Cineva, mi-a impartasit intr-o zi o vorba: femeile nu trebuie sa arate teama atunci cand se poarta ca iaurturile de fructe cu ambalaje mai noi si mai frumoase. Imi asum spranceana ridicata si reformulez.
Ambalaj ? Un strat de expunere/ascundere, un fel de amprenta proprie sau masca, prin care ne etalam sau, ne camuflam instincte, afecte, personalitate, crez, prin care seducem sau inhibam. Este un invelis de impact, care, prin "a fi vazut" transmite si alti semnificanti despre noi insine. Mai mult/mai putin constient, vorbeste despre ceea ce lasam vederii, ne reflecta asa cum suntem percepute in ochii celorlalti.
Tocmai ca nu agreez mitul iubitei caste si nici al fecioarei perverse, condamn dedicarea tâmp-absoluta a unei femei pentru barbatul de langa ea, si nu pentru ea. Chiar nu inteleg pacatul perpetuu al femeilor (a se citi miorite autohtone) lipsite de eleganta, in incercarea de a-si modela barbatul.Am invatat ca trebuie sa fiu permisiva in relatia de cuplu, pentru ca nu am auzit niciodata pe mama intrebandu-si barbatul : "cand vii acasa ?", "unde te duci ?", sau "de unde vii ?"... Si am mai invatat (gradual), ca barbatul de langa mine isi traieste liber bucuriile, isi umple flexibil timpul, isi hraneste neingradit pasiunile. Nu-si tese buzunarele, nu-si cifreaza numarul de la mobil, nu-i obligat la explicatii cand primeste sms-uri feminine (urasc gelozia ca si concept, dar si mai tare o urasc pe cea primitiva). Barbatul de langa mine zambeste la fiecare revedere. Pentru ca e fericit sa traiasca liber. Nu stie sa minta, sa ascunda, sau sa loveasca. L-as iubi numai pentru puterea de a se devota si pentru sufletul sau generos. Nu as schimba nimic la el, pentru felul in care rade, se misca, vorbeste. Daca mai si parcurge viata cu zambet, deja face parte din mine.
Incep sa ma autoeduc, prin a nu vrea sa arat ca alta, ci ca mine, in varianta cea mai realista. Nu ne-a nascut aceeasi mama, nu aveam aceeasi conformatie, nici acelasi metabolism si nici macar acelasi stil de viata. Asa ca fiecare femeie trebuie sa se uite bine in oglinda, zambind a incantare, dar si incruntandu-se atunci cand ceva nu e in regula. Mobilizarea de tine o dieta, de a manca sanatos, de a face sport, de a merge pe jos, de a te lasa de fumat, de baut sau mai stiu eu ce, nu va veni niciodata dinspre altii, ci doar dinspre tine.
Eu mi-am impus o disciplina de viata care ma ajuta si care ar putea fi aplicata de oricine.
Nu pierd noptile, nu beau alcool (arareori ma rasfat cu un vin rosu sec) ci multa apa, mananc cat mai corect, natural si mai des posibil, nu mananc dupa ora 8 seara, ma bazez cel mai mult pe micul dejun, fac sport acasa in fiecare zi, macar o ora, nu ma amagesc ca vreun banal cabinet de infrumusetare/estetica corporala imi va face mult mai bine decat banalul mers pe jos sau urcatul scarilor cu orice ocazie, nu cred in creme miraculoase, doar in zambete si sport, nu am abonament la solar, ci la editura preferata, nu port unghii false, ma multumeste doar o manechiura impecabila nude, imi rezolv urgent orice pornire de nervi sau de suparare gandind pozitiv si constructiv (tocmai ca am avut parte de etape ale maturizarii ce m-au format in acest sens), ma incarc enorm de la familia mea, am grija sa strecor in programul meu zilnic macar o activitate care-mi face placere (cant, dansez, pictez,scriu), iau vitamine si minerale, nu ma joc pe calculator, dar ma joc cu idealurile, citesc (mult), vad (din cand in cand) cate un film interesant, ascult muzica (buna si veche, desi pare pleonastica constructia), imi fac un program foarte riguros si organizat... Am obligatii, activitati, si atatea placeri, incat daca nu caut zilnic armonia intre ele, n-am nicio sansa sa fiu cine sunt sau sa fac tot ce vedeti ca fac. O femeie imbibata de relaxare, care nu se imbraca dimineata cu depresii sau frustrari, ci cu preocupari interesante si pasionante, va arata intodeauna... cel mai bine.Am si un pont castigator : culoarea pantofilor o asortez doar cu lenjeria... Nu e nicidecum o chestiune de bani, ci de fond, e o filosofie de viata compatibila cu noi toate. Incercati macar !
Eu traiesc asteptarea unui maine mai frumos si ma ingrijesc in fiecare secunda cum sa-l fac memorabil pe azi, cand e atat de tipic feminin sa iti pansezi vanitatea cu sclipici... Iar aluatul din care eu sunt plamadita, e intesat doar de multumiri...
In primul rand, MULTUMESC...
TATALUI meu, al carui nume il voi purta mereu cu demnitate, pentru ca este numele lui si il port (de la el am invatat ca OMUL, atunci cand are valoare de "brand" e mai puternic decat orice "brand" pe care el insusi l-a creat) si nu in ultimul rand MAMEI mele pentru dramul de amprenta personala si bucurie efervescenta, pentru ca personalitatea mea s-a capatat, caracterul s-a educat.
Celor ce le curge prin vene competitia, pentru ca efectiv ma obliga sa fiu mai buna...
Celor marsavi care s-au indeletnicit a tese legende, pentru ca m-au calit si mi-au altoit stilul…
Celor care "arunca" cu material grunjos catre mine, pentru ca m-au invatat slalomul de invingator...
Celor ce traverseaza destinul cu mine, pentru ca mi-l fac din banal savuros...
Celor ce m-au inspirat...
Celor ce m-au ajutat...
Celor ce m-au ranit...
Celui ce ma iubeste neconditionat, pentru ca stiu ce exista...
Celor ce se numesc femei, si-mi sunt exemple vii, in a sta mereu dreapta in fata mea ...
LUI.
Daca parcurgeti aceste randuri, faceti parte din lumea mea. Daca nu, sunteti pe cale sa o construiti pe cea mai buna, pe cea in care vreau si eu sa pasesc !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu