Sensibilitatea fiecaruia din noi isi are uda radacina, cel mai adesea cand (credem ca) suntem iubiti si iubim. Lastarul crud sa unduieste in trupurile noastre si isi atinge mugurii de batai de inimi si fericiri. Din dragoste, nerecunoscand de cele mai multe ori, ne intregim si parte din noi e parte din acel cineva. Unitatea devine intangibila si din dragoste tinem pasii lipiti de sol, neindraznind sa inaintam. Uitam pentru moment ca din dragoste, anulam dragostea ce exista, dar si pe cea ce va sa vina. Nobilimea sufletelor pereche e capabila doar de maretia sentimentelor si atat. Nu iriga superioritate, in viteza intravenoasa de curaj si asumare. Din dragoste, multe se fac ca nu-s facute si se vor face daca se vor a fi facute. Neclintirea umana exista doar in subconstientul nostru turbat de orgolii si paralizii contrafacute. Recunoasterea frangerii de inimi, transformata in putere, e golul ce-l simtim in coma indusa. Din dragoste, golul se poate umple. Din dragoste, nu ar trebui sa lasam lasitatea sa rada de noi apatic. Culpabilitatea face parte din noi, insa ea poate naste si ambitii. Si noi caractere. Preferam in schimbul unui contratransfer, un by pass plastifiat, ca sa ne lungim durata de suferinta.
Daca am stii cand buzele noastre s-ar contopi cu ale celuilalt pentru ultima data, care ne-ar fi reactiile? Daca am stii cand bratele celuilalt ne dau caldura lor pentru ultima data, care ne-ar fi regretele? Daca am stii ca pasii calcati de necesitate impreuna, sunt cei din urma, cum i-am eterniza? Daca am stii ca ochii cer lacrimi si lumina, la ultima bataie de inimi, cum i-am tine deschisi, neobosind?
Atacul de panica cardio-sentimental ne copleseste. Ne pierdem in detalii (ne)semnificative si ne lasam pe incet-inapoi. Brusc unde albe fosforescente ne sparg iluziile din intreg, in mii de bucati. Bucatile se fac alte mii de bucati. Asa ajungem praf. Devenim element de baza in alergii induse de renuntari in masa. Considerentele sunt ca vantul. Vantul nu intreaba praful unde sa-l plimbe cand se plictiseste. Devenim imuni la gestul suprem. Din dragoste, te poti reinventa. Din dragoste, poti fi mereu alt lastar. Din dragoste, totul devine tangibil. Din dragoste, nu renunti. Ma intelegi ce spun? NU RENUNTI. Odata ce ai renuntat... a fost ceva ce altadata a fost mai altcandva tot UN FEL DE DRAGOSTE.
Niciodata nu e prea tarziu, pentru ceva ce candva a fost prea devreme. Dar nu! Nu-ti mai sparge zeci de oglinzi atunci cand spui in fata lor ca tu iubesti, dar renunti. S-au saturat sa priveasca in gol si sa vada pe nimeni intr-un nicaieri de azi. Ori n-ai iubit, ori ai iubit. Daca ai cel putin un raspuns... ai plecat prea devreme. Daca nu ai niciun raspuns, degeaba te chinui sa invii. Oamenii nu-s nemuritori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu