Cand mi-a fost sete de lume si soare, de pacate, de doruri, de patimi, a aparut (iar) Dumnezeu. Putin suparat, dar m-a inteles. Mi-a aruncat cerneala-ntre degetul mare si aratator si m-a invatat (din nou) alfabetul. Era vorba de data asta de alfabetul uman. Inca se chinuie, Saracul, sa ma autoeduce. El in nemurirea lui nu stie ca noi, umanii insufletiti de moarte, invatam o viata intreaga pana cand uitam sa traim si, implicit murim.
Am invatat ce e puterea odata cu cazaturile ce mi-au innegrit genunchii de noroi uman, am privit culoarea sangelui la fiecare strivit de ace tremurande de virusi nedrepti, am inteles mandria doar cand am purtat-o sub hainele-mi firmate ostentative ( de cele mai multe ori), am invatat ce-i aia iarna, numai dupa o vara chinuitoare, dar tot n-am inteles de ce cu atat de multa caldura, oamenii-s tot reci. Am invatat ce-s alea lacrimi, numai prin exercitiu, ca ma plictisisem de prea mult ras. Am invatat ce-s alea aripi, cand Dumnezeu mi le-a lipit pe umeri, timid. De zburat, tot nu stiu a zbura. Dar cerul l-am atins. Am inceput iubind si voi sfarsi anul la fel. Niciodata nu l-am vazut pe Dumnezeu mai mare, decat iubind. Proiectarea mi-o fi fost gresita (sau nu), insa n-as concepe viata decat cu ura, regrete si chin. Viata e iubire. Am invatat ce-i ala sus, cand am dat de jos. Am invatat ce-i ala dor. Dar nu l-am inteles. Am invatat sa lupt si fara scut si fara cal. Am invatat sa nu-mi smulg zambetul de pe fata niciodata. Am invatat sa mint. Am invatat ce-i interzisul. Am invatat ca Dumnezeul meu nu-i acelasi ca al tau. Am invatat (din nou) sa citesc poezii. Numai acum le-am si inteles. Odata cu Blaga, Nichita Stanescu, Bacovia si... F.J. M-am socat autoeducandu-ma, citindu-l inzecit pe Saramago si ascultand seri la rand jazz. Am invatat sa dau, fara sa primesc nimic in schimb. Si chiar nu am primit. Am invatat sa iert, desi mi-am indoit coloana facand asta uneori. Am invatat sa nu mai judec. Am invatat sa-mi recunosc pacatele. Si sa nu cer neaparat impartasanie cu vin, numai cu gand curat. Am invatat sa stiu sa evoluez chiar daca n-am card Gold sau vre-un octogenar in asternut. Am invatat sa primesc oamenii pe usa din dosul sufletului si sa-i uit pe cel mai inalt prag de inimi. Am invatat sa deschid brate si sa uit sa le mai strang pe langa corp (din nou), din lipsa de comoditate sau pur si simplu din cauza inimii ce-mi bate (oricum prea) des. Am invatat sa vad viata colorata cu riscul de a fi blamata, pentru ca efectiv ma saturasem de atata negru. Am invatat sa folosesc pudra, atunci cand palmele primite au cam durut si au lasat urme. Am invatat sa fiu plina de viata, ca sa nu fiu plina de nefiinta. Am invatat sa-mi raspund la intrebari. Am invatat sa spun adio si bine-ai venit. Am invatat sa tac si sa urlu. Am invatat de la oamenii care ma urasc si am invatat atatea. Am invatat ce-i aia maturitate, abia cand mi-am dat seama ca-mi doresc un copil al meu. Numai sa iubesc n-am invatat. De ce? Probabil ca n-am vrut. In incapatanarea mea, cred ca stiu, dar de fapt nu stiu nimic. Sau pur si simplu, iubirile mari mor repede. Am invatat sa-mi inchin sufletul pe ziduri zgariate numai de amintiri frumoase, nepatate si clare. Mi-e bine. Am invatat sa-mi educ ura sa fie tot dragoste. Am invatat ca a fi, inseamna timp. Am invatat sa invat… N-am uitat sa nu zic TE IUBESC si nu vreau a uita niciodata.
Cam asta mi-a fost anul si finele de an…
Invatati sa invatati si voi, indumnezeindu-va mintea, vocea, privirea, gesturile, actiunile, pasii...
Va multumesc pentru existenta si eternitate. Sunteti in randurile rugaciunilor mele si in fata lui Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu