E unic si singur-prin definitia lui intregita de barbat. Unic in definitie, tactici, ameteala de senzatii, sentimente, stari. E singur, pentru ca nu e in piramida cu mai multe capete de lista si e insasi (mu)zeu. E unic si singur, ca e al tau mereu, pentru ca a fost cum ti-ai dorit si i-ai fost cum si-a dorit. Unicitatea e singuratatea lui si plenitudinea ta-ca femeie a lui, iar singuratatea e unicitatea ta si plenitudinea lui-ca barbat al tau. E unic in dor si rugi. E singur langa trupul tau si visul lui.
Iubirea pentru el e unica si singura, ca nici nu i s-ar potrivi alta. Stie ca dorul dureros leaga un barbat de o femeie si tot el ii desparte. Stie ca dragostea de dupa revedere e cea mai orgasmica amintire a lui dintotdeauna si a ei pe veci. Stie ca ea isi va intoarce si capul-odata cu mintea, dar si trupul-odata cu sufletul, la fiecare strigat de necuvinte al lui. Iar ea, stie ca el nu ar inceta niciodata, sa o uite, in orice fel inimaginabil. Ea e rutina lui, rara si sigura. El e unic si singur-pentru ea, femeia lui.
E unic pe de-a-ntregul. Si nu se injumatateste cand se daruieste. Nu stie ce e egoismul decat cand vine vorba de el. Cu o femeie, nu e decat cum ar trebui sa nu fie un barbat. Ii alina dorul prin teama. Teama de a nu-l mai avea niciodata. Numai el stie ca mereu o va surprinde cu alte revederi, dupa doruri dureroase si lungi. Dar repet, doar el stie asta. Ea adoarme in temeri si frici si se trezeste in dorinte. Dorintele i se vor implini intodeauna. Insa vraja lor, numai el le (de)tine. Are intemnitat dupa gratiile de lumina, atatea... complexitati. E complex incomparabil. E unic si singur, iar aspectul e de neuitat. Ca femeia ii e asa diferita la fiecare revedere, ii e determinarea lui de a se rasfrange de fiecare data, in bratele ei, karmic si chimic, inmiit de dragostea ei.
Dragostea nu e... aici, acum. E acolo, atunci. Cand o vrei si o s-o ai, cand o doresti si o s-o simti.
Dragostea nu e adevar. E minciuna care ti se topeste pe buze, atunci cand negi bataile inimii de la fiecare revedere.
Dragostea nu e mana ridicata la cer sau maini impreunate. E multimea de 5 ce-i multumeste ei de fiecare data, printre trecerea degetelor prin par, ca exista, dar si acoperamantul inimii lui, la fiecare pauza de Rai.
Dragostea o ai cand vrei, dragostea e dureroasa si atunci e cel mai perfect cumul static al tau-ca om, e mana ce ti-atinge parul si totodata pieptul atins mai inainte de acelasi par prin care tocmai ti-ai trecut mana. E zeul femeii. Iar ea femeia zeului.
Tu omule, iubeste. Si taci in iubire.
Apogeul victoriei inimilor unite nu rasuna, ci ingana.
Dragostea, evident.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu