In viata iubim oameni grav, adanc, taios. Facem cate un "deal" cu Dumnezeu cel Milostiv si ne uitam pe noi in fata lor. Tot din dragoste, evident. Cand scapam printre degete de ingeri cate-un oftat adanc, ne dam seama ca ingerii nu au maini, ci aripi. I-a fericit pe ei Dumnezeu mai mult decat pe noi... La ce bun sa vrei sa ai aripi dar tot sa nu poti simti vantul in fata? Cam asa si cu iubirea. La ce bun sa o simti daca nu o ai?
Ca tot veni vorba de el, azi isi sarbatoreste viata. Daca as fi mai putin fragilizata de moment, i-as da cadou exact ce isi doreste. Lucrurile acelea care le primim doar pentru ca ni le dorim ne fac sunet de vant in bataie de dor absurd si justificat. I-as mai darui o imbratisare scurta, ca sa-si aminteasca inevitabil de cele lungi. In cuvintele unei iubiri, cuvintele rostogolite sunt arareori intelese in forma lor embrionara, ci mai degraba brut si iluzoriu. Va ramane singurul barbat ce mi-a luat viata si mi-a dat alta in schimb. Il port zi de zi in zambet, inchis de ochi, pasi si bataliile vietii. Imi e rid al zambetului, geana uda-n repeziciune de ganduri, urme fierbinti si scut. Ii multumesc si acum. Rugaciunile mele sunt arse de umilul rug pe care-am ars sufletele amandurora. E acea iubire insa care te urmareste toata viata. El este acela. Mai stiu insa, ca ce e fulgerator e si trecator. Si durerile mari, trec izbite de gesturi mici. Si flacarile-nalte tot de ape-n batai de vant lin se sting. Sunt oameni pe care noi ii vedem semizei, desi sunt simpli oameni. Si sunt oameni care fac parte din noi desi nu ii avem fizic alaturi niciodata.
A fost singurul om care m-a strabatut noaptea si nu s-a impiedicat de pietrele-mi coltoase, sau daca s-a impiedicat nu mi-a cerut plasturi erotici si, m-a dominat ca un vuiet, doar sarutandu-ma. De atunci e in spatele meu mereu si fiindca m-a rugat sa nu ma uit in urma nicigand, ii venerez dorinta. Nu vorbesc de genul de iubire nemarginita. Ci de una desteapta, rapida, neinteleasa, ce striga poate uneori, pentru fiecare in parte, ca nu iubeam cum trebuie. Nu mi-am facut inteles comfortul psihic in fata impecabilei lui camasi de forta. In snobismul meu si franchetea mea, sunt poate, de cele mai multe ori inteleasa dupa ce mi-e mort ultimul cuvant. Ma multumesc cu atat, ca multul inseamna si mai mult dupa ce nimicul pare tot. Femeia din sufletul meu dupa mama, spunea asa: "Dar mai presus de toate, ştiu ce greu este să bei cupa cu cucuta dezamăgirii unei iubiri pe care ai crezut-o, pe care ai sperat-o..."
Daca mi-ar respira in dreapta-mi, mi-ar vedea ochii mari verzi scaldati in ceata; suna prea dur lacrimi. Insesizabil ma simte acolo sufland cu el noile dorinte de pe tortu-i inmugurit de dor. Omul frumos din el, imi zambeste de dupa gand si imi arata permisibil cu degetul stele verzi pe sarma. Numai eu cu el le vedem... si ne vom bucura de ele. De la el am invatat ca timpul nu se masoara, doar se bifeaza in calendarul uman... Eu nu l-am invatat insa nimic. Si nu stiu cat de bun didact as fi in viata lui. De aia am ales exmatricularea si infrangerea. E cea mai mare greseala a omului sa-si infranga destinul. Nu l-am infrant, dar il reneg.
I-as darui un buchet de lalele albe... si doua cuvinte. Ar fi cel mai frumos cadou, pentru ca sunt singura care conteaza, indiferent ca anii trec, viata vasleste noi iubiri, vor aparea copiii si vor auzi povestea lui, nestiind ca e a lui si vor fi miscati.
Insa-i daruiesc campurile de lalele ale lui Monet. E ca o compensatie ca m-am daruit fara rest, dupa care m-am luat, toata, inapoi, vorba lui Liiceanu.
Si i-as mai darui un petec de iarba verde, sa se intinda sa priveasca multimea de nori in pacea lui. In nori, orice vis atinge ploi si soare....
Parov Stelar - Coco (feat Lilja Bloom)
Asculta mai multe audio electronica
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu