Unele dimineti, dar serios vorbind, sunt (prea) pline de praf. Rastalmacesc picaturile si tot nu reusesc sa le pun in ordine sa semene a ploaie. Nici macar racoarea de inima, sa semene a vant. Mai sunt si zile neinspirate, ce-i drept.
Si ce poti face in zile ce nu seamana a nimic?
Poti zbura. Iar daca nu poti, vei putea.
Insa nu, nu vorbesc acum despre zborul clasic. Zborul acela cu ajutorul aripilor, cu consum de energie din interior, exterior, sau fara consum de energie.
Vorbesc de zborul inimii.
Numai asa au luat nastere femeile-pasari. Prin suprapunerea inimii cu cerul, fiindca militeaza pentru inaltime, zi de zi.
Insa vorbesc de un zbor invers.
Zborul invers nu e complicat cum pare. E cel mai simplu zbor. Nu exista riscul sa te lovesti de nimic pentru ca simti drumul cu ochii inchisi. Nu exista limita de timp pentru ca simti statornicia cerului. Nu exista limita de spatiu pentru ca infinitul se prelungeste odata cu aripile intinse. Nu exista intoarcere pentru ca clipele atunci stau pe loc. Nu exista decat revenire.
Zborul invers cu ochii inchisi ca sa nu (ne) intre praf(ul) in ochi.
Femeile-pasari stiu ca nimic nu poate egala puterea unui astfel de zbor. E singurul barbat pe care orice femeie si l-ar dori s-o poarte, s-o simta, s-o adulmece, s-o atinga, s-o aiba odata cu cerul, fara sa-i ceara nimic in schimb.
Zborul-barbat e unul cu adevarat diferit. E ghid in rostul gandului, e suport in ridicarea aripilor, e instructor de vise.
Pana la urma fie vorba-ntre noi, orice femeie-pasare are nevoie de un zbor-barbat.
Si, oricarei pasari nu-i e strain zborul.
E tot o lege a iubirii. Insa de data asta in Pamant si Cer, jos si sus, el si ea.
Iar cand e vorba de iubire, femeile-pasari stiu sa o poarte cel mai bine pe aripi. Ca acolo le sta inima- pe varfuri prafuite, dar sigure.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu