Pe Shutter Island, insula stancoasa batuta de vanturi unde cele mai mari vietuitoare sunt sobolanii, traieste o mana de oameni: personalul ospiciului pentru nebunii periculosi si violenti si pacientii sai permanenti. 66 la numar. Sau... poate mai multi?
Una dintre paciente se evaporeaza fara urma din celula ei si sunt chemati pe insula doi serifi sa rezolve cazul. Cei doi incep sa sape prin secretele casei de nebuni si descopera tot felul de dovezi ca adevarul este altul decat cel pe care li-l serveste toata lumea, pana cand ajung sa isi puna la indoiala propria existenta si propria identitate si se gasesc prinsi (prins, de fapt, pentru ca e drama lui Teddy, jucat de Leonardo di Caprio) intr-un labirint pentru soareci fara iesire. Sau cel putin asa crede el.Cu bagajul asta la indemana, incepi sa intrevezi urmatorii pasi ai povestii destul de repede, pe masura ce mai gasesti cate un indiciu.
Lasand totusi deoparte scenariul, pacatele sale si locurile comune ale psihologiei viselor, teoriilor conspiratiilor guvernamentale si practicii lobotomiei transorbitale si chiar ale flashback-urilor "holocaustiene" (subiecte prea comerciale ca sa nu te intrebi de ce Scorsese a ales o asemenea poveste), filmul nu are cum sa nu va placa .
Este realizat foarte bine, iar tensiunea este accentuata de cadrul gothic intunecat. Tensiune creste, ne apasa putin mai mult cu fiecare minut. Si aici, in acest crescendo in care nu realizam unde se termina imaginatia debordanta si unde incepe realitatea, apare maiestria regizorala a lui Martin Scorsese. Prin crearea de cadre minutios impletite din muzica plina de tensiune si lumina gothica, firul povestii pare a se opri din cand in cand, accentul cazand pe trairile interioare ale personajelor si pe sentimentele create in sufletul spectatorului.
Ceea ce se obtine in final este un spectacol vizual magistral, unul pe care doar un geniu cum este Scorsese l-ar fi putut crea pe fundalul unei astfel de povesti.
Scenografia filmului este una foarte buna si creeaza efectul de “acolo”. Din punctul meu de vedere unul din lucrurile care ajuta foarte mult filmul este plasarea actiunii in 1954. Paranoia comunista din acea perioada si umbrele razboiul potenteaza efectele psihologice ale povestii, iar redarea excelenta a perioadei face povestea mult mai captivanta.Rolul lui Leonardo di Caprio din acest film a fost cat se poate de dificil, insa vedeta i-a facut fata cu brio, dand nastere unui personaj complex, chinuit de cosmaruri, de amintiri ce par sa nu-i apartina si de intamplari ce par sa nu se lege.
Mi s-a parut deosebit felul in care, spre final toate detaliile care de-a lungul filmului pareau sa nu aiba sens au capatat o forma si un context. De-a lungul peliculei apar o multime de scene pe care tinzi sa le consideri neimportante dar in ultimele minute ale filmului vin ca o serie de explicatii clare ce sa sustina finalul.
Live as a monster or die as a good man ?
Interpretarile voastre acum !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu