Am oameni putini, de care pot sa trag si nu se rup. Cum am oameni multi, care se frang doar cand isi aud numele. De pilda, unul din cei putini, imi striga vehement numele si nu prenumele cand ma prezinta cuiva. Unul din cei multi, ma apostrofeaza cu tonalitati inalte cand uman, gresesc, rostindu-mi insa tot numele. N-am amplificat prieteniile de orice fel, tocmai ca nu cred in fecioria lor si, tocmai ca prin axiome cu mai putin iz matematic, mi-a fost demonstrat contrariul. Urme de ruj pe obraz am tot avut. La fel ca after shave de mai slaba sau mai buna calitate. Ca si voi astia multi de va spurcati in cuvinte lipicioase zi de zi, desi nu le intelegeti gustul uneori (prea) dulce. Am ambitii langa mine, firave dar puternice si slabiciuni, puternice si firave. Nu cer elita, ca as cere imposibilul. Doar am selectat si am ramas cu lada de zestre goala. Calitatea nu defineste cantitatea. E ca atunci cand oricum te vei impiedica desi ai sireturi. Mai trebuie se le si legi… Asa-s si relatiile interumane, ca mi-e oarecum greu sa umblu delicat in cuvinte si sa le spun prietenii. Sunt uleiul din ciorba usor incalzita-vizibil perfecte doar la suprafata, dar cu toxicitati gastrice (psihice) intense. Nu pun acum patrafirul desupra tuturor capetelor. Crestini sau nu, ei m-or iubi si eu pe ei la fel. Dar nu, iubesc putin insi si sunt egoista inca din maternitate. Nu plangeam, insa tocmai prin liniste eram demonstrativa. Acum sunt prin tacere. Ma multumesc cu putini dar destui, cat sa-mi umple fiecare ventricul si atriu. Niciodata nu-i destul insa si, inima mai pulseaza si in gol, dar e gol umplut de tot ce-mi place mie. De viata-mi cu tumult vulcanic si strigat de vant turbat. In haosul organizat, doar pacea dinauntru suna a pace. Nu sarut buzele oricui si nici nu complimentez bucle false. Nu strang maini ce nu-mi inspira decat lene si vaicareli. Nu pun umar langa umar, doar de dragul unor imbratisari de neuitat. Si daca s-a intamplat contrariul, ori eram euforic negativista ori indragostita (de cine nu trebuia). Iubesc larg, ca imi place s-o fac. Iar cine crede ca cersesc cu maini cu manusi inapoi, felurite indragosteli, ori nu mi-a nimerit bine usa, ori nu mi-a gustat mancarea. Las ferestrele deschise ziua, ca sa am ce-nchide inapoi, seara. Multi din aia multi, si acum se chinuie sa scoata vantul de unde l-am lasat sa intre. Deh, natura nici ea nu se-ntelege pe ea insasi, d-apai...
In oameni, cresc oameni. Neudati insa, CRESC bestii-balarii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu