vineri, septembrie 30

Aici (mi-)erai?



Nici nu se pictase inca cerul a dulce Octombrie si tu mi-ai pus intr-o mana pensula potrivita si in cealalta curcubeul. Cu mainile incrucisate de inima batand, ma tot priveai.

-Ori amortesti, ori o sa pictezi!, mi-ai zis fara rusine de strain.

Muta, exact asa cum ma arat atunci cand am de spus atatea cuvinte-insa aleg sa nu le spun, uitasem si mai si respir. Nu stiam daca intai sa te pictez pe tine sau panza din fata.

Am zis ca pe tine te las la urma-abia mana reinvata sensul culorilor si al liniilor si nu ti-as gresi nicicum rostul. Desi habar n-aveai ca rostul meu, deja erai.

Inghiteam in sec si pictam. Nici eu nu stiu inca ce. De fiecare data cand vroiam sa te intreb ceva, imi acopereai cu norii tai chipul, doar ca sa ma privesc si asa. Si sa vad in tine, ca-ntr-o oglinda perfecta, ca nu-mi sta bine intreband, ci raspunzand. Eram tare nemultumita, recunosc. Nimic nu parea sa semene a pictura si parca dezamagirea era si mai mare cand stiam ca asta era singurul meu glas-al inimii in fata nevazuta (a ta). A trecut o ora si eu ma uitam cand in ochii tai interminabili, cand in panza alba-interminabila si ea. Parca totul era impotriva mea.

-Nu stiu eu sa pictez, de ce nu intelegi?, rostesc uimindu-ma de avalansa puterii unei pensule si a unui curcubeu, declansatoare de intrebari si raspunsuri.

Ai tacut. Ai respirat usor incat sa nu te-aud, doar sa te simt si, te-ai intors cu spatele.

Ochii mei au prins putere si au avut curajul sa-si puna raspunsurile alipite pe panza, sub forma cele mai nepricepute picturi (vazute vreodata de mine).

Cand te-ai intors, nici macar nu m-ai certat ca nu ma atinsesem de curcubeu. Imi amintesc doar ca nu (mi) te dezlipeai de puterea curajului meu.

-Ai reusit! Nu ti-a trebuit decat iubire, mi-ai soptit dintr-un colt de zambet.

Am amutit tot la fel cum o facusem si inainte sa imi intru in rolul de artist desavarsit (al tau) si, de data asta in loc de deschid buzele am deschis bratele.

-Oamenii sunt ingeri cu o singura aripa. De-asta nu pot zbura imbratisati!, ti-am soptit si eu, aprinsa de-a ta lumina.

Mutenia de-asta data si-a ales altfel omul si, toate intrebarile si raspunsurile dorinte, te-au inconjurat pe tine. M-am intors cu spatele.

Am tacut. Am respirat usor incat sa nu m-auzi, doar sa ma simti. Ochii tai au prins putere si ai avut curajul sa intelegi raspunsurile date de mine pe panza.

Cand m-am intors, nici macar nu te-am certat ca in loc de acuarele mi-ai dat un curcubeu. Imi amintesc doar ca ochii mei au fost ai tai si ai tai au fost ai mei, pret de o secunda. A nu se intelege ca eu am devenit tu si tu ai devenit eu.

De fapt eu ne-am pictat pe noi. Eu pamant-tu cer, eu cer-tu pamant. Impreuna vom gasi si sensul unui curcubeu, poate. Fiindca tot n-am avut nevoie de el, in mersul alb al panzei.

-Ai reusit. Acum suntem un tot!, mi-au fost cuvintele din urma.

Am plecat nemaipictandu-te.

De cand inima are nevoie de aduceri aminte a vesniciei DRAGOSTEI?

Urmareste-ti telul

Dintre binecuvantare si blestem, Adama si Eva au ales blestemul. Nici acum vremurile, nici oamenii, nu sunt altfel. Cad in acelasi pacat. Ne-am dezobisnuit sa vedem viata in desfasurarea ei si ne oprim la segmente.
In noul meu inceput de drum, in revenirea urmaririi telului meu, militez pentru inima si tel.
Impart cu voi bucuria de a nu invata abaterea, ci drumul.

"Niciodata nu trebuie sa te sperii de dificultatea drumului, ci tot timpul sa te indrepti spre tinta finala. A porni la drum, inseamna a avea o tinta, ceea ce denota existenta unui scop. De cele mai multe ori intre tine si tinta se interpun unul sau mai multe obstacolo, numarul acestora depinzand de distanta dintre punctul de pornire si cel la care vrei s-ajungi. Orice obstacol e un punct de poticnire. Daca el e masiv, inalt, puternic, te poate descuraja. Stiti care e cheia succesului? Sa faci din el un obstacol transparent. Adica sa vezi prin el sau pe deasupra lui. Obstacolul poate fi negura, intunericul, necunoscutul. Tinta poate fi sigura sau nesigura, ipotetica, dar intotdeauna admiratoare", spunea parintele Anania Bartolomeu.


marți, septembrie 27

Moara de hartie poarta BINELE pe Tricou

Cum nu e persoana care sa nu aiba cel putin o mica sau mare colectie de tricouri, vin cu o veste. Prietenii mei dragi de la Moara de hartie (singura moara de hartie existenta in Romania- v-am mai povestit de ea si voi reveni de fiecare data cu vesti), ei bine, se intrec in idei.

De data asta s-au intrecut insa pe ei insisi si pasionati de oameni, cuvinte si adaug eu tara in care traiesc, s-au gandit ca prin cuvinte speciale sa creeze Tricoul de bine.

Zis si facut, s-au pus pe treaba, si-au alinit ideile si a iesit minunea, impreuna cu Romania Pozitiva.

In sfarsit un tricou unic, simplu dar cu o incarcatura de calibru, cu mesaje spun eu perfecte.

In momentul de fata sunt sapte astfel de mesaje si anume: Armonie, Bucurie, Seninătate, Curaj, Creativitate, Încredere, Empatie.

Nu am reusit sa ajung la atelierul propriu-zis, insa abia astept sa imi imbrac Tricoul de bine.





Ce-ar mai fi de spus? (10 % din valoarea unui tricou va fi direcționat către o cauză socială).

http://www.romaniapozitiva.ro e site-ul unde vor aparea mai multe informatii despre cum se pot achizitiona tricourile.


Haideti sa purtam si noi bine, cu mesaje ce in acelasi timp promoveaza si Limba Romana. Cel putin pentru mine e un semnal de alarma in acelasi timp, fiindca incepem sa ne uitam limba sub semnul caruia ne-am nascut.


Am inteles ca pretul unui tricou este de aproximativ 39 ron.


Voi ce Tricou de bine v-ati alege?


luni, septembrie 26

De ce sa fabricam noi iubire?



De ce sa fabricam noi iubire?


…spunea una din partile sufletului meu, pe numele de Arsenie Papacioc.



Ma-ntreb la randu-mi, cand pot raspunde

Ce e iubirea cand nu e niciunde?

Ce e iubirea cand de fapt nu e

De ce sa fabricam iubire, cand iubire e?


Ma-ntreb tacand, raspund tacand,

Iubirea tace si ea, ascultand.

Si fabric iar iubire, iubire eu tot fabric,

Si tot invat ca om din mare, nu se face mic.


Ma-ntreb iubind, raspund iubind,

Iubirea iubeste si ea, neom fiind.

Si fabric iar iubire, iubire eu tot fabric,

Si tot invat ca om din mare, nu se face mic.


Ma-ntreb traind, raspund traind,

Iubirea, ea, traieste, sovaind,

Si fabric iar iubire, iubire eu tot fabric,

Si tot invat ca om din mare, nu se face mic.


Ma-ntreb la randu-mi, cand pot raspunde

Ce e iubirea cand nu e niciunde?

Ce e iubirea cand de fapt nu e

De ce sa fabricam iubire, cand iubire e?



Versuri: Ioana Andreea Nitica

Multumesc Mihai A. pentru inspiratie, cu rugamintea de a picta toata viata, nu cu mana, ci cu emotia inimii.

vineri, septembrie 23

10 zile fara FACEBOOK



…sau despre postul retelelor sociale.

Da, am decis sa ma autoelimin din cele 2,4 milioane de internauti din Romania si sa devin mai putin populara si controversata.

O, da! E realmente o experienta si trebuie musai impartasita!

Putini sunt cei care-si imagineaza o dimineata pur si simplu cu sensul de… dimineata. Da, o dimineata fara Google search, fara filmulete pe Youtube si conectare la pagina personala de Facebook. Un verificat de e-mail sa spunem ca se permite-total deconectati parca nu se poate. Si o zi incheiata cu o seara pur si simplu cu sensul de… seara.

Zis si facut.

10 zile fara Facebook au insemnat parca 10 ani recuperati.

O sa spuneti: "-Hai ca asta-i buna, alta comparatie nu a gasit?"…

Ei bine, trebuie sa incercati.

Facebook e un inlocuitor al vietii propriu-zise. E un fel de indulcitor care duce incet-incet spre dependenta, fiindca nu provoaca diabet intelectual.

Din prima zi insa, am tras semnalul de alarma. Stop!

Si uite ca asa am spus stop la tot ce insemna deadline, ora fixa, salut fara continut ( "-Hello!", "-Neata!"), search dupa search, notificari, verificat de mesaje-implicit raspuns la mesaje, intr-un cuvant am renuntat la lipsa de fond si mi-am permis sa umplu partea lipsa si sa o desavarsesc in stil personal, adaptata nevoilor si cerintele organismului-mintii, corpului si sufletului meu.

10 zile, 10 lectii.

In primul rand am reinvatat sa ascult. Sa comunicam e lesne, insa sa ascultam ni se pare asa greu. Bifati verbul A ASCULTA.

In al doilea rand am reinvatat sa imi dau timp. A ne pansa zilele cu autosugestia lipsei de timp ce ne e scut in fata dorintelor, viselor, placerilor noastre nu e o solutie. Bifati verbul A (RE)DA.

In al treilea rand innobilati-va viata cu sport. Inlaturati lipsa de farmec in care v-ati complacut in fata unui monitor ce atunci cand e stins e lipsit de interes. Nu spun sa va urcati pe cantar si sa tociti drumul spre oglinda. Spun sa va impuneti un program de autorespect. Da, se poate! Bifati verbul A VREA si A FACE.

In al patrulea rand reinvatati cititul. Nu-i asa ca erau dati cand abia asteptati sa va cumparati sau sa primiti o carte noua, numai ca sa simtiti cel mai catastrofal miros al oricarui nou inceput ascuns intre file si pagini? Bifati verbul A CITI.

In al cincilea rand reinvatati autoanaliza/meditatia cu sugestii de intarire a stimei de sine, a pozitivitatii si a reusitei. E incredibil cum descoperim ca gandul e de fapt traseul unei inimi fericite. Bifati verbul A ECHILIBRA.

In al saselea rand reinvatati judecata. E primul afisaj al nostru in fata oricarei persoane, fie ea virtuala/nu. Etichetarea de asta data sa fie inlocuita cu toleranta, acceptanta si sensul unui discurs. Bifati verbul A ACTIONA.

In al saptelea rand sa reinvatam sensul fiecaruia din noi. Informatia luata de pe Internet a devenit o chestiune de life style si nu ne dam inapoi de la stiri (false), fenomene (inexplicabile), tendinte (copiate) si scandaluri( provocate gratuit). E nevoie de un nou sens al existentei dincolo de lumea virtuala. Bifati verbul A (RE)DESCOPERI.

In al optulea rand reinvatati sa actionati corect, fara sa disecati regrete. Trecutul ramane trecut, insa viitorul e viitor. Ideal e sa constientizam puterea fiecaruia din noi. Bifati verbul A PUTEA.

In al noualea rand reinvatati gustul vietii. Nu e numai prins in literele si semnele unei tastaturi, ci mai degraba in inima. Bifati verbul A TRAI.

In al zecelea rand reinvatati daruirea fara asteptari, iubirea si plenitudinea. Transformati-l pe greu "-Te iubesc!" in usorul "-Te iubesc!". Bifati verbul A IUBI.

Am constatat ca suntem lipsiti de pareri si credinte. A, bine bine. Stiu ca zi de zi ne expunem usor-usor spre absolut, in fata tuturor cunoscutilor/necunoscutilor.

Ne lipseste desavarsirea.

Eu in cele 10 zile mi-am recastigat-o. Am vorbit tacand si asta numai prin credinta. Mi-am recastigat-o si printr-o dimineata in care salutul a sunat rostogolit din buzele femeii-femei nu femeii-virtuale, printr-un ras nevazut al parintilor imbratisati, printr-un gust al copilariei redescoperit, prin cartile recitite, prin muzica putina-dar buna, prin sport, prin calatorii neprevazute, prin iubirea ce am fost binecuvantata sa o vad in fiecare pas, prin pacea unei zile fara griji, prin convingerea ca oamenii carora le pasa si de omul din spatele unei pagini Facebook sunt putini.

(In paranteza spun ca socul a fost de o putere covarsitoare, cand un anume om-user-al sufletului meu, a facut tot ce i-a stat in puteri ca sa afle de starea/viata/inima mea, desi nu avea nici o adresa de contact de orice fel. Si a reusit pana la urma sa ma (re)gaseasca. Asa da! Si cei carora le-am lipsit, au stiut sa le fie dor si sa le fiu oricum aproape.)

Cred ca fiecare trebuie sa isi traga un semnal de alarma. Si mai cred ca fiecare trebuie sa inteleaga scopul Facebook-ului si al vietii REALE.

Nu imi pun val sau dispar. Nici vorba. Revin, pentru ca asta e secolul destinat. Insa de fiecare data cand voi simti, imi voi da timp si nu voi uita de mine.

Luati o pauza de Facebook si va astept feedback-ul.

Una peste alta, bine v-am regasit!

PS. Mi-ati lipsit.

marți, septembrie 13

Sunt cea care sunt



Cand dorul tau urca deasupra mea,

Uit sa iubesc.

Uit sa iubesc de dorul de-a-nvata

Eu nu exist, eu doar traiesc.



Cand pasul tau saruta gura mea,

Uit sa sarut.

Uit sa sarut de dorul de-a pasi asa

Eu nu vorbesc, eu doar ascult.



Cand golul tau atinge goliciunea mea,

Uit sa ating

Uit sa ating de dorul de a te avea

Eu nu rog, eu doar aprind.



Cand glasul tau atinge vorba mea,

Uit sa ascult.

Uit sa ascult de dorul de-a gusta

Eu nu mananc, eu doar ma-nfrupt.



Cand eu stau dreapta-n fata ta

Uit sa te vad.

Uit sa te vad de dorul de-a pastra,

Eu nu-nsusesc, ci doar revad.



Eu nu sunt cum ma vezi.

Eu sunt cea care sunt.

Sunt cea care iti sunt

Si cum ma vad, asa ma vezi.

vineri, septembrie 9

Scrisoare goala




Necunoscutule de inima cunoscut,



pot sa-ti vorbesc tacand?


Stiu ca tu imi intelegi cel mai bine inima atunci cand mintea-mi fuge in locul de unde-ai venit. Nu te las a mi-o iei tu in causul palmelor ce-mprastie intrebari si sa mi-o asezi langa a ta, in dreapta trupului tau perfect, doar ca sa iti bata dublu sufletul si sa ai tot atatea inimi cate cuvinte isi are inramarea gandului meu sub pecetea greului "Te iubesc".

La fiecare revedere, inchid ochii. Nici n-as putea sa privesc un necunoscut care ma cunoaste atat de bine. Prin puterea mainilor tale si slabiciunea mainilor mele, nu reusim niciodata sa ne atingem ca doi indragostiti. Din lumea din care vii, mainile stau atinse doar sub taina rugaciunii tale pentru mine si rugaciunii mele pentru tine.

Stii ce-mi plac intalnire noastre…

Niciodata insa nu ne intalnim altfel decat goi.

Iubirea noastra nu are rusine, cum nu are haine.

Iubirea noastra nu are venire, cum nu are asteptare.

Iubirea noastra nu are "aici"-"acum", cum nu are "atunci".

Iubirea noastra nici macar nu e iubire. E doar sensul nostru necunoscut de inima cunoscut. Tot cum eu iti sunt si tu imi esti. Rar, dorit, avut.

Nici macar nu stiu unde am invatat sa nu mai iubesc. Pe tine cel putin, sigur, dar sigur nu te iubesc. Si ce-mi place, e ca niciodata nu te indoiesti odata cu trecerea anilor, peste inima mea ce nu stie decat a renaste.

Fruntea mea pe pieptul tau, e mai mult decat dovada unei certitudini pamantesti. Caci tu n-ai cum sa-ntelegi niciodata de ce ma iubesti.

Nu stiu ce nu iubesti la mine. Insa stiu ca nu din bratele tale ce n-au imperfectiuni si nici din parul meu prins in flori de soare, am inceput povestea. Insa sigur stiu ca bratele nu le-as uita niciodata, chiar daca eu nu vad, ci doar simt si, stiu ca tu nu vei uita niciodata parul meu, chiar daca la fiecare atingere a lui imi mai furi cate-un spin de soare, amintire.

Nu-mi vorbesti decat foarte rar si nu-mi minti buzele niciodata.

Tu nu-mi vrei trupul la fiecare revedere, pentru ca mai degraba mi-l ai in gand zi de zi. Niciodata nu mi-ai cersit glasul iubirii, decat poate cand ai recunoscut ca stii sa plangi si sa suferi chiar si tu. Insa atunci, cu riscul egoismului meu, tot nu ti-am rostit spre auzul inimii ce-ti doreai. Am preferat sa plec si sa revin, cand ti-era mai dor sa-ti ingrijesc mainile atat de frumoase uratite de spinii mei.

Esti asa diferit de mine…

De-asta poate si anii, viata, rugaciunea, ne-au tinut atata timp impreuna.

De-asta poate si trupul meu de fiecare data e altfel sub mainile gandului tau rupt de la radacina celui mai nestiut sentiment: pasiunea.

De-asta nu ne-articulam sensul nostru comun, decat prin cuvintele ce nu se-aud niciodata.

Si in final, de-asta nu vad (alt barbat) si tu nu auzi (alta femeie).

Si stii ce-mi mai place la tine cel si cel mai mult?

Niciodata nu te-ai ferit sa imi pansezi mintea. Ai stiut mereu ca ea stie sa doara mai bine decat sa te iubeasca. Cu toate astea n-ai ezitat niciodata sa ma invelesi in puterea ta de gand si sa nu ma tii la piept decat stransa de bratele inimii tale.

Nu te iubesc. Si n-o voi face niciodata. Insa te voi recunoaste mereu de nu te voi vedea si, ma vei simti mereu de nu ma vei avea.

Ce simtim noi se cheama sens divin, nu iubire. Sub ruga bratelor tale si a parului meu, in fiecare zi renastem unul pentru celalalt.

Asta ne-a tinut atatea secole sub vraja de viata.

Desi, numai noi stim ca nu suntem de pe-acest Pamant, ci din vise.




A ta,

Necunoscuta de inima cunoscuta.




Desen: Cristina Lazar

miercuri, septembrie 7

TE IUBESC



TE IUBESC
Te iubesc cu toată toamna, te iubesc cu toată moartea,
Te iubesc cu toată viaţa, te iubesc cu tot ce eşti,
Pentru tine luminează toate stinsele fereşti,
Pentru tine se coboară din biblioteci şi cartea,
Dar auzi că e mai mare toamna asta decât noi,
Dar auzi un plug de berze ceru-n suflet ni-l răstoarnă,
Te iubesc cu-ntreaga toamnă, te iubesc cu-ntreaga iarnă,
Tot ce văd în lumea mare iau în ochi şi-mpart la doi,
Te iubesc când nu mai este nici o umbră împotrivă-ţi,
Te iubesc din depărtare, te iubesc din trupul tău,
Te iubesc sub jugul dulce al părerilor de rău,
Sunt actorul care joacă rolul ultimului crivăţ,
Te iubesc din tine însăţi, te iubesc din mine însumi,
Râsul tău ce bine şade blând proteguit de plânsu-mi.




Versuri: Adrian Paunescu
Foto: Ioana Andreea Nitica


marți, septembrie 6

Iubeste-Ma asa cum esti tu

Iubeste-Ma asa cum esti tu

Nu-mi spune nimic. Iti cunosc mizeria, necazurile, luptele si ispitele sufletului tau. Iti cunosc si stiu si lasitatea pacatelor si cu toate acestea iti spun: "Iubeste-ma asa cum esti tu. Da-Mi inima ta! ". Daca o sa astepti ca sa devii un inger ca sa Mi te daruiesti, atunci n-ai sa Ma iubesti niciodata.


Chiar cand esti las, fricos, neincrezator in implinirea dragostei si in savarsirea sfinteniei, chiar cand ai sa recazi in acele pacate pe care nu ai vrea sa le mai faci, Eu nu iti dau voie sa nu Ma iubesti! Iubeste-Ma asa cum esti tu! In orice moment si in orice situatie te-ai afla, in credinciosie sau in tradare, in ravna sau uscaciune, tu iubeste-Ma asa cum esti! Eu vreu sa Ma poti iubi din putina si saraca ta inima. Daca astepti pana cand ai sa fii desavarsit ca sa ma poti iubi, atunci n-ai sa Ma iubesti niciodata.


N-as putea eu oare sa fac din fiecare fir de nisip, un serafim? Un inger care sa straluceasca de curatie si dragoste? Nu sunt eu Domnul Dumnezeu care a creat toate si pot totul? Omule, ti-a dat tu viata pentru lume din dragoste pentru oameni sau ai muri din iubire pentru Mine? Atunci din ce motiv nu Ma lasi sa te iubesc?

Fiul meu, lasa-Ma sa te iubesc, eu iti vreau inima care este locasul Meu, desigur cu timpul am sa te schimb, insa chiar pana atunci iubeste-Ma asa cum esti tu, fiindca eu te iubesc cu toate ca esti asa. Eu vreau ca dragostea ta pt Mine sa se nasca din putina si saraca ta inima, din adancul neputintei si al murdariei tale. Eu te iubesc si cand esti slab si necurat. Nu vreau o dragoste izvorata si hranita din mandria virtutiilor tale, ci dintr-o inima smerita pe care eu o pot curati oricand. N-am nevoie de virtutiile tale, de talentele tale, de intelepciunea ta. Eu vreau doar sa Ma iubesti si sa lucrezi cu dragoste pentru Mine. Nu virtutiile tale le doresc, daca ti le-as da-tu esti asa de slab si mandru, incat ele ar hrani amorul tau propriu si nu M-ai mai cinsti pe Mine. Deci ele sa nu fie un motiv pentru care nu Ma cauti si stai departe de Mine.


Apropie-te cu dragoste. Unui fier ruginit, flacarile nu numai ca i-ar curata rugina, dar l-ar face incandescent. Iubeste-Ma si pacatele se vor arde si tu vei fi fericit. Iubeste-Ma nu numai ca sa fii curat, caci asta ar fi din nou o mandrie pentru tine. Ci pentru ca Eu vreau sa Ma odihnesc in inima ta. Deci nu te mai ingriji de asta. As putea sa fac prin tine lucruri mari pentru mintea omeneasca, dar nu. Tu ai sa fii sluga rea si nefolositoare si neputincioasa. Am sa-ti iau si putinul pe care tu crezi ca-l ai. Eu te-am facut din iubire si pentru ca sa-ti dau iubirea, fara ca tu sa imi poti da ceva. Nu incerca sa imi platesti iubirea prin nimic. Asta ma doare atat de mult la tine. Iubeste-Ma in dragostea Duhului meu si fara motive. Nu mai sta departe de Mine. Iti lipseste nu sfintenia pe care Eu nu ti-o pot da, ci inima ta trebuie sa Ma iubeasca oricand pana la capat. Astazi eu stau la usa inimii tale ca un cersetor, Eu, singurul, adevaratul Imparat si Domn, eu bat si astept. Grabeste-te sa-Mi deschizi prin smerenie. Nu-mi aduce motiv intinaciunea si saracia ta. Daca ti-ai cunoaste-o pana in adanc si deplin, ai muri de durere. Dar ceeea ce m-ar durea pe Mine ar fi ca tu si acum sa te indoiesti de mine, de iubirea ce o am pentru tine. Crede ca eu pot totul si tu nu poti nimic fara Mine. Doar pacatul esti in stare sa-l faci fara ajutorul Meu. Sa nu te increzi in tine fara Mine, ca astfel sunt nevoit sa te las in cadere in masura in care tu te apreciezi. Nu te framanta ca nu ai virtuti. Am sa-ti dau eu sfintenia Mea. Deschide-ti inima prin pocainta si Ma primeste in potirul sufletului tau prin trupul si sangele Meu pe care-n dar ti-l dau in Sfanta Leturghie. Atunci o sa te fac sa-ntelegi totul si sa Ma iubesti mai mult decat iti inchipui. Lasa sa curga sangele Meu in sangele tau, si sa bata inima Mea in inima ta, eu ti-am dat-o pe Sfanta si Preacurata Mea Maicuta, lasa sa treaca totul prin inima ei curata incat sa poata mijloci pentru tine. Orice s-ar intampla, nu astepta nicidecum ca sa devii sfant ca pe urma sa Ma iubesti. In acest fel, tu nu M-ai iubi niciodata.


Si acum du-te. Eu sunt cu tine.


Rugaciune de la Rafail Noica

duminică, septembrie 4

Din dragoste pentru CAI am invatat verbul A (nu) POTCOVI



De nu m-as sti femeie-om, m-as sti cal. Cu corpul zvlet, gatul puternic, purtand pe coama sensul vietii, galopand ca sangele in vine cu picioarele lungi si copitele nedespicate, privind doar inainte. As cunoaste gratia, frumusetea naturala, loialitatea, perseverenta, nobletea, neinfricarea, rabdarea, spiritul liber, inteligenta, puterea si viteza.

Calul-cel dintai animal venerat de om. Omul-cel dintai act creator uman venerat de insasi omul. De aici paradoxul cabalin uman al inimii.

Cum as fi?

Uneori alb-de-un alb luminos, solar, reprezentand maretia, uneori negru-de-un negru triumfator si tanar, reprezentand vesnicia, alteori rosu ruginiu-de-un rosu aprins si stins de foc si apa. As fii pace, razboi si viata dupa moarte. Aripile insa nu le port niciodata. Doar le simt uneori.

De ce-as alege sa fiu cal in loc de femeie-om?

Nimeni nu poate simti vantul, soarele, ploaia, cum le-as simti eu si nimeni in locul lor nu mi-ar cere nimic in schimb. De dragul lor, mi-as purta mereu coama mai alba ca visele cele dintai si mai neagra ca neimplinirile, cu privirea de praf si luminata de cautari.


Nimeni nu poate simti PRIMAVARA cum as putea-o simti eu. Sub copite, m-as chinui sa nu omor primele fire de iarba, ci sa le presez pentru vesnicia sufletului meu, mereu inverzit. As pleca capul odata cu ochii-mi umeziti de-atata pace si, as multumi pamantului ca (ma si) tine si (mai si) rodeste. As alerga peste soare, prin lanuri ingalbenite de culoare inimii mele din cer si, nu mi-ar mai pasa de nimic. As simti pamantul plin de viata sub puterea mea si mi-as da seama tocmai atunci ca in El sta marinimia vietii. M-as confunda cu soarele dimineti la rand, doar sa-i pastrez in ochi stralucirea si nopti la rand doar ca sa-i pastrez in trup misterul.

As fi eu insami primavara mea. As inverzi la randu-mi. As invata perfectiunea renasterii.


Nimeni nu poate simti VARA cum as putea-o simti eu. M-as plimba intre munte si apa doar ca sa nu confund inaltimea visurilor cu visele ramase la plutit. In spate mi-as tine muntii innodati odata cu coama si-as intoarce capul spre oameni doar atunci cand ei isi vor intoarce inima spre mine. Iar sub picioare mi-as tine apele deznodate ca sa-mi curete atingerea atator oameni. Mi-as pastra culoarea din flori, ca sa-mi ramana mereu inima paletata si pictata in nemarginirea lor. Puterea soarelui as fura-o daca mi-ar permite cerul. Niciunde n-am invatat daruirea solara mai bine decat in verile darnice de impliniri. Si-as mai pastra curcubeul ploilor varatice, de dragul infinitului meu in fata minunii lui.

As fi eu insami vara mea. As incalzi la randu-mi. As invata neconditionarea daruirii.


Nimeni nu poate simti TOAMNA cum as putea-o simti eu. As gusta din fanul candva verde si as intelege rugina soarelui si supararea lui fata de pamant. Suparare transformata in parfum solar varsat peste lanurile mintii niciodata obosite de atata uscat an de an. Mi-as coace amintirile si le-as tranforma in roade-nu poame, ale partii drepte ale inimii. As pierde luni, nu zile, in miezul celor ce se numesc paduri si as invata de la copaci detasarea si acceptarea. Nu-si plang frunzele, ci-si intind spre cer si mai bine crengile, ca sa primeasca primul plans inghetat de nori. M-as bucura de fumul ce se-nnalta dintre uluci moarte de ploi si soare si, mi-as memora mersul lin, calm, apasat, pe pamantul ce-si inchina inima Lui.

As fi eu insami toamna mea. As usca la randu-mi. As invata detasarea renuntarii.


Nimeni nu poate simti IARNA cum as putea-o simti eu. As astepta primii fulgi cu crestetul dezgolit si coama timida, si i-as pastra uzi peste ochii mei vesnic deschisi de puterea dragostei. M-as tavali langa partea stanga a inimii, unde-mi e pastrata prima zapada din fiecare an si, as ramane rost de viata inghetat, intregul anotimp. As sta langa brazi, sa le simt curajul de-a ramane vesnic verzi si le-as promite prietenia mea fara compromisuri. As indrazni sa intru cu picioarele in adancul cel mai (ne)vazut de zapada si-as ramane acolo, doar ca se (re)invat dorul alergatului liber, (ne)limitat si (ne)sfarsit. M-as lupta cu colosul zapezii mereu alta si m-as duela cu fidelitatea mea in fata ei, desi la prima vedere iarna mi-e anotimp aproape mort. Si fiindca n-as avea multe de facut, as trata iubirea ca prim sens si ca prima bataie a inimii pe timp rece de amortire.

As fi eu insami iarna mea. As ninge la randu-mi. As invata inghetul dezghetului.


Intr-un final as ramane asa. CAL.

Fiindca om langa om nu mi-ar intelege mai bine trairea vietii prin trairea privirii.

Fiindca om langa om n-ar intelege mai bine dragostea autentica prin dragostea umana.

Fiindca de aici am invatat ca oameni, precum caii, nu trebuie potcoviti. Fiindca verbul A POTCOVI, caii l-ar desfiinta.

Fiindca potcovitul nu-nseamna altceva decat condamnarea lor la moartea sufletului si privarea libertatii lor.

Si asa cum as ramane, cal, as arata oamenilor lectia vietii vesnice si-a iubirii nemarginite, pe care ei inca n-o stiu. I-as mai invata sa nu-si potcoveasca niciodata INIMA.

joi, septembrie 1

Prima zi de scoala striga: -ERGOBAG!


Pe 1 septembrie la mine-ncepea scoala. La voi?

Azi e timpul sa (si) povestim.

Haideti sa va iau cu mine, in mica mea aventura intr-un taram de lume total necunoscut.

Totul e colorat, miroase a bucurie si rasuna din toti rarunchii a copilarie.

Da! Nimic mai frumos, nu?

Am incercat sa dau inapoi anii in urma si sa-mi amintesc scoala:

- cerneala pe degete

- colectia mea de creioane colorate, acuarele, rigle si coperti care mai de care

- uniforma calcata impecabil

- pantofii rosii

- ghiozdanul imposibil de carat

- echpamentul de sport pierdut




Zambind larg la amintirea celor mai frumosi ani de inceput ale unei vieti de om, m-a luat de mana Sorina si, nu stiu cu ce bagheta m-a transformat intr-o pustoaica fantastica de numai 7 ani. Mi-a murdarit degetele cu cele mai luminoase culori, mi-a pus si uniforma si mi-a pus in spate un ghiozdan pe care, recunosc, l-am vazut si simtit abia cand ma indreptam spre scoala in prima zi de scolarita.

Iubim mediul, asa ca niste minti ilustre din Germania, s-au gandit ca din sticle pet reciclabile, sa-i scrie cu litere impermeabile oricarui copil in cartea vietii: "O minte sanatoasa se tine cu un spate sanatos!"

Asa a luat nastere ERGOBAG.

Sorina insa, s-a gandit sa-l aduca in Romania, nu de dragul celor 3 copii ai ei, absolut scosi din cartile cu povesti, ci pentru ca ei sa aiba o copilarie fericita si sanatoasa.

Ghiozdanul ideal, e sustinut de un schelet de aluminiu ce il face stabil si detine o centura pentru sold pentru o mai buna distributie a echilibrului.

Stai sa vezi cum e cand il deschizi!

E colorat cu migala incat sa gasesti rapid tot ce ai nevoie, e compartimentat astfel incat materialele cele mai grele sa fie cat mai aproape de corp, are 3 buzunare exterioare (pentru pachetelele cu mancare si sticlutele ISYbe cu apa/ceai ).

Unde e magia daca nu in vraja magica din cuvantul Inchide-te/Deschide-te?

Vorbesc de un magnet glisabil cu care m-as juca tot timpul-recunosc.

Aventura abia incepe. Stati sa vedeti minunea de penar pliiin de creioane ascutite direct din varful celor mai inalti copaci, tocmai ca visele sa fie desenate perfect.

Pe langa minunatiile astea, mai ai si un portofel cu snur in care sa-ti tii fotografiile preferate si banutii, cand pleci in cele mai frumoase excursii.

Nici de echipamentul de sport nu a uitat nimeni. Ghiozdanelul atasabil e bonusul unei vieti si ale unei minti sanatoase si totodata un sustinator al fiecarui copil caruia ii place sa creasca frumos si sanatos.

Si pentru ca nu e copil sa fie cel putin minunat, s-au gandit sa ataseze fiecarui model de ghiozdan 6 insigne delicioase-in culoare si continut.

Peste toate astea, la primii stropi de ploaie, ghiozdanul are si o husa impermeabila ideala.





Inovatia Sorinei o gasiti la un singur clik pe Kids Boutique.ro si, aici gasiti "covorul rosu" al fiecarui copil intr-o prima zi de scoala.

Iar Ergobag e ghiozdanul premiant. E premiant fiindca e facut din grija parintilor pentru copii, caracterul lor exuberant si nu il ultimul rand pentru raportul calitate-pret.

A, sa nu uit.

Mi-am ales amintire din calatoria de vis, o rigla cu o buburuza lenesa ca sa-mi aminteasca de zilele solare si verzi de primavara, cu care sa masor zilele lungi de toamna. Si fiindca vraja nu mai tine mult, mi-am ales si o coperta inovativa elastica, albastra ca cerul, ca sa-mi bucure si agenda de zi cu zi, pe care-o deschid si o inchid destul de des si eficient.

Deh, vraja dureaza doar o ora. Am revenit in viata reala!

Zi de birou, imbracata smart-casual, foi, acte, proiecte de bifat/semnat.

Adio uniforma, ghiozdan, culori!


Mamici, tatici, bunici, va prezint conceptual ERGOBAG.

Il gasiti pe Facebook chiar aici: ERGOBAG ROMANIA.

Iar boutique-ul copiilor fericiti e cu usile largi deschise pentru toata lumea, la un singur clik, mai jos:

~ KIDS BOUTIQUE ~