miercuri, aprilie 27

Muscel Racing Contest 2011 Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop 2011


Organizatorii competitiei muscelene au planuit o desfasurare ampla a competitiei din acest an, care va fi completata cu o serie de evenimente conexe. Joi seara, de pilda, dupa inscrieri, amatorii de teatru se pot delecta urmarindu-l pe Horatiu Malaele in piesa "Mascariciul", de A.P. Cehov, sambata dimineata este programat un meci de fotbal intre piloti, arbitri, presa si organizatori, in timp ce dupa festivitatea de premiere a etapei de vineri toti cei implicati in Muscel Racing Contest sunt asteptati la Speed Party.


Câmpulung Muscel (FACEBOOK) deschide Campionatul Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2011, Muscel Racing Contest urmând să se desfăşoare în perioada 29 aprilie - 01 mai. Întrecerea se va derula anul acesta pe celălalt versant al Mateiaşului, dinspre Dragoslavele spre Câmpulung, startul fiind la Km 67,050, iar finişul la Km 61,900. Traseul însumează 5,150 km, panta medie este de 6,9%, cea maximă de 8,4%, iar diferenţa de nivel este de 150 de metri.

În afară de concursul propriu-zis şi spectacolul automobilistic în sine, organizatorii – Hatters Motorsport si Primăria Municipiului Câmpulung – conectează în această perioadă atenţia publicului şi la un alt gen de spectacole, sărbătorind vechea tradiţie a Armindenilor.

Nu ne ramane decat sa ne sustinem reprezentantii si frumosul plai muscelean!

Programul detaliat al Muscel Racing Contest 2011 este, după cum urmează:

Joi, 28 aprilie

  • Ora 12.00 - Conferinţa de presă a organizatorului la Primăria Municipiului Câmpulung
  • Ora 16.00 - Începere înscrieri şi verificări administrative, prezentare piloţi şi maşini
  • Ora 19:00 - Spectacol de teatru, “MĂSCĂRICIUL” de A. P. Cehov, cu actorii Horaţiu Mălăele şi Nicolae Urs, în Sala de spectacole a Casei de Cultură “C.D. Aricescu”.

Vineri, 29 aprilie

  • 07:00 - Deschidere parc închis, parc service DN73
  • Desfăşurare etapa I, până în jurul orei 16:30
  • 14:30 - Spectacol folcloric, “ARMINDEN MUSCELEAN”, în Piaţa Primăriei municipiului Câmpulung
  • 17:00 - 18:00 (în funcţie de afişarea rezultatelor şi eventuale contestaţii) - Festivitate de premiere pentru etapa I, pe scena de spectacol din Piaţa Primăriei
  • 20:30 - Speed party, restaurant Piatra Craiului, Bulevardul Pardon nr 37

Sâmbătă, 30 aprilie

  • 12:00 - Meci de fotbal între piloţi, arbitri, presă şi organizatori
  • 13:00 - Plantare de copaci, acţiune a Primăriei Municipiului Câmpulung, cu ajutorul pilotilor şi vedetelor
  • 14:00 – Vizitarea unor obiective turistice, informaţii în acest sens se vor găsi la secretariatul cursei, în incinta primăriei
  • 16:00 - Înscrieri şi verificări administrative etapa a II-a, prezentare piloţi şi maşini

Duminică, 01 mai

  • 07:00 deschidere parc închis, parc service DN73
  • Desfăşurarea etapei a II-a, până în jurul orei 16:30
  • 16:00 - concert rock în Piaţa Primăriei
  • 17:00-18:00 (în funcţie de afişarea rezultatelor şi eventuale contestaţii) - festivitate de premiere pentru etapa a II-a, pe scena de spectacol din Piaţa Primăriei.

Niciun comentariu: