Cand cel mai mare compromis posibil e insasi IUBIREA, atunci e vorba de iubire. Cand nu ti-e frica sa te vaiti desi nu-ti sta in fire, cand nu ti-e frica sa ceri iertare, cand nu ti-e teama de refuz, cand speranta nu-ti moare nici macar ultima, cand la fiecare ora trecuta iti amintesti sa dai ceasul inapoi, cand la fiecare inceput de noapte si sfarsit de dimineata strangi odata cu pumnul o alta dezamagire, cand patul desi gol il simti plin, cand pleoapele nu mai vor a sta deschise ca sfarsesc inecate. Nu pot sa ma apar decat lovind in mine, ca bine zicea A.Blandiana, pentru ca niciodata necunoscutul nu mi-a parut asa de intim, pretuit, insusit, atins. Raspunsurile se nasc doar atunci cand oamenii nu mai au nevoie de ele si, intrebarile ce le asteptau au murit demult. Cat de tare ar fi trebuit sa urlu sa auzi ca sufletul meu nu poate exista afara? Si degeaba mi-l iei in palme si sufli pe el caldura dupa ce el e demult mort. Te-ai plictisit sa mai faci lumina-n mine si te-ai impiedicat fugind, intr-o mutenie indescriptibil de inchizatoare de usi. Niciodata n-am semanat mai mult in suflet si tu niciodata nu ti-ai afundat aripile mai adanc in tine. Si numai daca vei inchide ochii vei putea vedea asta. Cand imi umpleai visele, tot nu mi-ajungea. Acum imi umpli si visele din zi si cele din noapte si, nu-mi ajunge durerea. In sfarsituri pana si sufletele se atrofiaza putin cate putin intr-un vartej de emotii. Ma ustura pielea, pe locul unde te-ai rupt, dar nu incetez a-mi spune seara de seara rugaciunea catre nimeni. O fi auzita de cineva, candva... Stiu ca intodeauna sufletul se-adaposteste-n noi de Dumnezeu...
Intotdeauna toţi m-au iubit,
Cei ce mă urau m-au iubit cel mai tare.
Am trecut printre oameni
Mereu acoperită de dragoste,
Cum trec prin iarnă
Acoperită mereu de ninsoare.
Legea talionului e fără milă.
Iubirea cere iubire
Cum sângele cere sânge,
Când ninge
Şi lascive, ameninţătoare,
Funii lungi de argint
Scămoşat mă încing,
Ninsoarea îmi cere şi mie să ning.
Dar eu trec prin zăpadă dormind,
Tu eşti semnul din care
Nu vreau să mai ies,
Rar câte-o privire mai mare
Distrată, uitucă visez,
Neaua moale îngheaţă pe mine,
Mă strânge,
Mi-e cald în somn şi bine
Şi ştiu că o să mor,
Aş fi iertată
Dacă m-aş trezi din tine,
Dar nu-mi doresc decât,
De sub pleoapele închise izvorât,
Fâlfâitul acesta uşor.
Trec dincolo cuprinsă de zăpadă,
Spre inima celui din urmă labirint,
Unde m-aşteaptă-o dreaptă judecată
Care-o să mă găsească vinovată
Poate
Şi-o să mă pedepsească pentru toate
Iubirile pe care le-am netrăit dormind.
(ANA BLANDIANA – Tu esti somnul)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu