Impart bucuria mea, de a face parte din echipa redactionala a revistei Art Out, cu voi toti ai mei.
Va invit la un traseu cultural si fresh in nr 4 al revistei dedicat ARTEI CONTEMPORANE.
Imi gasiti articolul in paginile 56-57. Iubitori de frumos, calatorie placuta!
PREZENTUL- (deş)ARTĂ (i)MUABILĂ (forţă) IN (so)ARTĂ CONTEMPORANĂ
Dacă am privi în jur, noi, am egala cu un muzeu de artă contemporan. Am începe turul cu figurina lui Venus din Willendorf mirată, am păşi faraonian spre piramidele lui Keops în timp ce preaslăvim arta (mixtă a) manuscriselor, după care renastem în desuetul baroc şi ne trezim îmbibaţi de-un (dulce-amărui-flambat) modernism alipit de-un sfârşit de secol XX atins de avant-garde. Şi zburăm...
Coborâm aripile arhitectural şi revoluţionar estetic peste arta contemporană. Ne ascundem după culorile Fovismului odată cu Vlaminck, Signac şi Henri Matisse, după care ne mascăm noutăţile prin neutrul viziunii culorilor ale Cuvismului, prin Pablo Picasso şi Georges Braque. Alunecăm aripile în Expresionism îndemnaţi de Van Gogh, Toulouse-Lautrec, Munch şi Ensor, le ridicăm pe lângă Dadaism şi, ne metamorfozăm în Suprarealism avându-l partener de călătorie pe Salvador Dali, abstractizând traseul imuabil.
Arta contemporană e suflul spre schimbare. E mai mult schimbare decât stil static. E transformarea artistului, ridicată la rangul apoteotic de material, cuvânt, sunet, culoare, formă, în final conectând spiritul uman la rang de operă de artă.
Ruptura e clară de standardele modernismului-arta contemporană fiind noul hibrid, pictat şi sculptat neclar, dând drumul odată cu interesul vizual simplu, la cea mai pură formă de artă.
Abordarea artei contemporane e dislocată între vălul de lumina şi parodia întunericului luminat. Cromatica jocului are un primordial impact asupra umanităţii, generalmente asupra sumbrului atmosferic şi cenuşiul marilor oraşe. Verdele mereu răsare fără să întrebe, din jurul marilor "edificii" contemporane, în periplul nostru agitat, înţesat de tumult.
Avem nevoie astringent de nou, de (altfel de) frumos, de diferit. O linişte de frumos, neuitată de oameni, ce-şi are menirea să fie supraadorată.
Expresivitatea timpului nostru rezonează cu contemporanul, ce şi-a aţâţat bine pe rever medaliile urmând să fie aplaudat frenetic. Nu ai cum să nu simţi regăsire şi identificare, intimitate şi paralelism, unicitate şi lovitură omniprezentă a mâinii umane-mână ca dublu-sens în artă. E infinitul creat de mâna umană prin mijloace materiale finite, pluralitatea elementelor fiind de cele mai multe ori însoţită de interogaţii. E impurul-purificat progresiv, până la epuizare în mrejele imanente.
Eu văd contemporanul, în artă, ca o ambuscadă în noapte, la fel de mare cât o stea. E cenzurată mai mult sau mai puţin de uman şi e multiplu faţetată.
E melanj de spirit, forţă, curaj... şi lumină. E (ne)înţeles contemporanul ca arta, paradoxal. Eu spun că nu. E înţeles perfect, doar că nu mereu acceptat. Nimic nu e mai colosal decât prezentul, aşa banal, greoi şi murdar de praf. Dar nimic nu e mai simplist, decât înţelegerea artei că artă şi a contemporanului ca zbor. Zbor de (ne)odihnă al artei.
Între mâinile noastre ridicate şi pământ, e cerul în care-nvaţa arta, cum să-şi ţină aripile. Arta contemporană, nu a-nvatat decât să privească înainte, să uite de vânt şi să-şi paveze actual, traseul, prin oameni. Sau oameni-artişti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu