miercuri, februarie 29

Martie-luna din an, ce desluseste Primavara!




Am adormit ieri, 29 februarie, cu cel mai frumos verb al inimii mele (re)amintit: A DESLUSI. 



-La revedere, Iarna!

-Bun venit, Primavara! 










Intorc urarea unui om drag-cititor, catre voi toti: -Primavara alba! 


P.S. Primavara e-n fiecare femeie care iubeste zilnic! Primavara e-n fiecare MAMA!
Primavara e-n fiecare barbat ce-si sarbatoreste femeia inimii zilnic, nu doar in luna ce poarta numele de Martie!








           Rugaciune de Efrem Sirul




Doamne şi Stăpânul vieţii mele,

duhul trândăviei,

al grijii de multe,

al iubirii de stăpânire

şi al grăirii în deşert

nu mi-l da mie.



Iară duhul curăţiei,

al gândului smerit,

al răbdării şi al dragostei,

dăruieşte-mi-l mie, slugii Tale!



Aşa, Doamne, Împărate,

dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele

şi să nu osândesc pe fratele meu,

că binecuvântat eşti în vecii vecilor.

Amin.










VIVALDI _ Anotimpurile Primavara (alegro)

Vezi mai multe video din muzica

duminică, februarie 19

Romania spune azi: -La multi ani, Constantin Brâncuşi, roman!






Astazi este ziua lui. Implineste 136 de ani. Nu are un milion de vizualizari pe Youtube singurul Documentar cu el, asa ca am spus ca daca de vazut-auzit Romania nu-si face timp, poate de citit ii e mai la-ndemana.
Multumiri Cornel Mihalache pentru ca a facut posibila existenta acestui documentar si-i multumesc Lui, ca eu l-am putut redacta, cu iubire de tara si de oameni.

Francezii ii spun Brancusi, România vreau să-i spuna Brâncuşi.

Si vreau ca azi, intreaga Romanie sa ii cunoasca viata si vesnicia. Documentarul-interviu Constantin Brâncuşi de azi este scris, iar voua nu va ramane decat datoria sa-l cititi si sa-l dati mai departe. Desi marturisind ca moare cu inima trista, fiindca nu s-a putut intoarce in tara sa, astazi cu rugaciune in inima, vreau sa cred ca toti romanii, i-au dus daca nu un buchet mare de flori de camp (preferatele lui) la cimitirul Montparnasse din Paris, i-au adus sigur o multumire si-o inchinaciune, in tara lui.

Noua ne-a lasat viata lui in ansamblul monumental VIU de la Targu-Jiu. Nici ca putea face mai mult de-atat.

Romania spune azi: -La multi ani, Constantin Brâncuşi, roman!





DOCUMENTAR Constantin Brâncuşi (redat-adaptat de Ioana Andreea Niţică)





-Numele? Numele? Numele?
-Constantin Brâncuşi.
-Nationalitate?
-Terestra, umana, speciala.

Nascut la Pestisani, Gorj, 1876. In 1887, la etatea de 11 ani a plecat din sat.
Cutreiera tara timp de 6 ani fara sa dea de veste, baiat de pravalie, matura, spala vase. Luna mai 1894, inceputul.
Viaţa lui a început când a făcut singur o vioara. Asta se întâmpla în Craiova. Urmează Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti. Ca în final să aleagă drumul-ca viaţă, plecând cu un sac în spate, pe jos. A umblat ani, până a găsit un loc ce-i oferea sens şi artă, dar tot nu îşi găsise lumea. În final ajunge în Paris. Spală vase, mai exact pahare.

Primele lucrări ale sale, nemaiexistand azi, sculpturi în ipsos şi lut, dispărute, au ramas in fotografii. Înscris la Beaux Arts, îi sunt refuzate busturile, până când sculpteaza în marmură întreaga. Primeşte o slujba la biserica, însă de foame, mancând toata prescura, a fost concediat.

Primele lucrări se cheamă ca cele ale lui Rodin, însă nu rămâne mult timp la atelierul acestuia, deşi a expus 3 ani la Grand Palais. "Taille directe" - cioplitura directă, nu spune nimic, însă tot ce contează e lucrul făcut. Se angajează apoi să execute un moment funeral pentru Eliza Petre Stănescu. Aşa s-a născut "Rugăciunea".

"Arta este creaţia lucrurilor pe care nu le cunoastem". Aşadar, după o legenda amintită a androginului, "Sărutul" este "Cuminţenia Pământului" şi viceversa. Puţini prieteni avea: Rousseau, Modigliani, Leger, Erik Satie, Duchamp, Apollinaire, Joyce, Tzara, Man Ray, Noguchi.

A vrut toată viaţa să facă o fântâna şi nu a reuşit. A vrut însă să facă o coloană de 500 m în care să locuiască oamenii. A vrut să facă un templu şi n-a reuşit. Şi s-a apucat să facă Ovale. "Obiectele de artă sunt o oglindă în care fiecare vede ce vrea să vadă. Polizarea e o necesitatea pe care o cer formele, însă nu e obligatorie. Căci dacă ne oprim la reproducerea exactă, oprim evoluţia spiritului. Când suntem în faţa frumosului nu mai e nevoie de explicaţii. Pentru ce am venit pe pământ în chip de oameni? Şi de ce nu sub formă de animale? Am fost mai puţin pedepsiţi. Vezi tu, omenirea e râia pământului şi mosneagul numit Dumnezeu, tine pământul în pântecele lui şi, îţi dai seama că nu e chiar liniştit cu toată distrugerea omenirii din el. Ce diavol ne-a împins în focul să ne ardem cu Dumnezeu împreună?"

"În artă nu există străini. Aş vrea că lucrările mele să se ridice în parcuri şi grădini publice, să se joace copiii peste ele, cum s-ar fi jucat cu pietre şi monumente născute din pământ. Când nu mai suntem copii, am murit demult. Şi-am mai vrut ceva: să cioplesc zboruri, nu păsări. Am lucrat la "Maiastra" şi cred că n-am terminat. Am vrut să reprezint imponderabilitatea într-o formă concretă. Această simplificare nu este un scop în artă. Ajungi la simplificare fără voia ta, apropiindu-te de sensul real al lucrurilor, care nu e carcasa pe care o vedem, ci chiar ceea ce ea ascunde. Mademoiselle... "Domnişoara Pogany". Poate într-o zi o să mă gândesc la o interpretare şi mai bună. Cine-ar putea vreodată spune când o opera de artă este vreodată terminată? "

Două muze, o domnişoară. Un sărut. Cele 5 lucrări expuse ulterior.

"Expun "Pasărea măiastră" în bronz. Eu sunt cel dintâi sculptor care s-a ocupat cu sensul diferitelor materiale. Lucrările expuse de Brâncusi, au fost în ceea ce priveşte cele mai remarcabile din salon.
Nu am înţeles nimic. Au vrut să-mi ardă portretul. Tot Universul se învârte. Nimic nu scapă Marelui Înţelept. El ştie tot, vede tot, aude tot. Are ochi în urechi şi urechi în ochi. Nu e vină mea că fac lemnul altfel decât piatra, piatră altfel decât marmura, marmura altfel decât bronzul. Ce nu pot să zic cu o marmură. Pot să zic cu un lemn şi tot aşa cu toate materialele. Nu e vorba să distrugi un material că să-l faci să vorbească după capriciul tău, ci să-l laşi să se exprime el singur şi noi, să-l lăsam s-o facă prin limba sa proprie. Decadenţa în sculptură a început cu Michelangelo. Nu e decât muşchi, biftec, biftec în delir, care a influenţat toată sculptura în general şi doar Rodin a fost cel care a scos-o din grandilocvenţă. De ce să nu mă atingă Michelangelo? Dacă nu eu, cine-ar vrea s-o facă? L-am pus pe Adam sub Eva, pentru că el poartă greutatea cuplului. Prin el se face contactul cu pământul, cu rădăcinile. Nu căutati formule obscure, nici mistere. Nu vă dau decât bucurie curată."

"Dragul meu frate, vreau să-ţi aduc de ştire că noi suntem bine, sănătoşi. Dar că mama noastră a murit. Bărbatul meu a murit şi el pe front. Eu sunt cea mai nefericită dintre toţi copii. Fratii noştri, ei sunt bine sănătoşi. Mama noastră a murit de întristarea pe care i-au făcut-o copii ei. Au uitat că au mama. Cât despre scrisoarea pe care ai trimis-o, am primit-o. Sută de lei, pe care ai anunţat-o prin scrisoare, n-a venit. Îmi pare rău de tine, frate. " Frasina I. Branzan.


"-Voila le phallus!" (Iata Falusul!)

"Prietenul meu, Matisse, a spus asta. Primesc Scrisori în care Prinţesa X vrea să mă cunoasca. Refuz de două ori. De atunci controversa cum că Prinţesa X nu e decat un falus a luat amploare. Insasi comisarul declara: "Am căutat să văd ce mi s-a spus, dar nu-mi dau seama. Nu am nimic de spus, despre expunerea acestei lucrări." Dar statuia mea, domnule, e sinteza femeii, e eternul feminin a lui Goethe, redus în esenţa lui ...
Domnule, asta e prima lucrare, domnule, e prima schiţă. În 5 ani am lucrat şi am simplificat, încât să vorbească prin material, inexprimabilul. Şi materia asta e aşa frumoasă, cu liniile astea sinuoase, care strălucesc că aurul pur şi care rezumă într-un singur arhetip, toate formele feminine ale pământului. Mă simt ca cineva ucis pe întuneric. Şi ce e mai nenorocit, e că cei care mi-au făcut rău, sunt prieteni, care crezând că expunând la Grand Palais, au spus totul. Da da, dualismul ne aduce lucrurile, la timpul nostru. "

Intre timp a făcut pentru Lizica un costum de balet, pentru ea şi pentru muzică lui Satie (prietenul lui).

"Sculptura nu e altceva decât apă. Apă. "Cocoşul" sunt eu."

Mai ţii minte că te-ai judecat cu Statele Unite pentru o bară, o bucată de metal şi cu o anumită consistentă?
-Da da, îmi amintesc. 2 ani m-am judecat cu ei şi am câştigat. Despre "Pasăre" e vorba.

 Dacă acesta este un artist, piatra poate deveni din acel moment, opera de artă, spunea Inalta Curte.



"Lumea e o piramidă. Fiecare vrea să se arate mai tare, ficare vrea să ajungă mai sus. Lumea e rea, fiecare pândeşte locul celuilalt. În lumea de azi, toţi vor să ajungă în vârful piramidei, unde odată ajunsi, cad oricum pe partea cealaltă. Aici e tot păcatul. Fiecare trebuie să fie la locul sau. Rege sau valet, e acelaşi lucru. Fiecare în locul sau. Fără ură. În lumea mea, nu e nicio lupta pentru a ajunge cât mai sus, piramida e demolată, fără sfârşit. Aici fiecare, este cu ce-a venit la locul sau. Nu e nici mai mare, nici mai mic."

Spunea despre una din sculpturile sale: "El este, ceea ce este. Priviţi-le până le veţi vedea. Cei mai aproape de Dumnezeu, le-au şi înţeles. N-am făcut nimic pentru vâlvă, pentru a face zgomot. Din contra, am înăbuşit cu încăpăţânare orice spectacol. Cea mai mare bucurie, este contactul între esenţă noastră şi esenţa eternă. Lucrurile nu sunt greu de făcut. Ce e greu, e să te pui în starea de-a le face. Lucrul cel mai important e să mergi bine, constient de tine şi de calea ta."


 Las Statului Francez, pentru Muzeul Naţional de Artă Modernă, absolut tot ce cuprind în ziua morţii mele, atelierele din Paris. Acest testament, insarcineaza Statul Francez, să reconstituie, de preferinţă, în spatiile Muzeului Naţional de Artă Modernă, un atelier, conţinând operele mele, schite, unelte, tot.

Ce este arta? Îmi place cercul fiindcă se rostogoleşte. Îmi place pătratul fiindcă nu se mişcă deloc.


-Ce spuneai de Rodin?
-Pe când trăia încă şi eu expuneam la Salonul Naţional, m-a luat în atelierul lui, eu refuzând. Căci nimic nu poate creşte la umbră marilor copaci. Prietenii mei se simţeau stingheriti, neştiind cum vă reacţiona Rodin. Aflând de hotărârea mea, Maestrul a spus firesc: "În fond are dreptate. E la fel de încăpăţînat că mine." Influentă lui Rodin a fost şi vă rămâne imensa. De la Michelangelo încoace, sculptorii, au vrut să atingă grandiosul, însă nu au reuşit să realizeze decât "the grandiloquent"-ul. N-ar avea sens să cităm lume. În secolul XIX, situaţia culorilor era disperată. Apare Rodin şi transformă totul. Ca să spun ce am făcut într-o lucrare de-a mea, e mai greu decât muncă pe care am depus-o.
Patria mea, familia mea, este pământul care se învârte, vântul care adie, norii care trec, apă care curge, focul care dogoreşte, iarbă verde, iarbă uscată, bulgarele de zăpadă.






Aici si DOCUMENTARUL: 





vineri, februarie 17

BLOGUL a implinit 2 ANI!






E al nu-stiu-catelea rand sters. Scriu si sterg. Am atatea ganduri pe care stiu sigur ca deja mi le stiti, asa ca nici nu stiu daca mai trebuiesc scrise-spuse.

Anul trecut paream ceva mai curajoasa cu 300 de suflete pasite-n inima (click aici pentru a va aminti curajul meu de-atunci), insa anul asta parca, cu suflete de trei ori mai multe declarate si inca pe-atatea ascunse-n umbra, peste inima mea, nu mai cunosc decat cuvintele coplesitor si emotie.

Sute de prietenii noi, de mesaje, de intalniri, de autografe, de colaborari, de articole, de incurajari, de multumiri, de promisiuni, de asteptari, de rugaciuni. Toate de la voi si pentru voi. Caci sunt citita incepand cu mama, continuand cu voi si terminand cu Dumnezeu.

In dreptul numelui Fan Page-ului de pe Facebook e denumirea de scriitor. As modifica daca as putea macar pentru o zi si-as trece om-scriitor. Cred ca menirea de a fi om, e mai mare decat oricare alta atribuita in timpul unei vieti. Familia si credinta, mi-au purtat grija de a fi om si mai ales de a ramane om.

V-am purtat cu mine oriunde. Si-am sa va port cat ma va purta Dumnezeu in mana Lui dreapta. Da, vesnic! Ati vazut Romania mea, Inima mea, Marea mea, Muntele meu, Iubirea mea, Fericirea mea, Credinta mea, Forta mea, Tristetea mea, Dorinta mea, Pasiunea mea, Smerenia mea, Greseala mea. Incomparabil cu cate mi-ati aratat voi in schimb. Caci voi, nu stiu cum de v-ati indurat in curajul vostru, ca mi-ati dat vietile voastre cu totul. Sa scriu din ele si sa le vesnicesc, ca sa fie citite si de copiii nostrii intr-o viitoare carte (ce e in curs de a fi scrisa).


Ma opresc aici din scris. Insa nu ma voi opri niciodata din a ma inalta.

A fi altitudine din propriul munte mi se pare colosal ca sentiment, dar mai colosal ca si deplinatate, spuneam anul trecut, tot intr-o zi de 17 februarie.


Azi va daruiesc una din cele mai frumoase rugaciuni ale inimii mele, cu plecaciunea inimii totodata. Nu doar va iubesc, ci v-am facut nemuritori deasupra inimii mele.



Fii cu mine 


Imbratiseaza-ma, pazitorul meu, 
Care ma insotesti dintotdeauna,
Fii cu mine cand respir
Ca sa aduci prospetimea in inima, 
Fii cu mine cand mananc 
Ca sa aduci curatia in hrana,
Fii cu mine cand iubesc
Ca sa-mi culegi stelele din suflet, 
Fii cu mine cand invat lectiile vietii
Ca sa-mi stergi lacrimile suferintei, 
Fii cu mine cand ma rog
Ca sa-mi intaresti credinta,
Fii cu mine cand plang 
Ca sa-mi alini tristetea,
Fii cu mine cand ma bucur
Ca sa aduci cerul in inima,
Fii cu mine in noptile grele
Ca sa ma protejezi de intuneric,
Fii cu mine cand merg
Ca sa cureti drumul de pietre, 
Doar fii cu mine…



Va mai daruiesc un FLUTURE-CURCUBEU, nu ca traieste o zi, ci fiindca n-am gasit definitie mai aparte de-atat a cuvantului VIATA. Vi-l daruiesc pictat cu inima si binecuvantat de Sus.





Ma numesc Ioana Andreea Niţică, cea care traieste si nu exista, cea datatoare de suflu si, va multumesc ca(-mi) sunteti.

MA PLEC. 

vineri, februarie 3

FEMEIA (din tine) sau FEMEIA (care orice barbat si-ar dori-o)?






FEMEIA = pasare domestica de talie mica (sau mare uneori, daca mananca fast food), de obicei cenusie pe spate si pe laturi (daca a-ntalnit ceva mai multi barbati) si alba pe piept (daca din fericire nu si-a facut abonament pe viata la solar), cu gatul lung (intotdeauna, indiferent de caz), crescuta (si educata, optional) pentru carnea, untura si fulgii ei.
FEMEIA mai poate fi si FEMEIE SALBATICA, specie mai mica de pasare, vanata pentru carne (a se citi trup-si-doar-atat).



BARBATUL, caci in cazul lui impartirea nu se face intre barbat si barbat salbatic, mai strica orzul pe gaste. Daruieste si sacrifica ceva util ori pretios ori bun, pentru cineva care nu stie sa pretuiasca Dar si orzul? Trebuie si el folosit la ceva…




Ei bine, FEMEIA-GASCA, are gat si cioc lung (uneori dat cu prea-mult-gloss roz), picioare palmate ( a se citi nelucrate nici macar o zi la sala de sport) si penaj (caci daca s-ar purta penele si-n loc de materie cenusie, lista deja n-ar mai avea candidate).



Si, ei bine, cum odata la 40 de ani zboara o gasca fripta, o data, intr-o iarna de l-a speriat si pe Dumnezeu, a aparut, in camp verde crud presarat cu isop-planta sfanta din Gradina Domnului, mirt aromat si racoritor patruns de flori rosii purpurii de nard, la fiecare intretaiat de soare, EA. 
Ce gradina aveau ochii sa vada si ce femeie!

Dar cum gaina vecinului pare gasca, iar sotia lui, fecioara, de data asta si vecinul s-a inselat.
In gradina Vie, femeia nu era nici gasca, nici om.

Era ceva intre femeia care oricat s-ar scalda nu se face gasca si o gasca desteapta care nu vine la biserica numai cand ii predica vulpea. Si mai e ceva la mijloc ce musteste a cultura, caci pret de un mileniu s-a scris cu penele ei (de gasca), deci e ceva intre cuvant, intre cuvant si Dumnezeu, caci "la inceput a fost Cuvantul, iar Cuvantul era Dumnezeu"

Vasazica sunt si FEMEI care n-au trecut ca GASCA prin apa si-au ramas femei si, sunt si femei care nu-si cauta pe lac papucii precum GASCA.
Slava Domnului ca inca mai exista BARBATI care nu-si incruciseaza mainile pe piept in asteptarea gastii cu ouale de aur. Isi aleg ori cate-o gasca buna de jumulit ori cate una de nu stie decat ga-ga-ga, indiferent ce ai intreba-o sau i-ai spune sa faca.

Insa exista si EA, FEMEIA.

Femeia care nu e nici gasca, nici om si, sopteste fara incetare: "Fiti desavarsiti precum Tatal vostru!".
Femeia ca ea, care isi adoarme dragostea pe partea inimii si cand se trezeste o gaseste tot acolo.
Femeia ca ea, care stie ca fericirea nu trebuie s-o scapi din vedere, doar trebuie sa ii urmaresti mirosul.
Femeia ca ea, care e sincera, modesta si generoasa.
Femeia ca ea, care stie ca orice s-ar intampla maine, a avut azi.
Femeia ca ea, care stie ca inima nu poate fi blocata nici de Cer, nici de Pamant, doar de El.
Femeia ca ea, care face tot ceea ce face din Inima.
Femeia ca ea, care se lasa mancata doar de Rai.
Femeia ca ea, care mereu spune ca toate care sunt ale ei, ale tale sunt.
Femeia ca ea, care stie ca fericirea ei, e fericirea ta.

Femeia ca ea da din aripi. Caci are aripi in loc de maini.
Femeia ca ea are aripi, pe care tu, omule, nu i le-ai putea vedea niciodata.
Fiindca Sus, in Cer, aripile ei sunt totuna cu norii.

Si tu, omule, nu-i asa ca vezi norii albi? 
Ei bine, afla, ca toti norii sunt roz pur. Si numai copii, cu inima lor deschisa, ii vad asa.

Ai ghicit, e FEMEIA din tine sau FEMEIA de langa tine.
Femeie ce orice BARBAT si-ar dori-o in dreptul inimii, in locul fericirii, in lipsa lui, in dor (de dor), in amintiri.






PICTURA: Gabriel Tudorache 






miercuri, februarie 1

Ştefan Luchian, astazi este ziua ta si-a tuturor florilor





Mi-a adus un brat de violete, anemone, garoafe, crizanteme, bujori, paralute, dumitrite si nu in ultimul rand trandafiri.
Pentru mine nu e poetul plastic al florilor, ci singurul barbat care mi-a daruit flori in asa fel. Pictandu-le.
Imi dedic ziua astazi, celui mai mare zugrav roman-al ochilor mei. E acelasi om tacut de cand il stiu, insa sub ochii mari si usor suparati, e profund.
De fiecare data cand ne reintalnim incerc sa il conving ca e o constiinta instorica, insa lui ii place tot statutul de zugrav iubitor de lumina si viata.

Acum imi povesteste cum moartea poate fi abolita de iubire. Tac si ascult.

Nici macar nu a inceput sa-si bea cafeaua-putin arsa, caci asa ii place, pe care i-am pregatit-o de dimineata. Implineste aproape un secol jumatate, desi e vesnic. Astazi e ziua lui. A lui si-a tuturor florilor.

Spre seara mi-a promis ca-mi povesteste despre iubirea CHE MOVE IL SOLE…


Vi-l prezint pe Luchian. Ştefan Luchian, roman bucovinean, zugrav. Om vesnic al inimii mele.