Ioana Andreea Niţică: Sa militam in numele... SPORTULUI

SPORT, sporturi, s.n. Complex de exerciții fizice, de jocuri practicate în mod metodic, cu scopul de a dezvolta, de a întări, de a educa voința, curajul, inițiativa, disciplina; fiecare dintre formele particulare, reglementate ale acestei activități.

Cuvântul sport are o lungă istorie, avându-şi originea în cuvântul latin deportare, care printre sensurile sale primordiale, însemna a ieşi afară pe poartă adică a ieşi în afara zidurilor oraşului pentru a se dedica la activităţi sportive. Tot din acest termen, îşi au originea înprovensalul deportar, spaniolul deportar şi francezul despoter (dvertisment, distracţie); de la acest cuvânt francez a luat, în engleza din al XIV-lea secol, termenul disport, ce în preajma, secolului XVI, s-a transformat în sport.

Studiul dezvoltării sportului în istoria umană, poate arăta schimbări sociale semnificative survenite de-a lungul secolelor, în diferite culturi. Conceptul de sport ca o activitate ce implică abilităţile umane de bază, fizice şi mentale, urmăreşte îmbunătăţirea acestor abilităţi pentru a fi utilizate mai eficient şi sugerează faptul că sportul este probabil la fel de vechi ca dezvoltarea inteligenţei umane. Pentru omul primitiv, activitatea fizică a fost doar un mod de a-şi îmbunătăţi cunoştinţele despre natură şi, în aceeaşi măsură, un mod de a stăpâni mediul din jurul lui.

Vreau sa militam pentru SPORT. Vreau ca dimineata odata cu obijnuitul spalat pe dinti si fata, sa alocam timp religiei fizicului si anume SPORTULUI.

Cum Seneca spunea ca drumul sportului e lung, dar te duce la inaltimi nebanuite, cum Muhamed Ali spunea ca in salile de sport nu se nasc campionii si cum sportul national al romanilor SPER sa nu fie doar goana dupa functii, sa facem SPORT.

Sa invatam si, inainte de toate, sa acceptam sa concuram cu noi, e vorba de conceptul de a fi mai bun ca ieri. E vorba de incredere, de respect. E vorba de victoria ta, in fata ta.

POT, IMI DORESC, SUNT. Si sunt pentru ca imi doresc si pot.

Sa radem chiar in stilul unicului Cioran: Să nu uităm că există în lumea asta pumni, strigăte, palme, marşuri, sport, femei, vulgaritate, cu ajutorul cărora înfrângem temporar tristeţea.

Ei bine, vad tot mai multi practicanti de sport ca must, dar nu ca gratie a spiritului. Nu vad tinerii ce isi mangaie kilogramele zi de zi in timp ce mai descopera cate un ambalaj nou la o punga de chipsuri, alergand, mergam la sala sau de ce nu practicand un sport care sa le dezvolte cel putin capacitatea de a se respecta pe sine. (Shht, ramane intre noi ca absolut orice SPORT are menirea asta. De autoeducare a sinelui.)

Vad in parcuri alergand doar trupuri impecabile, care cu siguranta au invatat ce e acela cult al sinelui. In rest? Unde sunt cei care participa la concursuri de mancat shaorma, baut beri direct din butoaie sau inghitit cat mai multe meniuri fast-food pe ora?

Domnilor, cum e sa simtiti in locul unui abdomen plat, unor coapse ferme, unui posterior impecabil, unor brate fine, o burta din care ai afuma cea mai buna sunculita de Craciun sau niste picioare din care-ai face cea mai buna ciorba de os afumat?

Doamnelor, cum e sa simtiti ca aveti in locul din dreapta in pat, seara de seara un urs polar cu trup de Yeti?

Si daca tot nu v-am convins, sa va enumar cate SPORTURI sunt, ca sa nu va aud ca nu aveti de unde alege:

A-B-C-D