luni, iunie 21

In tine mai locuieste cineva ROZ


Oscar si Tanti Roz , de Eric Emmanuel Schmitt

Oscar are zece ani şi trăieşte într-un spital. Chiar dacă nimeni n-are curajul să i-o spună în faţă, băiatul, bolnav de leucemie, ştie că va muri. Singura care-i intră în voie este Tanti Roz, o infirmieră bătrână, neîntrecută în născocit poveşti moderne, adevărate lecţii de viaţă, în care nici binele, nici răul nu sunt absolute şi nimic nu e aşa cum pare la prima vedere.
Ea îi dă copilului ideea să trăiască fiecare zi ca şi cum ar fi zece ani şi-l învaţă să-i scrie epistole lui Dumnezeu, ca să se simtă mai puţin singur. Cu Tanti Roz pe post de ghid într-o viaţă trăită fast-forward, Oscar parcurge, printre râsete şi lacrimi, itinerarul emoţionant al tuturor vârstelor şi experienţelor umane.

E recenzia generala aceasta ,pe intelesul tuturor insa eu vreau sa va scriu altceva.

Scriu ...

...despre “Oscar si Tanti Roz“ pentru cei curiosi si pentru cei de la care nu mai am ce sa invat - poate doar sa-i ajut sa se mai regaseasca ei insusi cate putin ;

...pentru ca Oscar poate fi oricare dintre noi , e alegerea noastra daca putem deschide usa lui cu manerul nostru ;

...pentru ca nu mi-e frica sa smulg din mine ce dobandesc,caci am invatat sa pun mereu la loc altceva...

...si pentru cei care ,macar din cand in cand, le mai dau naibii de reguli si-si traiesc povestile interzise.

Vreau ca aceasta recomandare de carte sa vina catre voi,nu ca un dar tehnologizat,nici ca un ritual desuet ,ci ca o salvare a fiecarui copil “ mare “ din fiecare.Vreau sa nu va mai eschivati cand va adresati singuri intrebari,ci sa stiti ca cele mai sincere raspunsuri se gasesc in voi .Vreau sa incepeti sa va traiti fiecare zi fara multe vorbe si paranteze .Se face ca in privirea celor in care tindem sa credem cel mai putin ,gasim cele mai mari raspunsuri.

Pe mine m-au rascolit cele 74 de pagini si la fiecare a doua bataie de inima ,stiu ca trebuie sa fiu in partea de sus a implinirilor mele .

Am extras cateva dintre multele fragmente ce nu au cum sa nu te impresioneze si de ce le-am nuantat in roz va las pe voi sa ghiciti :

Astea fiind zise, dacă după toate amănuntele pe care ţi le-am înşirat aici încă n-ai reuşit să-ţi dai seama cine e Tanti Roz, cred,dragă Dumnezeu, că n-ar mai fi cazul să rămâi pe post de Dumnezeu, ci ai face mai bine să ieşi la pensie. Sper că sunt suficient de clar.

Ştii, Tanti Roz, am impresia că oamenii au născocit un alt fel de spital decât cel care există de-adevăratelea. Unu’ în care te faci că vii ca să te vindeci, când tu de fapt intri acolo ca să mori.

Ai dreptate, Oscar. Şi cred că se facea ceeaşi greşeală şi în ceea ce priveşte viaţa. Uităm că este fragilă, gingaşă,efemeră. Ne comportăm cu toţii de parca am fi nemuritori .

Fie. Dar de ce zici că ar trebui să-i scriu lui Dumnezeu?

–Ca să te simţi mai puţin singur.

–Păi cum să mă simt mai puţin singur cu

cineva care nici măcar nu există?

–Fă-l tu să existe.

Se aplecă spre mine.

De fiecare dată când ai să crezi în el, o să existe un pic mai mult. Şi dacă te ţii tare, află de la mine, o să existe chiar de-adevăratelea. Şi asta o să-ţi facă bine.

Să ştii c-aş fi de acord să-mi faci o vizită.În spirit, vreau să spun. Mi se pare o chestie tare de tot şi mi-ar plăcea să mă vizitezi. Primesc musafiri de la opt dimineaţa până seara la nouă.În restul timpului dorm. Uneori aţipesc niţel chiar şi-n timpul zilei, din pricina tratamentului.Dacă se întâmplă să pici într-un astfel de moment, trezeşte-mă fără nici o grijă.Ar fi o prostie să nu ne întâlnim din pricina unei clipe de somn în plus.

Era întinsă pe pat, să juri că era Albă-ca-Zăpada când aşteaptă să vină prinţul şi proştii ăia de pitici cred că-i moartă, Albă-ca-Zăpada din fotografiile în care zăpada pare albastră,într-atâta-i de albă.

S-a întors spre mine, iar eu m-am întrebat dacă mă ia drept prinţul sau drept unul dintre pitici. Eu aş fi bifat „pitic“, din pricina căpăţânii mele, dar ea n-a zis nimic, şi tocmai asta-i grozav cu Peggy că nu spune niciodată nimic şi că totul rămâne misterios.

-Carevasăzică, e serioasă treaba între tine şi Peggy, Oscar?

-Beton armat, Tanti Roz. Sunt superfericit. Azi-noapte ne-am şi căsătorit.

–Cum adică v-aţi căsătorit? Adică am făcut tot ce fac un bărbat şi o

femeie când sunt căsătoriţi.

Am avut un şoc dând cu ochii de statuia ta, adică văzând în ce hal erai, vreau să spun,ţintuit pe crucea aia, pe jumătate gol, slab, cucorpul tot numai o rană şi cu capul însângerat sub coroana de spini abia mai ţinându-se pe gât. Parcă ai fi fost eu. Asta m-a revoltat de-a binelea. Eu, dac-aş fi Dumnezeu, n-aş permite să fiu tratat astfel.

Mâine e Crăciunul, dragă Dumnezeu.Aniversarea ta, uite, n-am făcut niciodată legătura. Te rog, fă tu cumva să mă împac cu Peggy fiindcă, nu ştiu dacă e din pricina ei sau nu, da’ tare-s trist astă-seară şi nu-mi mai arde de nimic.

Pe mâine. Te pup,

Oscar

P.S. Acum că suntem prieteni, ce-ai vrea să-ţi ofer de ziua ta ?

Dragă Dumnezeu,

Peggy Blue a plecat. S-a întors acasă, la părinţii ei. Nu-s tâmpit să nu-mi dau seama că n-am s-o mai văd niciodată.

Nu-ţi mai scriu, că sunt prea trist. Peggy şi cu mine am trăit o viaţă împreună, şi-acum mă pomenesc singur, chel, ramolit şi obosit în patulă sta de spital. Urâtă-i bătrâneţea.

Azi nu te iubesc .

Oscar


Şi-n clipa aceea am înţeles care era diferenţa dintre noi şi tine:tu eşti un tip infatigabil! Pus pe muncă fără întrerupere. Căruia nu-i este niciodată lehamite.Ziuă vreţi, uite ziuă! Noapte? Uite noapte! Şi primăvară! Şi iarnă! Şi uite-o pe Peggy Blue! Şi uite-l şi pe Oscar! Şi pe Tanti Roz! Asta zic şi eu sanatate de fier !

Dragă Dumnezeu,

Am azi o sută de ani. Ca Tanti Roz. Dorm cam mult, dar mă simt bine.

Încerc să le explic părinţilor mei că viaţa e un dar buclucaş. La început ai tendinţa să-l supraestimezi crezând că viaţa pe care ai primit-o este veşnică. Apoi, dimpotrivă, îl subestimezi,găsind că-i o porcărie, scurtă de nu-nţeleginimic din ea şi pe care uneori ţi-ar veni s-o arunci de să nu se vadă. Abia către sfârşit pricepi că nu-i vorba de nici un dar, ci de un simplu împrumut.

Dragă Dumnezeu,

O sută zece ani. E mult. Cred c-am început

să mor.

Oscar

..............

PS. dati o fuga si la Bulandra,Oscar si Tanti Roz e pusa in scena,iar Oana Pellea isi joaca rolul cum o face de fiecare data : cu aceeasi nemurire .

Niciun comentariu: