joi, august 25

Oameni-cusuti pe inima, cu ac inmuiat in roua



Omul e ca vantul. Isi face loc, fara macar sa intrebe, prin cele mai nestiute, nevazute si neatinse locuri cu putinta. Se invarte, se agata, se rastoarna peste cap, se aseaza si, iar isi reia traseul inimii. Cand oboseste, invata despre croitoria vietii. Da, omul!

Femeia intinde ata, o masoara din priviri si ii alege culoarea. Barbatul se chinuie sa nimereasca varful acului, sa-i defineasca lungimea si sa-i faca nod final.

In jocul lor de-a cusutul, de fapt invata cunoasterea.

La fiecare impunsatura, parca, privirile se rasfira natural de-a lungul lor. La fiecare inaintare de ac in panza luminoasa, parca, gesturile se intersecteaza, uneori chiar confundandu-se. La fiecare centimetru de sinceritate, parca, mainile se descurca si se ating. La fiecare petec salvat de mana lor, inimile inceteaza sa mai bata pret de cateva secunde, doar-doar sa porneasca amandoua deodata, apoi.

Sunt zile cand nici macar nu au nevoie sa coasa, insa ei-oamenii, repeta ce-au invatat, ca sa nu uite. Si asa mai cos cate-un vis uitat, cate-o placere abandonata, cate-o iubire regretata- si acum uitata. Si zilele trec, trec usor.

Fiindca panza n-are limita de spatiu, timp, notificari insemnate sau neputinte. Ce-i drept, au si zile libere. Si le adora. Ei doi, intreaga zi, fara sa scoata o vorba, stau si-si privesc cusaturile, defectele, perfectiunea lineara si isi zambesc. Numai ei stiu secretul unei cusaturi perfecte, dupa atatea si atatea ore de studiu intens deasupra acului si-a atei. Numai ei isi inteleg stangaciile si isi admira curajul unei noi impunsaturi.

Barbatul e capul si femeia e inima.

Si atata timp cat femeia e inima si barbatul e inima.

Asta e lectia invatat de amandoi, in arta cusutului. Ata-nnoada, ea deznoada, si tot ea leaga, cum tot ea dezleaga.

Si cand te gandesti ca totul depinde de-un varf (de ac) si-o rezistenta (a atei)…

Sa nu uit. Mi-au spus, ei-oamenii, sa nu va spun secretul lor, insa e pacat sa-l tin doar pentru mine. Ei, de fapt, nu fac altceva decat sa coasa pe inima, cu acul.

Nu orice ac. Ac inmuiat in roua.


Desen:

Ioana Andreea Niţică

2 comentarii:

21stCenturyMonalisa~a Girl with a big world ahead spunea...

scri foarte frumos, dar... ce ne facem cand ata se termina si acul devine bont?!

Ioana N spunea...

Cumparam o alta ata si un nou ac. E asa simplu. Numai noi vedem complicat procedeul asta, al inimii...