Se facea ca era noapte. Noapte de primavara. Si trupul fierbinte si gol te-astepta in prag de vise sa-ti zguduie norii. Norii tai nu prea sa lasau atinsi de noapte si aripile mele. Ma-ntreb uneori ce-ti place mai mult: goliciunea mea, ziua dupa ploaie sau noaptea dupa luna? Ma decid ca-ti place al meu gol trup, dupa ce ma iubesc cu soarele si apoi trec si pe la tine-n asternut. Sunt de nelipsit, niciodata nu ma arunci in batai de vant, ma pastrezi cu duplicitatea starilor mele dute-vino si pe deasupra ma iubesti de parca ti-as apartine. Ma iubesti si te surprinzi chiar pe tine cum o faci. Aiurit, greoi si repezit, calm, molcom, linistitor si ametit. Habar nu ai ca tu, numai asa stii sa iubesti si mie imi si place, dar nu-ti spun. Dupa ce ma iubesti, m-ai mai iubi odata. Nu ma-ntrebi, dar eu te las. De-asta data e asa... la fel ca stropii de ploaie, in baltoacele de pe cimentul nervos de zgomotul lor. Navalnic, sigur si etern. Dar tot numai ca asa ai invatat tu sa iubesti. De ce te mai surprinzi, numai tu stii. Dar iti spun eu. Tu doar asa stii sa (ma) iubesti. Si de m-as intrupa in cer, ti-as arata mai bine calea aspre mine. Dar si pe-asta o stii deja si, nu-ti dai inca seama. Asa ca mai bine-ti ating si tie aripile si ne continuam drumul ceresc. Alaturi de norii plansi, soarele amar si luna albastra. Nimeni inafara de noi nu vede curcubeul asa, si nu putem decat sa zburam in jurul lui. Si sa privim in fata si niciodata unul in ochii celuilalt. Asa e-n zbor. Simti vantul cu toata religia lui si simti c-ai facut dragoste cu mine. Acum te las. Reinvat sa zbor.
foto: Michael Poliza
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu