joi, martie 31

Cele trei Graţii si... BARBATUL 2011


Am convocat pe langa muschetari si trei muze, zise de romani, graţii, femei diferite, inteligente, cu un spirit fresh si ascutit cand vine vorba de... BARBATI.

AGLAIA, e artistul suprem, cu vocea si atinge si ii indreapta coloana vertebrala barbatului de langa ea. E impecabila profesional si paradoxal. musteste a modestie. Barbatul trebuie sa fie curajos, sa manuiasca armele femeii. Sa fie puternic, dar si sensibil prin curajul sau.

(Mmm, fiti curajosi, deci!)

EUPHROSYNE, e femeia sotie-mama si femeia-femeie. E fascinata de siguranta barbatului, care te face sa te simti femeie langa el. Obligatoriu sa aiba un caracter puternic, de luptator... care niciodata nu inceteaza sa lupte pentru inima ei. E atat de sexy ca barbatul sa fie asa...

(Mmm, deci nu numai fizicul poate fi sexy?!)

THALIA, e suflet sensibil, trup cu privire blanda si zambet molipsitor. Barbatul ei trebuie sa stie sa-si modeleze vocea si cand spune TE IUBESC si cand spune AI GRESIT. E musai sa aiba-n inaltimea lui si un carcater si un comportament pe masura si zambetul sa nu-i lipseasca de pe chip. Daca atunci cand trece lasa si primavara dupa el, in parfum, el e.

(Mmm, lectii de dictie, deci!)

Graţiile mele sunt femei una si una. Diferite, autentice,colosale. Au zambet apocaliptic si arata senzational. Le-am luat la o sueta si mi-au marturisit cele de mai sus. Uite ca nimeni nu a spus ca barbatul trebuie sa fie dotat sau direct proportional cu revistele cu manechini pe coperta.

Multumesc muzelor mele, daruindu-le noi perceptii de a se lasa iubite.

marți, martie 29

Cei trei muschetari si... FEMEIA 2011



Am convocat trei muschetari ai zilelor noastre, destepti, tehnologizati, reprezentativi pentru viitor si nu numai, euforici cand vine vorba de curiozitati si deschisi cand vine vorba de… FEMEI.

ATHOS, vede in femeia macheta, un exemplu de disciplina, stil, selectivitate, cu grad de standardizare ridicat cand vine vorba de alegerea barbatului de langa ea, lipsita de ipocrizie, dar ce arata respect pentru el, barbatul. Sa nu fie critica cand vine vorba de pat, excursii sau alegerea vinului intr-o seara de martie, Sa nu fie ostentativa, exagerata in decolteu si machiaj. Sa aiba rabdare fata de el, barbatul, atunci cand... isi cumpara haine, el. Sa aiba relatii bune cu familia si sa iubeasca neaparat... animalele.

(Mmm, nu-i asa ca la asta nu v-ati gandit, never ever? De pus pe ganduri, deci!)

PORTHOS, ramane cel ce admira supremul: ochii, parul si… buzele. Femeia sa isi reprezinte personalitatea prin stilul vestimentar, atata timp cat nu-i gata de-o inmormantare, nici gata de iesit pe autostrada, prin modul cum se-mbraca. Vad in asta naturalete, autenticitate si originalitate.

(Mmm, bine punctat, nu?)

ARAMIS, e profund. Are filosofii complexe si nu-i paradox. E convins ca toate femeile au ceva sexy, individualizat dupa caz. Femeia trebuie sa aiba acel ceva cu care te mandresti daca e a ta si cu care sa te atraga daca nu e a ta. Acel ceva e ori personalitatea, ori mimica. Firea de artist in adevaratul sens al cuvantului, e probabil definitoriu in oglinda din femeia... lui. Stilul, vorbele, comportamentul, evident, trebuie sa fie la locul lor. Oricum pana la astea, trebuie trecut testul cu... ACEL CEVA.

(Mmm, arta=femeie?)

Muschetarii mei sunt ...de-ai mei. Unu-i cuminte si inteligent, altu-i cu gandul la motoare si plin de pasiuni si altu-i misterios si echilibrat. I-am tras de rever pe fiecare-n parte si i-am pus sa-mi vorbeasca despre ce vad ei interesant, sexy si vino-ncoa la o femeie. Iar pe langa individualitati, ce credeti ca au in comun? Picioarele si posteriorul femeilor. Puncte forte la o femeie si grija acuta pentru ei.

Multumesc eroilor mei de poveste, daruindu-le femei in gand si nemurire in dorinte!

luni, martie 28

Dragostea. Ca lectie de zbor.


Se facea ca era noapte. Noapte de primavara. Si trupul fierbinte si gol te-astepta in prag de vise sa-ti zguduie norii. Norii tai nu prea sa lasau atinsi de noapte si aripile mele. Ma-ntreb uneori ce-ti place mai mult: goliciunea mea, ziua dupa ploaie sau noaptea dupa luna? Ma decid ca-ti place al meu gol trup, dupa ce ma iubesc cu soarele si apoi trec si pe la tine-n asternut. Sunt de nelipsit, niciodata nu ma arunci in batai de vant, ma pastrezi cu duplicitatea starilor mele dute-vino si pe deasupra ma iubesti de parca ti-as apartine. Ma iubesti si te surprinzi chiar pe tine cum o faci. Aiurit, greoi si repezit, calm, molcom, linistitor si ametit. Habar nu ai ca tu, numai asa stii sa iubesti si mie imi si place, dar nu-ti spun. Dupa ce ma iubesti, m-ai mai iubi odata. Nu ma-ntrebi, dar eu te las. De-asta data e asa... la fel ca stropii de ploaie, in baltoacele de pe cimentul nervos de zgomotul lor. Navalnic, sigur si etern. Dar tot numai ca asa ai invatat tu sa iubesti. De ce te mai surprinzi, numai tu stii. Dar iti spun eu. Tu doar asa stii sa (ma) iubesti. Si de m-as intrupa in cer, ti-as arata mai bine calea aspre mine. Dar si pe-asta o stii deja si, nu-ti dai inca seama. Asa ca mai bine-ti ating si tie aripile si ne continuam drumul ceresc. Alaturi de norii plansi, soarele amar si luna albastra. Nimeni inafara de noi nu vede curcubeul asa, si nu putem decat sa zburam in jurul lui. Si sa privim in fata si niciodata unul in ochii celuilalt. Asa e-n zbor. Simti vantul cu toata religia lui si simti c-ai facut dragoste cu mine. Acum te las. Reinvat sa zbor.



foto: Michael Poliza

duminică, martie 27

FURTUNA



M-am innodat cu vantul si m-am facut furtuna. Nu era nici rau, nici prea bine. Dumnezeu imi facea semn discret sa ma duc, ca vine si El dupa mine. Mi-e cam teama uneori de necunoscut cand in spate nu-mi calca nimeni urmele. Pasii imi sunt stropi si-mi uda trecutul, ca soarele sa-mi usuce prezentul. Vuietul propriu uneori ma infioara. Sa fii si furtuna si baie de soare uneori nu-i asa cum pare. E mai simplu decat credeti. Parul negru mi-a fost mangaiat de El, ceva nori si substrat de luna. Imi place sa fiu furtuna-n noapte. Atunci urlu, tip, ma-nalt, ma-ndoi, ma rasfir, strabat, rup si imprastii liniste cand e vorba sa-mi impart noaptea castigata din greu, cu rasaritul. Sa fii rece si credincios, sau cald si pacatos? Nici intrebarea n-ar intui raspunsul corect si, pana mi l-ar da s-ar face din nou dimineata. Asa ca ma-nvart intre pasiune si fuga, intre hotarare si ameteala. Asa-i furtuna. Furtuna noaptea si, fiica, iubita, sotie si mama ziua. Despre femeie era vorba. Si Giorgione a pictat furtuna cum a vrut-o el si multi si-au irosit cerneala scriind in felurite chipuri ce semnificatii ar avea. Adevarul e doar la el.

Si picturile ca si femeile, nu-s pentru ochi, ci pentru suflet. Nu toti le inteleg, dar toti scriu despre ele. Despre unele deloc, despre altele prea mult. Unii aleg sa le picteze si atat. Iar daca nu intelegeti pictura de mai sus, inseamna ori ca nu te-a zguduit niciodata furtuna ori esti prea atins de soare, ca sa vezi cum plang norii.

PS. Pentru eventualii curiosi.

Examinarea radiografică a pânzei a relevat faptul că, într-o primă versiune a lucrării, în locul tânărului din prim-plan apărea o femeie făcând baie. Un cercetător precum Edgar Wind interpretează tema mult mai general, văzând în lucrare o alegorie pastorală a vieţii omului. Soldatul întruchipează în această interpretare puterea (Fortitudo), femeia este Caritas. Virtutea masculină şi cea feminină nu trebuie să se teamă de furtuna care se anunţă. Din punct de vedere stilistic, Furtuna reprezintă faza de maturitate în creaţia pictorului. Magistrală este viziunea naturalistă a vegetaţiei şi a ruinelor, culorile estompate de brusca lumină a unui fulger. Tematic, Giorgione alege deci tocmai starea cea mai perisabilă a reprezentării, cu totul dependentă de condiţiile atmosferice ale scenei.

sâmbătă, martie 26

Concert Horia Brenciu, Sala Palatului 25 martie 2011





Concert Horia Brenciu 25 martie 2011

5000 de inimi cu varste intre 4 si 84 de ani, mai rar intalnesti, la un prim concert la numai doi ani dupa lansarea primului album.

Vorbesc despre botezul lui Brenciu in public larg si cald.

Horia Brenciuuuuuu si HB Orchestra!

Nu au lipsit prietenii lui dragi in sala, precum Serban Huidu, Andreea Esca, Razvan Simion (Neata cu Ravan&Dani), Oana Sarbu, Margineanu, Smiley.

Iar fara orchestra lui nascuta pentru muzica, nu ar exista sigur.

Cristian Cretu e "cel mai drag compozitor al lui" si al nostru, e chitaristul de varf alaturi de Iulian Corlateanu si mustesc a profesionalism si modestie.

Tobele au luat foc din vina lui Sergiu Berindei, insa Eduard Nicolae l-a stins cu pasiunea lui grava pentru pian.

Andreea Miclici e cea al carei suflet scrie versurile pieselor, face parte alaturi de alte doua voci feminine din backing vocal, e indumnezeita cu pofta de viata si o ador.

Marius Vaduva atinge cand vioara, cand pianul cu suflul lui tanar, energic si molipsitor.

Intra trompeta-n actiune si ne ridica de pe scaune impreuna cu preferatul meu, saxofonul, deci, degajatul si teleportatul Harvis Cuni Padron, simpaticul Horatiu Bosca si vesnic tanarul si elegantul Nicolae Tanase sunt colosali.

Ne-a dezmortit cu trombonul Cornel Oancea, baletul si invitatii speciali precum Adina, o voce de-a ramas imprimata mult timp in gand, la doar 12 ani ai ei.

N-am auzit atata muzica buna intr-o singura seara niciodata! Iar cele 3 ore vreau sa se repete cat mai curand. Cu inimi dublate de dragoste, dans, cantec si distractie!

Putin spus show, au dat foc Salii Palatului si tot ei au stins-o. Am ras, am plans si in final ne-am imbratisat. MEMORABIL!

Pana la urmatorul concert, FACETI CE VA SPUNE INIMA, da?

Foto: Bestmusic.ro

vineri, martie 25

Din lung prelung de(-al meu vesnic) Câmpulung


A-ndraznit Nichita Stanescu si eu la randu-mi. Impart cu voi inima si bataile Campulungului. Ma rasfir odata cu istoria si ma imprim in viitor. Mandrii imi sunt oamenii si omenia locului. Iutimea mintii, curajul si strasnicia. Iar tie, strainule, de-ti iese-n cale, sa nu treci prin Campulung decat cu fruntea lovita de soare. A fost prima capitala a Tarii Romanesti si iti (re)amintesc ca(-mi) esti (frate) roman.

"De-aici, din Câmpulung Muscel, fusese trimisă odinioară scrisoarea boierului Neacşu, primul text compact scris în limba română şi păstrat, căci ne gândim că vor mai fi fost şi altele, arse şi risipite de timp, poate chiar mai vechi. Oricum, ţinutul devine legendar în vreme, nu numai prin atestarea de limbă română scrisă, ci şi prin însăşi matca pe care o reprezintă, matcă a baladei pastorale, spiritualitate dintâi a neamului nostru. La câteva strigăte mai în sus de Câmpulung şi spre stânci, din Rucăr, se ştie, ciobanii au adus cântecul Mioriţei prin munţi până la Întorsătura Buzăului, şi de-aici, din gură în gură, ca sărutul, în pretutindinea ţării.
Aici, în acest triunghi de magică frumuseţe, al munţilor cu dealul şi cu valea, poate cel mai frumos loc din lume şi din ţară după placul inimii mele, aici, unde limba vorbită are o claritate fonetică de cristal, încât îţi vine să crezi că aici s-a născut mai întâi limba română şi probabil că aşa şi este, aici, în aerul curat şi cu aripi, unde privirea niciodată nu e în jos, ci în sus, trasă de zăpada eternă a piscurilor, aici sălăşluieşte cosmosul stelelor de noapte şi de zi, predestinat patriei noastre. Îţi vine să strigi, mirându-te: oare ce zei uriaşi au fost îngropaţi sub munţi, de au munţii atâta măreţie şi tăcere vorbitoare în ei!
Aici, noaptea, la amiaza nopţii, se poate auzi cum se roteşte pământul pe axa polilor cu un murmur aparte, asemeni celui de copil alăptat.
Aici, timpul are făptură şi se poate vedea cu ochiul şi atinge cu mâna lui Toma Necredinciosul. O foame negrăită, de viaţă, te umple şi, fântână fără de fund, deşerţi în tine mirajul, ca şi cum apei i-ar fi sete de apă. Să fie acesta sentimentul dorului din doină?

Frunză verde de mălin,
duce-m-aş ca să revin;
frunză verde de stejar,
deasă-i piatra, eu sunt rar;
frunză verde leuştean,
mi-este ora cât un an;
anul cu lumile, lumile ca stelele...

La Câmpulung, aerul este găurit de păsări, prin acele locuri curg în jos, la Câmpulung, luminile de la stele. La Câmpulung, e perna ţării. Ne încercăm şi noi pe dulceaţa ei de somn de zăpadă... Noi ne iubim patria şi nu ne este câtuşi de puţin ruşine de aceasta, cum umbrei nu-i este ruşine de stejarul său.
Umbră aş vrea să fiu la Lungul Câmpulung... "

miercuri, martie 23

Curatenie (UMANA) de primavara.


Maretia brazilor se contrazice cu zapada muntilor, ce se contrazice cu pamanturile arate proaspat, ce la randul lor se contrazic cu fumul "uscaturilor" din gradini. Si iar imi las in urma Campulungul. E ca-n viata. Omul e si nins in altitudini si imprimavarat. Inspirat a fost Dumnezeu.

Odata cu asa zisa curatenie de primavara (in gradini), sa nu uitam sa ne punem in ordine si noi "pamanturile" si "pomii". Sa ne aram si noi sufletele cu grija, sa inlaturam cele zise uscaturi, sa ne curatam crengile si sa infrunzim. Sa (ne) gospodarim livada si sa (ne) respiram curatenia spirituala. Nu e niciodata tarziu sa insamantam dragostea de viata. Tarziu nu e nici sa ne varuim in alb radacinile, pana de Florii. Renasterea nu-i doar a naturii, ci si a omenirii. Acordurile lui Vivaldi ne intaresc conceptele, credintele, caile. Si mai frumos o sa fie cand sfintele ploi vor curata solul, iar inverzirea e de-a dreptul inevitabila. Insasi natura ne da lectii de viata si chiar de nu vrem a recunoaste, facem parte din ea. Nimic nu se pierde, totul se transforma.Totul e ciclic, viata si cursul ei merge inainte. Trebuie sa iubim si sa daruim iubire.

Trebuie sa ne stabilim fiecare cate un peron de pe care cunoastem noi oameni. Candva, prietenii trainice se infiripau odata cu rasete, povestiri si un necesar Mic Paris. Acum oamenii au uitat sa rada, sa lege prietenii, sa se plimbe, sa-si depene amintiri.

Haideti sa (ne) udam pamanturile si sa (ne) infloreasca-n gand florile de Paste, narcisele-n fata sufletului, clopoteii galbeni in privirea diminetii, stanjeneii in usa din spatele casei trupului, lalelele in coltul din stanga prispei invechite a linistii, toporasii in jurul pasilor adanci si uneori prea grei si nu in ultimul rand margaritarele ce imparfumeaza colturile inimii intunecate. Lamaita ne asteapta dupa gardul din vecini sa ne invete lectia atitudinii: chiar de ai flori mici, mirosul tau e molipsitor.

Si pentru ca randurile de mai sus au fost PORTRETUL MAMEI (ea-i primavara mea vesnica), l-am rugat pe Nichita Stanescu sa-i dedice si versurile de capatai ale celui mai frumos "Cantec de primavara" si pe Giuseppe Arcimboldo s-o picteze (mai sus):

O, primavara flacari rosii-nalta.
Pe rugul lor mi-e sufletul intins
pana miresmele imi dau un pumn in fata,
si ma trezesc, si-nving si sunt invins.

sâmbătă, martie 19

N-ai bani de bilet? Perfect. Calatoria asta e gratuita.


Femeia e uneori locomotiva lumii, dupa cum zicea un barbat celebru si, culmea e ca isi asuma rolul nu numai propriu ci si general. Nu neg cum ca energia proprie si straina se bate printre sine si aburi, insa nici barbatul nu trebuie lasat singur la casa de bilete. Nu vorbesc aici de femeile care se ascund dupa clante de usi si dosuri de palma. La ele situatia e dincolo de gara. Vorbesc de femeile ce se cred locomotiva, nu si vagoane... uneori. Vorbesc de femeile care stiu sa schimbe clanta usii (la nevoie si nu striga dupa ajutor) si stiu sa-si spuna stop prin dos de palma (aratand ca si ele stiu ce-i ala NU). Aici ma refer la verticalitate, echilibru, cult, nivel de aspiratii, echilibru. De pila, echilibrul face cat toti pasagerii de pe peron.

Imi veti da dreptate, cand va veti lasa purtat de harta, cand veti lasat aburii in urma sinelor... si va veti vedea doar pe voi insiva.

Barbatii vagoane, in afara de invidia pe consumul detasat de carbuni al locomotivei (rareori), nu face decat sa-si asume rolul personal. Ii e comod, potrivit, avantajos. Locomotiva huruie si inghite tone de carbuni, iar ei mediteaza existenta.

Oare locomotiva nu poate inversa rolurile? Credeti ca vagoanele ar arata frustrari la rugamintea de a-si juca invers rolurile?

Detasat raspunsul e nu. De aici, din lipsa de inversare, de comutare (ne)dorita a rolurilor barbat-femeie, femeie-barbat, locomotiva-vagoane, vagoane-locomotiva, intervine supraincalzirea sinelor ducand la oprirea trenului, in mod inevitabil. Toate astea nu duc decat la o asa zisa intarziere. Care intarziere? De pe peronul fiecaruia din noi.

Exersati macar odata exercitiul de imaginatie AUTOGARA.

Ce rol va este cel mai conforabil? Cat de comfortabil va este? Ce va determina sa fiti asa? De ce nu v-ati dori sa fiti si altfel?

Pe o scara la 1 la 10 cat de multumit sunt eu de locomotiva, vagoanele, aburii, surplusul de carbuni, incalzirea sinelor, sau intarzierile (din viata-mi, destul de) repetitive.

Reflectati. Va trebuie o gara si un peron. Biletul de data asta nu costa.

joi, martie 17

Oamenii si verbul A PUTEA



Cred ca plecarile ne sunt date de Dumnezeu, in egala masura cu venirile. Din mana Lui plecam si ne intoarcem inzecit tot acolo.

Tratam insa acest dar ca pe un obiect cu funda de cele mai multe ori si-i injumatatim scopul si cauza. Tot mai multe nimicurile iau forma vietii si ele conteaza cand, paradoxal, suntem noi insine nimicuri.

Eu as milita ca nici nu mai stim cine suntem, daramite inaltimea nici atat nu stim a ne-o calcula.

Ne punctam linistile odata cu fericirile, cand insasi linistea trebuie sa stea separata radical de fericire. Pentru ca ajung intr-un punct in care vrem nu vrem se intrepatrund cand ne asteptam mai putin. Si linistile devin fericiri si fericirile linisti.

Avem simtul asta al acutizarii, incat nu stiu care ar spune ca ar intelege prin fericire o casa departe, la munte, iar linistea ar puncta-o prin maretia brazilor ce-l imprejmuiesc dimineti la rand.

Suntem tot indesati de ganduri cutremuratoare absolut, incat nu stiu de ce tot asteptam cutremurul ca pe acadelele din copilarie, cand suntem noi insine, mult asteptatul dezastru. Nimeni nu ia cu mana pacatele si nici nu vrem, poate.

Insa putem atinge mana altora si sa invatam din nou sa formam pozitia rugaciunii.

Putem?

Foto: Michael Poliza


miercuri, martie 16

ANTIPRIMAVARA, Adrian Paunescu si Tudor Gheorghe


Cred ca poezia se descopera ca sens, nu ca scriere, la fel cum omul se descopera ca latura umana nu ca individ.Adrian Paunescu portretizeaza starea umana la un nivel cum numai el poate... si atat. Omului nu-i trebuie ridicari in slavi, ci insasi slava.

Am REdescoperit ieri, una din cele mai frumoase, radicale, sensibile, autentice poezii din cele multe ce-mi plac.

Se numeste ANTIPRIMAVARA. Si prinde contur, ca s-a gandit (foarte bine) Tudor Gheorghe s-o si cante.

Bucurati-va de voi!


marți, martie 15

I.D. Sarrieri te mentine HOT

Cand spui I.D. SARRIERI spui Romania si esti in primul rand mandru. Daca esti femeie si mai mandra, iar daca esti barbat... ai ce admira.

Stilul luxuriant-materiale pretioase precum dantela de Chantilly, matase satinata sau tulle-, porneste de la nuante ca anthracite, scaldand trupul in orange si ajungand la wine.

Iar cand spun body, spun I.D.SARRIERI. Bogat in detalii precum matasea satinata, tulle-ul delicat si pretioasele cristale Swarovski, acest articol nu poate lipsi din arsenalul tau.


http://shop.sarrieri.ro/













duminică, martie 13

Pe drumuri de maci...


E-o liniste in el ca plansul de copil,

E sunet grav ce are-mbibat umil

Seninatate alba-gri, zgariata-n ploi.

E un buchet de stropi de roua,

E fulger langa trasnet, doar cand ploua,

Perfectiunea si-o atinge-n doi.

E-un zambet dens molipsitor,

E si durere, dar si cer pedepsitor,

Necunoscutu-i aripa lui uda.

E limpede ca primavara asta,

E-un apasat pas ce nu vede coasta,

Apropierea falsa-i e eluda.

E calmitate-n absolut convins,

E zbucium rar, in cald nestins,

Fericirea-i e gandul albastrui.

E-un crud melanj de intuneric si lumina,

E absorbit de suflete perlate-n vina,

Deplinatatea-i negru de sidef si alb-galbui.

E autenticul din iarna ce-a trecut,

E firul verde ce se-ntrece in crescut,

Forta-i e neputinta-n fata slabiciunilor.

E visul ce tot vis ramane-n nemurire,

E flacara ce arde-n faurire,

E ruga rugaciunilor.


E el, firescu-n universul lui.


vineri, martie 11

Soare fals



Si soarele-n loc sa-nvete a ma iubi in locul tau,

Mi-ascunde sufletul in nori

Si-mi daruieste luna.

Iar ea ma minte, c-ai rugat-o tu,

Sa ma iubeasca ea, cand ai sa zbori

Cu alt lunatec soare, nu-i totuna.

Dar ce ma fac cu luna cea virgina,

Ce-si minte sufletul sub nori

Si-mi daruieste vantul?

Ma minte ca-l rugasei tu

Sa ma iubeasca el, cand ai sa zbori

Ca eu sa luminez pamantul.

Acum, ma scutur de lumina,

Ca sa te murdaresc voit

De ea.

M-absorb in propria-mi lumina

Ca sa ma curat inmiit

De mana ta.

Si nu ma vait de-acel voit firesc

Ce l-am dorit, in mine.

Ma vait de dorul tau grotesc,

Ca nu pot eu, soarele fals, sa te salvez de tine.