Mi-ai atins trupul cu vorbele si atat. N-am apucat sa-ti multumesc, ca ai plecat chiar inainte de-ati exclama venirea. Stiu doar ca n-a fost vis sau cine stie ce eroare de suflete necunoscute-n vis. Mi-ai trecut mainile prin par cand eu numaram de cate ori mi-a trecut vantul prin gene. Eu ti-am atins trupul vid cand nici nu stiai ca sub palmele mele moi sunt raspunsurile palmelor tale pline de… vise.
Ne-am cunoscut din alte cunoasteri stiute si ne-am acceptat vag vietile atinse intamplator. Si ne-am pasit drumul destul de scurt incat sa fie vis si destul de lung cat sa fie realitate. Mda, nici noi nu stim ce-am fost, daramite sa mai stim acum ce suntem.
Aripi, oameni, sau oameni inaripati de-al vietii zbor.
Ne-am asezat sufletul in suprapunere de luna plina cu cer mut si, le-am lasat pret de cateva ore la trancanit in voie. Nu am povestit prea multe-ori ca stiam unul despre celalat atatea incat orice ar mai fi spus unul, ar fi fost stiut de celalalt si invers, ori ca a te confunda cu misterul e o existenta de putini palpata si noua ne place tot ce-i diferit si savuros.
Vorbeam de atins de trup… Da. Si cand mi l-ai atins parca nici nu erai tu cu mainile acolo. Alt rand de maini parca, iti mascau venirea pe pamantul meu. Ca sa nu te mai recunosc, la alt cer mut de luna plina.
Mai lunga ti-a fost tacerea decat venirea, insa te-am iertat. Asa-i la noi pamanturi si opriri de zbor, calatorule.
M-ai invatat insa ceva si nici nu ti-ai dat seama. Sa ma bucur de plecari ca si de veniri.
Pana la urmatoare vizita de-albastru cer, ascunde-te-n noaptea ta plina de alte aripi si alte soiuri de vanturi ce duc care mai de care, in nestiute departari.
Eu imi tin de urat zborului meu independent, viu si linear.
Iar tu de vei reveni, sa ma anunti de asta data.
Ca sa am timp sa tratez cu vantul, deschisul de inimi si sederea ta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu