ART OUT. NR. 9. MASTI, MOSTRII SI FANTOME.

Va invit sa cititi nr.9 al revistei ART OUT care a atins un subiect bo-ho-hoo.

Voi credeti in MASTI, MONSTRII SI FANTOME?

Pana va ganditi la un raspuns eu va daruiesc pagina 23 (click aici-art out) in care gasiti parerea mea referitor la lumea intunecata, dar si paginile 13-15 (clik aici-art out) , in care alaturi de alti doi colegi, am conturat o rubrica ce merita pusa cap de lista in optiunile voastre, caci se numeste 3X3: trei expozitii de bifat, de facut recenzie aspupra lor si apoi de conturat in stiluri proprii, caracteristice, unice, diferite, continutul lor. 3x3 din nr. 9 a fost la Istoria in 192 de imagini-Afisul Polonez, Portret in Istorie si Coroana Reginei Maria.

Si ramaneti aproape caci in nr 10. editia de Craciun, o sa fie WOW!

Măști, monștrii și fantome?

Nu cred în măști, monștrii și fantome.

Acum da, recunosc că-mi asum reala credința în chipuri, frumuseți și suflete vii. Rămâne secretul nostru. Și nu, nu-l ascund după chipuri vesele, triste, încruntate, c-un zâmbet sau nu în colțul gurii, nu-l ascund după arătări inimaginabile, nedemne, incitante la prima vedere și nu, nu-l ascund după ceva ce nu există.

Secretul meu cum că nu cred rămâne între noi. Da?

Ne măscuim, ne ascundem, ne camuflam.

Ne înjosim, ne deformăm, ne pocim.

Ne arătăm, ne năzărim, ne plăsmuim.

Suntem măști, monștri, fantome. Nu doar oameni. Nu mă credeți?

Într-un secol în care umanitatea însăși e ridicată la rang de ARTĂ, suntem exemplul viu de operă (proprie a) propriei vieți. Nu sună atipic/anormal decât dacă nu ați privit îndeajuns în jur. Nu spun c-am falsă, anula, orice concepție în pofida alteia noi, că am rezona cu orice altceva mai puțin cu noi înșine. Nu spun că realitatea noastră e altă decât o arătăm, că gândurile ne sunt altele față de cele împărtășite și inimă bate la altă intensitate decât normală. Nu spun că apărem atunci când (nu) trebuie, că ne justificam inimaginabil, că uităm de unde suntem, ce căutăm și de unde venim.

O lume a măștilor, a monștrilor, a fantomelor există. Ireal sau nu, există.

E la tot pasul, e în tot locul. Chiar și cineva ca mine începe să creadă în ele, deși practic nu crede. De ce? Fiecare suntem pe rând, parte din ele. Nu că ne-am fi plictisit de statutul uman dăruit în ziua creării omului, ci fiindcă viața și ritmul ei, ne împing adesea spre cuvintele cu pricina: A (ne) MASCA, (a adera la) MONSTRUOZITATE și (a ne confundă cu) FANTOMĂ.

Devenim deci din oameni alte ființe, atipice, unice, personalizate, caracteristice altei lumi/vieți, neacceptate-dar dorite, imitate, asociate, modificate.

Cu un suflu desupra, (re)devenim oameni.

Un colaj ambiguu de forțe, întuneric, forme, ia amploare. Ori fiindcă oamenii nu mai rămân oameni, ori fiindcă grotescului îi e urât de unul singur pe o vreme ca asta, de toamnă ușor sătulă de ploaie, vânt, frig, brumă, nori leneși și soare mut.

M-am hotărât: cred în chipuri, frumuseți și suflete vii. Căci cred în om, prezent și viață.