Necunoscutule de inima cunoscut,
pot sa-ti vorbesc tacand?
Stiu ca tu imi intelegi cel mai bine inima atunci cand mintea-mi fuge in locul de unde-ai venit. Nu te las a mi-o iei tu in causul palmelor ce-mprastie intrebari si sa mi-o asezi langa a ta, in dreapta trupului tau perfect, doar ca sa iti bata dublu sufletul si sa ai tot atatea inimi cate cuvinte isi are inramarea gandului meu sub pecetea greului "Te iubesc".
La fiecare revedere, inchid ochii. Nici n-as putea sa privesc un necunoscut care ma cunoaste atat de bine. Prin puterea mainilor tale si slabiciunea mainilor mele, nu reusim niciodata sa ne atingem ca doi indragostiti. Din lumea din care vii, mainile stau atinse doar sub taina rugaciunii tale pentru mine si rugaciunii mele pentru tine.
Stii ce-mi plac intalnire noastre…
Niciodata insa nu ne intalnim altfel decat goi.
Iubirea noastra nu are rusine, cum nu are haine.
Iubirea noastra nu are venire, cum nu are asteptare.
Iubirea noastra nu are "aici"-"acum", cum nu are "atunci".
Iubirea noastra nici macar nu e iubire. E doar sensul nostru necunoscut de inima cunoscut. Tot cum eu iti sunt si tu imi esti. Rar, dorit, avut.
Nici macar nu stiu unde am invatat sa nu mai iubesc. Pe tine cel putin, sigur, dar sigur nu te iubesc. Si ce-mi place, e ca niciodata nu te indoiesti odata cu trecerea anilor, peste inima mea ce nu stie decat a renaste.
Fruntea mea pe pieptul tau, e mai mult decat dovada unei certitudini pamantesti. Caci tu n-ai cum sa-ntelegi niciodata de ce ma iubesti.
Nu stiu ce nu iubesti la mine. Insa stiu ca nu din bratele tale ce n-au imperfectiuni si nici din parul meu prins in flori de soare, am inceput povestea. Insa sigur stiu ca bratele nu le-as uita niciodata, chiar daca eu nu vad, ci doar simt si, stiu ca tu nu vei uita niciodata parul meu, chiar daca la fiecare atingere a lui imi mai furi cate-un spin de soare, amintire.
Nu-mi vorbesti decat foarte rar si nu-mi minti buzele niciodata.
Tu nu-mi vrei trupul la fiecare revedere, pentru ca mai degraba mi-l ai in gand zi de zi. Niciodata nu mi-ai cersit glasul iubirii, decat poate cand ai recunoscut ca stii sa plangi si sa suferi chiar si tu. Insa atunci, cu riscul egoismului meu, tot nu ti-am rostit spre auzul inimii ce-ti doreai. Am preferat sa plec si sa revin, cand ti-era mai dor sa-ti ingrijesc mainile atat de frumoase uratite de spinii mei.
Esti asa diferit de mine…
De-asta poate si anii, viata, rugaciunea, ne-au tinut atata timp impreuna.
De-asta poate si trupul meu de fiecare data e altfel sub mainile gandului tau rupt de la radacina celui mai nestiut sentiment: pasiunea.
De-asta nu ne-articulam sensul nostru comun, decat prin cuvintele ce nu se-aud niciodata.
Si in final, de-asta nu vad (alt barbat) si tu nu auzi (alta femeie).
Si stii ce-mi mai place la tine cel si cel mai mult?
Niciodata nu te-ai ferit sa imi pansezi mintea. Ai stiut mereu ca ea stie sa doara mai bine decat sa te iubeasca. Cu toate astea n-ai ezitat niciodata sa ma invelesi in puterea ta de gand si sa nu ma tii la piept decat stransa de bratele inimii tale.
Nu te iubesc. Si n-o voi face niciodata. Insa te voi recunoaste mereu de nu te voi vedea si, ma vei simti mereu de nu ma vei avea.
Ce simtim noi se cheama sens divin, nu iubire. Sub ruga bratelor tale si a parului meu, in fiecare zi renastem unul pentru celalalt.
Asta ne-a tinut atatea secole sub vraja de viata.
Desi, numai noi stim ca nu suntem de pe-acest Pamant, ci din vise.
A ta,
Necunoscuta de inima cunoscuta.
Desen: Cristina Lazar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu