De-a PUNCT(ul) şi ARTA
Recunoaşte că e mic, rotund şi e mereu în polemici cu înţepătura de ac. Slăbiciunea nefirească şi-o arată atunci când vine vorba să fie semn. E semn de punctuaţie când arta nu mai are nimic de spus… în cuvinte, ci doar în imagini.
Cu rol despărţitor între fraze sigure pe ele, cu caracter independent-ca şi omul secolului nostru, îşi menţine statutul şi echilibrul.
Se pricepe şi la prescurtări de cuvinte, obositor de lungi sau absorbite de greutate, Stă pe vârf de "i" în faţa "j"uxtapunerii dintre orice formă desluşită sau nu a artei.
Îi place enumerarea, vorbirea directă, deci şi conceptul de a sta deasupra uneori. Ca şi în viaţă. În artă, ce-i "jos" vrea a se găsi "sus" şi, ce-i "sus" e musai să nu-i fie străin acel veşnic "jos". Sus-ca linie de apogeu, jos-ca linie de plecare.
Are un tic: să stea deasupra virgulei, ca să despartă perioada (timpului pierdut). Îi place cifra 3, când râvneşte a suspensie. În artă, şirului gândirii îi este oricând permis să fie întrerupt, mai ales când orizonatala imaginaţiei se confundă cu infinitul actual.
În fond, omul în libertatea sa, e dătător de punct pe "i", prin recenzia vieţii în faţa artei.
Arta îşi schimbă însă chipul în interjecţie, atunci când omul îi fură terenul şi, îi spune lejer: "-Destul! ".
Îşi trăieşte veşnicia, convenţional, ca şi semn, ce te-ndeamnă a vizita aşezări oprite-n hărţi, ce te-ndeamnă a mai arunca cu zarul uneori, sau a-ţi alinia inima ca-ntr-un rând de piese de domino-pentru a-ţi aminti plecarea.
Îi plac ritmurile şi sunetele, că-i obligatoriu în artă, ca şi auzul să fie adjudecat. De asta prelungeşte durate muzicale cu încă o jumătate din valoarea lor iniţială; pentru ca omul, să-nţeleagă arta dincolo de nume şi explicaţia din DEX. S-o-nţeleagă cu inima.
Că tot a venit vorba de inimă, el, oficiază şi ceremonii, fiind verdict final în arta înmulţirii. Doi poli nu e de ajuns să se atragă ci să se şi confunde în stil caracteristic- artistic.
Ştie să păstreze tradiţii: prin cusut, brodat, croşetat; în ciuda cunoaşterii lui de către omenire, ca şi aproape nevăzut, în fel şi fel de depărtări. E şi loc ţintă, atunci când e pregătit să fie ochit, nu numai criticat, dar şi esenţial, când vine vorba de procesul topirii.
Este posesor de onoare, în dreptul inimii oricărui "fir" uman iubitor de frumos. Dar şi iniţiator al plecării, atunci când modul de a gândi nu mai rezonează cu arta contextuală.
Reglează, potriveşte, fără a neglija însă amănuntele şi, restabileşte adevărul.
Are şi momente limită-de timp mort, însă e firesc.
Nici viaţa, nici arta nu duc lipsă de situaţii fără ieşire.
Dacă al nostru Eminescu îl privea că pe un moment cosmologic, iar al lumii Leonardo da Vinci ca pe o întregă viaţă, pentru mine PUNCT înseamnă (doar) ÎNCEPUT.
La început am fost punct, iar din punct am devenit ceea ce azi (mă) numesc
La început a fost punct, iar din punct a devenit ceea ce astăzi o (de)numesc ARTĂ.
Stau şi mă gândesc. Nu degeaba omul e prim-creatorul ARTEI.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu