Din dragoste pentru CAI am invatat verbul A (nu) POTCOVI

De nu m-as sti femeie-om, m-as sti cal. Cu corpul zvlet, gatul puternic, purtand pe coama sensul vietii, galopand ca sangele in vine cu picioarele lungi si copitele nedespicate, privind doar inainte. As cunoaste gratia, frumusetea naturala, loialitatea, perseverenta, nobletea, neinfricarea, rabdarea, spiritul liber, inteligenta, puterea si viteza.

Calul-cel dintai animal venerat de om. Omul-cel dintai act creator uman venerat de insasi omul. De aici paradoxul cabalin uman al inimii.

Cum as fi?

Uneori alb-de-un alb luminos, solar, reprezentand maretia, uneori negru-de-un negru triumfator si tanar, reprezentand vesnicia, alteori rosu ruginiu-de-un rosu aprins si stins de foc si apa. As fii pace, razboi si viata dupa moarte. Aripile insa nu le port niciodata. Doar le simt uneori.

De ce-as alege sa fiu cal in loc de femeie-om?

Nimeni nu poate simti vantul, soarele, ploaia, cum le-as simti eu si nimeni in locul lor nu mi-ar cere nimic in schimb. De dragul lor, mi-as purta mereu coama mai alba ca visele cele dintai si mai neagra ca neimplinirile, cu privirea de praf si luminata de cautari.

Nimeni nu poate simti PRIMAVARA cum as putea-o simti eu. Sub copite, m-as chinui sa nu omor primele fire de iarba, ci sa le presez pentru vesnicia sufletului meu, mereu inverzit. As pleca capul odata cu ochii-mi umeziti de-atata pace si, as multumi pamantului ca (ma si) tine si (mai si) rodeste. As alerga peste soare, prin lanuri ingalbenite de culoare inimii mele din cer si, nu mi-ar mai pasa de nimic. As simti pamantul plin de viata sub puterea mea si mi-as da seama tocmai atunci ca in El sta marinimia vietii. M-as confunda cu soarele dimineti la rand, doar sa-i pastrez in ochi stralucirea si nopti la rand doar ca sa-i pastrez in trup misterul.

As fi eu insami primavara mea. As inverzi la randu-mi. As invata perfectiunea renasterii.

Nimeni nu poate simti VARA cum as putea-o simti eu. M-as plimba intre munte si apa doar ca sa nu confund inaltimea visurilor cu visele ramase la plutit. In spate mi-as tine muntii innodati odata cu coama si-as intoarce capul spre oameni doar atunci cand ei isi vor intoarce inima spre mine. Iar sub picioare mi-as tine apele deznodate ca sa-mi curete atingerea atator oameni. Mi-as pastra culoarea din flori, ca sa-mi ramana mereu inima paletata si pictata in nemarginirea lor. Puterea soarelui as fura-o daca mi-ar permite cerul. Niciunde n-am invatat daruirea solara mai bine decat in verile darnice de impliniri. Si-as mai pastra curcubeul ploilor varatice, de dragul infinitului meu in fata minunii lui.

As fi eu insami vara mea. As incalzi la randu-mi. As invata neconditionarea daruirii.

Nimeni nu poate simti TOAMNA cum as putea-o simti eu. As gusta din fanul candva verde si as intelege rugina soarelui si supararea lui fata de pamant. Suparare transformata in parfum solar varsat peste lanurile mintii niciodata obosite de atata uscat an de an. Mi-as coace amintirile si le-as tranforma in roade-nu poame, ale partii drepte ale inimii. As pierde luni, nu zile, in miezul celor ce se numesc paduri si as invata de la copaci detasarea si acceptarea. Nu-si plang frunzele, ci-si intind spre cer si mai bine crengile, ca sa primeasca primul plans inghetat de nori. M-as bucura de fumul ce se-nnalta dintre uluci moarte de ploi si soare si, mi-as memora mersul lin, calm, apasat, pe pamantul ce-si inchina inima Lui.

As fi eu insami toamna mea. As usca la randu-mi. As invata detasarea renuntarii.

Nimeni nu poate simti IARNA cum as putea-o simti eu. As astepta primii fulgi cu crestetul dezgolit si coama timida, si i-as pastra uzi peste ochii mei vesnic deschisi de puterea dragostei. M-as tavali langa partea stanga a inimii, unde-mi e pastrata prima zapada din fiecare an si, as ramane rost de viata inghetat, intregul anotimp. As sta langa brazi, sa le simt curajul de-a ramane vesnic verzi si le-as promite prietenia mea fara compromisuri. As indrazni sa intru cu picioarele in adancul cel mai (ne)vazut de zapada si-as ramane acolo, doar ca se (re)invat dorul alergatului liber, (ne)limitat si (ne)sfarsit. M-as lupta cu colosul zapezii mereu alta si m-as duela cu fidelitatea mea in fata ei, desi la prima vedere iarna mi-e anotimp aproape mort. Si fiindca n-as avea multe de facut, as trata iubirea ca prim sens si ca prima bataie a inimii pe timp rece de amortire.

As fi eu insami iarna mea. As ninge la randu-mi. As invata inghetul dezghetului.

Intr-un final as ramane asa. CAL.

Fiindca om langa om nu mi-ar intelege mai bine trairea vietii prin trairea privirii.

Fiindca om langa om n-ar intelege mai bine dragostea autentica prin dragostea umana.

Fiindca de aici am invatat ca oameni, precum caii, nu trebuie potcoviti. Fiindca verbul A POTCOVI, caii l-ar desfiinta.

Fiindca potcovitul nu-nseamna altceva decat condamnarea lor la moartea sufletului si privarea libertatii lor.

Si asa cum as ramane, cal, as arata oamenilor lectia vietii vesnice si-a iubirii nemarginite, pe care ei inca n-o stiu. I-as mai invata sa nu-si potcoveasca niciodata INIMA.