duminică, februarie 6

Asa plangea un gandacel…



Nu stiu de ce si cum de sentimentele se risipesc pe pajistele noastre dar uitam sa le intoarcem pe toate partile sa le iubeasca soarele. Si de ce le uscam apoi prea tare si nu mai au decat miros de melancolii si tinereti. De ce dam vina pe timp ca ne leaga de maini si ne pune botnite de dor, cand vina nu-i decat a sufletelor mult prea uscate si ele?! Mi-am amintit de mama si ma condam. N-am voie sa-mi amintesc de o lumina. Ci sa o simt mereu pe trup, pe gand, pe sangele din inima. Colosal sau nu, sentimentele fata de mama, niciodata nu au fost atarnate de stropi de gand si lasate la soare. Le-am tinut mai mult in semiintuneric. Dar iubirea mea, fata de cea care m-a invatat prima rugaciune si mi-a impreunat mainile s-o zic, apoi mai tarziu sa o si scriu e precum scrierile lui Dumnezeu pentru pacatosi. De-o vesnicie interminabila, nemasurata, greoaie, implorata, taioasa, unsa de copilul de mine, pe toate partile si plansa. Iar plansul, de fapt lacrimile, nu-s ude ci doar uscate de soare. De soarele din sufletul ei, prea perfect pentru soarele de pe cerul meu.

Mi-a scris pe cerul meu insa, tot ce a trebuit sa invat si sa nu uit. E scris acolo sus, si Gandacelul...

Gândăcelul de Elena Farago

- De ce m-ai prins în pumnul tau,
Copil frumos, tu nu stii oare
Ca-s mic si eu si ca mă doare
De ce mă strangi asa de rău?

Copil ca tine sunt si eu,
Si-mi place să mă joc si mie,
Si mila trebuie să-ti fie
De spaima si de plansul meu!

De ce să vrei să mă omori?
Ca am si eu părinti ca tine,
Si-ar plange mama dupa mine,
Si-ar plange bietele surori,

Si-ar plange tata mult de tot
Căci am trait abia trei zile,
Indura-te de ei, copile,
Si lasa-mă, ca nu mai pot!...

Asa plangea un gandacel
In pumnul ce-l strangea să-l rupa
Si l-a deschis copilul dupa
Ce n-a mai fost nimic din el!

A incercat să-l mai invie
Suflandu-i aripile-n vant,
Dar a cazut în tarna frant
Si-ntepenit pentru vecie!...

Scarbit de fapta ta cea rea
Degeaba plangi, acum, copile,
Ci du-te-n casa-acum si zi-le
Parintilor isprava ta.

Si zi-le ca de-acum ai vrea
Să ocrotesti cu bunatate,
In cale-ti, orice vietate,
Oricat de far-de-nsemnatate
Si-oricat de mica ar fi ea!

Niciun comentariu: