumiri Cornel Mihalache pentru ca a facut posibila existenta acestui documentar si-i multumesc Lui, ca eu l-am putut redacta, cu iubire de tara si de oameni.

Francezii ii spun Brancusi, România vreau să-i spuna Brâncuşi.

Si vreau ca azi, intreaga Romanie sa ii cunoasca viata si vesnicia. Documentarul-interviu Constantin Brâncuşi de azi este scris, iar voua nu va ramane decat datoria sa-l cititi si sa-l dati mai departe. Desi marturisind ca moare cu inima trista, fiindca nu s-a putut intoarce in tara sa, astazi cu rugaciune in inima, vreau sa cred ca toti romanii, i-au dus daca nu un buchet mare de flori de camp (preferatele lui) la cimitirul Montparnasse din Paris, i-au adus sigur o multumire si-o inchinaciune, in tara lui.

Noua ne-a lasat viata lui in ansamblul monumental VIU de la Targu-Jiu. Nici ca putea face mai mult de-atat.

Romania spune azi: -La multi ani, Constantin Brâncuşi, roman!





DOCUMENTAR Constantin Brâncuşi (redat-adaptat de Ioana Andreea Niţică)





-Numele? Numele? Numele?
-Constantin Brâncuşi.
-Nationalitate?
-Terestra, umana, speciala.

Nascut la Pestisani, Gorj, 1876. In 1887, la etatea de 11 ani a plecat din sat.
Cutreiera tara timp de 6 ani fara sa dea de veste, baiat de pravalie, matura, spala vase. Luna mai 1894, inceputul.
Viaţa lui a început când a făcut singur o vioara. Asta se întâmpla în Craiova. Urmează Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti. Ca în final să aleagă drumul-ca viaţă, plecând cu un sac în spate, pe jos. A umblat ani, până a găsit un loc ce-i oferea sens şi artă, dar tot nu îşi găsise lumea. În final ajunge în Paris. Spală vase, mai exact pahare.

Primele lucrări ale sale, nemaiexistand azi, sculpturi în ipsos şi lut, dispărute, au ramas in fotografii. Înscris la Beaux Arts, îi sunt refuzate busturile, până când sculpteaza în marmură întreaga. Primeşte o slujba la biserica, însă de foame, mancând toata prescura, a fost concediat.

Primele lucrări se cheamă ca cele ale lui Rodin, însă nu rămâne mult timp la atelierul acestuia, deşi a expus 3 ani la Grand Palais. "Taille directe" - cioplitura directă, nu spune nimic, însă tot ce contează e lucrul făcut. Se angajează apoi să execute un moment funeral pentru Eliza Petre Stănescu. Aşa s-a născut "Rugăciunea".

"Arta este creaţia lucrurilor pe care nu le cunoastem". Aşadar, după o legenda amintită a androginului, "Sărutul" este "Cuminţenia Pământului" şi viceversa. Puţini prieteni avea: Rousseau, Modigliani, Leger, Erik Satie, Duchamp, Apollinaire, Joyce, Tzara, Man Ray, Noguchi.

A vrut toată viaţa să facă o fântâna şi nu a reuşit. A vrut însă să facă o coloană de 500 m în care să locuiască oamenii. A vrut să facă un templu şi n-a reuşit. Şi s-a apucat să facă Ovale. "Obiectele de artă sunt o oglindă în care fiecare vede ce vrea să vadă. Polizarea e o necesitatea pe care o cer formele, însă nu e obligatorie. Căci dacă ne oprim la reproducerea exactă, oprim evoluţia spiritului. Când suntem în faţa frumosului nu mai e nevoie de explicaţii. Pentru ce am venit pe pământ în chip de oameni? Şi de ce nu sub formă de animale? Am fost mai puţin pedepsiţi. Vezi tu, omenirea e râia pământului şi mosneagul numit Dumnezeu, tine pământul în pântecele lui şi, îţi dai seama că nu e chiar liniştit cu toată distrugerea omenirii din el. Ce diavol ne-a împins în focul să ne ardem cu Dumnezeu împreună?"

"În artă nu există străini. Aş vrea că lucrările mele să se ridice în parcuri şi grădini publice, să se joace copiii peste ele, cum s-ar fi jucat cu pietre şi monumente născute din pământ. Când nu mai suntem copii, am murit demult. Şi-am mai vrut ceva: să cioplesc zboruri, nu păsări. Am lucrat la "Maiastra" şi cred că n-am terminat. Am vrut să reprezint imponderabilitatea într-o formă concretă. Această simplificare nu este un scop în artă. Ajungi la simplificare fără voia ta, apropiindu-te de sensul real al lucrurilor, care nu e carcasa pe care o vedem, ci chiar ceea ce ea ascunde. Mademoiselle... "Domnişoara Pogany". Poate într-o zi o să mă gândesc la o interpretare şi mai bună. Cine-ar putea vreodată spune când o opera de artă este vreodată terminată? "

Două muze, o domnişoară. Un sărut. Cele 5 lucrări expuse ulterior.

"Expun "Pasărea măiastră" în bronz. Eu sunt cel dintâi sculptor care s-a ocupat cu sensul diferitelor materiale. Lucrările expuse de Brâncusi, au fost în ceea ce priveşte cele mai remarcabile din salon.
Nu am înţeles nimic. Au vrut să-mi ardă portretul. Tot Universul se învârte. Nimic nu scapă Marelui Înţelept. El ştie tot, vede tot, aude tot. Are ochi în urechi şi urechi în ochi. Nu e vină mea că fac lemnul altfel decât piatra, piatră altfel decât marmura, marmura altfel decât bronzul. Ce nu pot să zic cu o marmură. Pot să zic cu un lemn şi tot aşa cu toate materialele. Nu e vorba să distrugi un material că să-l faci să vorbească după capriciul tău, ci să-l laşi să se exprime el singur şi noi, să-l lăsam s-o facă prin limba sa proprie. Decadenţa în sculptură a început cu Michelangelo. Nu e decât muşchi, biftec, biftec în delir, care a influenţat toată sculptura în general şi doar Rodin a fost cel care a scos-o din grandilocvenţă. De ce să nu mă atingă Michelangelo? Dacă nu eu, cine-ar vrea s-o facă? L-am pus pe Adam sub Eva, pentru că el poartă greutatea cuplului. Prin el se face contactul cu pământul, cu rădăcinile. Nu căutati formule obscure, nici mistere. Nu vă dau decât bucurie curată."

"Dragul meu frate, vreau să-ţi aduc de ştire că noi suntem bine, sănătoşi. Dar că mama noastră a murit. Bărbatul meu a murit şi el pe front. Eu sunt cea mai nefericită dintre toţi copii. Fratii noştri, ei sunt bine sănătoşi. Mama noastră a murit de întristarea pe care i-au făcut-o copii ei. Au uitat că au mama. Cât despre scrisoarea pe care ai trimis-o, am primit-o. Sută de lei, pe care ai anunţat-o prin scrisoare, n-a venit. Îmi pare rău de tine, frate. " Frasina I. Branzan.


"-Voila le phallus!" (Iata Falusul!)

"Prietenul meu, Matisse, a spus asta. Primesc Scrisori în care Prinţesa X vrea să mă cunoasca. Refuz de două ori. De atunci controversa cum că Prinţesa X nu e decat un falus a luat amploare. Insasi comisarul declara: "Am căutat să văd ce mi s-a spus, dar nu-mi dau seama. Nu am nimic de spus, despre expunerea acestei lucrări." Dar statuia mea, domnule, e sinteza femeii, e eternul feminin a lui Goethe, redus în esenţa lui ...
Domnule, asta e prima lucrare, domnule, e prima schiţă. În 5 ani am lucrat şi am simplificat, încât să vorbească prin material, inexprimabilul. Şi materia asta e aşa frumoasă, cu liniile astea sinuoase, care strălucesc că aurul pur şi care rezumă într-un singur arhetip, toate formele feminine ale pământului. Mă simt ca cineva ucis pe întuneric. Şi ce e mai nenorocit, e că cei care mi-au făcut rău, sunt prieteni, care crezând că expunând la Grand Palais, au spus totul. Da da, dualismul ne aduce lucrurile, la timpul nostru. "

Intre timp a făcut pentru Lizica un costum de balet, pentru ea şi pentru muzică lui Satie (prietenul lui).

"Sculptura nu e altceva decât apă. Apă. "Cocoşul" sunt eu."

Mai ţii minte că te-ai judecat cu Statele Unite pentru o bară, o bucată de metal şi cu o anumită consistentă?
-Da da, îmi amintesc. 2 ani m-am judecat cu ei şi am câştigat. Despre "Pasăre" e vorba.

 Dacă acesta este un artist, piatra poate deveni din acel moment, opera de artă, spunea Inalta Curte.



"Lumea e o piramidă. Fiecare vrea să se arate mai tare, ficare vrea să ajungă mai sus. Lumea e rea, fiecare pândeşte locul celuilalt. În lumea de azi, toţi vor să ajungă în vârful piramidei, unde odată ajunsi, cad oricum pe partea cealaltă. Aici e tot păcatul. Fiecare trebuie să fie la locul sau. Rege sau valet, e acelaşi lucru. Fiecare în locul sau. Fără ură. În lumea mea, nu e nicio lupta pentru a ajunge cât mai sus, piramida e demolată, fără sfârşit. Aici fiecare, este cu ce-a venit la locul sau. Nu e nici mai mare, nici mai mic."

Spunea despre una din sculpturile sale: "El este, ceea ce este. Priviţi-le până le veţi vedea. Cei mai aproape de Dumnezeu, le-au şi înţeles. N-am făcut nimic pentru vâlvă, pentru a face zgomot. Din contra, am înăbuşit cu încăpăţânare orice spectacol. Cea mai mare bucurie, este contactul între esenţă noastră şi esenţa eternă. Lucrurile nu sunt greu de făcut. Ce e greu, e să te pui în starea de-a le face. Lucrul cel mai important e să mergi bine, constient de tine şi de calea ta."


 Las Statului Francez, pentru Muzeul Naţional de Artă Modernă, absolut tot ce cuprind în ziua morţii mele, atelierele din Paris. Acest testament, insarcineaza Statul Francez, să reconstituie, de preferinţă, în spatiile Muzeului Naţional de Artă Modernă, un atelier, conţinând operele mele, schite, unelte, tot.

Ce este arta? Îmi place cercul fiindcă se rostogoleşte. Îmi place pătratul fiindcă nu se mişcă deloc.


-Ce spuneai de Rodin?
-Pe când trăia încă şi eu expuneam la Salonul Naţional, m-a luat în atelierul lui, eu refuzând. Căci nimic nu poate creşte la umbră marilor copaci. Prietenii mei se simţeau stingheriti, neştiind cum vă reacţiona Rodin. Aflând de hotărârea mea, Maestrul a spus firesc: "În fond are dreptate. E la fel de încăpăţînat că mine." Influentă lui Rodin a fost şi vă rămâne imensa. De la Michelangelo încoace, sculptorii, au vrut să atingă grandiosul, însă nu au reuşit să realizeze decât "the grandiloquent"-ul. N-ar avea sens să cităm lume. În secolul XIX, situaţia culorilor era disperată. Apare Rodin şi transformă totul. Ca să spun ce am făcut într-o lucrare de-a mea, e mai greu decât muncă pe care am depus-o.
Patria mea, familia mea, este pământul care se învârte, vântul care adie, norii care trec, apă care curge, focul care dogoreşte, iarbă verde, iarbă uscată, bulgarele de zăpadă.






Aici si DOCUMENTARUL: 





Un comentariu:

Anonim spunea...

felicitări pentru postare! :)