Era o seara de PRIMAvara (cam rece) pentru dorintele mele ascunse si lumesti. Norii amortisera-n parul meu saten curat si soarele era desfiintat pentru ceva clipe. Luna i-a luat rezonanta luminii de pe chip si la-mprastiat peste pasii mei din cimentul aleii din spatele zidului fericirii. Aveam 20 si ceva de tinere si ude primaveri...
I-am urmarit umbra mersului si ...m-am indragostit. Era doar mister. Atat. Imi vine sa cred ca m-am indragostit decat de aerul ce-l respiram in urma lui. Am marit ritmul mersului, pana i-am ajuns la incheietura mainii cu visul meu si l-am prins usor. A privit inainte ca si cum era de mult a lui si m-a sarutat pentru intaia data sub ciresul inflorit mult prea devreme.
A doua zi, pe aceeasi strada, sub acelasi cer, ciresul era inca inverzit... Nicidecum inflorit. Si sa mai zica cineva ca Dumnezeu nu marinimeste puterea dragostei prin culoare, miros si vise inflorite.
Viata agale a pasit in doi. Aerul respirat a fost in doi. Cerul s-a stins si s-a aprins tot de doua maini. Apele s-au limpezit de ganduri duble si dragostea era una. Nu aveam nevoie de el, decat atat cat el avea nevoie de mine. Nici o aruncatura de ploaie peste noi, mai mult sau mai putin. Niciodata nu mi-am promis mie mai multe. Si niciodata nu m-a iubit Dumnezeu mai mult.
Dupa 70 de primaveri, varstnice si uscate primaveri... Intr-o seara de primavara, calda, asa cum dorintele mele o doreau, norii au fugit pe furis din parul meu incaruntit de lumina lui, iar soarele mi-a luminat verdele privirii si l-a daruit norilor rataciti. Luna mi-a luat chipul intre maini si l-a aplecat peste cimentul de unde ...in cea mai frumoasa PRIMAvara, am spart zidul fericirii si am luat fericirea cu mine departe. Si acum sunt indragostita. Nu mai e mister, e fior si pace. Acum el ma ia de mana.... si ma saruta pentru ultima oara.
A doua zi, pe aceeasi strada, sub acelasi cer, ciresul o sa inverzeasca. Sa mai zica cineva ca dragostea nu e vesnica ca Dumnezeu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu