Cand ceru-mi oboseste
Imi las ochii sa ninga
A inimii ce radacina-i creste
Pamantul nasterii, sa mi-l atinga.
Cand doru-mi amorteste
Imi las ochii sa nasca
A inimii ce amintire-i incalzeste
Pamantul vietii, sa nu-mi cerseasca.
Cand el, prezentu-mi cere
Imi las crucea sa-nalte
A inimii ce lemn ii e tacere
Pamantul parintesc, sa mi-l incalte.
Cand El, Atotputerea-mi roaga
Imi las si corp sa piara
A inimii ce rugaciune-i leaga
Pamantul deznadejdii, sa mi-l ceara.
Dar cat sunt viu, om viu,
Nu obosesc
Dor n-amortesc
Cruce inalt.
versuri: Ioana Andreea Niţică
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu