L-am lasat pentru mai tarziu pentru ca nu m-a cautat mai devreme. Am dat importanta, doar atunci cand mi se parea ca conteaza mai putin. Sclipirea mintii si modernismul mereu mi s-au parut cuplul ideal lipsit de inhibitii al viitorului. Ticalos la prima silaba, dar de-o dulceata nezaharisita pe buze, in fraza ce mereu avea sa urmeze. Sensibil si totodata taios, judecand in spatele perdelei si asa opace. Insistent in intrebari si puternic analizator in eventuale (dorite) raspunsuri, nu face altceva sa iti demonstreze cat de grav e sa le stii pe toate. Dincolo de toate e un om obijnuit... care rade si ca un prescolar si ca un om mare. Tineretea ii e calma, calculata si... nedescoperita. Rareori vad suflete curate, patate de virginitate umana. Si nu ma refer la petele unei prime nopti de dragoste. Prelungirile neputintelor umane sunt nimic altceva, decat taierea de la radacina a ambitiilor. Ambitia, e calitatea umana cea mai densa a sufletului. Nu ii e rusine de joaca in public, cu gesturi, cuvinte si obiecte. Nu cred insa ca e omul care demonstreaza prin fapte si vorbe ce (ar) vrea, ci doar prin... el insusi. Nu cred ca stiu ce vrea, dar poate nici el, asa ca renunt la a ma complica. E neutru la glumele mele, doar pana la primii stropi de ploaie... Se autodezvaluie, insa prea discret ca sa-i intocmesc foaia de observatie. Poate nici nu trebuie sa stiu prea multe. Avalansa cuvintelor e de cele mai multe ori izbitoare si perplexa. Strigi dupa vreun salvamontist euforizat de inimi frante priceput si, asa mai vezi lumina. E un om firav, dar puternic si sincer. Niciodata un om nu e atat de sincer precum pare, decat cand pune capul pe perna seara si isi vorbeste. Incita prin naturalete, dar stie sa se lase inhibat cand vrea si nu mai are cuvinte. Nu-i plac ceasurile, de aia cred ca mi-a dat 3 ore pe mana, sa jonglez cu ele in cofetaria vietii, printre savarine si ciocolata certata cu niste alune... Asta il face un om bun, pentru ca ameninta maturitatea demonstrativ cu sinuciderea... Probabil in sinea lui e perfectionist. El stie cel mai bine. Bun ascultator, surprinzator de interesat si aprobator al femeilor capabile. Dar vesnic cu gandurile scurtcircuitandu-se orgasmic si timid. Nu stiu mai multe. Despre el, viata lui, prezent, viitor nici atat. Nu voi stii niciodata. E genul de om ce isi joaca rolul si e prezent pe alte scene, cu alte costume la fiecare alt cutremur de ganduri. Dinspre el au venit doar intrebari. Dinspre mine doar raspunsuri. Si atat. Necunoscutul nu e cunoscut decat in lumea in care el vrea sa fie. ( ?!) Dar nici intamplator venit in viata nu-i.
Luna a putrezit de atata plans
De ingeri.
Soarele-a inverzit de-atata ras
Demonizat de noi.
Vantul se fastaceste-n piele uda
De noroi.
Caldura-ngenuncheaza mila
In penumbra.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu