Lapusneanu ar zice nu. Noi zicem da. Ostile ne sunt numeroase, buzduganul ne ucide rand pe rand luand rolul modern al bumerangului. Asteptam sa ne fie conducatorul vandut la boieri si... sa ne putem bea vinul fiert pe timp de criza la hanul fix dorobantian.
Armasarii turcesti sunt inlocuiti de cai putere si inarmarti din cap pana in picioare cu prostie, pornim alaturi de partenerul de lupta/viata. Tara geme subt asuprirea mai marelui si pe noi numai frica mortii ne mai tine. Nu ne intoarcem, ci lasam Dunarea sa se intoarca-ndarat, noi mergem cu fruntile sus si descretite, unsii lui Dumnezeu, mulgem si noi laptele tarii si ne rugam sa ne fie tara crutata.
„Lupul părul schimbă, iar năravul ba“?... ca la noi in tara-i ca la nimenea, ar spune muritorul mult (prost) si muierea nescotita. Curatim stupurile de trantori si parca sunt clonati. Tanjim dupa averi ca avem garantia ca la cea mai mica greseala dregatoreasca nu ne spanzura nimeni capul in poarta curtii.
Fiecare femeie-muiere, ia numele Ruxandrei si fiecare barbat ia numele vreunui vornic, postelnic sau spatar. Deci doar nesocotite si prosti cat vezi cu ochii.
Ascultam leturghii, postim falosi si culmea ne mai si caim (cu degetele incrucisate la spate). Norodu-i unul, vasazica. După borsul polonez, mancarurile grecesti fierte cu verdeţuri, care pluteau in unt, pilaful turcesc, fripturile cosmopolite si vinul baut in pahare de argint, unii nadajduiti, altii cuprinsi de patima betiei, ne trezim rand pe rand doborati si piramidati, cu capete de data asta nu taiate, doar intoarse invers, spre nicaieri.
Murim, dar ramanem vii, pentru binele mosiei, bocindu-ne ca niste muieri prapastioase. M-as intreba retoric cine ar fi in capul piramidei, ce mare logofat, dar ma abtin. Tipete strasnice si lesin, deci femeile tot femei. Ma-ntreb acum cine s-ar mai scula sa ne popeasca. Poate Milostivul Dumnezeu cu ale lui osti, de ingeri.
Zi de zi ne trezim in delirul frigului, zvarcolindu-ne in patul durerii imbibate de mimetism. Ne tundem calugari si, ne luam numele lui Petru. Letragici, credem ca Dumnezeu sau dracul ne va insanatosii, ne credem popiti si indreptatiti.
Ne uitam toti la paharul de argint plin cu apa si... asteptam ca otrava sa-si faca lucrarea. Slobozim, ca apoi oricum murim, simtim focul cum ne arde. Durerile cresc si otravitul se zbuciuma in convulsii. Ne arde sufletul si ne dam duhul tot in mana calailor.
Acesta (ne) e sfarsitul care lasa o pata de sange in istoria Romaniei.
Ar trebui sa renasca Negruzzi sa puna noua istorie in pagini...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu