E-o liniste in el ca plansul de copil,
E sunet grav ce are-mbibat umil
Seninatate alba-gri, zgariata-n ploi.
E un buchet de stropi de roua,
E fulger langa trasnet, doar cand ploua,
Perfectiunea si-o atinge-n doi.
E-un zambet dens molipsitor,
E si durere, dar si cer pedepsitor,
Necunoscutu-i aripa lui uda.
E limpede ca primavara asta,
E-un apasat pas ce nu vede coasta,
Apropierea falsa-i e eluda.
E calmitate-n absolut convins,
E zbucium rar, in cald nestins,
Fericirea-i e gandul albastrui.
E-un crud melanj de intuneric si lumina,
E absorbit de suflete perlate-n vina,
Deplinatatea-i negru de sidef si alb-galbui.
E autenticul din iarna ce-a trecut,
E firul verde ce se-ntrece in crescut,
Forta-i e neputinta-n fata slabiciunilor.
E visul ce tot vis ramane-n nemurire,
E flacara ce arde-n faurire,
E ruga rugaciunilor.
E el, firescu-n universul lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu