"Imi doresc enorm de mult un copil, o casa calda si primitoare, dar nu stiu cum sa le impac cu nevoia mea de a-mi pastra libertatea"
- E preferatul regizorilor romani de film: actor de o versatilitate uluitoare, aproape orice personaj ii vine manusa. Dar nu doar filmografia lui impresionanta l-a facut celebru, ci si umorul, prezenta si carisma. E unul dintre cei mai ravniti tineri actori, dar in primavara asta, in sufletul lui e furtuna -
"O mare iubire nu se croieste de unul singur"
- La primul nostru interviu erai casatorit, un an mai tarziu - divortat. Apareai in reviste alaturi de frumoasa Raluca Aprodu. Acum se sopteste ca esti din nou singur. Ce s-a intamplat? N-a fost nici de data asta marea dragoste?
- Nu stiu cum se face, dar, desi toate inceputurile sunt frumoase si promit totul, emotiile se perimeaza cu timpul si apar probleme. N-am depasit niciodata trei ani intr-o relatie. E groaznic! Fostei mele sotii i-am gresit, iar ea nu avea nici o vina, ar fi avut rabdare sa treaca peste orice. Totusi am renuntat. Acum, cu Raluca, cel putin stiu ca n-am fost eu veriga slaba. E trist, pentru ca imi doresc foarte tare sa iubesc neconditionat. Doar ca nu poti face asta, daca celalalt nu te ajuta. O mare iubire nu se croieste de unul singur.
- Ai reusit sa invingi tristetea despartirii?
- Am un gol sufletesc, pe care nu pot sa-l controlez. Supravietuiesc si astept sa-mi treaca. Sunt ca o gaura neagra. Desi am si momente de liniste curata si senina, in care simt ca dragostea va aparea si va fi chiar mai bine ca inainte. Ma ajuta foarte mult meseria. Dimineata sunt in forma maxima. Cand sunt la repetitii, sunt foarte bine, rad, ma bucur, traiesc normal. Seara, ma copleseste singuratatea. Dar am mai invatat ceva: sa-mi privesc durerea in fata. Cand eram pusti, fugeam de ea, o bagam sub pres, si ea iesea cand ma asteptam mai putin. Daca intorci o iubire mare, pe cealalta parte e o durere mare. In rest, ma ajuta meditatia. E ca un dus zilnic. Te racoreste.
- Crezi ca iubirile se sting sau le purtam toata viata cu noi?
- Iubirea se stinge, dar ramane amintirea. De fapt, nu amintirea, ci trairea lor ne imbogateste, ne creeaza acel bagaj luminos. Eu lucrez des, ca actor, cu memoria afectiva. Daca trebuie, mai scormonesc cate o rana. Uneori, sunt surprins sa constat ca, dupa ani, inca mai curge sange.
- Si totusi, de ce s-au sfarsit toate relatiile tale?
- Cred ca din cauza mea. Cred ca am niste minusuri, din moment ce am ratat de fiecare data. Si as vrea sa inteleg ce nu fac bine, ca sa nu mai repet greseala. Imi dau seama ca nu daruiesc suficient, nu reusesc sa-i dau celuilalt sentimentul de definitiv, si mi-e ciuda pe mine. Nu doar o femeie are nevoie de asta, ci si un barbat. Adevarul este ca nu m-am lamurit, de fapt, in sinea mea, daca vreau sa fiu liber sau vreau sa am o familie. Imi doresc enorm de mult un copil, o casa calda si primitoare, dar nu stiu cum sa le impac cu nevoia mea de a-mi pastra libertatea. As vrea sa stiu ca sunt iubit si iubesc, ca apartin cuiva, dar in acelasi timp, sa ma simt liber, sa nu starnesc gelozii cand plec la filmari, sa nu fiu pus la indoiala. Cred ca intr-o relatie, daca oamenii au simtul umorului si sunt feriti de cumplitul sentiment al geloziei, lucrurile pot curge foarte lin si frumos. Femeile ar trebui sa fie mai relaxate cand e vorba de o posibila competitie. Din pacate, isi pierd prea repede increderea in feminitatea lor, se simt amenintate, frustrate, iar asta strica totul. Acum multi ani, am invatat ce e meditatia. In meditatie se spune ca, daca doi oameni se iubesc si sunt impreuna, nu trebuie sa stea mereu unul langa altul, trebuie sa stea mai la departare, pentru ca energia dintre ei sa ajunga la toata lumea, sa bucure pe toata lumea. Sa faca un arc de bucurie peste toti. Asa ar trebui sa fie si cuplurile. Oricum, ce ma dezechilibreaza pe mine e ceva din mine, nu de la celalalt. Am in mine o mare nehotarare, trebuie sa mi se dea directia. In fine, degeaba vorbesc atata, oricat as teoretiza despre dragoste, asta e capitolul la care m-am impotmolit de fiecare data.
"Vreau o iubire care sa ma apuce de gat"
- Nehotararea care te impiedica sa traiesti o mare iubire nu vine si din faptul ca ti se pare mereu ca vei gasi altceva mai bun?
- Eu am trait, adesea, un fel de adolescenta intarziata. Am crezut mereu ca femeia cu care sunt poate fi femeia vietii mele, apoi am intalnit o alta si am crezut ca ea este, si apoi o alta. Acum astept mana destinului, vreau o iubire care sa ma apuce de gat si sa simt ca gata, toate cautarile si alergarile iau sfarsit. Si in acelasi timp, stiu foarte bine ca femeia ideala nu exista. Dar ea poate deveni ideala. Orice om caruia ii dai atentia ta infloreste. Problema e ca, uneori, obosesti sa dai aceasta atentie, iar daca celalalt nu e suficient de intelept sa te traga de maneca, sa preia el comanda, cand tu nu mai poti, daca se simte ranit si se retrage in cochilie, se ruineaza totul. Trebuie sa daruiesti mult, dar sa ti se si intoarca ceva inapoi. Eu recunosc, de la un punct incolo am fost comod, n-am mai facut nici un scenariu. Pentru ca, in definitiv, mai cred si in altceva, cred ca iubirea e ca seva unui copac. Cand este, curge, cand nu mai este, degeaba o mimezi.
- Pentru ca focul sa nu se stinga, trebuie sa mai pui lemne. Dragostea nu trebuie si ea intretinuta?
- Ba da. Eu cred mai ales in puterea gesturilor mici: cand vezi, de pilda, ca spala vasele si e obosita, o inlocuiesti, cand spune ca are pofta de ceva dulce, cobori sa ii iei. Lucrurile mici, normale, fac relatia frumoasa. Iar de distrus, o distrug cel mai adesea nepotrivirile marunte, nu marile tragedii. Cand sunt multe nepotriviri mici, ele pot sapa increderea intr-o relatie pe termen lung. Daca sunt, insa, indragostit cu adevarat, fac gesturi mari. De pilda, sunt in stare sa conduc 100 de km numai ca sa-i las celuilalt un semn mic de dragoste si apoi, fara sa fiu vazut, ma intorc la Bucuresti. Mai e ceva ce tine lucrurile aprinse: sa poti sa vorbesti. Mie imi place mult sa vorbesc, imi place sa-mi vorbesc si neajunsurile in dragoste, dar si bucuriile, imi place sa-mi cer iertare, daca am gresit, sau sa cer deschis, daca am nevoie de ceva. Daca nu poti s-o pui in cuvinte, dragostea nu exista!
- Spuneai ca femeile isi pierd repede increderea in ele. Eu zic ca nu si-o pierd chiar atat de repede, daca partenerul stie sa le pretuiasca, sa le iubeasca, sa le ocroteasca.
- E adevarat si asta. Dar eu cred ca barbatii sunt foarte diferiti de femei, in abordarea iubirii. Noi suntem foarte buni la inceput, dar rar ramanem la fel de buni toata viata. De aia, de la un punct incolo, trebuie sa intervina femeia, sa tina lucrurile legate. Pentru ca femeia are o capacitate pe care noi n-o avem: anduranta. Mi s-a racit gura de cand tot spun proverbul asta indian, prin interviuri: femeia e inima, barbatul e creierul. Daca moare creierul, inima inca mai bate, daca moare inima, moare si creierul. Inima e pace, liniste, iubire. Barbatul trebuie sa stie sa dea directia, dar femeia trebuie sa aiba grija sa nu fie furtuna in jur. Femeia e puterea barbatului. Un barbat care are o femeie care sa-l ingrijeasca, care sa-l iubeasca, care sa-i dea confort, ala e cel mai fericit si-i va da inapoi toata atentia lui. Or, femeile din ziua de azi au pierdut exact puterea maxima a unei femei: feminitatea. Iubirea si linistea pe care le cultiva o femeie trebuie sa-i dea forta barbatului sa lupte si mai puternic, sa castige toate trofeele din lume, ca sa i le aduca ei acasa, in dinti, si sa i le puna pe masa. Femeile si-au pierdut gingasia, delicatetea, inocenta, fiindca au fost chinuite mii de ani si au simtit nevoia sa ridice capul. Am purtat noi pantaloni, ati vrut si voi. Dar culmea, cand vreti sa castigati, va puneti, totusi, decolteu! (rade)
"Orice barbat insala macar o data in viata"
- Ai un model in ce priveste relatiile sentimentale?
- E mult spus ca am un model, dar viata bunicilor mei m-a influentat foarte mult. Ei au avut o relatie minunata. Bunica mea era
- Astazi, majoritatea femeilor muncesc foarte mult, femeile puternice, de cariera, n-au timp sa faca gospodarie. N-au si ele dreptul la dragoste?
- Aia nu e putere. Ele doar traiesc cu iluzia ca detin puterea. Pentru ca au bani sau pentru ca au un ascendent asupra altora. Dar sunt atat, atat de vulnerabile! Fug de ele insele, muncind in fiecare zi, si in sufletul lor bate vantul. Sa nu se astepte sa aiba un barbat zi de zi langa ele, ca n-o sa-l aiba. Niciodata! Daca as gasi femeia care sa se ocupe si de cariera, si de casa, si de mine, ii garantez ca nu va face niciodata nimic singura, ca voi da totul pentru ea, o sa fiu cel mai mare sprijin al ei, o sa fiu langa ea in permanenta.
- Nu te-ar plictisi genul asta de viata casnica? Ii ajunge asta unui actor?
- Nuu, nu ma plictisesc. Eu ador mirosul de bucatarie, care imi aduce aminte de bunicii mei si de momentul cand se aduna toata familia in jurul mesei. Poate sunt eu tampit, dar cred foarte tare in ideea de casa, de familie, cu un copil care misuna pe langa piciorul mesei. E ceva ce n-am atins niciodata si am o mare durere. Viata de familie si meseria de actor pot fi impacate foarte bine, dovada toti prietenii mei, majoritatea casatoriti si cu copii. Cand ii vad cat de fericiti sunt, recunosc ca simt o mare frustrare, sufar ca nu mi s-a intamplat si mie la fel.
- Statul prea mult in bucatarie nu omoara dorinta?
- Pana acum cativa ani, credeam ca dorinta e singurul lucru care conteaza. Aiurea! Daca esti intelept, poti trece peste faptul ca partenerul tau e mai obosit intr-o seara sau intr-o saptamana. Si in fond, depinde de tine sa-l faci sa se simta mai odihnit. Barbatii sunt mai sexuali, daca nu primesc, unii se duc si-si iau din alta parte, desi vor ramane mereu cu femeia care le da echilibru si stabilitate. Au o mare nevoie de confort sufletesc. In timp ce voi, femeile, aveti alte nevoi. Nu va place barbatul care sta numai pe acasa si-si pupa nevasta, va simtiti atrase de ala care e puternic, curtat, ravnit si liber.
- Esti un tip fidel? Actorii sunt destul de alunecosi...
- Cred ca barbatii sunt poligami, ca structura. Si nu o zic ca sa ma scuz. Cred ca orice barbat insala macar o data in viata. Mie mi se pare ca o povara pentru barbat faptul ca-i vine, din cand in cand, sa plece. Recunosc ca ma lupt cu mine sa n-o fac, am stat de multe ori in doi si n-am facut-o. Cred ca am, totusi, o fire fidela, desi am mai gresit. Cel mai urat gest pe care l-am facut in viata mea a fost ca mi-am inselat sotia intr-un moment in care ar fi trebuit, de fapt, sa-i fiu alaturi.
"Cred ca un copil te reconecteaza la Altceva, la o lume de dincolo"
- Te-ai recasatori?
- Recunosc ca nu prea imi vine sa o mai fac a doua oara. Asta, pentru ca am trecut printr-un divort si mi-e groaza. Am stat de la 8 dimineata pana la 5 seara in sala de judecata, langa un om pe care il iubisem, dar caruia ii gresisem enorm. Divortul a fost una dintre cele mai urate zile din viata mea. Dar imi doresc foarte tare un copil. Cred ca un copil te reinvata sa traiesti, te reconecteaza la Altceva, la o lume de dincolo, e trimis din alta parte. Femeile insarcinate mi se par cele mai frumoase din lume, stralucesc, pur si simplu. Jung spunea ca mama lui avea doua voci, una lumeasca si una de dincolo. Chiar cred asta: femeile cand devin mame au un simt in plus, capata o voce transcendentala. E adevarat ca atunci cand ai copil, viata se schimba si totul e mai greu, dar lucrurile devin mult mai profunde.
- Parintii tai s-au iubit? De la ei ai mostenit dragul de casa?
- Ai mei au divortat cand aveam 11 ani. Nu s-au inteles prea bine, s-au casatorit foarte tineri, la 19 ani, au facut-o pe sora mea, iar cand aveau 22, m-au facut pe mine. Erau alte vremuri. Mama a fost toata viata ei o mare familista, si ea, si bunica sunt Raci, ca si mine. Cred insa despre parintii mei ca sunt suflete pereche, chiar daca nu au ramas impreuna. Au avut, in felul lor, cautari similare, fiecare si-a dorit sa aiba o familie perfecta. Si si-au refacut amandoi vietile, desi nu mai au alti copii in afara de noi. Mama e o persoana cu picioarele pe pamant, ea m-a invatat toate lucrurile practice. Iar tata m-a initiat in latura spirituala a vietii. Ei s-au intalnit cu adevarat ca femeie si barbat, dar i-a distrus tineretea. Daca ar fi avut experienta de acum, nu s-ar mai fi despartit niciodata. Se inteleg si in prezent foarte bine. Ii chem pe amandoi la premiere. Uneori vin insotiti, si cand se privesc, se vede ca intr-un fel inca se iubesc, ca au un lucru pe care nu li-l poate lua nimeni. Poate ca e nunta in cer. Am patru parinti, ii iubesc pe toti, si asta mi se pare foarte frumos.
"Marea iubire vine in liniste"
- Crezi ca modul in care ai copilarit iti dicteaza un fel de a iubi?
- Eu sunt bucurestean, dupa nastere. Dar am si sange de grec in mine. Ar fi trebuit sa ma cheme Xantulix, daca strabunicul meu, avand oarece probleme, n-ar fi luat numele de fata al mamei lui: Vasluianu. Copilaria mi-am petrecut-o insa la bunici, la Targu Jiu. A fost o copilarie foarte libera si naturala, eram tot timpul afara, pe dealuri, cu animalele. Imi amintesc ca, intr-o seara, ne-am adunat toti copiii sub un par si am inceput sa vorbim despre Dumnezeu. Foarte des, in viata mea, m-am reintors cu gandul la momentul ala. Cred ca acolo, in felul in care am vorbit si simtit atunci, era intr-un fel toata viata mea: si actoria, si dragostea. Cred foarte tare in cei sapte ani de acasa, care nu inseamna doar educatie, ci si un bagaj enorm de emotii si de trairi, sunt locul de unde ai plecat, la care te reintorci instinctiv, in toate momentele de criza ale vietii tale. E varsta la care iti formezi cu multa inocenta toate parerile despre lume.
- Cum recunosti o mare dragoste? O astepti sau explorezi ce-ti iese in cale?
- De foarte multe ori am intrat in confuzie, eu asteptand o mare dragoste de cand ma stiu. Dar m-am pacalit si am continuat sa merg mai departe cu indoieli. Si apoi intervine atasamentul. Avea Gellu Naum o vorba: marea iubire vine in liniste. Asta e dragostea pe care o caut. Dragostea dintre el si Lygia. Sau dintre Federico Felinni si Giulietta Masina. Intotdeauna, cand a inceput in scandal, s-a dus la vale. Ai impresia ca e mare pasiune, dar te consuma aiurea.
- Mai crezi intr-o iubire mare, care te poate salva?
- Absolut, desi nu am avut parte. Cred intr-o iubire in care amandoi sa dea totul, iar impreuna sa devina mai buni. Pentru asta e nevoie de multe: de responsabilitate, de devotament si rabdare, care sa faca lucrurile sa dureze. Eu nu cred in respect in relatii. Cuvantul asta mi se pare ca jigneste iubirea. Dar cred ca am uitat sa ne mai sacrificam pentru celalalt, sa-l iubim fara margini. Ne e foarte frica sa nu pierdem. Si pierdem, normal, fiindca nu investim. Oamenii de azi considera ca umilinta ii coboara, cand, de fapt, ea te inalta. Mi s-a intamplat odata pe scena sa simt pur si simplu ca devenisem doar un instrument, ca nu mai aveam nici o putere. Cred ca in dragoste si pe scena trebuie sa te lasi in pace. Parerea mea! (rade)
Interviu preluat exclusiv din
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu