Dumnezeu are gusturile discutabile atunci cand se plictiseste. Ii plac lucrurile ce prind sens si fuziuni complicate adunate laolalta in palmele Sale. Si cum exista momente in viata in care doi insi sunt despartiti tocmai pentru a vedea cat de importanti sunt unul pentru celalalt, a luat Dumnezeu in mana stanga Apa si in cea dreapta Focul. Arunca cu vizibilitate si catre cubul de gheata si catre flacara plina de viata. Nu de alta, insa fireste ca si vizualul face parte din jocul nestingherit si copilaresc al lui Dumnezeu. Pentru ca ori de cate ori in viata privesti de sus, intelegi dimensiunea, micimea si strigatul de inimi. Noroc ca El n-are ferestre, ci doar usi. Si multe ceruri. In joaca Lui redimensionata, cubul de gheata in transparenta lui aparte, se teme de cea care ar putea sa-i ajunga pe buze si ar putea sa-i curme sensul. S-ar topi intr-o fractiune de bataie de inima iar teama de neant nu-i prea surade. De parca-I pasa Lui de fricile lor. Flacara e puternica si arunca cu patima gand aprins de dor, disperare, pasiune, daruire, curaj, n-ar temeri (prea) mari, insa cand ii maturi gandurile umpli făraşe intregi de vise. Cubul de gheata e misterios si pare intangibil. E dornic sa poarte pe brate noi vise si sa le defibrileze fara teama de moarte indusa. Si mai stie ca sufletul sufera, sufera mult, cand il obligam sa traiasca superficial. Dumnezeu isi continua jocul si jongleaza zambind, de parca stia el ca ceva, ceva, urmeaza sa se petreaca. Si Flacara si Cubul de gheata sunt imbacsiti in adancuri nestiute. Insa si unul si celalalt asteapta parca sa-si sufle Dumnezeu peste ei verdictul. E ca un fel de aprobare la rang inalt ce numai El o da. Insa ei nu stiu ca au de trecut teste ca si altii ce-si frang visele si le mototolesc abuziv. Ea pare imponderabila, neinteleasa, arbitrara. El pare calm, imuabil si eliminatoriu. Genele ei lungi ar vrea sa faca dragoste si sa incalce orice principii. Ar face dragoste cu lacrimile lui, de dragul lui. El ar lasa-o, insa se preface usor nepasataor. Insa ar dori-o si ar iubi-o: vulcanic, pasional, mult. Pana intr-un negru de noapte cand Dumnezeu a adormit obosit de jocul celor doi din aer si a adormit (intentionat). Nici intunericul, nici necunoscutul, nici valtoarea ei nu l-au mai speriat. Nici gentiletea, tandretea si perfectele lui atingeri nu au mai speriat-o. Tumultul unei pasiuni nu se stinge decat cand ce doi vor. Si visele prind aripi tocmai atunci cand nu au invatat inca sa zboare. Si dragostea are puteri nebanuite tocmai cand polurile sunt ataaaaat de suparate pe centrul universului si adorm seara de seara spate in spate. Si dragostea nu trebuie nici inteleasa. Nu trebuie nici sa-si ceara scuze ca s-ar fi purtat nepermisibil de banal. Nici sa se rusineze. Dragostea nu trebuie decat sa-L prinda de reverul sufletului pe Dumnezeu si sa-i ceara ca atunci cand inchide usi, sa deschida la randul Sau ferestre...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu