DRAGOSTEA e precum zapada. Solida, cu fulgi albi, cazuta din Cer.
Asta ca si prima definitie pentru cei carora verbul A CADEA nu are de-a face cu A IUBI. Insa ei bine, caderea intre Cer si Pamant, ia forma injumatatita si odata asezata, la o intelegere personala cu Soarele, dainuie cel putin o luna.
Cu dragostea intelegerea sta tot cam la fel. Initial pare solida, cu fulgi albi, cazuta din Cer. Dragostea insa, in caderea spre Pamant, uneori, se confunda in ger si dispare. Ori nu s-a inteles cu Soarele la fel de bine cum a facut-o zapada, ori purta numele oricarui alt sentiment mai putin cel despre care vorbim acum.
La inceput e rece. Rece, de-ngheata si Cerul in bucuria lui de-a ne darui minunea asteptarii. Pana la urma, si dragostea o astepti.
Mai apoi, in aer se lasa o liniste si pret de cateva ore, zile, de ce nu luni, transforma. Atunci tot ce sulfa stie ca urmeaza marea cadere de fulgi. Si dragostea, nu e confundata la inceput cu indragostirea? E, tot cam asa e si cu Cerul.
Intr-un final, brusc, poate chiar neasteptat, fulgi albi cad si se depun, ori pe Pamant ori pe Inima si, frigul dispare iar fericirea ia locul linistii.
Pamantului apoi, nici nu ii mai pasa de mica-mare durere a Cerului.
Tmpul trece. Sunt zile cand ninge atat de fin, la primele saruturi. Sunt zile cand ninsoarea isi ia un timp al sau si ninge exact atat cat Pamantului, respectiv omului, sa i se faca dor.
Sunt zile cand ninsoarea ia forme suparate, de nerecunoscut si nu mai seamana nici pe departe a fulgi albi, ci a nemultumiri inghetate sub forma de stele. Sunt zile cand ninge atat de tare, incat e imposibil ca Pamantul sa mai vada Cerul ori indragostitii sa se mai priveasca in tihna, asa ca isi unesc trupurile frenetic, repetitiv. Sunt zile cand nu mai ninge. Atunci si Pamantului si omului, i se recunoaste in ochi tristetea. Tristetea de a nu mai avea cine sa ii acopere de frig in noptile reci si tristetea de a nu mai avea cine-i iubi fara-ncetare.
Nu spun ca DRAGOSTEA dureaza cat un anotimp, 3 luni sau o iarna, ori mai putin.
Spun ca ceea ce de multe ori omul o numeste DRAGOSTE, e doar o minciuna frumoasa a Cerului. Omul o crede si spera, macar anul asta, sa tina zapada si-n rost de primavara.
Pana acum, nimeni nu mi-a spus ca zapada i-a dainuit Inima de fulgi, luni intregi de zile sau pret de mai multe anotimpuri.
Ori rivalitatea intre Cer si Pamant niciodata nu va avea drepturi depline, ori, omul n-a-nvatat cum sa ninga, cum sa se astearna si cum sa nu se topeasca.
E iarna inca. Poate-om invata. Si poate-om si iubi.
DRAGOSTEA E PRECUM ZAPADA. Din inceputul alb ia forma unui intuneric terestru, de noroi si mocirla. Poate e un firesc al Cerului si-al omului.
De a iubi si de a pleca tocmai atunci cand iubeste mai mult.
Sa fie dorul unei noi ninsori, motivul?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu