Ea, femeia

Inca mai exista femei care nu stiu ce-i aia schimonoseala-n DEX. Nici in mimica, nici in verbalizari, nici in feminitatea ei convinsa. Stiu sa nu se vaite, sa-si dea timp si mai stiu sa tina-n si-un biberon in mana. Au invatat de la mamele lor sa-si faca singure cadouri, sa fie si barbati atunci cand viata le cere si sa nu se ridice niciodata de la masa atunci cand le este prezentat un barbat. Au grija sa fie ele insele. Stiu sa fie si flori de mac si fluturi de primavara. Si stiu sa fie femei. Ca ea.

Atrage. Dar nu barbati, ci idealuri. Nu exagereaza cu nimic, decat cu versatilitatea privirii, corpului si mintii. Prietena ei cea mai buna nu-i nicidecum oglinda, ci ea insasi dimineata. Proaspata ca mintea de copil si savuroasa ca antidotul curcubeului dupa moliciunea unei ploi prelungi. Are-n jur si biblioteci, si bigudiuri si sort de bucatarie (facultativ). Ea e femeia invidiata de altele, dar de fapt ea e doar peste nivelul lor.

Stie sa aleaga o haina de blana dupa varsta de 40 de ani si sa nu citesca in reviste cum se face… sexul. Are grija sa-si cumpere la inceput de iarna o pereche de manusi mov, ci nu negre ca… restul. Traieste intre jazz, Nocturnele lui Chopin si cantecele de dragoste ale Dianei Krall, conducand si in viteza in miez de noapte (e femeie, deci poate) si purtand un costum cu croiala masculina, camasa alba si cravata rosie. Poarta I.D. Sarrieri dar si copii in trupul fabulos, pentru ca niciodata nu si-a pierdut respectul de sine.

E impecabila profesional, ca asta-i cartea ei de vizita in lume. Nu stie ce-i razbunarea si nu se teme sa vrea mai mult, pentru ca stie ca daca vrei putin, nu vei primi nimic.

Isi iubeste namarginirea si, atat pe Gauguin cat si pe Luchian. Iubeste luxul, de-aia alege mereu un hotel cu stele multe ca cerul ei si stie ca mersul la teatru si opera nu se poarta doar in doi. E puternica si fragila in acelasi timp. E independenta financiar, dar nu arata asta ostentativ-barbatii se vor speria mereu de o femeie ce nu poate fi cumparata, macar iluzoriu.

Nu-si pierde noptile prin baruri sau cluburi, ca n-are de ce sa arate de cu 10 ani in plus in buletin. Prefera ceaiul la Carturesti si mai bine-si ia diamante. Plange si la finalul filmelor romantice, dar si cand vorbeste cu Dumnezeu.

De ziua ei isi face cadou 3 zile intr-un loc in care n-a pasit si n-a iubit niciodata si, nu renunta la obiceiul asta pentru nimeni si nimic in lume. Nu sufera mai mult de 3 zile dupa un barbat si nici nu intra in competitii cu alte femei. Si in final, se iubeste, ca numai ea insasi isi ramane!

Si pe deasupra e femeie. Si daca n-ar fi fost femeie, ar fi fost opera lui Brancusi. Imbecilii ar spune ca e abstracta, dar de fapt ea e pur realista. Ei nu stiu ca realitatea nu e reprezentata de exterior ci de ideea din spatele ei, de esenta lucrurilor.